„Rusia înfometată: acțiunea umanitară europeană în documente din arhivele românești, 1919-1923” (Editor Vadim Guzun, Târgu Lăpuş, Editura Galaxia Gutenberg, 2012, 663 pagini) este cea de a treia lucrare din seria „Afaceri Orientale”, iniţiată sub egida Institutului de Istorie „George Bariţiu” al Academiei Române. Documentele identificate în Arhivele Naţionale ale României şi în cele ale Ministerului Afacerilor Externe, relevă condiţiile foametei din teritoriile care aveau să fie încorporate în URSS, efortul statelor europene şi al organizaţiilor internaţionale de ajutorare a populaţiei înfometate. În plus, materialele inedite relevă ansamblul crizei economico-sociale cu care s-a confruntat noua formaţiune statală, cunoscută în epocă sub denumirea de „Rusia sovietică” sau, pur şi simplu, „Rusia”. Problematica este conexată cu primele măsuri generalizate de sovietizare a populaţiei, represiunile în masă, chestiunile basarabeană şi ucraineană, relaţiile româno-sovietice, dar şi cu premisele de natură obiectivă care au marcat tragedia, precum războiul civil, fenomenele meteorologice, stagnarea economică.
Din perspectiva politicii interne, demersul facilitează înţelegerea cauzelor foametei, a confluenţei factorilor de ordin subiectiv cu cei de ordin obiectiv care i-au determinat esenţa, a reacţiei autorităţilor sovietice şi a populaţiei afectate şi, nu în ultimul rând, a dimensiunii catastrofei umanitare (milioane de morţi, zeci de milioane de înfometaţi pe suprafeţe extinse). Din perspectiva politicii externe, documentele prezintă, în detaliu, atitudinea comunităţii internaţionale, a celei europene, în special, faţă de evoluţia galopantă a flagelului. Prezintă interes discuţiile şi corespondenţa diplomatică înregistrate la nivelul capitalelor europene pe acest subiect, iniţiativele de ajutorare, demersurile concrete de organizare a unei acţiuni umanitare cu caracter unitar şi eficient, în contextul izolării internaţionale a Sovietelor, respectiv, al tensiunilor înregistrate la nivel bilateral cu potenţialii furnizori de ajutoare, inclusiv cu România. Momente importante sunt acceptarea ofertelor de ajutor internaţional (american şi european), cristalizarea cooperării în acest sens, benefică pentru populaţia civilă şi crucială pentru evitarea falimentului regimului de la Kremlin.
Vecinătatea geografică imediată, adversitatea ideologică, nerecunoaşterea frontierei pe Nistru şi tentativele de subminare a autorităţii de stat în Basarabia şi în Bucovina prin organizarea de atacuri teroriste şi acţiuni intense de propagandă, explică interesul vital al României faţă de evoluţiile din Uniunea Sovietică, dar şi nivelul de implicare în acţiunea de ajutorare. Astfel, documentele din arhivele de la Bucureşti permit schiţarea perspectivei regionale asupra foametei, dar şi a celei româneşti. Publicaţiile naţionale şi cele străine, monitorizate de către Direcţia Poliţiei şi a Siguranţei Generale sau de misiunile diplomatice acreditate în diverse capitale ale lumii, facilitează cunoaşterea relatărilor/evaluărilor corespondenţilor, membrilor misiunilor umanitare care au avut acces nemijlocit în zonele afectate de foamete, precum şi ale supravieţuitorilor refugiaţi în România.
În procesul de selecţie a documentelor şi materialelor, s-a acordat o atenţie deosebită izvoarelor care privesc teritoriul din stânga Nistrului, la fel de important şi astăzi din perspectiva securităţii regionale. În condiţiile în care, la începutul anilor ’20, sovietizarea spaţiului românesc a debutat cu etnicii români din URSS, introducerea în circuitul ştiinţific a unor valoroase surse primare reprezintă nu doar un exerciţiu de recuperare a memoriei, dar şi o obligaţie morală faţă de numeroasele victime. Mecanismul diabolic a funcţionat, succesiv, în condiţii similare, în cazul foametei din Transnistria, cu apogeul în anii 1932-1933. Mai târziu a fost aplicat în cazul Basarabiei, nordului Bucovinei şi Ţinutului Herţa, anexate de URSS, în urma Pactului semnat la Moscova, în data de 23 august 1939.
