Procurorii au descoperit sute de cazuri de voturi multiple şi de voturi date în numele unor persoane care nu au mers la referendumul pentru demiterea preşedintelui. Ei cercetează frauda, cum au făcut şi cu alte ocazii, dar se mişcă mai repede şi mai bine decît de obicei. Suficient pentru a deveni suspecţi.
Suspecţi de slugărnicie faţă de Băsescu – un preşedinte suspendat, a cărui revenire la Cotroceni stă în votul a nouă oameni depăşiţi de situaţie, confuzi şi pe alocuri penibili (deciziile bălbîite, declaraţiile contradictorii şi amînarea nejustificată a unui verdict dezvăluie putregaiul de la Curtea Constituţională, care altminteri ar trebui să fie arbitrul supreme).
Vuvuzelele din presă se inflamează şi cer stoparea anchetării „simplilor votanţi”, manipulînd la modul ordinar afectele populaţiei prin relatări despre cetăţeni nevinovaţi care ar fi fost întrebaţi cu cine au votat (Sic! De aici probabil şi pretenţia lui Crin Antonescu că are 7,5 milioane de voturi în spate.) şi despre alţii, creştini nedezminţiţi, care ar fi fost scoşi de la Sfînta Liturghie, pentru anchetă.
Uslaşii sar şi ei ca arşi, strigînd „abuz!” şi „poliţie politică!”.
Oamenii ăştia nu-şi dau seama că astfel îi fac un mare serviciu lui Băsescu, proiectîndu-i în mentalul colectiv o putere mult mai mare decît are în realitate? Sau realizează dar îşi închipuie că asta e în avantajul lor?
Însă, emblematică este ieşirea la rampă a ayatollahului neocomunismului, Ion Ilici Iliescu. El vede în ancheta procurorilor o acţiune fascistă, nici mai mult nici mai puţin. Şi îi cataloghează pe procurori drept „haite primitive”. Dar de ce n-ar fi o acţiune comunistă? Că doar ştim cum acţionau haitele primitive de procurori, miliţeni şi securişti.
De cînd a început „revoluţia” USL, cuvîntul „fascist” este folosit tot mai des şi fără nici o legătură cu realitatea. Explicaţia este că, pentru nişte anarhişti (ca alcătuire interioară, dar şi programatic) şi revoluţionari de profesie, orice încercare a de punere în ordine a lumii este fascistă. Termenul nu se mai referă la conţinutul ideologic propriu fascismului, ci vrea să acopere integral noţiunea de Dreapta. Cuvîntul “fascism” este preferat pentru că are şi conotaţia periorativă necesară şi sonoritate propagandistică mai bună. El trebuie să fie piatra de moară legată de gîtul întregii Drepte.
Auzaţia de fascism este trecută în punctajul propagandistic pe care e obligat să-l urmeze orice reprezentant al USL la talk-show-urile tv şi în conferinţele de presă. Aşa se face că, spre pildă, un domn parlamentar al PSD, al cărui nume nu m-am străduit să-l reţin, i-a strigat în faţă lui Mihail Neamţu (Noua Republică), într-o emisiune televizată: fascistule!, deşi acesta nu făcuse decît să ridice cîteva obiecţii de bun simţ privind felul în care USL încearcă să răstoarne rezultatul referendumului.
(Naţional-)Socialiştii şi comuniştii au fost şi vor rămîne duşmanii ireductibili ai ordinii, deci şi ai legii, şi ai celor îndrituiţi să se îngrijească de respectarea ei. Principiul ordinii îi deranjează cel mai mult. Dar nu se sfiesc să-l invoce ipocrit, sub cuvânt că ei vor întrona ordinea, în fapt stricînd orice ordine naturală, schimbînd orice lege care stă în calea planurilor lor, măturînd orice om care rămîne loial principiului ordinii. Că e aşa o probează şi cele trei luni de guvernare USL.
Cînd (naţional-)socialiştii sau comuniştii sadea strigă “fascism!”, o fac pentru a deturna atenţia publică dinspre adevăraţii vinovaţi, prin agitarea unei sperietoare. Fascismul a răposat de vreo 70 de ani, dar, datorită propagandei comuniste şi “democratice”, e o primejdie mai vie ca oricînd. În schimb, comunismul, care ucide şi azi, ca regim oficial în mai multe ţări, şi ale cărui reziduri (ideologice, de mentalitate, dar şi umane) ne otrăvesc viaţa, nouă şi altor popoare care au suferit tirania comunistă decenii întregi, e frecventabil în continuare. Iar a fi anticomunist e un semn de retard sau, cel puţin, de inadecvare pentru “lumea bună” dominată de mentalitatea şi practicile comuniste.
- Libertate, unitate, credibilitate* - 9 august 2024
- Noi și ”Înalta Poartă” - 8 aprilie 2024
- SUA – UE – România, sub spectrul acelorași amenințări - 26 februarie 2024