Victor Ciutacu a fost, până zilele trecute, unul din gramada de redactori şefi ai Jurnalului Naţional, realizator TV şi dătător cu părerea pe la emisiunile specialiştilor în ştiri fabricate, Antena 3. Acum a anunţat că se mută, cu arme şi bagaje, la România TV.
În mesajul de „adio Felix” de pe site-ul personal, Ciutacu face o trecere în revistă a activităţii sale în ograda informatorului Securităţii şi se laudă cum a pus el umărul la ridicarea Jurnalul Naţional:
Am ajuns la Jurnalul Naţional, aflat într-o senzaţională efervescenţă. Masa era cumva întinsă, n-am ridicat pietroaie pe munţi. Ziarul a ajus (şi cu mine acolo, e o realitate) lider al pieţei şi acolo a rămas.
Întrebare pentru domnul redactor şef: Oare chiar a rămas lider al pieţei? Să înţeleg că domnia sa n-a avut nici o contribuţie la prăbuşirea cotidianului de casă a lui Felix?
După ce a pus pe picioare Jurnalul Naţional, Ciutacu a făcut, cică, acelaşi lucru şi la Antena 3 unde „a făcut audienţă, a adus bani staţiei şi a fost plătit civilizat, decent şi la timp.”
Întrebare pentru marele om de televiziune: Cum au fost plătiţi ziariştii de la Jurnalul Naţional, cotidianul pe care l-a condus cu măiestrie până a ajuns „lider al pieţei şi acolo a rămas„? Tot civilizat, decent şi la timp? Sau poate că ziariştii respectivi nu sunt la fel de „aroganţi şi geniali” precum Ciutacu şi nu merită plătiţi nici măcar la timp, ce să mai zicem de decent şi civilizat?
Partea bună e că şandramaua lui Felix începe să se scufunde. Partea proastă e că şobolanii îşi vor găsi alt stăpân pe lângă care să se adune. Ciutacu este doar deschizătorul de drumuri.
Completare:
Ciutacu o face pe modestul, mai nou. Ia sa vedem ce mai publică pe site-ul personal:
Eu sunt un om care trăiește și lucrează de pe azi pe mâine. Ar fi pentru prima dată când mi-aș propune ceva. Ce să-mi propun? Să-l bat pe Gâdea, că voi fi pe același interval cu el pe o parte din emisie? Sunt realist, nu-mi închipui că asta se va întâmpla mâine, poimâine. Plus că nu trăiesc din orgolii din astea mărunte. Pe mine mă interesează să-mi fac treaba bine, în rest…
Puteţi vedea aici cum trăieşte Ciutacu de pe azi pe mâine. Cât despre orgoliile alea mărunte care-l lasă rece, să-l lăsăm tot pe Ciutacu să vorbească:
V-am spus ca nu dau audiente decat din emisiunile unde sunt implicat direct. Aseara am ajuns la “Sinteza zilei” la inceputul celui de-al doilea sfert. Nu stiu ce ma face sa cred ca s-a simtit. Cu tot respectul pentru colegii mei de la Realitatea, daca eu nu vreau, nu ne bateti nici cu ordin de la Parchet. Pentru ca nu stiti cum.
2 comentarii la „Şandramaua lui Voiculescu se duce la fund, primul şobolan părăseşte corabia”
Comentariile sunt închise.