Despre „buna schimbare” cu cei Trei Ierarhi (II)

de

“Schimbarea”întregii creaţii sau ecologia creştină

Pentru perspectiva creştină, pe care cei Trei Ierarhi au analizat-o cu multă ascuţime, omul şi zidirea întreagă constituie creaţia Dumnezeului celui Viu şi infinit, menite să se dezvolte în deplină armonie. Omul şi lumea materială au o valoare şi o însemnătate care depăşesc puterea minţii. Materia, creaţie a Aceluiaşi Dumnezeu şi nu a unei alte fiinţe, nu se constituie într-o substanţă care subzistă paralel şi independent faţă de Creator. Nimic nu este fără valoare în faţa lui Dumnezeu în afară de păcat. “Orice din cele care există, dacă ar fi prin sine, nu ar fi zidire a lui Dumnezeu; întreaga Lui zidire este bună şi nimic nu este de lepădat” scrie Sfântul Vasile. “Insensibil şi fără de minte” este pentru Sfântul Ioan Hrisostom acela care acuză zidirea. “Căci nu este rea, ci este bună şi mărturie a înţelepciunii şi puterii şi filantropiei lui Dumnezeu”.
La începutul vieţii umane, prin folosirea interesată, egoistă de către om a libertăţii sale, “s-a pervertit” şi natura. Aceşti nori “ai înstrăinării” continuă să-i afecteze funcţionalitatea. Prin asumarea naturii umane de către noul Adam, de Hristos, libertatea umană se coordonează noii mişcări de sfinţire şi iubire, şi, astfel, firea redobândeşte fireasca ei dinamică, orientarea spre scopul ei final, spre telos-ul ei.
(…)
Învăţătura celor Trei Ierarhi este în opoziţie cu orice idealism nedefinit, aşa cum este în opoziţie cu orice umanism ateist. Se sprijină pe întruparea Logosului, pe înălţarea întregii firi umane, a trupului şi a sufletului. În concepţia patristică nu există izolare între fire şi Dumnezeu, datorită unui strat intermediar, supranatural. (…)
În opoziţie cu orice negare a lumii, gândirea patristică, cea pe care cei Trei Ierarhi o reprezintă impecabil, cheamă pe om la o participare activă, la o lucrare asupra lumii, la extinderea energiei creatoare a lui Dumnezeu. Pentru alte religii – de exemplu cele hinduse – ceea ce percep simţurile noastre şi eul nostru individual, toate sunt iluzii. Voinţa este mobilizată acolo nu pentru transfigurare, ci pentru îndepărtarea persoanei de această lume a amăgirii.
Gândirea aceasta a celor trei mari Dascăli ai lumii şi Ierarhi accentuează strânsa legătură dintre om şi creaţie, dând o importanţă aparte nu doar sfinţirii sufletelor, ci şi sfinţirii întregii firi. În faţa fiecărei făpturi a lui Dumnezeu credinciosul stă cu respect şi cu iubire, nu ca un pirat. Restabilirea armoniei dintre umanitate şi lumea fizică se realizează într-un proces de iubire şi euharistie.
(…) În expresia cea mai importantă a evenimentului pascal, dumnezeiasca Liturghie, Biserica aduce ca ofrandă pâinea şi vinul: “Şi punând înainte cele ce închipuie Sfântul Trup şi Sfântul Sânge al Hristosului Tău, Ţie ne rugăm şi de la Tine cerem, Sfinte al sfinţilor, … să vină Duhul Tău Cel Sfânt peste noi şi peste darurile acestea care sunt puse înainte şi să le binecuvânteze pe dânsele şi să le sfinţească şi să le arate …”. Prin această ofrandă de pâine şi vin este adusă ca ofrandă şi înălţată întreaga creaţie, proclamându-se în acelaşi timp relaţia de armonie dintre om şi natură.

Buna schimbare extinde neîncetat posibilităţile umane de înălţare

Fideli revelaţiei creştine, cei trei Sfinţi Părinţi subliniază faptul că omul nu este definit de poziţia sa în sistemul cosmic, ci de relaţia sa cu Atotţiitorul, cu Dumnezeu Cel Iubitor. Împlinirea fiinţei sale adevărate nu se săvârşeşte printr-o vieţuire simplă, vegetală sau animală, “conform firii”. Se extinde la “peste fire”, care, în cele din urmă, este adevărata lui “fire”. Aceasta determină dinamica lui interioară, “devenirea” lui continuă. Creat după chipul lui Dumnezeu, omul tinde către asemănare. Aici se află măreţia lui. (…)
Ei descriu astfel, în modul cel mai convingător, posibilităţile infinite ale omului, care nu pot fi cuprinse cu mintea, definind cea mai dinamică viziune a schimbării. Vorbesc despre neîncetatata expansiune a posibilităţilor umane nu doar aici, ci şi în eternitate. Este vorba despre cea mai grandioasă perspectivă de libertate şi iubire, care nu a încetat să scandalizeze mintea practică a omului. Aici culminează optimismul şi încrederea lor în viitorul omului. (…)
Chemarea se adresează tuturor oamenilor, fără excepţie, nu doar celor înzestraţi, celor privilegiaţi. Toţi oamenii, fără excepţie, sunt de “sorginte divină”, ca purtători ai dumnezeiescului chip, “capabili de a primi pe Dumnezeu înlăuntrul lor”, după Sfântul Grigorie, “toţi capabili de curăţire, de înălţare şi de extindere spre cele dinainte (superioare)”. … în ciuda acestei chemări comune, cursul urcător spre îndumnezeire nu este uniform.
(…) De aceea, credinciosul, cu cât înaintează şi conştientizează realitatea, cu atât se mişcă mai mult spre buna schimbare, cu atât se face mai smerit, mai liber, mai pascal. (…)
Schimbarea, asemănarea, începe din această viaţă. “în fiecare clipă să ne zidim în Dumnezeu şi să devenim zidire a lui Dumnezeu spre sălăşluirea întru El şi spre înălţarea la Acesta” (Sf. Grigorie). Nu este vorba de o schimbare o dată pentru totdeauna, ci de o stare de schimbare continuă; de o evoluţie în mod ascendent, din purificare în purificare, din metanoia în metanoia, din slavă în slavă. Este mişcarea dinamică a neîncetatei înnoiri în Duhul.
(…) Cei trei Dascăli ai lumii nu dispreţuiesc reuşitele culturii umane. Au asimilat moştenirea culturală greacă, depăşind multe impasuri şi dileme printr-o intuiţie profetică şi prin revelaţia Sfintei Scripturi şi au formulat noi sinteze.
(…) Oricine poate, desigur, să nu accepte axiomele creştine din care izvorăsc aceste inspiraţii şi aşteptări, dar nu poate să conteste că acestea deschid o perspectivă mai mult decât generoasă viitorului uman, că extind la un grad absolut destinul nostru. Plin de lumină şi de dinamism, acest avânt către Dumnezeul Iubirii şi al Libertăţii, conduce la o atitudine activă şi responsabilă, cu consecinţe multiple asupra vieţii personale şi sociale.

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost