ACTUALIZARE
Curtea Constituţională a României a admis, sâmbătă, cu majoritate de voturi, contestaţiile formulate de două persoane şi a anulat Decizia Biroului Electoral Central nr. 18/D din 3 octombrie 2024 privind înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral ale Dianei Iovanovici-Şoşoacă la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024, anunță Agerpres.
„În urma deliberărilor, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis contestaţiile formulate de doamna Amalia Bellantoni şi domnul Mihai Gheorghe Ursa şi a anulat Decizia Biroului Electoral Central nr. 18/D din 3 octombrie 2024 privind înregistrarea candidaturii şi a semnului electoral ale doamnei Diana Iovanovici-Şoşoacă la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024″, informează CCR într-un comunicat de presă.
Hotărârile sunt definitive şi se comunică Biroului Electoral Central.
Argumentele reţinute în motivarea soluţiilor pronunţate de plenul Curţii Constituţionale vor fi prezentate în cuprinsul hotărârilor, care se vor publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Știrea inițială
Curtea Constituțională a României a admis sâmbătă contestația împotriva candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale, precizează surse oficiale pentru stiripesurse.ro.
Decizia CCR este definitivă, în acest moment Diana Șoșoacă fiind exclusă din cursa prezidențială.
Judecătorii Curţii Constituţionale dezbat sâmbătă, începând cu ora 17,00, mai multe contestaţii cu privire la candidaturile lui Nicolae Ciucă, Mircea Geoană, Ludovic Orban, Kelemen Hunor şi Dianei Iovanovici-Şoşoacă pentru funcţia de preşedinte al României, a anunțar Agerpres.
Două contestaţii au fost depuse pe numele Dianei Iovanovici-Şoşoacă. O sesizare de pe ordinea de zi a şedinţei CCR se referă la candidatura fostului lider al minerilor Miron Cosma.
Conform dispoziţiilor art. 146 lit. f) din Constituţie şi art. 37 şi art. 38 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituţională are atribuţia de a veghea la respectarea procedurii pentru alegerea preşedintelui României şi confirmarea rezultatelor sufragiului.
De asemenea, Curtea Constituţională soluţionează contestaţiile cu privire la înregistrarea sau neînregistrarea candidaturii la funcţia de preşedinte.
Persoanele care se pot adresa Curţii în acest sens sunt candidaţii, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi alegătorii.
- Europarlamentarul Claudiu Târziu, în PE: Am fost ținuți într-o prea lungă și umilitoare așteptare la ușa Schengen. Economia și demnitatea românească au avut mult de suferit/ VIDEO - 26 noiembrie 2024
- Poziția Academiei Române în contextul alegerilor prezidențiale și parlamentare - 26 noiembrie 2024
- CNA solicită Comisiei Europene să investigheze campania lui Călin Georgescu pe TikTok. Jucan: Există suspiciuni de manipulare a opiniei publice - 26 noiembrie 2024