De ziua lui, să-l recitim pe Eminescu jurnalistul. Luciditatea şi aciditatea lui ne dezvăluie o lume românească pe care tindem să o idealizăm din uitare, ignoranţă sau ipocrizie. O lume care pare că nu s-a schimbat pînă azi. Aceleaşi racile, aceleaşi mari probleme (în esenţă), aceleaşi speranţe şi încordări. Ar putea fi o lectură dezarmantă. Mai cu seamă pentru că ştim că societatea românească din vremea lui Eminescu era totuşi mai bună, din multe puncte de vedere, decît cea de astăzi. În pofida tentaţiei de a cădea în deznădejde, la o privire mai atentă, putem să găsim şi motive de optimism, căci Eminescu ne indică sursa răului şi felul în care o putem elimina. Astăzi, ca şi ieri, soluţia este schimbarea clasei conducătoare. Nu întîmplător am spus clasa conducătoare, pentru că a înlocui politicienii e numai o etapă, obligatorie, ce-i drept. Iar pentru asta este necesară unirea oamenilor de bine, cum spune Eminescu, înainte cu mult de Ion Iliescu şi cu alt înţeles, precum se vede.
„Numai în zilele noastre individualităţi fără talent, fără caracter, fără muncă ajung miniştri şi oameni mari…
Cînd toate acestea se-ntîmplă, cînd un popor întreg asistă la priveliştea de-a vedea risipindu-se banul public între feneanţi, cumularzi, reputaţii uzurpate, caraghioşi, plagiatori şi abecedare aristocratizate, de ce să nu pretindă şi ţăranul ca un stat care hrăneşte pe nulităţi cu cîte zeci de mii de franci pe an şi pe C.A. Rosetti cu cîteva mii de galbeni să-l hrănească şi pe el, dîndu-i moşiile statului fără bani?”.
Timpul, 16 Mai 1882
„Toate legile ce propun, toate măsurile ce iau nu sînt decît ideile demagogiei franceze, îndulcite şi aurite ca să le primim noi.
Niciodată n-au ţinut seamă de felul de a fi al poporului român, de deprinderile lui, de tradiţiile lui.
Astfel s-au ridicat liberalii, hulind trecutul glorios al acestei ţări şi dispreţuind tot ce era românesc şi cătînd să puie în loc idei străine, ca nişte adevăraţi străini. Şi după ce s-au ridicat, se ţin la putere numai prin înrîurire străină, prin apăsare străină, căreia servesc de instrumente”.
Timpul, 23 Mai 1882
„În sfera vieţii morale pare a nu mai fi existînd nici o idee serioasă care să-ncălzească sufletele şi să le ridice din mizeria vieţii de toate zilele. Ideile religioase sînt subminate de-un materialism brutal, ideile morale substituite prin maxime epicureice şi prin cinism; scandalurile se-nmulţesc şi iau formele cele mai degradatoare; ideea naţionalităţii chiar, atît de roditoare şi în stare a ţine loc multor goluri ale culturii, e subminată de teoreme cosmopolite şi socialiste. C-un cuvînt, zi cu zi ne americanizăm, zi cu zi devenim mai nepăsători faţă cu soarta poporului nostru propriu şi-n mijlocul acestei nepăsări, caracteristice numai pentru popoarele guvernate de despotism, singurul nerv care mişcă elementele dominante este goana după influenţă şi aur.
[…] Faţă cu aceste fenomene de descompunere pe toate terenurile nu e oare o datorie pentru oamenii de bine de a se opune uniţi acestui curent fatal, care ameninţă a atomiza pe cel mai numeros popor din răsăritul Europei?”.
Timpul, 27 Noiembrie 1882
„Franţuzul ia o bucată de metal în preţ de 50 de parale şi-ţi face din ea un ceasornic pe care ţi-l vinde cu doi napoleoni; d-ta îi vinzi ocaua de lînă cu un franc şi el ţi-o trimite înapoi sub formă de postav şi-ţi ia pe aceeaşi oca 20 de franci; franţuzul ia paie de orez, care nu-l ţin nimica, şi-ţi împleteşte din ele o pălărie, pe care nevasta dumitale dă trei sau patru napoleoni.”
Timpul, 13 Decembrie 1877
„Reacţiune! Reacţionari! Iată cuvintele magice ce trebuie să ne spulbere în ochii ţării, iată acuzarea, pururea reînoită, pe care, deşi s-a discutat de atîtea ori, nu ne vom obosi de a-i arăta adevărata valoare, adică deşertăciunea.”
Timpul, 20 Decembrie 1878
„Se simte numai că puterea impozabilă este sleită cu desăvîrşire şi atunci zbiri guvernamentali acoperă ţara ca lăcustele, ori ca o armată de invazie şi se dezvoltă, sub protecţia guvernamentală, un fel de brigandaj oficial”.
Timpul, 13 Iulie 1882
Am redat citatele din masivul volum Mihai Eminescu – Opere politice, ediţie integrală, alcătuită şi îngrijită de Cassian Maria Spiridon, la Editura „Timpul”, Iaşi, 2009.
Te intreaba si socoate:
Eminescu – i printre noi ?
Mai ramai la toate rece?
Ce e val, ca valul trece?
… Sau, toate-s vechi si noua toate?
De e pace, de- i razboi.
Multumesc Excelentei sale Domnului Eminescu pentru ca mi a influentat viata, ajutand la imbogatirea spiritului romanesc din mine.
Respectivul volum l-am cumparat de la Manastirea Sambata de Sus intr-o zi cu soare. Imi amintesc ca stateam pe prispa unei chilii avandu-l alaturi pe monahul Nathanael. Mai mult taceam, dar la un moment dat a zis: ” Vedeti cat de aproape este Cerul?”.
Trebuie ca Bunul Dumnezeu ne-a iubit dincolo de firea noastra, de ni l-a daruit pe Eminescu.
„SI DACA NE INTREBAM CARE E CAUZA”
„Si daca ne intrebam care e cauza incepatoare a acestui rau, nu gasim alta decat liberalismul, copiat din strainatate. Natura e conservatoare; celor mai multe fiinte din lume, ea nu le acorda mai nici un progres;scara fiintelor de sub om e stationara. Omul are, prin aparatul sau nervos, un instrument de inaintare, dar nu de inaintare prin salt, ci incet si gradat. Pentru a satisface trebuinte noi un popor trebuie sa aiba timp a-si propia calitati noi, caci calitatile pe care le-a castigat in trecut sunt bune pentru conditiile de viata din trecut. Nu poti face dintr-un peste o vietate de uscat, cai va pieri; nu poti schimba peste noapte conditiile sociale si economice ale unui popor, fara ca acesta sa fie amenintat de pieire. Indivizii, deci si poporul, sunt rezultate a doua principii contrarie, intai a principiului ereditatii, cel conservator, care-l face sa tie la datina si la deprinderi din trecut, sa urmeze procederile parintilor; al doilea, al adaptabilitatii, prin care poporul cauta a castiga aptitudini noi, potrivite cu mediul nou, in care traieste. Daca mediul se modifica incet, daca progresul se face gradat, fiecine are putinta si timpul de a se adapta imprejurarilor; daca schimbarea e spontana, prea putini merg inainte, marea majoritate ramane-n urma si ii merge rau. Acesta e un adevar valabil pentru Darwin, pentru toata lumea organica, deci si pentru om.”
Mihai Eminescu „OPERE POLITICE”
E reconfortant.
Ce exista in secolul XIX, si exista si azi, nu a a distrus omenirea.
Remarcabil.
Totusi, Eminescu nu ar fi devenit ceea ce era când scria „La’inceput,pe când nu era fiinta nu era, nici nefiinta…/Când nu s’ascundea nimica, desi tot era ascuns/Când, patruns de sine insusi, odihnea cel nepatruns…” , daca nu facea studii in lumea germanofona si nu ar fi avut notiuni despre civilizatia vedica (pagâna…)
Ceea ce sunt semne de cosmopolitsm.
Care nu e rau, daca ajunge în creierul cui îl întelege.
Evident ca nu multi îl înteleg repede si bine.
Dar din cauza asta ar fi trebuit sacrificat Eminescu?
Nu.