Un mare mărturisitor a plecat la Domnul: Părintele Oprea Crăciun

Cu multă durere am aflat că unul dintre supravieţuitorii Experimentului Piteşti, părintele Oprea Crăciun, un minunat preot mărturisitor din comuna Cinciş – Hunedoara, a plecat la Domnul pe 8 aprilie 2012.

 

Părintele Crăciun a fost arestat în anul 1948, fiind condamnat de Tribunalul Militar din Timişoara pentru “uneltire împotriva ordinii sociale”, cunoscând terorile din închisorile comuniste de la Arad, Oradea, Timişoara, Gherla, Piteşti, Aiud, Jilava, iar mai apoi de la Canal. L-a cunoscut îndeaproape pe părintele Arsenie Boca şi a fost duhovnicul părintelui Ioan Sabău. Era imposibil să nu fii molipsit de dragostea sa, de bucuria unei trăiri cum rar mi-a fost dat să întâlnesc.

La Piteşti s-a pus problema «reeducării», de către Ţurcanu şi Bogdanovici; erau condamnaţi, însă lucrau în serviciul Securităţii. Au început să ne bată, pentru orice; dacă nu te mișcai repede, puneau bâta pe tine. Timp de câteva luni ne-au dat numai varză, fiartă în apa ei. Nu aveai chip nici să te scoli de pe pat. Pe nişte fiare dormeam. Iar când eram mulţi, dormeam pe jos. O parte din detinuţi au hotărât «să-şi schimbe atitudinea», adică să treacă de partea torționarilor, împotriva colegilor de celule. Atunci s-a pornit învrăjbirea. Cei care voiau să-şi schimbe atitudinea aveau la îndemână bâte. Şi ne-au lovit în cap, ne-au bătut zdravăn!”, îşi amintea Părintele Oprea Crăciun despre perioada petrecută la Închisoarea Piteşti.

Părintele Crăciun vorbeşte despre Părintele Arsenie Boca într-un frumos interviu (acordat d-lui Valentin Iacob) aici.

L-am întâlnit în vara anului trecut, iar în câteva luni programasem o nouă vizită. Din păcate, nu se mai poate, dar am rămas cu o imensă bucurie că am cunoscut un asemenea exemplu de mărturisitor.

Dumnezeu să-l aşeze în ceata drepţilor.

fotografia: George Crasnean

Ionuț Trandafirescu

About Ionuț Trandafirescu

Specialist IT, publicist şi editor, director al Grupului Filos, Bucureşti.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Un mare mărturisitor a plecat la Domnul: Părintele Oprea Crăciun”

Comentariile sunt închise.