O lege antiromânească şi totodată antisemită

Scopul principal al legii antiromâneşti 217/ 2015 este instituirea fricii. Eticheta de legionar sau cea de negaţionist al holocaustului vor funcţiona ca elemente de şantaj, de marginalizare şi de teroare.

Prin legea aceasta nu luptă nimeni cu antisemitismul inexistent la meridian românesc (după cum o arată şi şeful comunităţii evreieşti, deputatul Aurel Vainer, şi fostul director al SRI, George Maior), ci s-a creat un resort pentru autocenzură – care e mai puternică decît cenzura.
Soluţia pentru a nu face jocul iniţiatorilor este de a mărturisi adevărul, de a nu ne autocenzura, de a combate, pe toate căile legale, această lege anticonstituţională, antidemocratică şi liberticidă, care vrea să priveze poporul român de repere duhovniceşti, eroice şi culturale esenţiale.
Adaug ce n-am mai putut să spun ieri seară la B1 Tv: această lege este, în ultimă instanţă, şi una antisemită. Pentru că un asemenea atac la identitatea şi libertatea românilor va sfîrşi prin a stîrni o reacţie antisemită virulentă, ştiut fiind faptul că evreii au iniţiat legea şi au presat pentru adoptarea ei. Nu ştiu, zău, ce a fost în capul lui Alexandru Florian & Co.
Vă invit să vizionaţi emisiunea de ieri aici.

Claudiu Târziu

About Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor; cea mai recentă carte publicată: ”Rostul generației noastre. O perspectivă conservatoare asupra României postcomuniste” (Ed. Rost, București, 2019)

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


6 comentarii la „O lege antiromânească şi totodată antisemită”

  1. Ai mare dreptate, Claudiu. Poate nu prea multi realizeaza gravitatea momentului dar aceste zile vor ramane in istorie. Legea aceasta este poate cel mai important eveniment politic de dupa 1989. Ea pune punct libertatii si marcheaza inceputul unui nou totalitarism.

    Decizia ta de a nu ceda, de a marturisi fara teama si ezitare, este una plina de curaj si spun asta perfect constient de ce va urma (cunosc multe exemple de personalitati din afara tarii care la momentul asta sunt distrusi finaciar sau sufera in puscarii pentru delicte de opinie).

    Sa-ti dea Dumnezeu putere si credinta pentru ca vei avea nevoie. La fel cum vei avea nevoie de sprijinul prietenilor, colegilor si al tuturor celor care-ti urmaresc opiniile pe care le publici.

  2. treaba-i asa

    odata, regleaza conturile cu cei din interbelic

    a doua oara, au temei sa-i altioasca si pe cei care-s obraznici, iar daca legea de mai sus, asa cum zici, si subscriu, va starni reactii, atunci cu atat mai bine, au cu ce-si completa listele…

    asta au avut in cap, nici mai mult nici mai putin

  3. >Adaug ce n-am mai putut să spun ieri seară la B1 Tv:

    La Nurenberg, Rudolf Hess a fost condamnat nu pentru crime impotriva evreilor (fugise in Anglia in mai 1941), ci pentru legile „rasiale” care i-au fi deposedat pe evrei de unele bunuri si de posibilitatea de a ocupa anumite functii in stat.

    Este normal ca la o asemenea emisune sa se vina cu legislatia emisa de Miscarea legionara in perioada sept 1940 – ian 1941.
    Pe baza ei se poate discuta se poate acuza sau dezvinovati.
    Dar este treaba de istoric si de jurist; facuta cu profesionalism si nu la repezeala. Trebuie examinate arhivele; legile s-ar putea sa existe si in format digital.

    Sunt convins ca nu exista nici un document care sa se ceara uciderea evreilor sau persecutarea evreilor.

  4. La întrebarea ta, Claudiu : ”Nu stiu zàu ce a fost în capul lui Alexandru Floria & Co”, îti ràspund eu : dorinta de a minti si manipula din nou poporul român ; dorinta de a continua minciuna la adresa eroilor si martirilor nostri. Mai mult, cum ei, initiatorii acestei legi, nu o puteau face pa fatà, în mod normal si civilizat, au procedat ”pe la spate” si complet anti-democratic. În loc sà aibà discutii deschise si sincere, ei au corupt adevàrul istoric si social prin coruperea politicienilor, care se face mult mai usor si mult mai simplu : corupi politicenii. obtii tot ce vrei !
    Ei, initiatorii si sustinàtorii acestei legi, stiau si stiu foarte bine cà pentru a-si atinge scopurile lor, nu o pot face democratic si civilizat, asa cum ar trebui. Si, neputând deturna adevàrul istoric prin istorici si profesionisti, au ales o altà metodà, o metodà mai mult sau mai putin corectà so onestà.

    Marian Costache
    Montréal, Canada

Comentariile sunt închise.