„Protecţia copilului” restricţionează accesul copiilor la expoziţia „Cadavre Jupuite”

Direcția pentru Protecția Copilului din cadrul Ministerului Muncii recomandă ca accesul copiilor cu vârsta sub 12 ani la expoziţia „The Human Body” („Cadavre jupuite”, n.m.) care va fi deschisă începând de mâine la Muzeul Antipa, să fie permis doar în cazul acompanierii acestora de către părinţi sau reprezentanţi legali:
 “Urmare memoriului pe care l-aţi adresat Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice – Direcţia Protecţia Copilului cu privire la consecinţele pe care le-ar putea avea asupra copiilor vizitarea expoziţiei „Human Body”, ce urmează a fi deschis la muzeul Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, apreciem ca necesare următoarele precizări:
Deschiderea acestei expoziţii a adus în prim planul opiniei publice diferite opinii cu privire la exponatele pe care aceasta le conţine, în contextul în care au apărut tot mai multe întrebări cu privire la posibilul impact pe care acestea l-ar putea avea asupra vizitatorilor copii.
Copiii, potenţiali vizitatori ai expoziţiei respective, diferiţi ca vârstă, structură psihologică, personalitate, experienţe emoţionale şi grad de instruire, vor percepe în mod diferit exponatele şi vor avea propriile reacţii şi opinii faţă de acestea, funcţie de impactul vizual pe care acestea le pot produce asupra lor, de ambientul expoziţiei dar şi de aprecierile adulţilor care le sunt alături. Adulţii pot induce pe de o parte reacţii pozitive asupra copiilor prin accesibilitatea şi deschiderea cu care privesc şi explică semnificaţia acestor exponate sau pot induce reacţii negative copiilor, în situaţia în care îşi manifestă reactiv propriile angoase şi trăiri.
În aceste condiţii, apreciem că pentru copiii cu vârsta sub 12 ani, care sunt dezvoltaţi diferit şi insuficient pentru o adaptare adecvată, cu fragilităţi şi vulnerabilităţi divers evidenţiate și cunoscute, ar putea exista riscul dezvoltării unei stări de anxietate conjuncturală cu eventuale consecinţe ulterioare psihoemoţionale în urma vizionării unor astfel de exponate.
Mai mult, în evaluarea acestei situaţii instituţia organizatoare va trebui să aibă în vedere şi dispoziţiile art. 5, al. (2) şi art. 31 din Legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, potrivit cărora „(2) Răspunderea pentru creşterea şi asigurarea dezvoltării copilului revine în primul rând părinţilor, aceştia având obligaţia de a-şi exercita drepturile şi de a-şi îndeplini obligaţiile faţă de copil ţinând seama cu prioritate de interesul superior al acestuia”, precum şi faptul că orice copil „are dreptul să fie crescut în condiţii care să permită dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială”.
Având în vedere aceste aspecte precum şi faptul că „Anatomia umană” este una dintre disciplinele de studiu din ciclul gimnazial, care este predat începând cu clasa a VII-a, vom recomandă ca accesul copiilor cu vârsta sub 12 ani la expoziţie să fie permis doar în cazul acompanierii acestora de către părinţi sau reprezentanţi legali.
Menţionăm, de asemenea, că instituţia noastră va transmite un punct de vedere similar atât Ministerului Culturii cât şi Muzeului Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, care găzduieşte această expoziţie, recomandând acestora luarea în considerare a propunerilor de mai sus şi adoptarea măsurilor de rigoare care se vor impune în acest sens.”
Iată și semnalele trimise către D.P.C.:
18.03.2013: “Vă informăm că Liga de Utilitate Publică se alatură demersului semnalat de Asociația Provita cu privire la gravele probleme de conștiință pe care le ridică expoziția „The Human Body” care se va deschide pe 22 martie la Muzeul Antipa din București.
Scrisoarea deschisă la care facem referire se află postata pe internet la adresa:  www.culturavietii.ro.
Va atașăm de asemenea și alte imagini care, credem, demonstrează mai degrabă caracterul profanator decât cel științific al manifestării.
Ca urmare, vă solicităm să interziceți accesul elevilor (minorilor) în aceste săli de expoziție – așa după cum stiți Muzeul Antipa este o locație vizată de părinți, elevi și profesori mai ales în cadrul programului „Săptămâna altfel”.  Prezența minorilor la această manifestare (mai ales a celor din ciclul primar și gimnazial) ar putea produce tulburări mentale grave, cu efecte inimaginabile și de durată.”
și
19.03.2013: “Bună ziua. Revin și cu argumentele știintei în legatură cu solicitarea noastră de ieri de a interzice accesul minorilor la manifestarea “The Human Body” care este programată să se deschidă peste trei zile, adica vineri 22 martie.
Veți găsi mai jos punctul de vedere al unui psiholog, Diana Ioaneș: “Am avut la cabinet deseori copii care au avut de suferit după ce au fost duşi la înmormântarea unei rude şi care au dezvoltat o simptomatologie anxioasă – stări de nelinişte, de plâns, frică – se poate ajunge chiar şi la fobie faţă de cadavre sau tulburări obsesionale. Cei care vor merge la expoziţie pot avea stări de vomă, dureri de cap, stări de nelinişte, plâns, depresie, tristeţe. Copilul nu poate procesa percepţia, nu poate identifica ce l-a marcat”.
Vă reamintim că marți, 21 aprilie 2009, justiția franceză a interzis această expoziție în Franța, dispunând închiderea ei, la solicitarea a două dintre cele mai importante organizații non-guvernamentale care luptă pentru drepturile omului.
sau
În ceea ce ne privește, solicitarea nu se referă decât la protecția minorilor (după cum au declarat gazdele „manifestării științifice”, accesul este gratuit pentru copiii până la vârsta de 7 ani!!!).
Bineințeles că am saluta o decizie similară cu cea franceză, care nu ar face altceva decât să evidențieze o stare de normalitate în societatea românească: Statul își protejează proprii cetățeni, în special inocența copiilor noștri.
Cu stimă, R.U.”
Nu am primit până acum niciun răspuns de la celelalte instituții care au abilități în legătură cu această manifestare publică dementă: Ministerul Culturii, Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, Poliția Capitalei, Primăria Sectorului 1.
Totodată este necesar un punct de vedere al Bisericii Ortodoxe Române dar și al celorlalte culte religioase din România cu privire la aspectul profanator al expoziției. Și, de ce nu, al Ambasadei Chinei la București.
Raspunsd -nul Udriste-page-001
Raspunsd -nul Udriste-page-002

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


3 comentarii la „„Protecţia copilului” restricţionează accesul copiilor la expoziţia „Cadavre Jupuite””

  1. Corpul uman este o taina iar expunerea acestuia întro vitrina, pentru a hrăni curiozități morbide, este un lucru lipsit de Dumnezeu, care poate avea urmări ireversibile asupra psihicului și afectului unui copil…chiar și asupra unui adult!

Comentariile sunt închise.