Din lumea politicii

de

Bătălia referendumului s-a încheiat, iar România a intrat în pregătirile proximei confruntări electorale: alegerile parlamentare care bat la uşă. Recent s-a închegat Alianţa România Dreaptă (ARD), menită a se constitui într-o contrapondere la atotputernicia USL.

Sînt reunite aici PDL, partidul “Forţa Civică” anexat în mod improvizat de Mihai Răzvan Ungureanu (MRU) şi un PNŢCD reîncălzit, reprezentat de alunecosul şi locvacele Aurelian Pavelescu. Sînt figuri cunoscute, figuri expirate, dar şi figuri noi (Adrian Papahagi) sau altele care nu apar în protocoalele oficiale. Aceasta pentru că partidul Noua Republică (NR), condus de tînărul Mihail Neamţu (MN), are încă probleme cu înregistrarea sa oficială, neputînd participa în mod formal la constituirea noii alianţe.

N-au lipsit nici fricţiuni premergătoare între aceşti protagonişti, la care de aici înainte ne vom referi folosind acronimele deja încetăţenite în presa românească. Dilema dintre neabdicarea de la principii şi pragmatism este tranşată cu hotărîre de către NR în favoarea primei alternative. Au apărut astfel primele înţepături polemice pe blogurile personale între MN şi Elena Udrea, figură reprezentativă a PDL, dar care este considerată de mai tinerii aliaţi ca avînd un deficit de imagine. Frecuşuri şi orgolii au existat şi între NR şi MRU. Astfel, acesta din urmă, într-o postare pe blogul său (ulterior ştearsă), afirma că NR este “un partid fără trecut, fără prezent şi fără viitor”.

Dar artileria grea a alianţei de dreapta (al cărei numitor comun este susţinerea lui Traian Băsescu la referendum) abia urma să intre în scenă. Tocmai pe hotnews.ro, site care poate fi considerat un oficios al acestei tabere, Dan Tapalagă scrie un editorial în care pur şi simplu îl demolează pe Mihail Neamţu. Un text scris parcă la comandă, care menajează cu grijă pe cine trebuie şi care loveşte fără milă în cineva ale cărui pretenţii şi principii au devenit în opinia unora prea obraznice.

Perfect de acord că MN e un pic teribilist şi avid de popularitate, învîrtind funia de usturoi împotriva “strigoilor” din USL, stînd la o şuetă cu DD (Dan Diaconescu) pe OTV, adică o persoană şi o televiziune pe care altminteri le detesta. Dar ce nu face omul pentru a fi cît mai vizibil, pentru a fi cunoscut de cît mai multe segmente ale electoratului? Evident, face turul televiziunilor de ştiri, unde e omniprezent. Revenind însă la fond, lucrurile pe care el şi partidul său încearcă să le impună în tabăra dreptei ţin în primul rînd de integritatea morală a politicienilor şi sînt de apreciat: măcar fără traseişti, şpăgari, corupţi sau securişti, căci nu se ridică pretenţii de a fi toţi uşi de biserică. Pe de altă parte, e de remarcat că MRU nu se înconjoară numai de oameni care se încadrează în aceste exigenţe, pentru că pur şi simplu nu prea are de unde alege. Mulţi dintre cei din jurul său sînt traseişti sau figuri expirate. MRU nu avea un partid propriu, fiind nevoit să-şi “închirieze” unul ad hoc. Are de asemenea nevoie de oameni, încît pragmatismul stă în cazul său deasupra principiilor, cantitatea înaintea calităţii – altfel ar fi complet izolat şi fără nici o şansă.

De partea cealaltă, MN a catalizat formarea unui partiduţ care se agită, încearcă să se facă vizibil şi să-şi facă cunoscut mesajul – ca orice grupare mică, în ascensiune. E limpede pentru oricine că MN e şi niţel carierist, dotat cu o bună doză de oportunism, ca dovadă că a ştiut să se lepede de simpatiile legionare ale adolescenţei sale. A trecut ulterior şi prin PNŢCD, fiind apoi lefegiu la stat sub regimul Băsescu în cadrul IICCR, cu casă de protocol şi şofer la scară. Pînă la urmă a decis să se dedice unei cariere politice, înfiinţînd o grupare cu statut de “Mişcare” (dar înregistrată drept partid, în acest moment însă poticnit în hăţişul birocratic). Numele dorit, cel de “Mişcarea Noua Românie”, fiind deja acontat de către Măgureanu, a rămas ca numele înregistrat să fie cel de “Noua Republică”.  Din cîte se pare, în această mică grupare sînt reuniţi oameni proaspeţi, dinamici, bine pregătiţi profesional, capabili să contribuie cu ceva pozitiv pentru ţara aceasta.

Aşa stînd lucrurile, obiectiv vorbind, oare chiar merita MN să fie desfiinţat în acest hal de către d-l Tapalagă, care i-a înfierat mişcările, dar suficient de abil încît să nu facă aluzie la acel trecut care pentru unii este considerat “compromiţător”? E perfect legitim să aplicăm o exigenţă maximă şi să dezavuăm un comportament sinuos ca al lui MN în numele unor principii morale superioare. Dar atunci de ce d-l Tapalagă aplică dublul standard? Oare nu are nimic de spus despre carierismul şi oportunismul lui MRU, atît de controversat la investirea sa în funcţia de premier? Plecat de la UTC, trecînd prin burse şi contacte în cercurile care trebuie, devenind protejatul acestora, a avut parte de o carieră cu proptele invizibile dintre cele mai solide. Aceasta îl deosebeşte fundamental de MN, al cărui trecut legionar este atacat de fiecare dată de adversarii săi şi care îl însoţeşte ca o piatră de moară, în ciuda repetatelor sale delimitări. Acestea au cel mult rolul de a-l face acceptat în arena politicii “corecte”, dar deocamdată nu sunt semne că MN ar fi avut parte de vreun “botez” care să-i asigure o susţinere invizibilă şi necondiţionată, de genul celei de care se bucură MRU. Revenind la dublul standard al d-lui Tapalagă (de fapt, asumat absolut voit, atacul său fiind evident cui serveşte): a uitat el oare lejeritatea şi teribilismul lui MRU din vremea cînd era ministru de Externe, jucîndu-se cu vorbe şi afirmaţii sensibile pentru sufletul nostru naţional, semnînd ca moştenirea Gojdu să revină Ungariei sau evitînd referiri la tezaurul României în relaţiile cu Rusia?

Asemănări între cei doi “M” există: şi unul, şi altul s-au remarcat încă de la o vîrstă foarte tînără ca fiind extrem de dotaţi pe plan intelectual şi amîndoi au ales în final cariera politică în locul celei academice. Sînt însă şi deosebiri esenţiale: MN s-a înscris în jocul democratic prin propriile forţe şi a adunat în jurul său un grup de oameni de o calitate superioară, cel puţin în comparaţie cu alte partide. Aceasta în vreme ce MRU şi-a datorat cariera mai mereu unor proptele din umbră, care l-au propulsat la ministerul de Externe, apoi la SIE, trecînd prin funcţia de prim-ministru şi posibil prezidenţiabil la viitoarele alegeri. Handicapul său este că nu are oameni, nu are decît un partid improvizat, cu cadre experimentate mai ales în traseism. Aceasta pentru că el însuşi nu întruchipează nici o idee înnoitoare, nici un ideal. Şi-a asumat doar o etichetă de “dreapta” şi se doreşte a fi o alternativă la USL, avînd desigur relaţii internaţionale mult mai solide decît adversarii săi politici. Atuul său este doar acea susţinere pe care MN n-a avut-o (şi probabil n-o va avea niciodată). Aceasta cu toate că MN s-a lepădat de trecutul său (din punctul nostru de vedere, un gest dezonorant, cu pragmatismul căpătînd întîietate asupra idealismului). Totuşi, se poate afirma că în acea perioadă MN s-a manifestat mai degrabă cu inocenţa şi puritatea adolescenţei, iar nu cu “imaturitate” şi “lipsă de discernămînt”, cum s-a justificat el ulterior. Iar în actuala sa construcţie politică se mai întrezăreşte rămăşiţa unui ideal moral, transformat însă după cum bate vîntul în ziua de azi. E totuşi o adiere proaspătă în politica românească, chiar dacă nu se poate vorbi de o idee care să transforme omul în profunzimile sale şi să-l angajeze existenţial într-o luptă pentru afirmarea unor valori transcendente. Totul rămîne la suprafaţă, iar MN pare a fi deocamdată un fel de “fiu risipitor” al dreptei creştine româneşti.

Dacă dintr-o perspectivă maximalistă comportamentul său nu-l onorează, privit din perspectiva interesului mai larg şi mai pămîntesc al societăţii româneşti, acela al unei primeniri a clasei politice şi al unei infuzii de dinamism şi de competenţe (pe lîngă figurile deja prăfuite sau cele care nu pot sta pe propriile picioare), traseul acestei mici grupări care este NR merită urmărit în continuare. De pe o poziţie mai largă merită salutată orice înnoire şi orice element pozitiv în acest sens, aşa cum şi Traian Băsescu şi-a avut atît metehnele, cît şi meritele sale. Dar termenul său de valabilitate s-a apropiat deja de expirare şi se întrevede deja cui va fi lăsată moştenirea sa politică: anume PDL şi grupării din jurul MRU – adică figuri portocalii arhicunoscute, incapabile să mai aducă ceva în plus, decât poate “răul cel mai mic” în comparaţie cu USL. Acesta este şi principalul punct al criticii NR la adresa aliaţilor lor (din acest moment). Care, prin urmare, au replicat devastator prin oficiosul hotnews, care în general e o sursă obiectivă, dar numai pînă la punctul în care sînt atinse anumite interese “superioare”.

În comparaţie cu actualii aliaţi, NR e încă o foaie nescrisă, care va trebui judecată la vremea ei, după roadele pe care le va aduce. Ce alternative mai sînt în spectrul politic care contează electoral? MRU, cu cariera sa şi cu oamenii mediocri din jurul său? Mafia portocalie? “Gangsterii politici” de la USL, după cum îi caracteriza recent presa străină? Merită  toate acestea vreo atenţie?

Rămîne de văzut dacă MN, o dată ce şi-a sacrificat principiile tinereţii, va şti să ţină măcar la principiile lui actuale, sau dacă va fi nevoit să le sacrifice şi pe acestea, de dragul pragmatismului şi al funcţiilor într-o structură în care nu are el singur pîinea şi cuţitul. Încă nu a ajuns la maturitatea deplină, ca să poată fi emise sentinţe definitive asupra lui, iar ca teolog ar trebui să ştie ce are de făcut pentru a-şi spăla eventualele păcate…

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost