Pe cînd va fi „deţinut politic” şi Micul Furtilescu?

În numai două luni de guvernare, USL ne-a dovedit, dacă mai era nevoie, că se poate şi mai rău. Premierul Victor Ponta, supranumit Micul Furtilescu după ce s-a vădit un plagiator netalentat, funcţionează ca un excelent PR pentru PDL şi pentru Traian Băsescu.

Matrapazlîcurile şi prostiile PDL devin pasabile, prin comparaţie cu violarea repetată a legii şi mârşăviile acestui PSD cu trei capete botezat, la derută, USL. Autoritarismul hăhăit al lui Băsescu pare o copilărie pe lîngă manifestările tiranice ale lui Ponta.
Prea convinşi că alegerile parlamentare sînt cîştigate deja, liderii USL au început să se comporte în vechiul stil pesedist, în care dispreţul faţă de lege şi de cetăţeni se împleteşte cu cinismul voios şi cu minciuna abjectă. Prin urmare, mătură tot ce le stă în cale: oameni, instituţii, legi. Pentru că întotdeauna vina e în afara USL. Nu Ponta e vinovat că a plagiat, ci Băsescu, pentru că l-ar fi dezvăluit prin maşinaţiuni. Nu Năstase e vinovat că a strîns bani cu japca de la constructori pentru campania electorală din 2004, în celebrul caz „Trofeul Calităţii”, ci Băsescu, care, prin influenţa sa malefică, ar fi făcut că fostul prim-ministru să fie pedepsit de Justiţie. Nu USL e vinovată că a elaborat o lege neconstituţională – a „votului uninominal pur” -, prin care urmarea să-şi asigure peste 80% din voturi în alegerile generale, ci Curtea Constituţională că a respins-o pe temeiul legii fundamentale a Statului român. Nu Ponta e vinovat că a încălcat Constituţia şi o hotărîre a Curţii Constituţionale, asumîndu-şi samavolnic rolul de şef al Statului român într-o reuniune internaţională (fără nici un folos pentru nimeni, după cum s-a dovedit), ci judecătorii CC care ar fi deliberat „politic”. Apropo, dacă mai repetă figura asta, Ponta riscă să devină „deţinut politic” lîngă mentorul său, Năstase. Asta dacă nu cumva îşi duce la îndeplinire planul de a reduce rolul CC la unul decorativ şi dacă nu-l demite şi pe Băsescu, cu ajutorul Parlamentului pînă mai ieri ilegitim – în viziunea sa -, iar astăzi cel mai legitim (la fel de legitim pe cît este de cinstit Cabinetul său).
Ehei, şi nu sînt rezolvate deocamdată decît urgenţe care ţin de lupta politică pentru supremaţie. Să te ţii cînd USL va trece la devalizarea economiei, că aici are cu adevărat expertiză. Ponta a dat semnale pentru clienţii săi: aveţi răbdare pînă după alegeri, cînd vom da drumul şi la Roşia Montană, vom vinde şi Cuprumin, vom deschide şi exploatarea gazelor de şist (taman capetele de acuzare – şi pe bună dreptate – împotriva debarcatului guvern M.R. Ungureanu), vom da pe nimic şi Poşta, şi Hidroelectrica…
Singura care îi mai pune probleme USL este Justiţia, care pare să-şi fi adus aminte, în sfîrşit, că e şi ea putere în Stat. Prin urmare, a devenit duşmanul numărul unu al guvernului Ponta.
La fel ca în epoca de glorie Iliescu – Năstase, năimiţii din presă ai USL încearcă să justifice mizeriile USL. Şi o face cu atîta nesimţire încît, prin comparaţie, jurnaliştii de casă ai PDL par obiectivi.
Manipularea la care se dedă presa uselistă este atît de primitivă încît nu ştii dacă se datorează în mai mare măsură prostiei „jurnaliştilor” sau părerii lor foarte proaste despre români. Căci trebuie să fii ori tembel, ori foarte sigur că ai de-a face cu un popor de oligofreni, cînd tipăreşti o pagină întîi ca „Jurnalul Naţional” de azi. Cu această porcărie sinistră, oamenii informatorului Securităţii Dan Voiculescu (care a amînat in extremis să devină „deţinut politic”, demisionînd din Parlament şi mutîndu-şi astfel dosarul la o instanţă pe care o crede mai blîndă) a atins străfundurile jegului de presă. Să compari un corupt ca Năstase cu un om politic de onestitatea lui Iuliu Maniu e strigător la cer. Dar, să recunoaştem, este şi ilar, măcar pentru că „deţinutul politic” Năstase Adrian a înfundat puşcăria chiar în plină guvernare a PSD, partid în care deţine funcţia de preşedinte al Consiliului Naţional. Poate JN la perspectiva asta s-a gîndit: că şi Năstase, şi Maniu au fost condamnaţi în timpul unor guverne comuniste.
Claudiu Târziu

About Claudiu Târziu

Jurnalist, scriitor şi editor; cea mai recentă carte publicată: ”Rostul generației noastre. O perspectivă conservatoare asupra României postcomuniste” (Ed. Rost, București, 2019)

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost