Electric Circus

29 mai

Cum spuneam. Guzganul rozaliu (de la CTP citire) consideră o prioritate suspendarea lui Băsescu – după ianuarie 2013.

Obsesia literei „P” la domnul Dragnea – motanul încălţat: fost apropiat al „Prostănacului”, domnia sa (probabil ştiindu-se cu musca pe căciulă pentru niscaiva lucruri) urăşte toate profesiile (de preferinţă bugetare) care încep cu „P”: în opinia sa, PDL va fura alegerile locale cu ajutorul profesorilor, poliţiştilor, poştaşilor şi pădurarilor. Da, am ajuns bine, dacă ultimul PROSTĂLAN din România îşi permite să şteargă cu profesorii pe jos şi să ne acuze de hoţie. Asta, probabil în loc de revenirea (promisă de USL a) salariilor la nivelul din 2009.

 

Nu trece ziua fără o prostie a lui Marga: el declară presei că s-ar mai gândi dacă să aducă în ţară rămăşiţelele pământeşti ale lui Cioran – cu referire la Nyiro Jozsef. Eu zic să se gândească mai bine să demisioneze.

Casa memorială a lui Avram Iancu din Târgu Mureş, sediu al asociaţiei culturale care îi poartă numele, a fost atacată azi-noapte cu 4 cocteiluri Molotov. Incendiul a fost stins de vecini, că până veneau pompierii, se făcea casa scrum. Nu mă aştept ca poliţia să găsească autorii – probabil nişte extremişti maghiari.

E bine că domnul Cernea a devenit consilier al premierului, tocmai la timp să-l „înlocuiască” pe Daniel Dăianu, care şi-a luat deja picioarele la spinare, după doar trei săptămâni.

Iranul acuză SUA de recentul atac informatic cu virusul „Flame”.

Ancheta ONU arată că, din cele 108 persoane decedate la Hula, mai puţin de 20 au fost ucise de tiruri de artilerie care pot fi atribuite armatei siriene, restul fiind executate de aproape, într-o zonă controlată de opozanţii lui Assad.

28 mai

A reapărut din neantul propriei nimicnicii Tudor Chiuariu. Fostul ministru liberal al Justiţiei a înfierat-o – cu o voce a scapetelui perfect – pe Monica Macovei. Ciudat, având în vedere că, probabil, omul nu înţelege nici jumătate din ceea ce enunţă fosta procuroare (reciclată şi ea…).

Aflat în Israel, Marga promite marea cu sarea, referitor la Holocaust şi câte şi mai câte. Oare ce credibilitate are un om care a susţinut din rărunchi un regim naţional-comunist despre care se spune, nu-i aşa? – că „i-a vândut” pe evreii din România statului Israel?

27 mai

Marga consideră că suspendarea preşedintelui ar putea fi benefică pentru România. Sigur, nu la fel de benefică precum fericirea de a avea în prim-plan un al doilea hipopotam transpirat, de data aceasta chiar în cap la MAE. Şi nu unul oarecare, ci unul cu vechi state de lingău comunist. În opinia lui Marga, a lui Crin, Dan Voiculescu ş.a.m.d. suspendarea este necesară şi urgentă. Trebuie să deţină ei întrega putere în stat, chiar dacă nu sunt motive reale de suspendare, chiar dacă România este aruncată în vârtejul instabilităţii politice şi economice, chiar dacă ne facem încă o dată de bafta Europei.

În sfârşit! Remus Cernea a apucat un os de ros! A fost numit consilier de stat în cadrul Aparatului propriu de lucru al primului-ministru. Visul unora – de a lua bani moca – se apropie de realizare. Ce contează că numitul papagal de stepă n-a avut serviciu practic niciodată? Este numai bun să-l sfătuiască pe copilot. Vorba aceea: când nu eşti în stare să faci tu nimic, învaţă-i pe alţii.

AriciPogonici umblă descheiat la pantaloni/cu cămeşa pe-afară pe la mitinguri electorale (poză). Nu ştiu exact ce dorea să ne arate, dar poate de la din astea s-a „inspirat” Banciu – inspiraţie care i-a adus amenda CNA. Vorba lui Cristoiu: „s-a terminat cu „revoluţia bunului simţ”. Demult, aş zice eu, de când respectivul nu poate răspunde la întrebările ziariştilor (legate de casa uriaşă în care stă, de absenţele din Parlament, de faptul că foloseşte maşina de serviciu în interes personal) altfel decât insolent, arogant, ameninţător. Şi când te gândeşti că, imediat după decembrie 2009, voiam să votez PNL la proximele alegeri; formarea USL m-a adus însă repede la realitate.

Maşina cu grohaci PSD – poză B1TV: Şerban Nicolae pe post de şofer pentru Cătălin Voicu şi soţia sa, la ieşirea din închisoare a parlamentarului.

Mihail Albișteanu

About Mihail Albișteanu

Profesor, publicist, vicepreşedinte al Asociaţiei “Rost”.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost