Economie, Distributism şi Ortodoxie

1. Lucrarea economică sau negoţul cu bună măsură

Economia este o ştiinţă a cărei esenţă o reprezintă activitatea economică. Aceasta este fără îndoială o latură importantă a acţiunii sociale. Activitatea economică a existat din cele mai vechi timpuri; chiar dacă unii specialişti consideră că ştiinţa economică a precedat toate celelalte ştiinţe sociale şi ale naturii, cu excepţia fizicii, omul în Rai, neavând grija zilei de mâine, nu făcea activităţi economice, dar în schimb exista credinţa în Dumnezeu. Ulterior, din pricina căderii în păcat şi alungării din Rai, omul a început să aibă grija zilei de mâine. Tot acum au apărut nevoile, care, în funcţie de cele trei dimensiuni ale fiinţei umane (biologică, socială şi raţională), se grupează în nevoi fiziologice (necesare pentru a trăi), nevoi de grup, nevoi spiritualpsihologice. Aici se pune problema nevoilor, trebuinţelor, din punct de vedere biblic.

Dea lungul secolelor, una dintre cele mai importante activităţi economice era comerţul, de aceea în Sf. Scriptură există multe trimiteri la această activitate. Comercianţii în spirit creştin sunt definiţi ca fiind negustorii cu bună măsură. Esenţa activităţii economice o reprezintă profitul, sau mai bine spus, conform principiului hedonist, maximizarea profitului în raport cu efortul depus, sau minimizarea efortului, a resurselor intrate în raport cu efectul scontat aşteptat.

1.1. Repere biblice cu temă economică

În Sf. Scriptură există 2350 de versete cu temă economică, prin care Dumnezeu ne transmite cum trebuie să ne administrăm bunurile. Sintetizez câteva idei principale biblice, care pot inspira şi îndruma viaţa economică. Vezi pe larg şi Studiul Biblic Financiar şi Afaceri ca la Carte.

Nimic de pe pământ nu ne aparţine, cu atât mai puţin banii şi bunurile dobândite aici.
Tot ce a fost creat în natură a fost creat pentru om, pentru satisfacerea nevoilor proprii fiecăruia. Învăţătura Sf. Scripturi, prin care ni se comunică cuvântul lui Dumnezeu, ne spune că atunci când nevoile noastre curente sunt asigurate, ar trebui să ne arătăm mulţumiţi; iar înainte de orice nevoie este nevoia de Dumnezeu: „Căutaţi mai întâi împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui, şi toate acestea vi se vor adăuga vouă (Matei 6, 33).
Lipsa moralităţii în domeniul economic este expresia unui deficit moral al societăţii în ansamblul ei şi o lipsă de credinţă la nivel personal, care are efecte comunitare. De aici rezultă necesitatea unor mecanisme pentru asigurarea moralei sociale şi respectiv de instanţe de control în acest sens. Biserica are un mare rol pentru prevenirea, vindecarea şi formarea morală a omului pentru a conveţui în societate ca un bun creştin.

1.2. Biserica şi responsabilitatea socială. Principii şi atitudini ortodoxe

Nu există o adevărată soluţie a „problemei social-economice” în afara Evangheliei.
Credinciosul trebuie să fie prezent în centrele unde se elaborează orientările viitorului, pentru a fi promovate cât mai urgent principiile evanghelice de adevăr, dreptate, libertate, bucurie şi pace în Duhul Sfânt, principii ce prefigurează Împărăţia lui Dumnezeu pe pământ precum şi în cer.
Aceste principii creştine trebuie să reintre în circuitul valorilor umane ţinând cont de libertetea fiecăruia, de comunitatea de iubire şi de strădania firească a omului după fericirea terestră în comun, în drumul lui spre veşnicie.
Nimănui nui este îngăduit să fericească pe alţii cu dea sila, în numele unor principii sau programe sociale sau economice.
Biserica trebuie să ia atitudine împotriva individualismului modern, atomizat şi democratic, împotriva totalitarismului contemporan, autoritar şi tiranic, care substituie adevăratei comunităţi de dragoste, a Bisericii lui Hristos, chipul apocaliptic al Leviatanului.
Biserica trebuie să apere şi să susţină demnitatea omului. Să fie o Biserică de zi cu zi – nu numai de duminică sau de sărbătoare – pentru oameni şi pentru societate, să le apere interesele spirituale, morale, sociale, economice, comunitare, materiale, toate în Duhul lui Hristos.
Creştinul, pentru a evita eşecul, trădarea chipului adevărat al omului, drama pământească de a fi silit să trăiască rupt între două lumi, trebuie să se lepede de chipul modern al acestei lumi, săL mărturisească pe Hristos şi Evanghelia Lui şi să rămână un membru activ al Bisericii dar şi al Societăţii.
Lepădarea de chipul acestei lumi nu înseamnă fuga de lume, nici militantismul indivizilor în lupta contra altor indivizi, sau împotriva structurilor care menţin nedreptatea socială, ci reprezintă urmarea lui Hristos, poate înseamna o alternativă pentru cei care doresc să cunoască pe Hristos şi înseamnă că „fiii luminii sunt mai înţelepţi decât fiii acestui veac”.
Vindecarea sau revitalizarea corpului social-economic sau cum propune Ovidiu Hurduzeu şi colaboratorii prin teoria distributistă ”remoralizarea pietei, relocalizarea economiei si recapitalizarea saracilor” trebuie să se facă în Duhul şi în numele lui Hristos, prin exemplul personal şi comunitar, deoarece creştinul trebuie să fie „sarea pământului” şi „lumina lumii”, şi orice faptă bună să o facă din dragoste pentru Dumnezeu şi aproapele, ţinând cont de libertatea persoanei.
În mediile ecumenice li se impută ortodocşilor faptul că ei nu au de unde prezenta o etică socială. O acuză total falsă, făcută de cei ce nu înţeleg că Ortodoxia nu poate fi plasată la nivelul natural şi obligatoriu al problematicii impuse de modulde viaţă occidental. „Neracordarea” Ortodoxiei la acest mod de viaţă nu este o încurcătură istorică şi nici o simplă absenţă de vigilenţă teologică, ci ea nu confundă etica socială şi politicile social-economice cu învăţătura lui Hristos, nici nu transformă etica creştină în etică de economie politică. Ortodoxiei îi este străină teologia politică sau teologia revoluţiei!
Morala socială a Bisericii Ortodoxe este o morală de comuniune, care se indentifică cu conţinutul ontologic al adevărului eclezial. Adevărul vieţii e comuniune în Hristos prin Duhul Sfânt.
Comuninunea constituie viaţa, dar constituie deopotrivă şi morala vieţii, dinamica vieţii, impulsul şi mişcarea ce împlinesc viaţa în deplină libertate a persoanei. În această comuniune, centrală este persoana, nu distanţa existenţială a realităţii individuale sau social-economice a „celuilalt”.
Este contradictoriu să vorbim de „etică socială” obiectiv aplicabilă, din moment ce evenimentul comuniunii se judecă exclusiv în cadrul libertăţii personale. Când se impun în mod convenţional sau cu forţa modele în afara persoanei, sau când dorim „să creăm de sus” o comuniune cu programe definite şi cu legi raţionale, cu reguli ireale de libertate şi de justiţie, fie economice, culturale sau de orice altă „valoare” obiectivă, mutilăm însăşi viaţa şi îi chinuim pe oameni.
Unele mişcări creştine (devenite religie şi nu sistem de viaţă firească) încearcă să reconstitue – fie şi numai în cadrul socialului – unitatea universului spart de iscodirea modernă şi să instituie un Dumnezeu colectivitate în locul Dumnezeului Creator, Tată şi Mântuitor, să instituie transcendenţa naturală a socialului şi a economicului faţă de individ în rolul transcendenţei absolute a Divinităţii; toate aceste încercări Biserica Ortodoxă nu le poate privi decât ca pe o formă de neopăgânism. O astfel de „fericire pământescă laolaltă” oferă nălucirea unei false aşteptări paradisiaice, adică un „rai trist”, fără Dumnezeu.

1.3. Ce este Biserica Ortodoxă şi care este rolul ei în economie?

Biserica este Trupul tainic al lui Iisus Hristos, viu şi activ în lume şi în istorie. Ea trebuie să vegheze la spiritualizarea actului politic, economic şi social, să transcede lumea şi să o transfigureze hristic, şi nicidecum să se dilueze în aceasta. De aceea trebuie să fie meta-politică, meta-economică şi meta-socială.
Întrucât valorile acestei lumi oferă prea puţină motivaţie în raport cu aspiraţiile creştinului, Biserica nu trebuie să susţină un anume sistem politic, economic sau ideologic, ci trebuie privită ca mijloc de tămăduire şi de îndumnezeire.
Ortodoxia ca doctrină şi sistem „de viaţă din belşug” este net superior oricărei doctrine politice, economice sau sociale. Biserica poate fi privită în acest sens ca o alternativă concretă şi sigură pentru bunăstarea pământească, mântuirea lumii şi a omului prin Iisus Hristos.
Biserica respectă autonomia legitimă a ordinii democratice şi nuşi atribuie calitatea de a impune o soluţie economică, instituţională sau constituţională.
Când oamenii îşi închipuie că deţin secretul unei organizări sociale sau economice perfecte, îşi inchipuie că pot folosi şi orice mijloc – chiar şi violenţa şi minciuna – pentru a o realiza. Politica sau economia devin atunci o „religie lumească”, având iluzia că va construi raiul pe pământ. Nici o societate politică sau economică avânduşi propria autonomie şi propriile legi nu va putea fi confundată cu Împărăţia lui Dumnezeu.
Biserica Ortodoxă nu este o Biserică printre alte biserici, ci este singura Biserică adevărată, una, sfântă, sobornicească, apostolească şi patristică Biserică şi aşa trebuie să rămână până la sfârşitul veacurilor.
Ortodoxia nu trebuie să se transforme în religie sau în anexe politice, economice sau sociale ale statului secular, aşa cum s-a petrecut cu bisericile neortodoxe după 1054 până în prezent, sau şi mai rău să devină ele însele un stat în stat (Vaticanul), printre alte state, tocmai Biserica lui Hristos, care are datoria morală de a reeduca, moraliza şi spirutualiza statul. Nu este permis să amesteci pe Cezarul lumesc cu Dumnezeul cel ceresc, sau Impărăţia lui Dumnezeu cu împărăţia lumii acesteia.
Din punct de vedere ortodox Biserica operează chirugical păcatul şi credinciosul are şansa să se vindece dacă lucrează sinergic cu harul, iar impactul acestei vindecări are efect asupra vieţii sociale şi economice întregi; iar Statul trebuie să opereze economia şi politica, şi în acest caz bolnavul se însănătoşeşte dacă există dorinţă politică sau civică (comunitară). În aceste condiţii dăm fiecare şi cezarului şi lui Dumnezeu ce se cuvine.
În această cheie teologală nu putem vorbi despre un distributism ortodox sau despre o ortodoxie distributistă, deoarece ortodox – calea cea dreaptă – arată drumul spre transcendent, spre Dumnezeu. Distributismul economic propus de D-l Hurduzeu poate sluji şi arăta Calea şi merge pe acelaşi drum, dacă economicul are şi un scop soteriologic, acela că bogăţia folosită bine, poate satisface cele 6 cerinţe mântuitoare la Înfricoşătoarea Judecată a lui Hristos: a hrăni pe cel flămând, a adăpa pe cel însetat, a îmbraca pe cel gol, a primi pe cel stăin, a vizita pe cel bolnav şi în temniţă. Deci economia ca mijloc de mântuire. Dar nici atunci nu poate fi vorba de o economie distributistă ortodoxă, ci de un concept economic motivat hristic de un creştin ortodox. Cu toată smerenia Ortodoxiei, ea nu se poate coborî înapoi la materie, chiar şi pentru scopuri nobile, filantropice, economice şi sociale, deoarece drumul ei are un singur sens, o singură Cale, un singur Domn şi nu doi, o singură impreună lucrare trup-suflet, respectiv relaţia materiei (economiei) cu viaţa duhovnicească şi un singur ţel: îndumnezeirea omului folosind şi materia-economia pentru aceasta, şi nu îmbogăţirea lui materială, cu orice preţ. Separându-le ar însemna să disociezi trupul de suflet, care ar produce moartea. În clipa în care relativizăm, actualizăm – aggiornamento nepermis de mult, folosim, instrumentalizăm sau îmblânzim Ortodoxia, există pericolul ca Ortodoxia să devină umanistă, adică să arate drumul spre om, în loc să arate drumul spre Dumnezeu.

2. Distributism şi Ortodoxie. Dileme şi precizări

Traseismul ideologic al unor economiști moderni de la dreapta la stânga și invers, care urmăresc doar interesul personal sau de grup sau experimente mondialiste oculte, produc și mai mare haos, confuzie, egoism, luptă de clasă, avariție, cămătărie salvată din banul public, și în cele din urmă demolarea lumii. Soluția ieșirii din această perspectivă sumbră și revenirea la dreapta măsură a economiei este cea hristică, adică o economie a dăruirii frățești de dragul şi în numele lui Iisus Hristos, iar unii economişti şi teologi creştini propun teoria economică distributistă. Economia civică, reprezentată de clasa de mijloc şi “bazată pe o dispersie largă a proprietăţii productive” atât în satele cât şi în oraşele din România este doar de 5% faţă de Germania de 92 %. Aceasta arată polarizarea societăţii româneşti şi dezastrul economiei recente.

Acest lucru a fost posibil întrucât în ultima vreme economia în România a fost secătuită de valorile ei morale minime şi livrată discreţionar marilor carteluri economice, la comandă politică internaţională.

În ciuda acestei catastrofe naţionale, unii politicieni şi economişti recenţi cred, că politica de dreapta se suprapune armonios cu Dreapta Credință – Ortodoxia. Nimic mai fals. Economia, sau cum spus Sf. Părinți negoțul cu bună măsură, din punct de vedere creștin ortodox, nu e nici de dreapta nici de stânga, nici distributist sau civic, ci este dincolo de orice repere fizice terestre sau atribute, este doar de sus, adică de la Dumnezeu. Redau câteva repere ale moralei creştine ortodoxe privind aspectul economic:

a munci sau a face economie – negoț făra a ţine seamă de Creator, de aproapele sau de creaţie este un păcat;
exploatarea muncii este un păcat strigător la cer;
dreptul la proprietatea privată este, după Sf. Scriptură, relativ şi prin urmare nici proprieteatea privată nu are o valoare absolută. Dumnezeu este proprietarul absolut a toate. Dumnezeu împrumută spre folosinţă omului din proprietatea lui, spre binele său şi al aproapelui. Pentru acest lucru omul trebuie să fie mereu mulţumitor faţă de Dumnezeu.
În acest context Dumnezeu recunoaşte omului dreptul de proprietate relativ şi condamnă orice violare a lui, în cele două porunci din decalog: „Să nu furi”, respectiv: „Să nu doreşti casa aproapelui tău…”.
Omul are dreptul la proprietatea comună asupra cunoaşterii, asupra tehnicii şi a ştiinţei. Omul se străduieşte prin munca sa, nu numai pentru sine, ci şi pentru ceilalţi şi împreună cu ceilalţi.
Omul are vocaţia de a fi stăpân şi păzitor al creaţiei şi nu risipitor şi prădător. În acest sens prin administrarea şi eficientizarea creaţiei păstrând echilibru ecosistemic al naturii, cu dorinţa de a face activităţi economice, se respectă persoana umană şi demnitatea sa. Astfel se evită consumismul, risipa, relativizarea principiilor economice şi morale, precum şi hedonismul.
Dumnezeu a binecuvântat bunurile materiale ale pământului şi lea dat omului “spre hrană” şi folosinţă şi binecuvintează pe om cu bogăţie, dacă nu-şi alipeşte inima de ea. Omul trebuie să folosească lumea euharistic.
Ispita sau refuzul omului de a face din relaţia cu lumea o „euharistie”, o acţiune de mulţumire către Dumnezeu, de a face să devină „euharistie” – mulţumire – însăşi viaţa lui, atrage după sine căderea inevitabilă.

2.1. Distribuţie sau retribuţie?

Sf. Scriptură pe lângă caracterul profetic-revelat este şi o „carte socialdiaconică” revelată, cu efecte economice asupra vieţii de zi cu zi, pe care o scrie şi din care ne învaţă arta slujirii şi a economiei Însuşi Dumnezeu. Sf. Scriptură numeşte plata lucrătorului ca vrednicie pentru munca depusă, deci retribuţie şi nu distribuţie: vrednic este lucrătorul de plata sa.

Din pilda talanţilor se deduce caracterul asociativ şi creativ al iniţiativei umane, adică cel ce a primit sau i-a fost distribuit ceva, are libertatea de a face profit împreună cu alte persoane sau instituţii, (parteneriat privat), cu oricine crede el şi cum crede el mai bine de cuviinţă.

Deci nu stăpânul îi stabileşte regulile sau planul cum să facă profit, ci are libertatea de a hotărî singur, de a fi creativ, dinamic, înţelept etc.

În lipsa creativităţii şi imaginaţiei economice, are voie cel puţin, şi în cele din urmă, să meargă chiar la zarafi (băncile de azi?), dar nu i se permite să nu facă nici un profit. Pentru că nu a mers măcar la zarafi cel ce a primti un talant şi l-a îngropat, este pedepsit pentru aceasta, cu deposedarea de tot ce a primit: “Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă“.

Vedem că Dumnezeu dă, sau distrubuie din averea Sa, dar cere şi socoteală şi pedepseşte pe cel ce îngroapă sau risipeşte. “Era un om bogat care avea un iconom şi acesta a fost pârât lui căi risipeşte avuţiile. Şi chemândul, ia zis: Ce este aceasta ce aud despre tine? Dămi socoteală de iconomia ta, căci nu mai poţi să fii iconom” (Luca 16, 112).

Deci “distributorul” a cerut socoteală faţă de toţi cei ce au primit de la el şi a răsplătit celui harnic şi întreprinzător, dar a şi pedepsit pe cel leneş şi fără curaj şi iniţiativă.

Întrebarea primordială care se pune în contextul teoriei distributiste este: cine trage la socoteală pe cel ce primeşte şi felul cum administrează? Tot statul? Dacă da, atunci este o problemă majoră. Din istoria recentă a României ne amintim că în perioada de tranziţie năucitoare postdecembristă au fost distribuite cupoane, active şi actiuni cetăţenilor, numită şi cuponiada distributistă. Cine i-a tras la răspundere pe cei ce le-au iniţiat fără reguli precise, le-au adunat şi manipulat în folosul lor, înşelând mii de oameni şi demolând pur si simplu economia ţării? Cine ne garantează acum că propunând o nouă variantă distributistă a la Cojocaru nu se va repeta aceeaşi cuponiadă cu aceleaşi efecte dezastroase?

Iată întrebări deloc retorice care aşteaptă un răspuns. Dacă nu este încă un răspuns, există două varinate:

economiştii distributişti actuali par a nu fi deloc în pas cu evenimentele, sau dimpotrivă le-au depăşit, sărind prea multe trepete până la limita utopicului;
nu există stabilită încă nici o noţiune despre ce înseamnă justiţia distributivă, aşa cum ne sugerează pilda talanţilor sau însăşi raţiunea firească a lucrurilor.

3. Propuneri şi perspective

Sf. Scriptură cheamă pe cei ce au puterea şi autoritatea statală să o folosească pentru apărarea de rău şi pentru susţinerea binelui de orice fel. În aceasta constă sensul moral al existenţei statului.

Biserica Ortodoxă poate ajuta la dezvoltarea economică a unei societăţi, respectiv a unei ţări, deoarece investiţiile financiare presupun şi o investiţie etică sau morală în sens ortodox.

Criza prin care trecem, nu este exclusiv de natură economico-politico-administrativă sistemică, ci şi o criză antropologică şi spirituală, care măreşte şi mai mult raza cercului vicios al risipei, al consumismului, al egoismului şi al hedonismului dus la extrem. Acest cerc se rostogoleşte liber şi cu viteză spre haos, dezintegrare economică, financiară, morală şi socială, şi prin faptul că finanţarea a fost si este mai departe separată de economia reală; economia actuală mondială a devenit autonomă şi autocefală, eludând astfel controlul şi voinţa politică exprimată prin votul popular, iar politica la rândul ei s-a separat de etica umană, precum şi de valorile moralei creştine.

În mod concret, pentru a pune capăt acestei stări de fapt, Biserica poate contribui împreună cu politicul, împreună cu factorii economici, academici şi sociali la redresarea economică şi la vindecarea morală a lumii, prin însăşi învăţătura ortodoxă şi prin structurile ei eclesiale, promovând de exemplu:

cultura adevărului (pe aceasta se bazează încrederea investitorilor şi a acţionarilor, precum şi încrederea angajaţilor cu privire la siguranţa locului lor de muncă);
cultura respectului (fie faţă de clienţi sau faţă de proprii angajaţi, unde respectul are la bază demnitatea omului şi asemănarea lui cu Dumnezeu, fie faţă de proprietatea spirituală şi materială a celorlalţi);
cultura iertării (fiecare angajat al unei întreprinderi comite greşeli, altminteri nimeni n-ar mai avea nici un fel de iniţiative; răbdare ca formă de sprijinire a autoajutorării; acceptarea altor feluri de a fi);
cultura solidarităţii (să te simţi om în interiorul colectivului întreprinderii, să ai valoare, să poţi fii un exemplu moral –conducerea prin exemple–, să preiei răspundere faţă de tine, de aproapele tău, de colectivul întreprinderii, de societate, să practici încrederea faţă de colegi şi de întreprindere, empatia umană şi socială, să fii ajutat în procesul muncii) etc.

Este ştiut faptul, că o cultură a muncii astfel influenţată din punct de vedere etico-social-creştin va optimiza considerabil randamentul întreprinderilor, al întreprinzătorilor şi instituţiilor economice, crescând prin aceasta atractivitatea şi şansele amplasării unei noi întreprinderi sau a unei noi investiţii într-o asemenea societate.

Biserica a dezvoltat în istorie valorile de mai sus în diferite timpuri şi situaţii dificile, pentru uşurarea vieţii credincioşilor ei. Sf. Vasile cel Mare, de exemplu, face apel la bunătatea unui agent fiscal ca preotul dintrun sat să nu sufere nici o păgubire din pricina impozitului. Iar în altă scrisoare îi scrie unui agent fiscal să fie omenos, pentru a se putea arăta vrednic de o faimă nemuritoare.

Urmând exemplul Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sf. Părinţii ai Bisericii au arătat în mod practic ce înseamnă cultura adevărului, a dreptăţii sociale, a respectului, a iertării, a solidarităţii şi a dragostei creştine. Renumiţi printre aceştia sunt, pentru atitudinea lor, adică pentru funcţia de apărător al săracilor, Sfântul Ioan Gură de Aur, iar pentru funcţia de întrajutorare efectivă a celor în nevoi, Sfântul Vasile cel Mare, cu oraşele sale ale milosteniei, cunoscute şi sub numele de baziliade.

4. Concluzii

Economia se bazează pe condiţii, pe care ea însăşi nu le poate oferi, întucât dezvoltarea economică a unei ţări depinde în mod hotărâtor de viaţa morală a ţării în cauză. Biserica poate sluji la dezvoltarea economică a unei societăţi, prin serviciile ei eclesial-morale şi social-filantropice, mult mai mult decât orice morală umanistă seculară.

Cred că politica economică distributisă este compatibilă cu Ortodoxia fără să se suprapună cu aceasta, şi fără să-şi împrumute sau atribuie numele de ortodox. Teoria distributistă poate fi luată în serios ca o variantă viabilă, ca o a treia cale, doar dacă artizanii ei vor găsi şi instrumentele de implementare a unei justiţii distributive eficiente şi reale.
O economie politică eficientă şi benfică trebuie să ţină cont de principiile disciplinei Bioeticii, ale Antropologiei Economice, ale Teologiei Morale Ortodoxe şi să se inspire din doctrina creştină ortodoxă, pentru ca să poată deveni o ştiinţă integrală, o disciplină umană completă și dreaptă, în sens practic şi știinţific, care poate genera prosperitate și pace socială durabilă.

Nimeni nu poate avea pretenţia că o doctrină economică s-ar putea suprapune perfect peste învăţătura creştină ortodoxă, sau să-i folosească numele, oricât de perfectă ar fi aceasta, doar pentru a convinge sau pentru a se face credibilă. Deci nici nu poţi să le separi dar nici nu ai voie să le amesteci.
Nu poţi separa economia de politică, sau de stat, întrucât sistemele economice se integrează într-o reţea de legi şi instituţii iar lipsa acestora ar face ca economia să devină doar o ideologie fără consecinţe practice, dar nu o poţi separa nici de învăţătura creştină, deoarece ar deveni un pericol social. Deci nu poţi separa ceea ce Dumnezeu a lăsat fiinţial nedespărțit, adică etica-bioetica-morala creştină, de economie, întrucât însăși împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt. Dacă dreptatea şi morala creştină sunt alungate din economie, atunci ea însăși va deveni o sursa de haos, va alunga pacea socială și va grăbi sfârșitul de istorie al omului, mutilând astfel demnitatea şi chipul persoanei umane, acel Imago Dei.
Aşa cum nu există o politică creştină ortodoxă propriuzisă, ci doar creştini ortodocşi care fac politică, tot aşa nu poate exista o economie politică ortodocsă, ci economişti ortodocşi, care fac economie politică. La baza acestei formulări stă credinţa mea, căOrtodoxia nu se epuizează în politică, în economie, cultură, ştiinţă, etc., şi nici întrun proiect al organizării societăţii umane, întrucât adevărata comunitate spirituală a creştinului e Biserica, nu statul. În acest sens nu există alternativă. În afară de Biserică nu există comunitate spirituală. De aceea nu se poate vorbi de un statcomunitate spirituală, sau de un stat teocratic.

Conform Sfintelor Canoane, doar Sfântul Sinod al Sf. Bisericii Ortodoxe Române este singurul îndreptăţit să formuleze dogme şi învăţături ortodoxe, care să transmită principii călăuzitoare şi valori formatoare la nivel duhovnicesc, eclesial, psihosocial, academic, lumii moderne şi postmoderne, bioeticii, ştiinţei, politicii, economiei, etc., şi să reglementeze moral relaţia Bisericii cu acestea. Cu toate acestea noi, ca şi creştini clerici sau laici, suntem chemaţi, ca mădulare vii ale Bisericii să accedem la devenirea Împărăţiei lui Dumnezeu nu de ieri, nu de mâine, ci de astăzi, şi de a transmite lumii „gândul lui Hristos”.În acest contextDumnezeu ne „pretinde” să răspundem de acest timp, ne „atribuie” acestui timp şi ne încredinţează că noi am fost creaţi de El cu simţul responsabilităţii, al conştiinţei de sine şi a tot ce ne înconjoară, pentru a putea percepe adecvat timpurile şi lumea şi pentru a acţiona ca atare.

„A da cezarului ce este al cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu” arată separerea treburilor Bisericii de ale Statului şi datoriile creştinului faţă de Dumnezeu şi faţă de Stat. Cine încearcă să le amestece şi să folosească utilitarist Biserica lui Hristos pentru bunăstarea economică sau politică a unei naţii, acela compromite atât economia cât şi Trupul Tainic al lui Hristos – Biserica Ortodoxă, care este chemată să elibereze omul de patimile care îl paralizează şi apoi să-l îndumnezeiască – Theosis.
Pentru economiştii şi politicienii nepracticanţi ai credinţei creştine sau pentru cei necreştini se impune minima moralia pentru homo economicus de a stabili graniţe liberalismului darwinist şi mondialist actual şi să nu permită ca statul naţional să fie confiscat în numele unei ideologii globaliste himere şi utopice, de clici politice, economice sau mondialiste oculte sau să favorizeze economia unei minorităţi clientelare. În caz contrar dictatura partidului unic va fi înlocuită cu dictatura unei oligarhii economice despotice şi oculte, dacă nu deja s-a şi instalat în România recentă şi în lume! În acest caz statul intrumentalizează şi instituţionalizează războiul continuu cu proprii cetăţeni. În aceste circumstanţe Biserica trebuie să aibă o atitudine critică şi moralizatoare, în sens profetic şi după modelul patristic şi să sancţioneze hristic derapajul şi dictatura statului, cu riscul de a se întoarce înapoi în catacombe şi nu de a tăcea vinovat şi colaboraţionist cu acesta, doar de dragul de a sluji în Biserici frumoase şi în Catedrale măreţe cu orice preţ şi de a nu-şi pierde confortul şi avantajele materiale.

Personal cred că Ortodoxia poate inspira şi ajuta puterii lumeşti şi politicii economiei distributiste, fără însă să amestece planurile şi scopurile fiecăreia în parte. Economiştii şi politicienii distributişti şi nu numai ei, au şansa să intre în istorie şi să facă istorie, nu doar economie şi politică, dacă vor ţine seama de precizările de mai sus, legate de rolul Bisericii Orotodoxe sau au neşansa să rămînă mereu în sfera politicii şi a economiei perdante dacă:

vor căuta soluţii şi interese străine de neam, cultură şi spiritualitatea noastră şi fără să ţină seama de persoana umană şi de Hristos;
nu vor exorciza răul şi nedreptatea din economia actuală;
vor pune eşecul, incompetenţa şi corupţia unora dintre ei pe seama întregului popor, ca fiind hoţ sau leneş congenital, şi nu pe proasta lor conducere şi reaua credinţă faţă de neam şi ţară;
vor avea aroganţa să făurească o economie politică fără să ţină cont de valorile democraţiei (votul) şi ale moralei creştine şi se vor considera deasupra poporului şi a Bisericii ca fiind iluminaţi şi elite, atitudine, ce le-ar da dreptul, închipuit numai de ei, că doar ei ştiu cum este cu ştiinţa economiei şi cu criza, şi că lor, ca mari tehnocraţi li se datorează doar ascultare şi adulaţie!

Se vorbeşte despre o Românie profundă, care ar putea face o Românie posibilă, însă ambele Românii nu se pot realiza fără Iisus Hristos, Biserica Sa şi Poporul Său, aşa cum ne şi atenţionează însuşi Mântuitorul lumii: fără Mine nu puteţi face nimic(Ioan, 15, 1-5).

Sf. Euharistie şi Filantropia diaconală a Bisericii – adică iubirea de oameni prin slujire – devin cele mai importante şi sigure mijloace pentru bunăstarea spirituală şi materială a lumii, pentru împăcarea omului cu sine însuşi, cu Dumnezeu, cu aproapele, cu natura, cu societatea şi cu lumea în general, spre mântuirea şi îndumnezeirea noastră – theosis.

Pentru dobândirea ei este necesar să se trăiască liturgic, mistic şi euharistic în mod eclesial, economic şi politicîn modcorect şi drept, cultural, ştiinţific, filantropic şi diaconal în mod hristic, toate acestea întro reciprocă armonie.

¹ Conferinţă ţinută la Răşinari – Sibiu, 25-28 Iunie 2012 cu ocazia primei întâlniri internaţionale organizate de Liga Distributistă Română „Ion Mihalache“ cu tema: Distributismul şi ortodoxia. Conferinţa este organizată de Ovidiu Hurduzeu şi Alexandru Ciolan, cu invitaţi de prestigiu. (John Médaille, Prof. Dr. Mihaela Fîrşirotu, Emilia Corbu, etc.).

² W. Sher, R. Pinola, Microeconomic Theory. A Synthesis of the Clasical Theory and Modern Approach, 1981.

³ Vezi pe larg, pr. dr. Mihai Valică și colaboratorii, Teologia Socială, ed. Christiana, București, 2007, pp. 179-185

⁴ Vezi Acatistul Sf. Mina, în Acatistier, ediția a doua a IBMBOR, București, 1982, p. 228. Sf. Mina fericește și laudă pe negustorii cu bune măsuri și este chemat în ajutorul celor ce se roagă să fie izbăviți de asupririle nedrepte.

⁵ Howard Dayton, în Studiu Biblic Financiar, sub redacţia Crown Financiar Ministries, a studiat Biblia din punct de

vedere economicofinanciar. În parte concluziile lor sunt similare cu morala creştin-ortodoxă.

⁶ Carte scrisă în SUA de către Howard Dayton, sub egida editurii Crown Financial Ministries.

⁷ Apărută în SUA, sub semnătura lui L. Burkett, H. Dayton şi D. Rae. Crown Financial Ministries, 2004.

⁸ Iată, ale Domnului Dumnezeului tău sunt cerul şi cerurile cerurilor, pământul şi toate cele de pe el” (Deuteronomul 10, 14); „Al Domunului este pământul şi plinirea lui; lumea şi toţi cei ce locuiesc în ea”( Psalmi 23, 1); „Pământul să nul vindeţi pe veci; că pământul este al Meu; iar voi sunteţi străini şi venetici înaintea Mea” (Leviticul 25, 23); „«Al Meu este argintul, al Meu este aurul», zice Domnul Savaot” (Agheu 2, 8); „Că ale Mele sunt toate fiarele câmpului, dobitoacele din munţi şi boii. Cunoscutam toate păsările cerului şi frumuseţea ţarinii cu Mine este. De voi flămânzi, nuţi voi spune ţie, că a Mea este lumea şi plinirea ei” (Psalmi 49, 1113).

⁹ Vezi pe larg, pr. dr. Mihai Valică și colaboratorii, Teologia Socială, ed. Christiana, București, 2007, pp. 172-177.

¹⁰ Vezi Romani 14, 17; Matei 5, 17, 29; Matei 6, 33; I Petru 3, 14.

¹¹ Vezi Iov 41, 1, 12-34.

¹² Luca 16, 8.

¹³ Critic social. Este autorul unui volum de proză scurtă, al unui roman, al unui studiu asupra cazului Unabomber şi a două cărţi de eseistică: Sclavii fericiţi şi A Treia Forţă. România profundă (împreună cu Mircea Platon). Împreună cu John Cheysostom Médauille, a realizat antologia A Treia Forţă. Economia libertăţii. Renaşterea României profunde.

¹⁴ Printre care şi John Chrysostom Médaille: economist, teolog, om de afaceri, cadru universitar american. Este autorul unei remarcabile cărţi de doctrină economică, The Vocation of Business. Social Justice in the Marketplace şi semnatarul a numeroase articole pe teme de distributism şi teologie creştină. La Universitatea din Dallas predă un curs de justiţie socială, în cadrul programului de Business Leaderhip. Ultima sa carte, Toward a Truly Free Market: A Distributist Perspective on the Role of Government, Taxes, Health.

¹⁵ Vezi pe larg: http://atreiafortaromaniaprofunda.blogspot.ro.

¹⁶ Matei 5, 1316.

¹⁷ Vezi Ch. Yannaras, Libertatea Moralei, ed. cit., p. 205.

¹⁸ Ibidem, pp. 209210.

¹⁹ Ibidem, pp. 224226.

²⁰ Vezi pr. dr. Mihai Valică și colaboratorii, Teologia Socială, ed. Christiana, București, 2007, pp. 172-177

²¹ Ioan 10, 10.

²² Vezi pe larg Emmanuel Mounier, penseur chre´tien dans le monde moderne, Candide Moix, Paris, E´ditions du Seuil, cop. 1960.

²³ Vezi Matei 25, 31-46.

²⁴ Vezi Matei 6, 24: Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.

²⁵ De exemplu nu putem sluji Sf. Liturghie dacă nu avem o Biserică, pâine, vin, veşminte, etc., lucruri ce presupun materie deci o componentă a economiei.

²⁶Distributismul este o doctrină opusă comunismului şi capitalismului şi a fost pentru prima oară conturat ca o cale de urmat in Rerum Novarum (1891) a Papei Leon al XIII-lea, dezvoltată mai târziu în Quadragesimo Anno (1931) a Papei Pius al XI-lea. Ideile distributiste au fost apoi reluate de Papa Ioan al XXIII-lea in Mater et Magistra si în parte chiar de Papa Ioan Paul al II-lea in Laborem Exercens. Vezi pe larg Dr. Mihai Valică, Eine heutige Philanthropiewissenschaft und Diakonietheologie im Kontext der Orthodoxen Lehre und der Tradition der Rumänisch-Orthodoxen Kirche, Ph.D defence, Christiana Publishing House, Bucureşti, 2008, pp. 349-356; Studii Teologice, anul XXIV – nr. 5-8 Mai – Iunie – Septembrie – Octombrie, Bucureşti, 1972, pp. 544- 582.

²⁷ Vezi pe larg Călin Georgescu, Pentru un ideal comun, ed. Compania, Bucureşti, 2012, pp. 58-59.

²⁸ Ibidem.

²⁹ Vezi pe larg, pr. dr. Mihai Valică și colaboratorii, Teologia Socială, ed. Christiana, București, 2007, pp. 177-178.

³⁰ Efeseni 4, 28 ; Deuteronomul 24, 19.

³¹ Vezi, pilda viei date în folosinţă, Marcu 12, 19; pilda talanţilor, Matei 25, 1430; pilda cu averea încredinţată temporar spre a fi administrată, Luca 16, 113.

³² Vezi pe larg, pr. dr. Mihai Valică și colaboratorii, Teologia Socială, ed. Christiana, București, 2007, pp. 177-178.

³³ Vezi Ieşire 20, 1517.

³⁴ Sf. Scriptură pune în lumină viaţa unor bogaţi milostivi, buni, virtuoşi: Avraam (Facerea 13, 2); David (I Paralipomena 29, 28); Solomon (II Paralipomena 1, 1215); Iov (Iov 1, 3); Zaheu (Luca 19, 2).

³⁵ Cine caută cu dinadinsul bogăţia cu orice preţ: riscă săL uite pe Dumnezeu (Deuteronomul 6, 1012); ajunge să se lepede de Hristos (Matei 19, 2122); cade în ispită (I Timotei 6, 9); aduce nefericire casei sale (Pilde 15, 27); nu se izbăveşte în ziua mâniei (Iov 36, 1819). Sf. Scriptură îndeamnă la prudenţă maximă când este vorba de bogăţie şi caracterizează în termeni de îngrijorare înavuţirea şi folosirea necugetată a valorilor materiale: bogăţia este nesigură, trecătoare, înşelătoare, poate fi răpită: Psalmi 38, 6; I Timotei 6, 17; Matei 6, 19; bogăţia este izvor de neînţelegeri şi invidie: Facerea 13, 68; omul nu poate lua cu sine averea după moarte: Psalmi 48, 1017; I Timotei 6, 7; adeseori, bogăţia împiedică intrarea în împărăţia cerurilor: Matei 19, 2324; Marcu 10, 2325; iubirea de înavuţire este cauza relelor: I Timotei 6, 10.

³⁶ Luca 10, 17; 1 Timotei 5, 18.

³⁷ Vezi Matei 25, 14-30.

³⁸ Vezi pe larg Luca 16, 1-12.

³⁹ Vezi pe larg Matei 25, 14-30 scrie: Împărăţia lui Dumenzeu “este ca un om care, plecând departe, şi-a chemat slugile şi le-a dat pe mână avuţia sa. Unuia i-a dat cinci talanţi, altuia doi, altuia unul, fiecăruia după puterea lui şi a plecat. Îndată, mergând, cel ce luase cinci talanţi a lucrat cu ei şi a câştigat alţi cinci talanţi. De asemenea şi cel cu doi a câştigat alţi doi. Iar cel ce luase un talant s-a dus, a săpat o groapă în pământ şi a ascuns argintul stăpânului său. După multă vreme a venit şi stăpânul acelor slugi şi a făcut socoteala cu ele. Şi apropiindu-se cel care luase cinci talanţi, a adus alţi cinci talanţi, zicând: Doamne, cinci talanţi mi-ai dat, iată alţi cinci talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se şi cel cu doi talanţi, a zis: Doamne, doi talanţi mi-ai dat, iată alţi doi talanţi am câştigat cu ei. Zis-a lui stăpânul: Bine, slugă bună şi credincioasă, peste puţine ai fost credincioasă, peste multe te voi pune; intră întru bucuria domnului tău. Apropiindu-se apoi şi cel care primise un talant, a zis: Doamne, te-am ştiut că eşti om aspru, care seceri unde n-ai semănat şi aduni de unde n-ai împrăştiat. Şi temându-mă, m-am dus de am ascuns talantul tău în pământ; iată ai ce este al tău. Şi răspunzând stăpânul său i-a zis: Slugă vicleană şi leneşă, ştiai că secer de unde n-am semănat şi adun de unde n-am împrăştiat? Se cuvenea deci ca tu să pui banii mei la zarafi, şi eu, venind, aş fi luat ce este al meu cu dobândă. Luaţi deci de la el talantul şi daţi-l celui ce are zece talanţi. Căci tot celui ce are i se va da şi-i va prisosi, iar de la cel ce n-are şi ce are i se va lua. Iar pe sluga netrebnică aruncaţi-o întru întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor„.

⁴⁰ Vezi Romani 13, 27.

⁴¹ Biserica Ortodoxă Rusă a abordat această problemă, a eticii economice, în studiul intitulat „Cod de principii morale şi de reguli de conduită economică”, studiu întocmit în februarie 2004 sub conducerea părintelui Vsevolod Chaplin de către o comisie a Patriarhiei din Moscova.

⁴²Vezi pe larg, Heinrich Pompey, Serviciile social-morale şi social-filantropice ale Bisericii, premisă a dezvoltării economice a unei ţări, în Omagiul profesorului Nicolae Dură la 60 de ani, ed. Arhiepiscopiei Tomisului, 2006, pp. 186-190.

⁴³ Ibidem.

⁴⁴ Ibidem.

⁴⁵ Vasile cel Mare, Sf., Scrieri, partea a 3a, Ed. Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucureşti, 1988, p. 175.

⁴⁶ Ibidem, p. 256.

⁴⁷ Fie că este vorba de părinţii din est sau de cei din vest: Fericitul Augustin (354-430) atrage atenţia asupra faptului că cei bogaţi vor avea de dat seamă lui Dumnezeu de bogăţiile lor (vezi Liese, W., „Istoria Caritasului“, vol. 1, Freiburg 1922, pag. 90), deşi bogăţia în sine nu este ceva rău (Liese, W., pag. 91). Papa Grigorie cel Mare (540-604) revine în „Regula pastoralis” asupra sensurilor conferite în Vechiul Testament noţiunilor de „bogăţie“ şi de „întrajutorare a săracilor“: „Dându-le săracilor cele necesare nu facem altceva decât să le dăm înapoi ceea ce este al lor şi nu ceea ce este al nostru; facem aşadar mai degrabă un act de dreptate decât unul de milostenie” (vezi Regula Pastoralis III 21; Ml 77,83f, 87f.)

⁴⁸ Vezi Romani, 14, 17. Din păcate politica şi economia s-au disociat complet în 1891 în catolicism, prin enciclica Rerum Novarum, a papei Leon XIII, care absolutizează proprietatea privată, relativizează egalitaea persoanei, considerând chiar egalitatea o absurditate ( R.N. 30, p. 110) recunoscând doar o egaliate a sufletelor, ducând uneori în sfera utopiei realitatea societăţii umane. Enciclica este o doctrină economică catolică, care poate inspira o viitoare doctrină socială a BOR, însă nu poate fi un model sau copiată mecanic.

⁴⁹ Vezi Luca 12, 1314: “Învăţătorule, zi fratelui meu să împartă cu mine moştenirea. Iar El a zis: Omule, cine Ma pus pe Mine judecător sau împărţitor între voi?“.

⁵⁰ I Corinteni 2, 16.

⁵¹ Vezi pe larg, pr. dr. Mihai Valică și colaboratorii, Teologia Socială, ed. Christiana, București, 2007, p. 6.

⁵² Matei 22, 21.

⁵³ Temeiuri biblice: „Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici, că închideţi împărăţia cerurilor de dinaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce intră nui lăsaţi să intre!” (Matei 23,14). „Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici, că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile cele mai grele ale legii: dreptatea, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi, fără ca pe acelea să le lăsaţi!” (Matei 23.23). „Vai vouă, cărturari şi farisei făţarnici, că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, dar înlăuntru ele sunt pline de răpire şi de nenfrânare!” (Matei 23, 25).

Despre autor
Ultimele articole

About Mihai Valică

Preot, prof. univ. dr. la Facultatea de Teologie din Iaşi, ultima carte publicată: Prigoana cea dinăuntru. Încercările drepţilor în Biserica lor (2011, în colaborare cu prof. univ. dr. Pavel Chirilă).

B.O.R. – POLITICA DROBULUI DE SARE - 14 iulie 2014
Filantropia Bisericii Ortodoxe şi globalizarea - 15 noiembrie 2012
Economie, Distributism şi Ortodoxie - 3 noiembrie 2012