Vine războiul (8) – Sinuciderea „celei mai generoase naţiuni de pe Pământ”

Imediat după publicarea episodului trecut dedicat prăbuşirii Suediei şi războiului civil suedez, a fost o avalanşă de ştiri despre situaţia de acolo, toate confirmând această perspectivă.

Una dintre aceste ştiri este propunerea Băncii Mondiale, prin glasul economistului ei şef, Paul Romer (spun a BM pentru că, până acum, BM nu s-a delimitat de această poziţie) de a se crea un stat independent al migratorilor în interiorul Suediei. La prima vedere această propunere pare o prostie imensă născută din incultură, incompetenţă, puţin gândire şi multă prostie. Mai ales că autorul ei făcea trimitere la teritoriul Honk Kong-ului. Atât teoretic, cât şi practic, între acesta din urmă şi un ipotetic teritoriu suedez, declarat peste noapte stat independent al migratorilor (ca şi cum aceşti ar fi o masă compactă, iar un stat ar putea să apară într-un ţinut pustiu fără suedezi care să muncească, sau fără oraşe, sate, industrie, comerţ etc.) nu se poate găsi niciun punct comun

De aceea, în această propunere trebuie să descoperim altceva, nu prostia: perfidia, manipularea, dovada planificării procesului de distrugere a civilizaţiei creştine, coincidente, în mare parte, cu spaţiul occidental. Căderea Suediei şi o astfel de propunere, aparent năstruşnică, sunt doar o etapă deja trecută şi pregătirea noastră pentru a accepta etapa următoare a acestui plan monstruos. Cuvintele dlui Romer sunt de fapt anunţarea publică a unor rezultate aşteptate sub forma recunoaşterii falimentului (evident, logic, de prevăzut) politicii de migraţie masivă a ultimilor zeci de ani.

Dar nu aceasta propunere m-a făcut să mă abat de la conţinutul promis pentru acest episod, ci confirmarea celor de mai sus, şi, implicit, a afirmaţiilor şi analizei mele, de un articol publicat de Foreign Policy în numărul din 10 februarie 2016: „Moartea celei mai generoase naţiuni de pe Pământ. Mica Suedie a luat cu mult mai mulţi refugiaţi pe cap de locuitor decât oricare altă ţară din Europa. Dar procedând astfel, ea s-a distrus.” sub semnătura lui James Traub.

Foreign Policy (The Global Magazine of News and Ideas) este o revistă de categorie grea, globalistă, elitistă, nicicum de dreapta, cu pretenţii de echilibru, dar cu perfide inserţii manipulatoare, cu prezenţa în multe ţări (printre care şi România).

James Traub – scrie pentru New York Times Magazine, Foreign Policy, este membru al Council on Foreign Relations şi al Center on International Cooperation al Universităţii din New York.

Practic, o revistă şi un autor care nu au nimic comun cu zona naţionalistă, identitară („nazistă” şi „lipsită de raţiune”, după cum o descrie chiar cel de mai sus în articole despre Brexit, sau despre Victor Orban, şi în multe altele, evident), care se pretind specializaţi, echilibraţi şi imparţiali, ne anunţă că Suedia e în comă, că naţiunea suedeză, cea mai generoasă, dar nu generoasă oricum, ci sub bocancul corectitudinii politice, a eşuat în final ca generozitate şi a murit ca naţiune. Iar analiza făcută de autor, ca urmare şi a unei deplasări prin aceasta şi a contactului cu diverse personaje implicate în agenţia pentru migraţie, în sistemul de asistenţă socială, în partide, în Crucea Roşie, sau pur şi simplu migratori, rămâne fără o soluţie de supravieţuire.

M-am oprit la aceste două surse de descifrare a situaţiei Suediei pentru cei care nu înţeleg în ce lume ne mişcăm, care nu cred, care nu vor să creadă, care nu vor să se informeze, care sunt condiţionaţi să creadă propaganda oficială. Puteţi să nu mă credeţi – chiar v-am îndemnat să nu mă credeţi. Puteţi să nu-i credeţi nici pe ceilalţi antisocialişti şi antiprogresişti şi antimarxişti care vă spun aceleaşi lucruri. Dar, iată că ce anunţăm noi (cu argumente prea multe, chiar), prăbuşirea (controlată, adică organizată şi impusă) a Europei, nu este o fantezie, sau o obsesie bolnavă a unor rasişti, fascişti, nazişti, extremişti, sociopaţi şi psihopaţi, care doresc să sperie lumea cu chestii apocaliptice, sau să o arunce în braţele întunericului de extremă dreapta. Este o realitate pregătită, pusă în practică şi recunoscută (ca rezultate, nu ca intenţie, plan şi acţiune controlată) chiar de cei care au declanşat-o şi o controlează. Foreign Policy, prin James Traub şi Banca Mondială, prin Paul Romer, economistul ei şef, ne anunţă că Suedia a murit. Urmează, evident restul continentului. Vor cădea întâi cei mai slabi, mai mici, cu un procent mai mare de migratori. Apoi ceilalţi. Evident nu Foreign Policy, sau James Traub, sau Banca Mondială, ori nefericitul ei economist şef sunt păpuşarii; ei sunt doar mijloace, executanţi, participanţi, la diverse niveluri, în diverse etape, la apocalipsa civilizaţiei europene.

În cele ce urmează voi da cuvântul domnului Traub, care nu este un putinist, lepenist, orbanist sau faragist. Este un personaj cu sentimente şi convingeri universaliste, o persoană condusă de sentimente înalt umaniste. De exemplu, ridică în slăvi, este plin de admiraţie faţă de minunatul popor suedez care, spre deosebire de alte popoare europene, a primit cu braţele deschise şi încă o face zeci de mii de migratori în fiecare an. Pentru el nu există terorişti, nu există migraţie economică, ci numai refugiaţi. Şi ce frumos ar fi fost, spune el, ce sublim eroic, ca întreaga Europă să participe la acest efort şi să trăiască un moment de triumf colectiv. Altfel spus, ce şansă extraordinară suntem pe cale să ratăm: de a ieşi din istorie, de a ne încheia existenţa ca naţiuni şi fiinţe cu identitate, sacrificându-ne pentru migratori.

Iată câteva pasaje ale acestui articol lămuritoare, sper, atât în ceea ce priveşte decesul controlat al Suediei cât şi concepţiile, tezele susţinute şi abilitatea progresistului Traub în a ne face să regretăm opţiunea pentru viaţă, în locul celei pentru moarte.

… Acceptarea refugiaţilor este o parte din ceea ce înseamnă a fi suedez. Ceea ce voia să spună Margot Wallstrom (ministrul de externe – n.n.), şi s-a dovedit adevărat, este că Germania, Suedia şi Austria şi alţi câţiva, nu puteau să absoarbă fluxul masiv. Criza refugiaţilor ar fi putut, cu efort şi curaj imens, să fie un triumf colectiv pentru Europa. A fost doar un eşec colectiv. Aceasta este povestea costului exorbitant şi, în final imposibil de susţinut, pe care Suedia l-a plătit pentru idealismul său fără egal.

… Diane Janse, fost diplomat, acum consultant pentru politică externă al Partidului Moderat mi-a spus că unele dintre generaţiile recente de refugiaţi, inclusiv somalezi, s-au dovedit în mod evident fără succes pe piaţa forţei de muncă. Cum, se întreabă ea, se vor descurca cei 10.000 – 20.000 de tineri afgani care au intrat în Suedia ca „minori” neînsoţiţi? Cum se vor comporta ei în absenţa tinerelor femei afgane? Dar aceste întrebări nu pot fi ridicate în dezbaterea politică …. fără acuzaţia de rasism.

… În această perioadă (de aşteptare a deciziei de azil – n.n.), conform site-ului Agenţiei pentru Migraţie, „solicitantul este îndreptăţit la cazare, dacă nu se poate descurca singur, la sprijin financiar, dacă nu are bani şi la acces la asistenţa de urgenţă medicală şi stomatologică şi la îngrijirea sănătăţii care nu poate fi amânată”. Copii lor vor avea acces la educaţia şi asistenţa medicală de care se bucură orice copil suedez.

… La punctul de Cruce Roşie, opinia era, în mod surprinzător, anti-refugiaţi, inclusiv printre voluntari. Translatorul spunea că mulţi dintre nou-sosiţi nu vor fi niciodată în stare să se integreze în societatea individualistă, liberală suedeză.Un poliţist de frontieră mi-a spus: „Vara trecută, bunica mea aproape a murit de foame în spital, dar migratorii primeau alimente gratuite şi asistenţă medicală gratuită. Eu cred că treaba guvernului este să aibă grijă în primul rând de propriul popor şi doar apoi, dacă există un suprlus, să ajute şi alţi oameni.”

… Există teama că recentele generaţii de refugiaţi vor deveni izolate de viaţa suedeză, după cum s-a întâmplat cu nord-africanii în periferiile franceze, mahalalele care au devenit incubatoare de alienare pentru mulţi migratori. Gur (un jurnalist suedez – n.n.) îmi spune că, în urmă cu 20 de ani, în Suedia existau numai 3 zone rezidenţiale în care un număr semnificativ de cetăţeni nu lucrau şi nu aveau acces la şcoli bune. Acel număr a ajuns azi la 186.

… S-au comportat admirabil, chiar dacă ipocrizia corectitudinii politice s-ar putea să fi avut o contribuţie indispensabilă la sacrificiul de sine naţional. Apoi, ca o consecinţă, ei au fost inundaţi, forţându-i să facă un pas înapoi de la înălţimea morală. Putem să-i învinovăţim? Nu mai mult decât un om poate să fie învinovăţit pentru că a renunţat să acţioneze eroic.

… Este cu siguranţă adevărat că refugiaţii au nevoie de prea mult timp ca să se alăture forţei de muncă şi rămân fără serviciu într-un număr mult mai mare decât nativii suedezi. … Consecinţa pentru generosul stat suedez este o creştere accentuată a plăţilor de asistenţă socială, dintre care 60 % merg către migratori.

… Ceva chiar mai mare este în pericol. Europa, care s-a ridicat din cataclismul războiului 2 mondial s-a conceput pe sine nu ca o simplă colecţie de oameni albi şi creştini, ci ca o comunitate de valori împărtăşite. Criza refugiaţilor i-a forţat pe europeni să aleagă între universalismul moral, pe care l-au asumat şi vechile identităţi, pe care le-au moştenit. Europa de Est şi-a reafirmat deja statutul de patrie albă, creştină – la fel cum mulţi oameni din Orientul Mijlociu au revenit la identităţile sectare, la care păreau pregătiţi să renunţe.

Acum, Europa, în care s-a născut Renaşterea, s-ar putea să facă aceeaşi alegere. Fluxul de musulmani ameninţă consensul secular, liberal; dar respingându-i pe aceşti refugiaţi se zdruncină de asemenea unul dintre pilonii acestui consens. Europa s-ar putea să eşueze în ambele sensuri, alungând refugiaţii de la uşa sa şi sucombând în braţele naţionalismului de extremă dreapta. Americanii nu au de ce să fie mai mulţumiţi. Este posibil să facem exact acelaşi lucru.

(continuare)

Citiți și:

Partea I: Vremea războiului. Suntem noi pregătiţi?
Partea a II-a: Comentarii la comentarii şi câteva necesare lămuriri
Partea a III-a: Al treilea război mondial? Sau faza a treia a războiului mondial?
Partea a IV-a: Islamul, sau războiul de exterminare perpetuu
Partea a V-a: Ne supunem sau luptăm? Perspective şi câteva soluţii generale
Partea a VI-a: În Germania nu sunt 500 de militanți islamiști, cum spune ministrul de interne, ci peste 8 milioane. Generaţia Jihad
Partea a VII-a: Guvernul fuge, parlamentul se dezintegrează, Suedia arde în haosul războiului civil

• Despre autor
• Ultimele articole

About Paul Ghițiu

Scriitor, regizor şi publicist, ultima carte publicată: Reabilitarea politicii (2000).

• De ce urăşte stânga banii lichizi. Războiul cu cash-ul, sau drumul spre sclavia totală - 9 februarie 2017
• Ce „nu trebuie să ştiţi” despre legătura dintre cei mai bogaţi şi cei mai săraci oameni ai planetei şi stânga planetară - 28 ianuarie 2017
• Trump a ajuns preşedinte pentru că i-aţi tratat pe oameni ca pe gunoaie - 23 ianuarie 2017