Desertul de la DNA: Don Marius Petcu! Hmmm, delicios!

de

Excelentă, încântătoare, savuroasă această prăjitură pe care DNA-ul ne-a oferit-o ieri – din fantasticul program „nicio zi fără un dulce”.
Mărturisesc: am descoperit că-mi plac agitaţia şi scandalul şi nu liniştea coclită, fetidă; atunci când ele sunt rodnice, când sunt puroiul pe care îl curăţă bisturiul DNA-ului şi pe care avem ocazia să-l vedem şi noi. Şi aşa cum îmi declaram încântarea, cu ceva timp în urmă, pentru luarea în vizor a acestor interlopi sindicali (nu lideri sindicali) pentru cercetarea averilor, cu atât mai mult o declar astăzi când Marius Petcu, denumirea generică de acum pentru actualii şefi ai sindicatelor, aparţinători ai aceleiaşi găşti şi probabil posesori ai aceloraşi apucături, a fost prins cu mâna băgată adânc în mierea corupţiei; şi foarte probabil a hoţiei, după cum vom afla cât de curând.
Am mai spus-o: mişcarea sindicală este tot atât de vinovată de tot ceea ce s-a întâmplat în România cât este şi structura politică. Sindicatele, prin liderii lor centrali şi locali, au participat la devastarea economiei, la umflarea peste poate a sectorului bugetar, la corupţia şefilor şi funcţionarilor de rând, la dezastrul din şcoală şi din sănătate, la şpagă, la combinatorica politică, la mafie. Ei sunt mafia, alături de ceilalţi „doni”  politici, administrativi, economici, stradali. Şi astăzi putem vedea, în sfârşit, un falnic mistreţ – Don Marius Petcu! – care sperăm să devină un şi mai falnic cap de mistreţ, în colecţia de trofee mafiote scoase din uz.
Să fim înţeleşi: nu am nimic cu sindicatele în sine. Ba din contră, le-am susţinut ani de zile, i-am susţinut şi pe şefii lor în obiectivele cu care ieşeau în faţă; în sufletul meu, în discuţiile cu cei din jur, în ceea ce am scris, în scurta activitate politică. Îmi lipsesc, pot să spun că tânjesc după nişte sindicate în acea formulă de organizare şi de activitate care să ajute la o aşezare solidă şi bună a societăţii: să apere oamenii de sclavie (după cum pretind) şi nu să-i facă sclavii lor.
Avem nevoie de sindicate corecte, competente, responsabile aşa cum avem nevoie de politicieni corecţi, compentenţi responsabili. Dar ceea ce avem acum este la polul opus: căţăraţi pe naivitatea, speranţele, greutăţile, nenorocirile, morţile oamenilor, o haită de interlopi a confiscat mişcarea sindicală şi a folosit-o doar pentru a aduna; au şantajat, au corupt, au căzut la pace, au furat, au nenorocit, au omorât, au lipsit de viitor, au distrus vieţi, au îngropat speranţe, au făcut România harcea-parcea.
Dacă vrem ca lucrurile să se schimbe în bine, trebuie făcută curăţenie generală. Mult timp s-a crezut şi s-a spus – şi încă şi acum – că ea trebuie să înceapă cu zona politică. Iată însă că apare o nouă perspectivă: curăţarea şi reaşezarea societăţii şi de jos în sus, dinspre zona civilă (justiţie, administraţie, economie, clanuri mafiote) către politicul care, având puterea în mână, fie el Putere fie Opoziţie, continuă să se împotrivească. Sub presiunea unui român mai lămurit şi mai hotărât, alături de acţiunea de curăţare a justiţiei şi de alegeri (prin acestea numai în măsura în care apare o reală forţă politică de dreapta), politicul poate să fie transformat şi prin decimarea interlopilor, care îl susţin şi pe care îi hrăneşte
Nu ştiu dacă aţi constatat şi voi, dar zilele par mai frumoase, mai pline de viaţă, de speranţe, de veselie de când avem regimul cu un dulce pe zi. Iar întrebarea: Oare „cine” prăjitură mai vine? pare că i-a scos pe mulţi din amorţeală; li se dezmorţeşte mintea, le bate inima mai repede, sunt mai vioi. Ca mâine-poimâine am putea avea o naţie renăscută.

Acest text a fost scris şi publicat pe paulghitiu2009.blogspot.com în 25 Martie 2011. Ieri, 12 Februarie 2013, Marius Petcu a fost condamnat definitiv la 7 ani de detenţie!

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost