Rezumat
Textul de faţă propune identificarea surselor unora dintre problemele familiei contemporane prin analiza modificărilor induse în timpul regimului comunist. Subiectul este de mare actualitate, prin prisma ratelelor ridicate de eşec în viaţa de familie şi în educarea copiilor din ultimii ani.
Printre modificările imprimate modelului nou de familie promovat în comunism se înscriu transferarea responsabilităţii pentru educaţia copiilor către stat, separarea timpurie a copiilor de mamă prin micşorarea concediilor postnatale şi impunerea unui program de muncă echivalent cu cel al bărbaţilor, semănarea neîncrederii între membrii familiei prin sistemul de culegere a informaţiilor specific acestui regim. Studierea biografiilor mărturisitorilor care au suferit în închisorile comuniste aduce un plus de înţelegere asupra problemelor familiei contemporane.
Familia, Biserica şi Şcoala au fost întotdeauna matca formării moral-religioase a omului. Aportul mamelor, profund ancorate în Biserică şi dedicate în întregime familiei, a fost covârşitor pentru menţinerea coeziunii familiei, pentru creşterea copiilor în spiritul dragostei faţă de Dumnezeu, părinţi, familie, aproapele, comunitate, neam şi ţară.
Acest studiu îşi propune să determine măsura în care problemele contemporane ale şcolii, lipsa de implicare a familiei în educaţia elevilor şi alterarea valorilor promovate în societate, au rădăcini în perioada regimului comunist.
Studiul biografiilor mărturisitorilor care au suferit în temniţele din ţara noastră ne îndreptăţesc să afirmăm că o mare parte din problemele contemporane ale familiei sunt rezultatul subminării sistematice a valorilor ei, al imixtiunii statului impersonal, comunist, în căminele şi comunităţile străvechi, instituind transferul funcţiei de dependenţă de la familie către stat[1], promovând statul asistenţial cu toată lipsa de responsabilitate pe care o generează.
Lipsa de respect faţă de sentimentul matern este elementul care poate caracteriza cel mai bine comunismul. Omenia începe cu respectul şi ocrotirea mamei şi a copilului, şi sfârşeşte cu orice act săvârşit împotriva acestora… În tradiţia creştină, s-a păstrat amintirea unei scene de tragică duioşie: pe drumul Golgotei, Maica Domnului se întâlneşte şi îmbrăţişează pe Dumnezeiescul său Fiu. Aşadar, severii ostaşi romani, păgâni din punct de vedere religios, au permis acest lucru. …Ce recul gigantic pe calea evoluţiei morale! Aceşti satrapi moderni au abandonat mila creştină şi sunt împotriva religiei iubirii. Ei nu sunt nici măcar păgâni. [2]
Sistemul reeducării practicat în comunism, care işi propunea realizarea omului nou, a adus modificări substanţiale şi asupra familiei.
Chiar dacă fenomenul Piteşti a fost oprit în forma sa dură, sub alte forme a fost multiplicat în societate. Acest fenomen reprezintă chintesenţa alterărilor persoanei umane şi a familiei.
S-a recurs sistematic la distrugerea relaţiilor fireşti în familie[3], fie prin atac direct[4], caz în care se practicau acţiuni brutale îndreptate împotriva acesteia, fie indirect, prin provocarea sub tortură a unor autodemascări fabulatorii.
Pe cale indirectă familia era atacată în chiar forul interior al deţinuţilor prin autodemascările pe care aceştia erau siliţi să le facă, în urma torturilor neîntrerupte din procesul de reeducare la Piteşti sau, mai apoi, în celelalte locaţii. Victimelor li se cerea apoi să se autoflageleze în public prin batjocorirea propriei persoane, a familiei, a credinţei, a prietenilor şi a tuturor modelelor etice ori de altă natură, etapă al cărei scop era distrugerea lor psihică prin încărcarea conştiinţei cu cele spuse la adresa a tot ce le era drag…Invariabil victimele erau nevoite să afirme că mamele lor erau femei cu moravuri uşoare, că taţii lor erau hoţi şi adulteri, că se practicau orgii sexuale în casă, de cele mai multe ori incestuoase, că profesorii lor au fost nişte demagogi care i-au înşelat, că preoţii erau păcătoşi şi veroşi, iar societatea care i-a format – decăzută moral şi spiritual. [5]
Această fabulare pe marginea unor relaţii imorale sau incestuoase în cadrul familiei şi anularea tututor modelelor morale, practicată sistematic, era menită să devasteze spiritual pe cei ce le acceptau până la o asememenea măsură încât vidul creat prin dezagregarea sistemului de valori ducea fie la nebunie şi sinucidere, fie la transformarea în agresor.
Din mărturia lui Cornel Popovici[6], care a trecut prin toate stadiile, se înţelege că victimele erau total golite de credinţe şi de sens, singura soluţie în cazul prăbuşirii fiind trecerea de partea agresorilor care ofereau sentimentul de siguranţă fizică şi încredere.
Reeducaţii erau puşi în situaţia de a-şi demonstra transformarea prin distrugerea membrilor familiei, pornind de la imaginea din forul interior, alterată prin demascare, spre lumea reală, prin tortură[7]. La Gherla, Florin Munteanu, care s-a încăpăţânat să nu divulge nimic oamenilor lui Ţurcanu, a fost pus în situaţia de a fi torturat de propriul tată, dar pentru că au refuzat acest joc, au fost schingiuiţi amândoi până când au rămas în nesimţire pe podea.[8] Dintre cei care au putut să-şi revină în urma acestei monstruoase devastări sufleteşti la care au fost supuşi, toţi, cu rare excepţii, arată că îşi datorează revenirea credinţei şi familiei.[9]
Scopul sporirii suferinţei celor închişi era de a culege date[10] prin presiunile exercitate asupra membrilor familiei, însă deţinuţii, prin rezistenţa lor şi-au asumat această durere şi au dat o valoare mai înaltă jertfei.
Părintele Dumitru Stăniloae, după ce a depăşit încercările de la Jilava şi Aiud, spunea „În afară de regretul pentru suferinţele familiei mele, nu-mi pare rău că am împărtăşit suferinţa atâtor fraţi români, pentru a fi dovedit că şi dintre preoţi au fost unii, au fost destui care au împărtăşit durerea poporului nostru.”[11]
Pentru modul în care regimul trata familia este emblematică situaţia părintelui Ioan Coliţă, tată a 9 copii, supus la chinuri groaznice, timp în care, culmea ironiei, preoteasa a primit Ordinul „Gloria Maternă” clasa I semnat de dr. Petru Groza, pentru naşterea şi creşterea copiilor, deşi familia fusese deposedată de bunuri iar copii se hrăneau cu spice adunate de pe câmp şi dormeau pe scînduri[12]. În ciuda cinismului acţiunilor de destructurare, valoarea educaţiei creştine din familie s-a vădit în jertfelnicia membrilor acesteia. Sora mai mare a muncit din greu pentru a-şi ajuta fraţii şi mama, familia părintelui fiind un exemplu de dragoste, cinste, respect, harnicie şi iertare a vrajmaşilor, aşa cum şi părintele a fost faţă de torţionari.
Sunt nenumărate exemple de soţii care au fost obligate de către comunişti să divorţeze[13], sau a căror viaţă a fost ameninţată pentru a sili deţinuţii să cedeze şi să divulge date despre luptătorii anticomunişti, aşa cum a fost cazul părintelui Nicolae Andreescu de la Nucşoara, care făcea milostenie pentru luptătorii din rezistenţă şi a cărui familie a fost greu încercată şi folosită pentru a-l intimida[14]. Uneori soţiile au fost arestate şi au suferit alături de soţii lor, aşa cum s-a întâmplat în familia părintelui profesor Florea Mureşanu[15], unde se întâlneau membrii cenaclului literar Victor Papilian, printre care şi Valeriu Anania, Zorica Laţcu, Lucian Blaga. Alteori soţiile au fost cele arestate, fiind cunoscute cazuri dramatice în care acestea au născut în condiţii improprii iar copiii au fost lăsaţi să moară[16].
De multe ori erau arestaţi mai mulţi membri ai familiei. Părintele Ioan Băldescu-Popescu a fost arestat împreună un fiu din cei 8 copii, care la rândul său avea soţie şi doi copii. La Canal, fiind deţinuţi în brigăzi separate, înainte de moarte, părintele „Bietul de el, încerca să mă consoleze zicându-mi că e foarte fericit că eu, unul din copii lui, îmbrăcasem haina preoţească. Şi făcându-mă să-i promit că n-o să-mi trădez niciodată misiunea”.[17]
Au fost oameni cu ascendenţă nobilă, cu tradiţie sau cu o curată şi frumoasă aşezare creştinească[18] care au adus cu ei în lagăr spiritul de familie, armonia relaţiilor frăţeşti sau părinteşti. Despre Generalul Ion Arbore, descendent din familia hatmanului Arbore, purtând încărcătura unui neam de preoţi şi intelectuali, se ştie că avea părinteşte de grijă de cei mai tineri din lagăr.[19]
În lumea contemporană, în care urmările atacării sistematice ale instituţiilor fundamentale sunt evidente, promovarea caracterelor tari ale martirilor şi mărturisitorilor temniţelor comuniste şi a modelelor familiilor lor, în care se năşteau toţi copiii pe care îi dădea Dumnezeu şi unde primeau o educaţie bună, este un imperativ. Un exemplu în acest sens este familia părintelui Ilarion Felea[20], licenţiat în Teologie Litere şi Filosofie, doctor în teologie, trecut la Domnul ca martir la Aiud. Era din neam de preoţi ardeleni şi a avut 6 fraţi şi 3 surori, toţi cu o educaţie aleasă şi cu dragoste faţă de Biserică şi ţară.[21]
Valorile, educaţia, caracterul jertfelnic al vieţii acestora pot inspira tinerii. Scrisorile lui Valeriu Gafencu, de o profunzime şi o deosebită frumuseţe, pot aduce, de la tineri de ieri pentru tineri de azi, mărturii care să îi apropie de o altă înţelegere a familiei. Vă vorbesc ca fiu şi ca frate al vostru, cu toată iubirea şi încrederea pe care o împărtăşesc pentru voi. Vorbesc cu toata convingerea sufletului, nu din cărţi, ci din propria-mi trăire, din aceşti ultimi ani, cei mai serioşi şi mai însemnaţi din viaţa mea, care pentru mine înseamnă totul… dar absolut totul. Căci prin suferinţă mi-am purtat lumina sufletului şi am găsit calea Vieţii. Vă rog din suflet citiţi Biblia. În fiecare seară… citiţi câte un capitol din Evanghelie, un capitol din Epistole şi câte un psalm. … Ajutaţi-vă mereu. Iubitele mele, ar fi cel mai mare şi mai frumos lucru pe care l-aţi realiza: o familie creştină. [22]
[1] Zeul toleranţei şi descreştinarea creştinismului, Ed. cit., p. 169
[2] Pr. L. Brânzaş, op. cit., p. 75
[3] A. Applebaum, op. cit., p. 33 Conform modelului sovietic, înainte de a fi arestaţi duşmanii poporului erau umiliţi în public aşa încât să se ajungă la situaţia în care soţiile lor au cerut dezgustate divorţul, iar copiii i-au repudiat cu mânie.
[4] D. Bordeianu, Mărturisiri din mlaştina disperării, Ed. Scara, 2001, p. 21 Iar poliţiştii care voiau să se pună bine cu noua orânduire socială – comuniştii – s-au purtat cu părinţii mei în cel mai ordinar mod, bruscându-i, intimidându-i şi spunându-i mamei mele că o să mă pupe mort.
[5] Alin Mureşan, Piteşti, Cronica unei sinucideri asistate, Ed. Polirom 2010, p. 51
[6] Idem, p. 51, Cum adică, părinţii mei mi-au vrut răul? Profesorii pentru care am rămas cu un cult până aici, ne vor fi vrut şi ei răul?….Odată ce mi-am propus să mă lepăd de toţi şi de toate în care am crezut că trebuie să cred cu sfinţenie, ce va rămâne din mine? Spuneţi-mi, vă rog, fiindcă nu ştiu cu ce să înlocuiesc acele valori morale….acum, cînd vă vorbesc, nu mai ştiu şi nu sunt sigur că sunt eu, că mai exist! Pentru că nu mai cred în nimeni şi în nimic!
[7] D. Bordeianu, Mărturisiri din mlaştina disperării, Ed. Scara, 2001, p. 249 Sărmanii, nu mai aveau discernămînt şi nici voinţă; erau de-a binelea nebuni. De aceea, au declarat că au săvârşit toate perversiunile sexuale, că s-au împreunat şi cu animale domestice, cu mamele, surorile, rudele şi cunoştinţele apropiate. Parcă Sodoma şi Gomora se mutaseră în închisoarea Piteşti. În momentul în care se făceau asemenea afirmaţii, te întrebai, fără a avea răspuns, dacă tu eşti nebun de legat şi nu înţelegi ce declară camaradul tău, sau dacă el era nebun şi nu puteai tu înţelege de ce omul o luase razna. Această prostituare a durat în jur de 15 zile.
[8] A. Mureşan, op. cit., p. 110
[9] Idem, p. 181 Este prezentat ca emblematic pentru scopurile acţiunii Piteşti cazul lui Petru Cojocaru, care după eliberare a început să se reechilibreze treptat prin credinţă, în mijlocul familiei.
[10] I. Antohe, op. cit.,pag 39 Ucenicii erau încurajaţi să-şi denunţe patronii, angajaţii să-şi denunţe directorii, copiii să-şi denunţe părinţii, vecinii să se denunţe între ei. Au fost cazuri de denunţ chiar între soţi.
[11] C-tinHrehor, op. cit., p. 236
[12] Martiri pentru Hristos, op. cit., p. 150 Între timp, în închisoare părintelui i-au fost smulşi dinţii şi unghiile.
[13] N. Steinhardt, op. cit., p. 186 Soţii V. …(sunt într-o situaţie complicată cu atît mai mult cu cît ea a fost silită să divorţeze ca să-şi poată ţine copiii în şcoli iar „recăsătoria” întâmpină subtilele împotriviri ale birocraţiei şi unor judecători conştiincioşi).
[14] Martiri pentru Hristos, op. cit., p. 57-59 …a spus că a luat de la gura copiilor şi i-a ajutat pe ei…Anchetatorii l-au intimidat cu represiunea la adresa copiilor şi soţiei…
[15] Idem, p. 503, Părintele a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică la Canal, împreună cu soţia sa.
[16] A. Oţel-Petrescu, op. cit., p. 345 Născut în asemenea condiţii, copilul a fost lăsat să moară. Soţul şi părinţii lui Cocoloş au primit într-o cutiuţă pe cel mai tânăr martir al prigoanei comuniste.
[17] Martiri pentru Hristos, op. cit., p. 83-84
[18] D. Bordeianu, Mărturisiri din mlaştina disperării, Ed. Scara, 2001, pag 345 De exemplu, Gheorghe Jimboiu, rămas de mic orfan de tată, fusese crescut de mama lui care nu se mai căsătorise, trăind în cea mai curată credinţă ortodoxă.
[19] V. Maxim, op. cit., p. 338-339 Se purta cu noi cei mai tineri ca un bunic, care încerca să predea nepoţilor săi ultimele gânduri de dragoste pentru Dumnezeu, neam şi ţară.
[20] Martiri pentru Hristos, op. cit., p. 234 Părintele, la ultima arestare, a petrecut trei ani de suferinţă la Gherla şi Aiud, unde s-a încununat, prin moartea sa, cu aureola de martir pentru Biserică şi Neam, aşa cum odinioară au făcut-o strămoşii săi, moţii, de unde a provenit.
[21] http://raparobilor.ro/?page_id=245 Un frate a fost preot doctor în teologie, căzut în război, un altul profesor de matematică şi doctor în drept, un altul avocat doctor în drept, un altul licenţiat în drept, un altul profesor de muzică, o soră căsătorită tot cu un preot.
[22] Monahul Moise op. cit., p.284, Scrisoarea din 25 mai 1945, de la Aiud
