Vedere de pe centura politicii (I)

Omul lui Putin ne ameninţă cu războiul dacă ne unim

Dmitri Rogozin, trimisiul special la Tiraspol din partea tandemului Putin-Medevedev, ne ameninţă cu războiul dacă ne unim cu cele 6 judeţe din Basarabia, care formează acum Republica Molotov.

Statutul Transnistriei poate fi amânat pentru vremuri mai bune, crede el. Dmitri Rogozin respinge declaraţiile conform cărora el ar fi mers la Chişinău „pentru a impune recunoaşterea independenţei Transnistriei”. „Este o prostie. Eu am vrut să pricep cu cine se poate discuta la Chişinău. Eu am întâlnit acolo oameni pragmatici, care înţeleg avantajele şi valoarea relaţiilor pe termen lung cu Federaţia Rusă”, a declarat reprezentantul special al Kremlinului într-un interviu pentru „Kommersant”. El a explicat că l-a avut în vedere pe premierul moldovean Vlad Filat şi pe care l-a considerat un om pragmatic, cu care „se poate discuta”.

Politicianul rus nu a fost de acord nici cu afirmaţiile privind o posibilă apariţie a unui „Memorandum Rogozin”, asemănător „Memorandumului Kozak”. „Eu nu am o asemenea misiune. Sarcina mea este să asigur securitatea în regiune, să ne înţelegem acolo, să avem raporturi politice şi afaceri normale. Pentru ca transnistrenii să nu se simtă ca indienii într-o rezervaţie, iar moldovenii să nu se creadă în situaţia omului de picioarele căruia atârnă o ancoră şi din cauza căreia nu poate pluti nici să ia o gură de aer”, a explicat reprezentantul special al Kremlinului.

„Toată lumea este interesată în facilitarea relaţiilor dintre Chişinău şi Tiraspol. Dar asta nu înseamnă că există nu ştiu ce plan Rogozin. Eu cred că statutul republicii nerecunoscute poate fi amânat pentru vremuri mai bune. Între timp, la Chişinău, se aud declaraţii cu privire la unificarea urgentă cu România. Concomitent, din partea României, au loc o serie de provocări contra statalităţii moldoveneşti. De aceea, nu se poate vorbi de o rezolvare rapidă a problemei transnistrene”, a adăugat Rogozin.

Dovada că Putin una spune şi alta fumează

Aşa i-a spus Tudor Arghezi lui Titus Popovici care i-a oferit o ţigară burgheză foarte rară în România “Naţionalelor”. Aşa se comportaă şi Kremlinul: una le spune americanilor, unicul partener recunoscut de Moscova, alta face în Transnistria.

„În prezent, eu aş vrea să mă concentrez pentru construirea unei economii puternice în Transnistria, cu ajutorul Rusiei şi al altora care vor să ajute Tiraspolul. Să înceapă să producă bani, iar nu să vină cu mâna întinsă. Oamenii care au ajuns la putere la Tiraspol au mândria lor şi declară că ei nu acceptă situaţia în care Rusia trebuie să plătească totul, fără să înţeleagă unde merg banii ruşilor. Eu sunt un politician rus, un demnitar rus, membru al Guvernului. Mie nu mi-e indiferent cum trăiesc oamenii noştri în Rusia şi cum trăiesc transnistrenii, care şi ei sunt cetăţenii Rusiei. Trebuie să dezvoltăm economia şi să rupem izolarea artificială. Să ne mişcăm cu paşi mici, însă înţelegând că principala problemă a Rusiei este securitatea”, a menţionat Rogozin.

De asemenea, el consideră că „apărarea integrităţii teritoriale a statului nu este o problemă a juriştilor şi avocaţilor, este o chestiune a cetăţenilor. Dacă politicienii moldoveni sunt nişte patrioţi pentru Republica Moldova, atunci trebuie să discutăm cu ei despre variantele rezolvării conflictului transnistrean. Dacă ei s-au legat de România, atunci nu-i putem ajuta să menţină un stat unitar, aşa cum doresc toţi. Nu numai Transnistria, dar se pare că şi alte regiuni din Republica Moldova nu doresc unirea cu România. Spun acest lucru deschis”, a subliniat Rogozin.

“Dacă vă declaraţi români, graniţele vor fi altele”

Se mai îndoieşte cineva de falsul grobian, instrumentat de Rusia prin aşa-zisul format de negocieri “5 plus doi”, unde ruşii îşi bat joc de noi, de SUA şi de Uniunea Europeană? Iată dovada:

„Totul depinde de bunăvoinţa celor de la Tiraspol, care îşi aduc aminte evenimentele groaznice, care au avut loc în urmă cu 20 de ani. Se poate oare trata problema cu noii politicieni moldoveni? Nu vor avea loc noi ameninţări şi şantaje din partea lor? Pe de altă parte, politicienii moldoveni trebuie să se hotărască – dacă sunt moldoveni sau români. Dacă sunt români, atunci graniţele vor fi altele. Şi atunci declaraţia mea despre un interval de şase ani rămâne în vigoare. Dacă ei sunt însă moldoveni şi patrioţi ai statului moldovean, atunci ei vor reuşi să dovedească o flexibilitate maximă, înţelepciune şi viziune politică, pentru a construi împreună cu Transnistria viitorul unui stat comun”, a adăugat interlocutorul.

El a mai spus că Moscova respectă principiul integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, „dar acelaşi principiu trebuie să-l respecte şi înşişi moldovenii”. „Rusia este garantul securităţii şi este dispusă să accepte orice realitate pe care o construiesc înşişi participanţii la negocieri. Ce ar trebui să facă moldovenii pentru a avea garanţia unui stat unitar? Înainte de toate, să recunoască Transnistria ca partener egal de dialog. Altfel nu se poate concepe nicio reconciliere”, este convins reprezentantul special al Kremlinului.

„În al doilea rând, crede Rogozin, ei trebuie să găsească un numitor comun pentru evaluarea acelei tragedii care a avut loc în urmă cu 20 de ani. Să se explice între ei, să priceapă cauzele. În al treilea rând, trebuie să creeze condiţii economice normale pentru supravieţuirea economică a ambelor maluri ale Nistrului. În al patrulea rând, să recunoască rolul Rusiei ca singura ţară care are autoritate politică şi putere în regiune. Şi să nu încerce să se joace de-a mâţa cu şoarecele, folosindu-se de mediatorii pe care nu i-a interesat niciodată această regiune. Şi în al cincilea rând, desigur, să priceapă că un stat unitar cu viitor se poate forma exclusiv pe bază federativă sau confederativă”.

„Sunt pregătite părţile să discute acum aceste aspecte? Nu numai Chişinăul, dar şi Tiraspolul? Eu cred că nu. Iar dacă nu, atunci Rusia nu are dreptul să-şi impună voinţa acolo. Rusia trebuie să fie cumpătată în relaţiile sale cu ambele părţi implicate în conflict, ajutând la rezolvarea conflictului prin intemediul economiei, prin promovarea dialogului, prin consolidarea potenţialului de relaţii”,  a spus Rogozin.

„Dacă Republica Moldova îşi va modifica statutul şi va deveni un stat monolit, dacă ea va încerca să erodeze statutul actual de menţinere a păcii, dacă va atrage Rusia şi alte state în conflict cu unele puteri neregionale, noi ne vom apăra interesele noastre naţionale în afara contextului reglementării conflictului din Transnistria. În acest caz, vă puteţi imagina, în faţa Rusiei vor fi cu totul alte ţinte”, a delcarat politicianul.

El a făcut şi o paralelă între Transnistria şi evenimentele din august 2008. „Istoria Transnistriei poate fi văzută în contextul acestor evenimente. Teoretic, în iunie 1992, Rusia putea să recunoască Transnistria pentru a-şi asigura prezenţa militară garantată în scopul descurajării ameninţării externe. Însă partea moldovenească a fost de acord atunci ca Rusia să aibă rolul unui pacificator şi, de aceea, Rusia nu a avut un temei să meargă mai departe. Ea şi-a fixat un anumit status-quou, în cadrul căruia ne aflăm şi astăzi. Noi pornim de la premisa că, dacă pacea din această regiune se va menţine şi dacă se va păstra rolul pacificator al Rusiei, atunci orice s-ar întâmpla, status-quo-ul nu trebuie să se erodeze”, presupune Rogozin.

Rogozin a comentat, de asemenea, opinia răspândită frecvent, după care „Transnistria este bănuţul de care are nevoie Rusia, pentru ca NATO să nu înghită Republica Moldova, iar după ea, şi Ucraina”. Vicepremierul rus a spus că „România înseamnă şi NATO”. „Baza americană de-acolo este, de fapt, Euro-Scutul NATO. Dacă pe teritoriul României se va dezvolta infrastructura militară, iar dacă Republica Moldova va face cununia civilă cu România, situaţia se va schimba şi va avea consecinţe. Deocamdată, acest lucru nu s-a întâmplat şi sper că nu se va întâmpla niciodată”, a adăugat el.

Cu toate acestea, Rogozin a afirmat din nou că sunt doar speculaţii informaţiile că Moscova va amplasa în Transnistria fie sistemele „Iskander”, fie un radar de tip „Voronej”, în replică la apariţia elementelor Scutului din România. „Prezenţa militară a Rusiei este reglementată şi noi avem intenţia să continuăm reforma militară şi să asigurăm contingentul nostru din Transnistria cu tot ce este necesar. Iar aici nu este niciun mister. În ce priveşte construirea unor staţii de radiolocaţie, este o temă inactuală, dacă ţinem seama de prognoza făcută de noi pentru această regiune”, a explicat emisarul Kremlinului.

Răspunzând la întrebarea cât de atractivă este oare Transnistria pentru Rusia în planul prezenţei militare (fără niciun statut), Rogozin a spus că el nu este militar, iar, ca reprezentant al preşedintelui, el trebuie să se ocupe de probleme politice şi economice. „Eu nu cred că vom practica predicţia militară, aşa cum se făcea altădată, în stilul de la începutul secolului al XX-lea. Problema teatrului de operaţiuni militare şi a frontierelor sale se difuzează în forţa de amplificare a razei de acţiune a armelor şi a puterii lor de distrugere. Distanţele de acţiune la viteze hipersonice vor deveni convenţionale. În acest context, principiile şi tradiţiile privind purtarea războaielor conveţionale, ca la mijlocul secolului al XX-lea, prezintă interes mai degrabă pentru istorici, iar nu pentru strategii militari adevăraţi”, a adăugat politicianul.

„Însă trebuie avut în vedere că, pe teritoriul Transnistriei, trăiesc 160.000 de cetăţeni ai Rusiei. Şi Rusia se poate prevala de existenţa unui paşaport de cetăţean al Rusiei la un om concret pentru a interveni în orice situaţia de viaţă. De aceea, Rusia se va prevala de necesitatea apărării cetăţenilor săi, indiferent cât de departe sunt ei de patrie. Oriunde s-ar afla, ei trăiesc sub umbrela Constituţiei Rusiei”, a spus Rogozin.

Energia şi geotransporturile strategice

Mult-hulitul Marx spunea că, în anumite etape istorice, capitalul monopolist de stat poate juca un rol important pentru ţara respectivă. Astăzi, două state cu economie de comandă utilizează capitalul monopolist de stat pentru a-şi atinge obietivele într-o lume paralizată de criză: China şi Rusia. Guvernele acestor ţări dispun de volume uriaşe de valută occidentală – dolari şi euro – pe care o investesc în proiecte strategice pentru ele. China urmăreşte penetrarea pieţelor de materie primă şi de desfacere, investind inclusive în agricultura din… Africa. Rusia, imperiul cu cele mai vaste şi variate resurse naturale, investeşte puternic în energie. Pentru a controla piaţa furnizării de gaze spre Europa, Vladimir Putin a conceput şi a realizat gazoducte planetare. El a înţeles perfect că resursele energetice vor impune şi politica viitorului.

Compania Nord Stream a finalizat, ca la bolşevici, înainte de termen, a doua conductă a gazoductului. Trebuie să înţelegem din start: Putin a cerut şi s-a făcut un gazoduct cu trei conducte paralele, care să ajungă pe fundul mărilor nordice până în Germania. O lucrare fără egal în istorie. Conform unui comunicat al societăţii, „la sfârşitul anului 2012, după punerea în funcţuiune şi după umplerea ţevii cu gaz tehnic, se va putea începe livrarea de gaze naturale spre Europa”. 
„După ce va atinge capacitatea proiectată a ambelor conducte, sistemul de transport automat va putea transporta 55 de miliarde de metri cubi de gaz pe an din Rusia spre Europa, în decurs de minim 50 de ani”, transmite compania. 
Pentru construirea celor două conducte ale gazoductului, s-au folosit 199.755 de ţevi betonate, cu o lungime de 12 metri fiecare, cântărind fiecare 24 de tone. Conductele au fost amplasate cu precizie pe fundul mării, cu ajutorul a trei nave maritime. Pe ansamblu, s-au efectuat 138.850 de îmbinări sudate. 
Conducta Nord Stream a fost proiectată fără staţii de compresare intermediare. Fiecare din cele două conducte este formată din trei secţiuni, cu o grosime diferită a pereţilor, în funcţie de nivelul presiunii de lucru din interiorul gazoductului, pe toată lungimea traseului, din Rusia şi până în Germania. 
Punerea în funcţiune a celei de-a doua conducte a început deja. Fiecare din cele trei secţiuni va fi umplută cu apă marină, care a fost purificată şi calibrată în prealabil, iar apoi are loc testul hidraulic de rezistenţă. După terminarea testelor hidraulice, secţiunile se vor conecta sub apă în lunile mai-iunie 2012, în apele teritoriale ale Suediei şi Finlandei. După îndepărtarea apei, cea de-a doua conductă se va usca şi se va conecta la fragmentele terestre ale conductei din Rusia şi din Germania, iar la sfârşitul anului 2012, va începe să furnizeze gaze în sistemul de transport complet automatizat. Prima conductă a fost dată în funcţiune în noiembrie 2011. Atunci l-a întrebat Angela Merkel pe Medvedev de ce mai trebuia şi a treia ţeavă. Va fi nevoie şi de ea, a răspuns preşedintele rus. Nu putea să-I spună că aşa a vrut Putin.

Spuneam că politica vine pe conductă. În 2010, Angela Merkel şi Dmitri Medvedev au semnat o “declaraţie comună” cu privire la reglementarea conflictului de pe Nistru. În ce calitate făcea asta Germania, care nu deţinea atunci măcar preşedinţia prin rotaţie a Uniunii Europene? Sigur că gestul a fost interpretat ca un alt pact Molotov-Ribbentrop…

UE, paralizată de criză

Anatoli Ianovski, adjunctul ministrului Energiei din Rusia, spunea recent că ţările europene rămân treptat fără gaze, dar consumă tot mai mult.

„Este loc suficient pe această mare piaţă europeană pentru proiectul Nabucco şi pentru alte proiecte, elaborate pentru asigurarea necesarului de gaz pe termen lung în Europa”, a conchis Ianovski. Numai că UE, paralizată de criză, a transformat Nabucco într-o caricatură. (Tot Putin a dat cea mai frumoasă definiţie a sincopei continentale: “Uniunea Europeană este ca o veveriţă care are gura plină de alone şi nu poate sparge niciuna”).

Proiectul Nabucco prevede transportul de gaze naturale din regiunea caspică spre Europa, ocolind Rusia prin Azerbaidjan, Georgia, Turcia, Bulgaria, Ungaria, România şi Austria. Nabucco este în concurenţă cu proiectul ruso-italian „South Stream”, o conductă care va fi îngropată pe fundul Mării Negre.
Totodată, Ianovski a evaluat negativ situaţia actuală, care s-a creat în jurul gazoductului Transcaspic, ce se poate prelungi de la est la vestul Turciei, până la frontiera cu Bulgaria sau Grecia şi care trebuie să devină parte componentă a proiectului „Coridorului sudic al gazului”, în care intră şi Nabucco. Dar Moscova invocă imediat că proiectul Transcaspic nu respectă mediul şi că statutul juridic al Mării Caspice nu s-a rezolvat aşa cum vrea Rusia.

South Stream, mai tare ca Nord Stream

Nabucco a fost proiectat să transporte anual 31 miliarde de metri cubi de gaz, ceea ce reprezintă 5% din necesarul de gaz al UE din anul 2020. Participanţii la proiect au cote egale de 16,67% din acţiuni: OMV (Austria), MOL (Ungaria), Bulgargaz (Bulgaria), Transgaz (România), Botas (Turcia) şi RWE (Germania). Livrările comerciale de materie primă prin gazoductul Nabucco au fost preconizate să înceapă în anul 2017. Startul şantierului pentru construirea conductrei a fost programat pentru anul 2013. 
South Stream se construieşte tot pentru diversificarea rutelor de livrare a gazelor naturale către beneficiarii europeni. Conform însărcinărilor transmise de premierul rus Vladimir Putin, construcţia gazoductului South Stream trebuie să înceapă în decembrie 2012. Se preconizează că acest gazoduct va avea 4 conducte şi pe fiecare se vor pompa 15,57 miliarde de metri cubi de gaz. Deci mai puternică decât Nord Stream. Inaugurarea primei conducte este planificată pentru decembrie 2015. Gazoductul va ajunge la capacitatea totală de 63 de miliarde de metri cubi în anul 2018. 

O şansă pentru România?

România revendică de la Bulgaria o porţiune din platoul continental al Mării Negre, zonă care probabil are zăcăminte de hidrocarburi. Pe aici va trece şi gazoductul South Stream al Rusiei. Disputa teritorială româno-bulgară se referă la un teritoriu de aproximativ 300 kilometri pătraţi. În prezent, Bulgaria poartă negocieri cu trustul ExxonMobil pentru concesionarea acestei zone pentru explorarea hidrocarburilor. 
Dacă în timpul următoarei runde de negocieri, acest conflict nu se va rezolva printr-un acord reciproc, atunci Bucureştiul va iniţia un proces la Curtea Internaţională de la Haga.

Negocierile dintre Bulgaria şi România pe această problemă au început în anul 1994. Până în prezent, au avut loc 14 runde de consultări. Ultima rundă a avut loc în decembrie 2011, la Sofia, iar următoarea va fi până la sfârşitul acestui an la Bucureşti. În cazul obţinerii unei satisfacţii teritoriale, România va primi aproximativ 50 de metri din platoul continental al Turciei, ceea ce ar însemna un avantaj pentru realizarea proiectului NABUCCO, permiţând „culcarea” gazoductului pe fundul Mării Negre, direct între Turcia şi România. 

Germania visează la soare şi vânt

Nemţii sunt gata să renunţe la gaz în folosul celor mai curate surse de energie. Aşa că s-ar putea să nu se adeverească speranţele Gazpromului că va creşte cererea de gaze după închiderea centralelor nucleare din cauza avariei de la reactorul Fukushima din Japonia. Reprezentanţii grupului au sperat că, în următorii 10 ani, posibilul deficit de gaz din Europa va fi de aproximativ 300-400 miliarde de metri cubi. Însă Germania este gata să-şi înlocuiască centralele atomice, însă nu cu gazul din Rusia. Berlinul cheltuieşte 200 de miliarde de euro pe un mega-proiect pentru centrale electrice eoliene. Problema este cât de repede poate fi pusă în aplicare o asemenea idee. 

Cancelarul Angela Merkel intenţionează să dezvolte o reţea de centrale electrice eoliene. Suprafaţa totală a acestor centrale va depăşi de şase ori dimensiunile municipiului New-York, iar lungimea liniilor de transport pentru curentul electric, dacă ar fi puse toate în linie dreaptă, s-ar întinde de la Londra la Bagdad, a anunţat recent agenţia Bloomberg. Costurile acestui proiect se estimează la 200 de miliarde de euro, adică 8% din PIB-ul Germaniei pe anul 2011. 
Necesitatea de a crea o astfel de reţea uriaşă de electrocentrale eoliene se explică prin intenţiile Germaniei de a renunţa la 17 reactoare nucleare, care generază o cincime din electricitatea ţării. „Dacă Germania pune în aplicare cu succes un asemenea proiect, ea va putea să devină un model de urmat pentru alte ţări. Dacă nu va reuşi, va fi un dezastru pentru politicieni, pentru societate şi pentru economia Germaniei”, consideră Claudia Kemfert, analist la institutul de cercetări DIW din Berlin. 

După avaria de la centrala atomică de la Fukushima-1, din martie 2011, Germania a anunţat că intenţionează să renunţe la energia nucleară şi să închidă toate centralele nucleare până în anul 2022. 
La prima vedere, situaţia cu abandonarea energiei nucleare se joacă pe mâna Rusiei, pentru care veniturile din exporturile de hidrocarburi reprezintă una din sursele de venit pentru buget. În anul 2011, premierul Vladimir Putin, iar apoi Alexei Miller, preşedintele trustului Gazprom, au declarat că e posibilă crearea unor derivaţii suplimentare în cadrul coridorului deja existent al gazoductului South Stream. 
(Aici, ruşii vor să facă o concesie şi pentru România, astfel ca o derivaţie din South Stream să treacă şi prin ţara noastră – nota red.). 
Printre altele, Alexandr Medvedev, adjunctul directorului de la Gazprom, a explicat că perspectivele construirii celei de-a treia conducte a gazoductului Nord Stream vor depinde de cererea de gaz din Europa. 
În următorii 10 ani, Gazprom mizează pe un necesar stabil de 300-400 de miliarde de metri cubi de gaz în Europa şi pe creşterea cererii de gaz (în primul rând, pentru gaz lichefiat), în regiunea Asia-Pacific. Concernul rus intenţionează să satisfacă cererea crescută de gaz, investind în dezvoltarea sa în medie 700-900 de miliarde de ruble pe an, iar investiţiile majore vor fi orientate spre exploatarea zăcămintelor de la Iamal, Ştokman şi din estul Siberiei. Conform planurilor, Gazprom mizează pe o creştere a producţiei din 2012 de până la 528 miliarde de metri cubi de gaz, iar în 2030 – până la 750 de miliarde. 

Ruşii încă mai speră că nemţii nu vor şti cum să stocheze energia neconvenţională. Şi că nu vor scăpa de ei…

• Despre autor
• Ultimele articole

About Viorel Patrichi

Jurnalist, ultima carte publicată: Ochii şi urechile poporului. Convorbiri cu generalul Nicolae Pleşiţă (2001).

• „Ucraina trebuie denazificată!” - 25 februarie 2022
• Învățătorule, luminează-ne calea spre noi!… - 2 septembrie 2019
• Mircea Diaconu, fii profesionist, ce dracu!… - 26 august 2019