Aproape 100 de europarlamentari cer României și altor cinci state UE să doneze Ucrainei sisteme de rachete Patriot. MApN plătește pentru ele peste un miliard de euro, doar în acest an

Aproape 100 de europarlamentari, inclusiv români, au semnat o scrisoare iniţiată de Guy Verhofstadt cerând guvernelor României, Germaniei, Spaniei, Greciei, Poloniei şi Olandei să doneze Ucrainei sisteme de rachete Patriot, anunță News.ro.

Europarlamentarii români care au semnat scrisoarea sunt următorii: Vlad Botoş (USR, candidează și în acest an din partea Alianței Drepta Unită), Dragoş Tudorache (Reper), Mircea Hava (PNL) și Alin Mituţa (Reper).

„Joi, 11 aprilie 2024, Parlamentul European a votat cu o largă majoritate, amânarea descărcării de gestiune pentru bugetul pe 2022. Parlamentul a făcut acest lucru ca reacţie la absenţa unei decizii a statelor membre de a livra Ucrainei sisteme de apărare Patriot. Ucraina are nevoie de cel puţin încă şapte astfel de sisteme pentru a contracara noua strategie brutală a Rusiei, care vizează nu doar infrastructura energetică a Ucrainei, ci şi spitale, locuinţe, blocuri de apartamente din oraşe precum Kiev, Harkov, Odesa şi chiar şi Lvov. Temerea nostră este că Putin a decis să urmeze aceeaşi strategie ca în Siria, bombardând masiv centrele urbane şi provocând numeroase victime civile”, se arată în srisoarea adresată preşedintelui Consiliului European Charles Michel, Înaltului Reprezentant Josep Borell, cancelarului german Olaf Scholz şi premierilor României, Spaniei, Greciei, Poloniei şi Olandei.

La începutul acestui an, Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunțat că achiziţionează 200 de rachete pentru sistemele PATRIOT, costul fiind de peste un miliard de euro, demersul făcând parte dintr-un contract realizat în cadrul NATO, potrivit Economica.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


2 comentarii la „Aproape 100 de europarlamentari cer României și altor cinci state UE să doneze Ucrainei sisteme de rachete Patriot. MApN plătește pentru ele peste un miliard de euro, doar în acest an”

  1. Donarea acestor rachete către Ucraina care se află într-un conflict militar cu Rusia nu poate avea decît un singur deznodămînt, întrucît Ucraina Nu face parte din NATO și Nu face parte din UE, deci statele care o susțin în cursul acestui conflict , prin așa zisa lor solidaritate, vor declanșa reacții de răspuns militar din partea Rusiei , împotriva propriilor lor teritorii și populații civile .
    Aceste state intenționează în mod clar declanșarea unui conflict generalizat prin acest gest.

  2. La romani , exista o vorba , ” Da mi Doamne , mintea de pe urma ca sa ma feresc de prostia mea si sa inteleg prostia altora „. Sa speram ca va fi asa si nu platesc ” prostii de romanii ” prin donatii ” inzestarea armatei ukrainiene ” cand a lor , ” habar nu are pe unde este”. ESTE FIRESC CA DOMNII PARLAMENTARII ASA ZIS EUROPENI IN CAUZA SA VREA SA ISI MENTINA ” SALARIUL SI FUNCTIA ” si votam ” fara numar , fara numar , ca domnul Geo , la Strehaia ” dar cu orice pret ca si ” tatucul lor ” domnul Presedinte in cauza ” , parca daca nu ar fi de ” RASUL ar putea fi de PLANSUL ” privind ” abjectia moralitatii politice fara scrupul si cu orice pret in interes propriu de grup politic infractional ” , dar ramane de vazut , caci vorba biblica ” NEBANUITE SI PLINE DE MISTER SUNT CAILE DOMNULUI ” .Doamne ajuta

Comentariile sunt închise.