Cum ar arăta oare un partid de dreapta în România de azi? De ce nu are nimeni curajul să-l facă? Să-l numească Partidul Creştin şi să reprezinte pe creştini şi pe cei ce înţeleg, chiar nefiind creştini, că creştinismul este cea mai umană formă de convieţuire, având puterea de a primi cu dragoste pe toţi oamenii în braţele-i atotcuprinzătoare. După atâta teorie, cam toţi am înţeles că aceasta este dreapta adevărată, nu? Dreapta adevărată are ca program politic oamenii, nu ideile. Nu contează ce fel de organizare a unei ţări propui, atâta timp cât cei care o conduc sunt de bună credinţă. Şi ce altă bună credinţă ştim noi decât cea în Hristos cel înviat?
De unde complexul aproape de netrecut de a mărturisi în mod practic creştinismul în politică? Da, creştinismul pur şi simplu. Ce? Incompatibil cu politica? Binenţeles. Însă cu politica cea curvă. Dar să nu uităm că în creştinism curvele devin sfinte. Deci această incompatibilitate nu este una de fond, ci de context. Şi chiar dacă cumva cineva deştept îndeajuns poate teoretiza incompatibilitatea aceasta ca fiind de fapt una de fond, de conţinut, îi vom răspunde: “poate pe undeva ai dreptate, căci Hristos şi urbea nu prea s-au înţeles, însă nu se mai poate, lumea trebuie salvată, şi asta e ultima şansă, trebuie să încercăm să folosim creştinismul pentru a salva cât mai mulţi”. “Au mai încercat şi alţii la fel, chiar în istoria României, şi n-au reuşit”. “Ceva tot au reuşit, şi ce n-au reuşit, mai încercăm şi noi odată”…
Sunt atâţia creştini buni şi inteligenţi în Romania, care nu-s buni de nimic când e vorba de politică. De ce să fim împrăştiaţi prin toate ONG-urile şi asociaţiile şi partidele? De ce nu facem noi un partid al nostru? De ce ne e frică? De a nu fi acuzaţi de fundamentalism? De legionarism? Păi care e problema? Le răspundem că în creştinism fundamentalismul e bun, căci nu vrea unirea Bisericii cu statul, ci dimpotrivă, doreşte separarea Bisericii de stat, şi asta pentru binele Bisericii, nu al statului. Ce vrea, vrea doar transformarea, îmblânzirea statului în lumina creştină. E de datoria noastră să-i convingem pe toţi de acest adevăr, în care noi credem, nu-i aşa? Şi despre legionarism, le explicăm diferenţele, avem atâţia bravi scriitori care se pricep atât de bine să explice orice, de ce n-ar face-o şi în campania electorală? Cred că acum în creştinismul românesc contemporan, cel serios, avem deja foarte decantată şi cristalizată viziunea dreptei adevărate şi a legionarismului, cu toate diferenţele şi asemănările de rigoare, numai că lumea largă nu ştie asta… e prea ocupată cu rumegarea dezinformării servită din abundenţă de către ştim noi cine. Dar totodată nici noi nu am spus dintr-un singur for unitar ceea ce credem, deci săracii oameni n-au nici o vină că nu înţeleg mai nimic din toate astea.
Ce, nu e creştinismul suficient de bun ca să ne putem face un program politic din el? De ce să mai fie şi democrat? Cine mai crede în minciuna cu “democraţia = puterea în mâna poporului”? Să fim serioşi! Puterea este şi va fi în mâna statului. Indiferent de forma orânduirii, conţinutul e acelaşi – puterea. Singura putere pe care o poate avea poporul este cel mult puterea de a crede. De a crede în vot, democraţie, stat, guvern, rege, partid, parlament, preşedinte, sau în orice sau oricine îl convinge că puterea din mâinile lui este în mâini bune. Dar poporul nostru nu mai crede în toate acestea. Poporul nostru nu mai crede decât în… Hristos. Asta e “problema” lui.
Toţi oamenii răi care deţin puterea azi (se mai îndoieşte careva de răutatea lor?) încearcă tardiv să ia în consideraţie, sau, mai bine zis, să nu uite de această problemă a românilor: credinţa în Hristos. Pur rating. Binenţeles că urăsc să facă asta, ei fiind total necreştini, chiar anticreştini, însă au învăţat că trebuie să mintă. Mint – se duc la slujbe cu camerele după ei, se mai şi închină pe alocuri, (am văzut şi cruce făcută pe dos, adică la frunte, la buric şi apoi pe undeva în zona stomacului, nicidecum la umeri…) mai zic şi câteva vorbe “de duh” pe la sărbători… (niciodată însă nu sărută mâna vreunui preot sau episcop, căci nu le dă voie oculta). Or fi ei românii un pic naivi, dar proşti nu sunt, ei ştiu că sunt minţiţi. Şi chiar naivitatea lor vine dintr-un soi de încetineală mioritică, dintr-un soi de bunătate, chiar înţelepciune – “nu mor caii când vor câinii”, “vine şi vremea noastră”. Chiar îmi amintesc de un pasaj din istoria românească modernă (de vai şi de amar), când în seara dinaintea votului pentru preşedenţie, cel ce a câştigat, a destăinuit pe postul naţional de televiziune, în faţa a milioane de români votanţi, probabil mulţi nehotărâţi încă la acel moment, cum a întâlnit el un monah şi ce sfat a primit de la el, şi ce rugăciune l-a învăţat. Nu mai ţin minte ce rugăciune l-a învăţat monahul, însă îmi amintesc exact începutul, “Doamne Iisus Hristos”… ?! Păi un creştin dus la Biserică şi învăţat cu rugăciunea aşa spune? Nu spune “Doamne Iisuse Hristoase”? Nu e adresare directă Domnului? Ce, la rugăciune suntem la birou în faţa unui funcţionar? Mai rămânea să fi spus “Domnule Iisus Hristos”… Aceasta e o amintire din viaţa unui adolescent total miop la vremea aceea în ale politicii. L-am votat. Eram contrariat, însă un prieten m-a convins că e de bună credinţă şi l-am votat. Era prima şi ultima oară când mergeam la vot. La înşelarea mea a contribuit un pic şi acea minciună cu monahul. Acum îmi pare rău. Pentru că acum îmi dau seama că nimeni nu a meritat nici un vot după 89 până acum. Nimeni. Din păcate. Am contribuit la crimele lor cu micuţul meu vot…
Deci, chiar minţiţi, românii ştiu că sunt minţiţi, dar nu acţionează ca atare. Se lasă letargic în Mâna Domnului… Şi acolo şi sunt. Şi de aceea am curaj şi speranţă scriind aceste rânduri, căci ştiu că nu este chiar totul pierdut, căci în Mâna Domnului suntem. Însă imaginaţi-vă ce tresărire uriaşă, existenţială şi sfântă ar avea românii dacă nu ar fi minţiţi. Dacă cineva chiar de bună credinţă ar vorbi inimilor lor. Cred că Hristos poate sta şi în inima unui om politic ca şi în inima unui votant. Şi oare ce altă bună credinţă avem decât cea în Hristos? Eu cred în credinţa românilor. Cred într-o trezire iminentă la viaţa politică, pentru că acum morţi suntem. Omorâţi, mai exact.
Problemele cele mari vor veni însă după crearea unui astfel de partid. Oamenii cei răi care deţin puterea, vor simţi pericolul, şi vor lua măsuri. Uşor de prevăzut ce vor face. Vor face ce ştiu, ce au învăţat – dezinformare prin mass-media. Vor folosi şi aparatul securităţii pe care l-au folosit de câte ori au avut nevoie, pentru a intimida, a şantaja, a provoca, a ameninţa. De aceea toţi cei implicaţi trebuie să fie NEŞANTAJABILI şi GATA DE SACRIFICIU.
Neşantajabili. Creştini botezaţi care merg la Biserică, au duhovnic, se spovedesc, se împărtăşesc şi sunt respectaţi, cunoscuţi şi recunoscuţi de comunitatea Bisericii. Şi asta nu de ieri, ci dintotdeauna. Oameni fără cazier. Oameni fără secrete. Oameni care nu au făcut şi nu fac parte din nici o organizaţie ocultă de nici un fel. Discriminare? Da. Dacă alegere corectă e discriminare, atunci aşa să-i rămână numele. Căci chiar şi pentru un green card în America sau Canada îţi cer mai multe informaţii decât pentru a face parte dintr-un partid sau din parlament sau din guvern în România, să nu mai vorbim de preşedenţie, unde nu numai că trecutul şi provenienţa preşedinţilor de după 89 este total opac şi indescifrabil, însă este voit ocultat. (Ştim noi ce au de ascuns…) Păi e normal aşa ceva când ai destinele a milioane de oameni în mâinile tale? Chiar şi pentru un job la o firmă oarecare, te întreabă şi te descos de tot trecutul şi-ţi fac şi teste şi analize, şi psihologice şi grafologice şi de toate felurile, şi pentru a face parte dintr-un partid este nevoie doar de cotizaţie?? Care cu cât e mai mare cu atât şansa să fii pe liste creşte.
Gata de sacrificiu. Creştinismul asta înseamnă de faptă. Dar cauza aici e şi viaţa urbei, nu numai a Bisericii. E şi viaţa celor pe care nu-i cunoşti, nu numai a ta şi a familiei tale. Deci e mai mult. Nu e numai martiriu, e şi eroism patriotic. Dacă cineva nu e în stare de continuu sacrificiu, nu trebuie să facă parte din acest partid, şi chiar dacă aşa ceva nu poate fi cuantificabil, măcar trebuiesc prezentate clar riscurile la intrarea în partid. Căci cine l-a omorât pe Eminescu poate omorî pe oricine.
Vor încerca şi infiltrarea. Divide et impera. Sau infiltrarea cu scopul de a face rele în numele nostru, pentru a ne strica imaginea. Cum să te aperi de aşa ceva? Foarte simplu. Programul partidului e creştinismul, care are ca program fapta cea bună. Cine face rău e exclus instantaneu dintre noi, deci nu are cum să ne mai reprezinte. Şi totul la modul cel mai transparent public. Nimic în spatele uşilor închise. Această transparenţă este esenţială. Declaraţia publică despre ceea ce se întâmplă în partid trebuie să fie zilnică.
Mai rămâne binomul creştinism – naţionalism. Simplu: nu se exclud, dar nici nu se amestecă. Şi creştinismul e mai presus. Întotdeauna mai presus.
Spuneam mai sus că Hristos şi urbea nu prea s-au înţeles, mai exact urbea L-a omorât. Însă niciunde nu spune şi noi nu credem că Hristos a urât această lume. De fapt, El o iubeşte, şi deci şi noi trebuie s-o iubim. Şi nu ştim niciodată de fapt ce e lume şi ce e Biserică, cine e în lume şi cine e în Biserică, sau cine e în amândouă deodată, pe cale să rămână doar într-una din ele…
“Dacă vă urăşte pe voi lumea, să ştiţi că pe Mine mai înainte decât pe voi M-a urât.
Dacă aţi fi din lume, lumea ar iubi ce este al său; dar pentru că nu sunteţi din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, de aceea lumea vă urăşte.” (Ioan 15, 18-19)
Poate o asemenea măreaţă epopee nu ar fi altceva decât un sacrificiu pentru o lume care nu ne merită. Poate. Însă Hristos spune: Acestea vi le-am grăit, ca întru Mine pace să aveţi. În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea. (Ioan 16, 33)
Acesta ar fi în mare programul Partidului Creştin. O dreaptă de nevoie. O dreaptă de biruinţă a lumii, pentru ca câţi mai mulţi din ea să iasă din ea şi să intre în Biserică, prin sacrificiul nostru, al celor ce luptăm cu lumea din noi şi încercăm să devenim Biserică.
Un program scris rapid şi fără prea mare discernământ, visând la un ultim posibil scenariu pozitiv pentru ţara mea. Utopie? Dumnezeu ştie.
- CONCURS. Dreapta? Partidul creştin - 13 mai 2013
- ESEU ÎN CONCURS. Apocalipsa de catifea - 25 martie 2013
este limpede ca apa de izvor ideea..deci? cine preia initiativa?
Sunt de acord cu toată critica asupra politicienilor, și sunt de acord și că activitățile ar trebui să fie transparente.
În schimb cred că un partid explicit creștin ar putea face chiar mai mult rău. În primul rând e posibil ca cetățenii necreștini să fie discriminați de către acest gen de partid, nevoile creștinilor fiind puse mai presus decât cele ale necreștinilor.
Apoi, e îngrijorător pt. că nu toate valorile creștine sunt bune, iar partidul ar trebui să justifice de ce pune valoare doar pe anumite valori creștine și nu altele (cum ar fi cele din vechiul testament).
De fapt, toate acțiunile partidului vor trebui justificate din punct de vedere secular, chiar dacă sunt inspirate din creștinism. Din nou, pt. că există cetățeni care nu sunt creștini, pentru care orice acțiune trebuie să aibă o justificare logică și un beneficiu demonstrabil, nu doar pentru că sunt scrise în cartea sfântă.
Numai bine 🙂
Justin time…
„nu toate valorile creștine sunt bune” …?
Dă-ne și nouă exemple de valori creștine, precum le numești, care nu sunt bune, deci …non-valori în opinia ta.
Discriminare? Adevăratul creștinism e mai tolerant decât orice democrație, fie ea din cărți, fie ea aplicată deja sau în curs de implementare. Și adevăratul creștin, ajuns la putere, va fi mai tolerant decât orice democrat, fie el idealist sincer care crede în democrație, fie el doar un demagog.
Creștinism asta înseamnă – iubirea tuturor la fel, indiferent de religie. Deci nici discriminare negativă, nici pozitivă.
Tocmai pentru asta un astfel de partid va trebui să fie mai transparent decât orice alt partid, pentru că în felul ăsta orice act lipsit de iubire al vreunui membru va aduce după sine o imediată excludere din partid a acelui membru.
Adevarat articol.
CALEA , ADEVARU SI VIATA!
Daca toti cei care se considera politicieni = CRESTINI intru binele national-CRESTIN cu o misinune sociala=spirituala, de a dezvolta bunastarea nationala, nu ar mai fi criza, saracie, acolo unde romanul ar avea REALA posibilitate de a-si manifesta CREDINTA, RESPECTUL, HARNICIA fata de sansa sociala care i s-ar acorda!
Ar trai INTRU Dumnezeu prin CREDINTA, MILA, HARNICIE, STATORNICIE, calitati care le-ar vedea in cel ALES!
Iar cel ALES nu ar fi decat un amplificator de CREDINTA = CALEA , ADEVARUL SI VIATA !
Asta ar trebui sa fie un indemn politic CRESTIN pentru salvarea acestei natii greu incercate , natie injunghiata sistematic in ultimii 70 de ani !
Ceea ce traiesc romanii in tara nu se numeste DEMOCRATIE.
Se numeste AUTODISTRUGERE, print-un soft implementat cu o precizie MILIMETRICA de OCULTA MONDIALA!
…si de cozile de topor=politicienii din TOATE PARTIDELE neaose, ascultatori acestoti iubitori de HAOS, NEADEVAR, MINCIUNA.
De ce romanii plecati in pribegie in intreaga lume, intr-un procent de 95% au devenit din saraci lipiti pamantului oameni instariti prin propria munca in doar cativa ani?
V-ati gandit 1 secunda ca acesti romani, daca ar fi avut aceste posibilitati la ei in tara, ar fi facut tot ceea ce au facut prin MUNCA in tarile care i-au primit?
Si acesti romani au harul sa intoarca inca odata obrazul LOVIT IN NENUMARATE ORI de haita de bezmetici care i-au condus.
Au venit in tara cu ceea ce au castigat din greu, au construit majoritatea lor case noi, trimit bani regulat acasa etc,etc.
O fac intru Hristos, intru familie, principii neadorate de oculta cu pricina!
Acesti romani NUMAI prin munca au reusit sa-si intemeieze o noua viata, prin sacrificiile de rigoare „muncii de jos”, munca neacceptata de 95% din populatia statelor care i-au primit „in adoptie”!
Un lucru primordial, trecut cu vederea de toti:
-Stiati ca dupa EXODUL poporului evreu, al 2lea exod in numar atat de mare in istoria crestinatatii apartine poporului roman?
De ce?
Din cauza ASUPRIRII, A SARACIEI, A NEPUTINTEI IN PROPRIA LOR TARA ¨!
Propun o REFORMA SPIRITUALA 100% a clasei politice autohtone.
NICUN OM POLITIC sa nu se afiseze in public fara o marturisire SINCERA si un duhovnic care sa vegheze asupra faptelor lui !
Sa se spovedeasca saptamanal, sa faca ascultare, sa indemne poporul la CALEA, ADERARUL SI VIATA, fara sa mai stam cu mana intinsa la „ajutoarele occidentului”, imprumuturi NIMICITOARE PE TERMEN LUNG de tot soiul.
-De ce exista o discrepanta atat de mare intre noi romanii obisnuiti si cei care ne conduc?
Pentru ca cei care conduc NU NE REPREZINTA SPIRITUAL PE NOI INSINE, asa cum bine scria Sorin.
Reprezinta opusul CRESTINISMULUI, VALORILOR ORTODOXIEI ROMANESTI.
O unitate spirituala intru Hristos ar insemna o reala prosperitate din toate punctele de vedere.
Ne rugam la Sfanta Slujba pentru conducatorii nostri.
Haideti mai intai de toate sa-i ALEGEM pe acei oameni politici intru Hristos si sa ne bucuram tot intru Hristos pentru faptele lor.
Si sa ne rugam la aceeasi Sfanta Slujba pentru statornicia lor intru Hristos!
Un om politic cu viata intru Hristos, nu se cearta, nu injura, nu batjocoreste, pe la tot felul de televiziuni de carton in stanga si in dreapta!
Binecuvantare acestui popor greu incercat si slava puterii Domnului pe pamant!
Doamne Ajuta!