Noaptea de 12-13 iunie 1941 a marcat debutul represiunilor politice în masă organizate de autorităţile comuniste în Basarabia. Una din primele consecinţe tragice ale documentului secret semnat de miniştrii de externe sovietic şi nazist (așa-numitul Pact Ribbentrop-Molotov sau Hitler-Stalin) a constat în deportarea a peste 30.000 de locuitori din provincia anexată de URSS la 28 iunie 1940. Numărul exact al celor care au fost ridicaţi de Comisariatul Poporului pentru Securitatea Statului nu se cunoaşte încă. Cert este faptul ca acţiunea planificată de Biroul Politic al Comitetului Central al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice a deschis calea „purificării” teritoriului dintre Prut şi Nistru de elemente considerate ostile regimului, indiferent de etnie. În categoria „duşmanilor poporului” au fost incluşi nu doar colaboratorii direcți sau indirecți ai autorităţilor de la Bucureşti, dar şi femei, bătrâni, copii, infirmi.
Terorizarea celor care nu au fost incluşi în primul val al deportărilor a continuat după includerea României în sfera sovietică de influenţă, respectiv, după retragerea armatei şi administraţiei române. Perioada de după cel de al Doilea Război Mondial a fost caracterizată de alte valuri de deportări şi crime comise împotriva populaţiei autohtone, peste care s-a suprapus politica de deznaţionalizare a elementului românesc. Din perspectiva sovietizării, mijloacele comuniste de guvernare aveau să contribuie la „recuperarea” perioadei în care Basarabia, nordul Bucovinei şi Ţinutul Herţa au făcut parte din România Mare. Pe lângă deportări, între instrumentele staliniste este suficient să menţionăm foametea organizată, colectivizarea forţată, aducerea în republica sovietică a sute de mii de „specialişti” din alte regiuni ale URSS, din Rusia în special, de la măturători de stradă și femei de serviciu până la secretari de partid.
Cazul pe care l-am identificat în arhivele fostei Securităţi[1] relevă o altă latură a problemei basarabene – drama celor care au reuşit să scape de regimul sovietic de ocupaţie. În primii ani de refugiu fugarii basarabeni din România mai sperau că situaţia se va schimba, în pofida faptului că noile autorităţi, inclusiv serviciile secrete, au preluat cu rapiditate metodele de lucru ale poliţiei politice sovietice. Prin adresa nr. 347.358-C din 17 octombrie 1950, Direcţia Generală a Securităţii Poporului cerea Direcţiei Regionale de Securitate Iaşi, în termen de 7 zile, o scrisoare trimisă de un refugiat în Basarabia, „din care reiese că este duşman al regimului din Republica Populară Română şi URSS”. Colonelul G. Birtaş cerea organelor locale de securitate să afle cui a fost trimisă scrisoarea şi să i se raporteze conţinutul.
Prin adresa nr. 118/46273 din 27 octombrie 1950, Direcţia Regională de Securitate Iaşi trimitea la Bucureşti textul scrisorii interceptate. Reproducem în continuare textul documentului care, în opinia noastră, redă cu fidelitate, drama ţăranilor basarabeni suprimaţi de mecanismul totalitar, document care, către sfârşitul anchetei, va incrimina activitatea antisovietică a autorului:
„25 aprilie 1950
Dragii noştri,
Noi sărbătorim paştele. Nu ştiu ce paşte sărbătoriţi voi, dar Dumnezeu e bun şi în curând va veni timpul când noi vom fi din nou împreună. Gheorghe ne-a spus că s-a întâlnit cu un om care i-a comunicat că şi voi sunteţi sănătoşi. Acest jidan a fost la voi la Basarabia şi vă cunoaşte.
Noi acum trăim bine. Colea şi Petre lucrează cu căruţa şi cu caii.
Noi suntem gata de plecare, Grosu are bani pentru a cumpăra încă un cal. El a vândut brânza şi lâna, fiindcă noi am declarat că nu avem mai mult de 8 oi şi de aceasta nu nu s-a luat nimic.
Oile voastre vi le vom aduce atunci când vom veni la voi, iar de venit vom veni în curând pentru că războiul e gata să înceapă. Aceasta ne-a spus Gheorghe.
El are aparat de radio în căminul din Gura Văii, dar America o ascultă în taină, pentru că la noi nu este voie. Radioul îl ascultă împreună cu tovarăşul Stan, pentru că el ne-a salvat, Dumnezeu să-i dea sănătate. Dacă n-ar fi fost el ruşii ne-ar fi luat atunci împreună cu voi, erau cât pe ci să ne ridice acum, iar noi am fugit în comuna Racova, jud. Bacău, unde Gheorghe era învăţător şi întreţinea relaţii de prietenie cu tov. Stan, fost preşedinte al Comitetului Provizoriu al plasei, împreună cu notarul Rusu, el ne-a făcut acte şi noi am reuşit să rămânem.
Aici trăim bine şi aşteptăm când va veni războiul pentru a pleca acasă. Gheorghe, împreună cu Stan, cu popa şi cu învăţătorii, se închide seara în cămin şi ascultă Radio America. El ne povestea că toţi comuniştii din Rusia vor fi omorâţi. Cerul se va umple de avioane care vor arunca bombe.
Fiţi prudenţi, găsiţi-vă un adăpost sigur pentru ca războiul se apropie cu paşi repezi.
Dorim să vă găsim sănătoşi, iar bogăţia o vom acumula împreună. Vom lua pământul de la colhoz, cai şi căruţă avem. Parte din lucruri sunt la noi, parte la Dorohoi, la casa noastră. Cred că casa ne-a fost dărâmată. Aici noi suntem în siguranţă, aşa spune Gheorghe, el aşteaptă timpul când va putea să se aşeze în căruţă şi să meargă la voi, voi doar ştiţi că o iubeşte pe Lida.
Cu Gheorghe viaţa e o fericire, el este deştept, ne-ar fi fost greu să trăim aici, să avem cai şi 80 de oi neavând nicio bucăţică de pământ, dar oamenilor le este frică de Gheorghe. Mai rău decât le era frică oamenilor de acolo de mine.
Popa întreţine relaţii de prietenie cu Gheorghe şi lui îi este frică de el, fiindcă el şi preoteasa au fost fascişti şi aşteaptă cu nerăbdare să vină americanii. Şi învăţătorii şi acela de la Sfatul Popular îi aşteaptă pe americani.
Acela de la Sfatul Popular se preface că e comunist şi are legături mari cu activiştii din Bacău. Dacă ar veni americanii el ar fugi şi şi-ar ascunde urmele.
Vă rugăm să ne scrieţi şi voi. Credem că vom veni la voi înainte chiar de sosirea răspunsului vostru, fiindcă Dumnezeu e mare şi ne scapă şi pe noi şi pe voi de marea nenorocire pe care au adus-o bolşevicii pe capul nostru.”
Din nota din 3 noiembrie 1950 rezultă că Direcţia Regională a Securităţii Poporului Iaşi a făcut cercetări şi a stabilit identitatea persoanelor menţionate de autor. Expeditorul scrisorii era basarabeanul Teodor Voroniuc, fugit din Basarabia în 1944, odată cu retragerea trupelor germane, stabilindu-se împreună cu familia în comuna Racova, satul Ilieşi, jud. Bacău. Gheorghe era fiul lui Voroniuc, învăţător în Racova, Teodor Grosu – ginerele său, Stan era Teodor Stan, fost primar al comunei din 1944 până în 1946, notarul a funcţionat în sat până în 1949. Popa era preotul Drăguşanu, iar preoteasa – soţia sa, învăţătoare. Ancheta Iaşului a presupus colectarea de relaţii despre fiecare – date personale, copii, activitate, apartenenţă politică, proprietate.
În ceea ce priveşte textul scrisorii, se raporta că familia Voroniuc „a posedat în Basarabia o întindere mare de teren, făcând parte din categoria moşierilor”. În comuna Racova a venit, în anul 1944, „cu sute de oi şi vreo 10 cai”. Au refuzat să dea oile la stâna cooperativei, încercând „să se sustragă de la predarea cotelor respective, fapt pentru care atât anul trecut, cât şi anul acesta au fost descoperiţi cu cantităţi de brânză care le-au fost confiscate”.
După verificările Securităţii Statului, Gheorghe Voroniuc a fost înlocuit din funcţia de director al căminului cultural din comună – „pentru atitudinea sa şi pentru faptul că este fugit din Basarabia şi fiindcă reuşise să se infiltreze în rândurile Partidului”. Anchetatorii au apreciat că Lidia făcea parte din familia celor cărora le-a scris Teodor Voroniuc. Au fost identificate şi persoanele care aşteptau americanii şi care ascultau posturi de radio străine.
În sarcina familiei Voroniuc s-a mai reţinut faptul că „a lansat diferite zvonuri la adresa URSS şi la dresa regimului nostru de democraţie populară, îndemnând muncitorii să nu participe la şedinţe”. Concluzia anchetatorilor din Iaşi a fost că cele două familii (Voroniuc şi Grosu) „critică regimul din URSS şi, cum rezultă din scrisoare, sunt duşmani înverşunaţi ai regimului sovietic şi ai regimului nostru”.
http://afaceriorientale.blogspot.ro/
[1] Documentele au fost identificate în Arhiva Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
