Politica reeducării în lagărul comunist. 1946 – 1980
Toate regimurile comuniste instalate în plan mondial între 1945-1979 afirmau existenţa a două tipuri de infracţiuni, şi anume cele de drept comun şi cele politice. Infracţiunile de drept comun erau, în mod curent, pedepsite prin intermediul legilor penale, iar infracţiunile politice erau pedepsite prin intermediul unei legislaţii speciale, relative la atentatele la siguranţa naţională. Autorităţile politice, în ambele cazuri, considerau reeducarea drept principalul element de transformare morală, intelectuală, psihică şi politică a indivizilor condamnaţi indiferent de natura crimelor puse în sarcina acestora.
Dar reeducarea în cazul crimelor de drept comun e total diferită de reeducarea în cazul crimelor politice – pentru că, în mentalitatea şi ideologia comunistă, infractorul de drept comun e un socialmente apropiat, un reprezentant rătăcit al clasei muncitoare, considerată a fi în comunism element de bază al societăţii, în timp ce infractorul politic este un element duşmănos, un bandit, un ticălos care caută să distrugă, din temelii, noua ordine socială comunistă, şi atunci trebuie transformat radical sau lichidat, treptat sau dintr-o dată, prin reeducare, ca necorespunzător dorinţei reeducatorilor de crearea omului nou, devotat ideologiei comuniste şi partidului unic.
Omul nou, fără trecut, tributar politic edificării unui viitor luminos reprezentat de o societate fără clase, opusul omului vechi, trăitor în vechea şi considerată a fi de comunişti, putreda societate burgheză bazată pe clase, exploataţii, muncitorimea urbană sau rurală, şi exploatatorii, conducătorii statului, industriaşii, latifundiarii, clasa de mijloc, asimilaţi de comunism exploatatorilor.
Fiindcă ideologia comunistă consideră lupta de clasă esenţială în procesul construirii unei noi societăţi, e evident că exploataţii trebuie să-şi extermine exploatatorii, indiferent de mijloace – adică revoluţia, sau substituţia egalitarismului comunist inechităţii sociale mic-burgheze. Revoluţia nu-şi alege mijlocele de cucerire a victoriei, prin urma morala este un element mic-burghez de înfrânare a acesteia; revoluţia aliază lumea nouă în formare cu straturile cele mai refractare la ordinea socială existentă ale lumii vechi, lumea interlopă, a cărei organizare, subzistenţă, difuzare în societate sunt similare organizării şi mijloacelor de acţiune ale partidului unic, prin care acesta accede şi se menţine la putere. Ca urmare interlopii în cursul procedurilor de reeducare sunt asimilaţi fiilor rătăciţi ai clasei muncitoare, în timp ce toţi cei care, din diferite motive, sau chiar fără niciun motiv, sunt arestaţi ca infractori politici, sunt de la bun început asimilaţi duşmanului de clasă şi trataţi ca atare; brutalitatea aplicată duşmanului e selectivă, în măsura în care e încurajată delaţiunea ca fisură în blocul aparent omogen al contrarevoluţionarilor, astfel ca reprimarea delatorilor scade proporţional cu masa şi calitatea informaţiilor furnizate spre a fi lichidaţi foştii lor amici, la rândul lor reprimaţi cu şi mai multă sălbăticie. Reeducarea în cazul celor ce sunt socialmente apropiaţi noilor autorităţi comuniste îmbracă formele unei pedagogii blânde în care munca forţată e principala metodă de reformă morală a reeducaţilor, ce trebuie să renunţe definitiv la micile lor combinaţii după ieşirea din închisoare; reeducarea în cazul duşmanilor de clasă trebuie însă, în plan ideologic, să îmbrace forme radicale, pentru că faţă de socialmente apropiaţi ei sunt siliţi să-şi schimbe radical modul de gândire, de simţire, de acţiune publică, vechile comportamente mic-burgheze fiind asimilate ideologic reacţiunii. Pe scurt, e necesară aplicarea spălării creierului reeducaţilor proveniţi din rândul exploatatorilor, astfel ca ei să fie, ulterior, consideraţi drept oameni de încredere ai noii societăţi comuniste. Spălarea creierului înseamnă, practic, îndoctrinarea prin condiţionare, violentă, de scurtă durată, sau paşnică, de lungă durată după un model oferit de experimentele de condiţionare ale celebrului medic rus Pavlov în procedurile repetate de hrănire condiţionată a unui câine; acest model se combină cu procedeele de reeducare a bandiţilor tineri, elaborate de pedagogul sovietic Makarenko în deceniul al treilea al secolului trecut, sintetizate de el, poetic, în textul Poemul reeducării; cele două proceduri combinate, sunt preluate de către serviciile speciale sovietice – denumite, succesiv, CEKA, OGPU, GPU, NKVD, NKGB şi KGB, pe linie „civilă”, şi GRU, serviciile speciale ale Armatei Roşii – şi rafinate, pentru dezvoltarea la nivel global a unor proceduri de spălarea creierului menite aplicării în întreg spaţiul pe care îl controlau ideologic, politic şi militar sovieticii. În cazul particular al României, armata sovietică a ocupat ţara noastră între 1944-1958; lângă Polonia, RDG, Cehoslovacia, Ungaria, Bulgaria precum şi Iugoslavia noi ne aflam integraţi în aşa-numitul lagăr socialist, cu specificaţia că nu deţineam graniţe comune cu nici un stat occidental, comparativ cu Ungaria de pildă ce avea graniţă comună cu Austria, lagărul socialist nu se limita la Europa de Est ci treptat, el cuprinde şi porţiuni din Asia de Sud Est (Coreea de Nord, 1945, China, 1949, Vietnamul de Nord, 1954, ulterior unificat cu Vietnamul de Sud în 1975, Cambodgea între 1975-1979), fără a mai lua în calcul Cuba în 1958 sau ţări africane căzute sub control sovietic prin interpuşi.
Procedurile de spălarea creierului şi de condiţionare a comportamentului uman poartă numele de maskirovka sau camuflaj, în limba rusă. Maskirovka presupune concomitent utilizarea dezinformării, sau aktivnîe merî – măsuri active – în scopul manipulării populaţiei, precum şi subminării moralului şi a credibilităţii inamicului ideologic, prin intermediul ofiţerilor pe deplin conspiraţi. La Moscova astfel de proceduri erau predate viitorilor agenţi de influenţă ai Kremlinului în cadrul Directoratului I KGB, Serviciul A, într-o şcoală specială de sub conducerea colonelului Konovalov, menită să scoată practic pe bandă rulantă ingineri în maskirovka. Aceste informaţii sunt furnizate de Vladimir Alexe, fost agent al serviciilor speciale române, într-o carte dedicată tehnicilor de dezinformare practicate de defunctul stat sovietic. Maskirovka, la scară globală, era folosită de către organizaţiile de front ale KGB menită să impună punctul de vedere sovietic în lume, precum şi de serviciile speciale ale ţărilor socialiste spre a distruge psihic populaţia şi inamicul ideologic din închisorile politice, astfel încât aceştia să fie extrem de uşor de manevrat. În România aplicarea procedeelor de tip maskirovka s-a derulat între 1949-1952 – experimentul Piteşti – unde prin spălarea creierului şi tortură au fost îndoctrinaţi o serie de studenţi – opozanţi ai regimului comunist în închisoarea de la Piteşti de Organizaţia Deţinuţilor cu Convingeri Comuniste, condusă de un fost legionar, Eugen Ţurcanu. Rezultatele reeducării din Piteşti au fost atât o serie de morţi prin tortură, cât şi o serie de traume psihice ale căror urmări sunt greu de evaluat azi. În Coreea de Nord şi în Vietnam, state comuniste în război între 1950-1953, şi 1941-1975, maskirovka pe de o parte s-a folosit contra populaţiei proprii, pe de altă parte contra inamicului, american în Coreea, francez şi provenind din imperiul colonial al Franţei între 1946-1954, şi american, între 1964-1975. Cel mai dramatic şi, totodată, macabru caz de maskirovka s-a derulat în Cambodgea lui Pol Pot, şeful unei formaţiuni politice iniţial minuscule dar dezvoltate în timp, khmerii roşii, care dezvoltă între 1975-1979 un proiect de inginerie socială soldat cu 2.000.000 de morţi, sau 20% din populaţia Cambodgei, cifrată în acea perioadă la circa 10.000.000 de persoane. În China comunistă sunt reeducaţi prin maskirovka în deceniul al şaselea criminalii de război din perioada 1933-1945, momentul cuceririi de către Japonia a nord-estului chinez reorganizat sub forma statului-marionetă Manciukuo, al bătăliei dintre comunişti conduşi de Mao Tse Dun şi naţionaliştii lui Kiang Kai Shek, şi al celui de-al doilea război mondial, ce s-a derulat între 1939-1945. După victoria comuniştilor în 1949 în China demnitarii statului-marionetă au fost reeducaţi în temniţa din localitatea Fushun fără violenţă, devenind cetăţeni devotaţi ai noului stat comunist. Efectele maskirovka în Coreea de Nord şi Vietnam sunt mai puţin semnificative, fiindcă, atât francezii cât şi americanii erau moştenitorii unei culturi a independenţei de opinie care nu facilita, deloc, îndoctrinarea; în schimb maskirovka a avut efecte asupra militarilor din coloniile Franţei, care în plan ideologic s-au îndepărtat de Franţa astfel că s-au pus bazele scoaterii ţărilor lor de origine de sub tutela Parisului. Perversitatea maskirovka, esenţa reeducării sovietice, permite ca, în plan cantitativ şi calitativ, „omul nou” elaborat în retortele ideologice de la Kremlin să fie creat, fie în mod violent, fie în mod paşnic, oriunde se poate extinde ciuma roşie. E psihologic o problemă de timp şi de capacitate a reeducatorului de a modela psihicul uman astfel ca acesta să devină o unealtă docilă a noii ordini pe care o doreau comuniştii. Această nouă ordine viza plasarea întregului glob sub tutela Kremlinului în afara oricăror preocupări pentru preţul plătit în vederea obţinerii unui astfel de rezultat. Victimele ce rezultă în urma reeducării sunt doar pierderile colaterale ale procesului de formare a „omului nou”, a cărui personalitate obedientă faţă de o ideologie perversă trebuie să fie bun al întregului popor dacă e luată în considerare situaţia din România comunistă, sau caracteristica umanităţii întregi, dacă e luată în considerare extinderea globală a ideologiei comuniste, proiectată de inginerii de la Kremlin în ceea ce s-a numit maskirovka. În războiul total declarat capitalismului permanent considerat a fi muribund, rezultatele sunt cu mult mai importante decât mijloacele folosite pentru obţinerea acestora.
- „Omul nou” s-a născut la Kremlin - 12 aprilie 2012