“Vom plăti scump distrugerea miturilor, care are loc în această perioadă”.
Academician Eugen Simion
În general, politicienii din România nu-i ascultă pe specialiştii autentici din diverse domenii, din economie şi până la serviciile secrete. Ei ştiu mai bine ce e de făcut cu această ţară, chiar dacă în mintea lor e beznă. Dar mai ales atunci ştiu tot…
Marginalizându-i pe profesionişti şi promovând în prim plan nişte iepe din categoria Remus Cernea, să ne vorbească ei despre modernizarea României ca despre căsătoria dintre poponari, politicienii noştri vor duce la perfecţiune anomia instaurată de Bătrânul Edec încă din anii 1990. Arătaţi-mi un singur domeniu care să mai funcţioneze normal în România – de la economie şi până la şcoală sau presă! Puţinele oaze construite de unii oameni de afaceri, care chiar produc, au fost luate şi ele în cătare prin legi absurde. Şi dacă Legea Fundamentală va fi după chipul şi asemănarea lui Căcărău, un mare specialist în drept constituţional, de care nu ştiusem până acum, atunci e vai de România.
Îmi spunea un numerolog, tagmă intrată în nomenclatorul de meserii într-o ţară unde „te uiţi şi câştigi”, că e normal să se întâmple aşa ceva fiindcă intrăm în Era Vărsătorului, care trebuie să distrugă tot. Că am fi postmodernişti şi că e normal să distrugem tot ca să refacem din cioburi o lume aproximativă, ca într-un joc de copii autişti. Că e bine să se producă demitizarea istoriei, a credinţelor, că trebuie să trăim destructurarea totală…
Uite, după ce m-a prelucrat numerologul, parcă îi văd cu alţi ochi pe politicienii noştri. Vorbea Dinu Patriciu de „statul minimal”, gata! ideea a fost luată în braţe, deşi acum se vede că, în timp de criză, un stat slab este o ţintă sigură.
„Statul este cel mai prost administrator al avuţiei naţionale,” glăsuia Emil Constantinescu. „Statul nu poate şi nici nu trebuie să poarte de grijă cetăţenilor săi. Asta o făcea statul comunist. De altfel, România nu-şi mai poate plăti medicii, profesorii, poliţiştii. Să înţelegem, statul social a apus în Europa,” spunea şi Marinelu.
La fel trebuie să se întâmple cu istoria, după modelul Boia-Patapievici. La 26 noiembrie 1332, Carol Robert de Anjou scrie despre bătălia de la Posada: „Am ajuns în nişte ţinuturi de margine ale regatului nostru, ce erau ţinute pe nedrept în Ţara Transalpină de către Basarab, schismaticul (ortodox), fiul lui Thocomerius, spre marea noastră şi a sfintei coroane insultă, acest Basarab, necredinciosul nostru român, mânat de un gând rău…” Cum este, venerabile Neagu Djuvara?
Cu literatura – la fel. Vine Vărsătorul!
Asemenea aberaţii plătesc politicienii noştri. Ei au transformat topată societatea într-un SRL: statul SRL, guvernul SRL, parlamentul SRL, ICR SRL… totul. Aşa au fost daţi jos fraierii de la PDL prin revolte SRL. Au existat dovezi că Varanu a plătit mercenari pentru Piaţa Universităţii şi nu a fost nimeni săltat. Oamenii lui Emil Boc parcă erau injectaţi în venă. Toţi!
Cristiana Anghel era învăţătoare şi a zis că nu ar fi rău să facă greva foamei cu icre de Manciuria. După ce a lins din palma Varanului, a ajuns senatoare! Întreabă Robert Turcescu: „Pentru ce v-a plătit Antena 3?” Şi răspunde tovarăşa învăţătoare: „Pentru drepturi de autor.” Ziariştii adevăraţi au cerut ca drepturile de autor să fie oferite numai celor care chiar creează ceva în această ţară, care vin cu un dram de originalitate. Nu, se dau drepturi de autor pentru portari şi şoferi!
Iată cine a distrus până şi noţiunea de presă în România. În acest timp, Marele Tucă le cere ziariştilor de la „Jurnalul Naţional” să lucreze gratis pentru onoarea de a fi angajaţii Varanului!
Nu-i aşa că Emil Boc a fost o fiară?! Trebuia să plece…
Timofti a folosit psihiatria contra adversarilor antisovietici
Ziaristul Dmitri Ciubaşenko publică în „Panorama” de la Chişinău un comentariu cumplit despre preşedintele Nicolae Timofti, care “acţionează acum ca un anti-comunist, anti-sovietic, ca un rusofob şi ca un unionsit convins, iar pe când era judecător sovietic, îi declara bolnavi mintal pe disidenţii care se ridicau contra puterii sovietice. El îi judeca în conformitate cu articolele politice din Codul Penal în dosarele întocmite de KGB şi îi trimitea pentru tratament obligatoriu în spitale de psihiatrie, de tip puşcărie”.
Scrie bine, chiar dacă e rău ca un câine turbat:
„Este un fapt dovedit, care ar trebui să-i provoace lui Dirk Schuebel, ambasadorul Comisiei Europene la Chişinău, doar o singură reacţie: „Das ist fantastish!».
Nicolae Timofti s-a născut într-o familie de oameni reprimaţi pe timpul lui Stalin, dar acest lucru nu l-a împiedicat să facă o carieră strălucită în cadrul aceluiaşi regim sovietic, într-un domeniu extrem de sensibil ideologic, cum este sistemul juridic.
Autorităţile sovietice nu numai că nu l-au persecutat pe Timofti, mai mult, l-au promovat în domeniul profesional şi în viaţa socială. La terminarea Facultăţii de Drept de la Universitatea de stat din Chişinău, Timofti a slujit ca secretar în organizaţia de komsomol a unităţii militare din Armata Sovietică din Germania. Puteai sluji în Armata Sovietică din Germania numai nişte sovietici destoinici şi demni de toată încrederea, care au primit rapoarte pozitive din partea KGB, fie că erai soldat sau general. Întorcându-se în patrie, ca membru al Partidului Comunist Sovietic, în urma unui raport impecabil, Timofti este desemnat consilier principal la Ministerul Justiţiei, iar peste doi ani, judecător la Tribunalul din raionul Frunze din Chişinău. În anul 1980, lui Timofti i se încredinţează funcţia de judecător în Colegiul pentru cercetări penale al Curţii Supreme din RSS Moldovenească. Pe atunci avea 32 de ani. Funcţia era foarte importantă, se afla în nomenclatura Biroului Comitetului Central al Partidului Comunist din R. Moldova. Iar primul secretar al CC era atunci Ivan Bodiul, care a şi aprobat decizia de numire a tânărului jurist la Curtea Supremă. E interesant, dar prin ce anume putea Timofti să convingă pentru a obţine o asemenea favoare din partea lui Bodiul?
Procesul contra lui Gheorghe David dovedeşte că judecătorului Nicolae Timofti i se dădeau cele mai sensibile procese, inclusiv dosarele contra disidenţilor.
Conform standardelor timpului, David era un gânditor liber, un disident, iar după sentinţa lui Timofti de a-l trimite la „psihuşka” (balamuc) pentru tratament obligatoriu, era un deţinut politic. Investigaţiile pentru asemenea dosare politice erau de competenţa KGB. Aceste dosare erau comandate de Sistem, a cărui parte devenise şi Timofti”.
La începutul anilor 1960, Nikita Hruşciov a declarat că numai nebunii se pot răzvrăti contra puterii sovietice. KGB îi prindea pe „psihopaţii” anti-sovietici, iar judecătorii îi trimiteau la „tratament”. Asemenea dosare nu se dădeau oricărui judecător, ci numai celor verificaţi şi de mare încredere. Se pare că Partidul şi KGB puteau să-i încredinţeze lui Timofti orice dosar, fără teama că nu va reuşi. Chiar şi în anii 1987-1988, pe când în ţară avea loc peste tot perestroika, Timofti îi judeca „în mod corect” pe oameni pentru vederile lor anti-sovietice.
„Dacă în epoca sovietică, Timofti îi judeca pe oameni după articole politice, îi condamna pentru agitaţie anti-sovietică, în prezent el însuşi duce o politică antisovietică pentru integrare europeană şi pentru apropiere de România. Ce făcea el atunci face şi astăzi – lucruri incompatibile. Se poate doar intui ce diagnostic ar pune pentru însuşi Timofti aceiaşi experţi în psihiatrie, care l-au declarat paranoic şi schizofrenic irecuperabil pe Gheorghe David”.
Eu nu contest informaţiile oferite de Ciubaşenko.
Altceva mă preocupă: ce face acum preşedintele Nicolae Timofti? El s-a dezis de acel trecut nefericit, spre deosebire de tovarăşii Vladimir Voronin, Zinaida Grecianaia, Dumitru Diacov, Petru Lucinski şi mulţi alţii.
Și cred că e suficient, chiar dacă rămânem cu un gust amar.
Analistul merge mai departe şi taie cu barda: „Timofti – preşedinte este proiectul lui Vlad Filat. Liderul Partidului Liberal Democrat a mizat că Timofti îl va nominaliza din nou pentru funcţia de premier. Dar oare nu i-e ruşine lui Filat să fie promovat în fruntea guvernului care trebuie să militeze pentru integrare europeană, de un preşedinte cu un asemenea trecut?
În ce-l priveşte pe Nicolae Timofti, eu cred că, dacă el se consideră un om cumsecade, un om de onoare, dacă a mai rămas în el o picătură de cinste, atunci are o singură ieşire din această situaţie – să-şi dea demisia de bună voie din funcţia de preşedinte.
Dacă Timofti va continua să rămână preşedintele Moldovei, atunci va fi de neînţeles cum vor putea liderii şi diplomaţii europeni să dea mâna cu el, să discute cu el despre integrarea europeană, despre principii democratice şi despre valorile occidentale, ştiind ce „schelete are în dulap” interlocutorul lor.
Dacă Timofti va pleca, atunci şi Dirk Schuebel va putea să exlame uşurat: „Das ist fantastish!»”.
Aducem Basarabia acasă, ruşii zic “Net!”
Platforma civică „Acţiunea-2012”, care reuneşte o serie de organizaţii unioniste româneşti din România şi din Republica Moldova, iniţiază strângerea semnăturilor pentru unificarea celor două state, care se va derula sub deviza „Aducem Basarabia acasă!”. Strângerea semnăturilor are loc atât în România, cât şi în Republica Moldova. Unioniştii speră să strângă cel puţin 200.000 de semnături pentru sprijinirea ideii de unificare a celor două state.
„Aducem Basarabia acasă este o iniţiativă care are loc de jos în sus, din rândurile poporului, şi ea va fi preluată de parlamentarii întregului spectru politic, a declarat Mihai Nicolae, unul din autorii acestei iniţiative, în cadrul forumului de prezentare a ideii de la Bucureşti. Noi avem obligaţia să strângem aceste semnături pentru a le arăta fraţilor noştri basarabeni că noi niciodată nu am uitat de ei”.
După strângerea semnăturilor, militanţii mişcării intenţionează să prezinte în Parlamentul României un proiect de lege cu privire la acordarea unui statut special în România pentru cetăţenii Republicii Moldova, pentru înlesnirea procedurilor de acordare a vizelor pentru cetăţenii moldoveni şi pentru simplificarea procedurilor de acordare a cetăţeniei pentru locuitorii Republicii Moldova, până la acordarea automată a cetăţeniei.
Iată însă că IA REGNUM NOVOSTI nu e de acord şi aduce „argumente grele”. Oferim un citat mai lung pentru cei care încă nu cred în ce văd:
“Basarabia, din care o mare parte reprezintă teritoriul actualei Republici Moldova în frontierele ei fireşti, adică fără Transnistria, iar partea de sud se află în componenţa Regiunii Odessa din actuala Ucraina, în secolele X-XI, se afla în componenţa Vechiului Stat Rus, în secolele XII-XIII – în Cnezatul Galiţia-Volînia, a făcut parte din Cnezatul Moldovei, care s-a format la mijlocul secolului al XIV-lea. Aflându-se sub jugul otoman începând din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, Basarabia a fost eliberată în anul 1812 de către trupele ruseşti şi, conform Tratatului de pace de la Bucureşti, încheiat între Rusia şi Turcia în anul 1812, a intrat în componenţa Imperiului Rus. Cnezatele Moldova şi Valahia, vasalele Imperiului Otoman, care s-au unificat în anul 1859, au constituit viitorul Regat al României, proclamat în anul 1881 şi condus de dinastia germană Hohenzollern-Sigmaringen, a condus ţara până în anul 1947.
(Prin unirea din 1859, sudul Basarabiei, aflat astăzi în Ucraina, se afla în hotarele Principatului Român – nota red. VP).
În decembrie 1917, România a ocupat Basarabia, iar anexarea ei nu a fost niciodată recunoscută de URSS. În 1924, pe teritoriul Transnistriei şi al raioanelor învecinate din RSS Ucraineană, s-a format Republica Moldovenească Socialistă Sovietică Autonomă, în componenţa RSS Ucrainene. La 28 iunie 1940, URSS şi-a luat înapoi Basarabia, după unirea căreia cu RSS Moldovenească Autonomă a fost formată Republica Sovietică Socialistă Moldovenească. Sudul Basarabiei a fost inclus în componenţa RSS Ucrainene. Totuşi, peste un an, în 1941, România a ocupat din nou aceste teritorii şi altele din URSS, teritorii ce au fost eliberate definitiv de Armata Roşie în anul 1944.
Conform poziţiei oficiale a României de azi, poziţie împărtăşită şi de susţinătorii basarabeni ai unionismului românesc, R. Moldova este „al doilea stat românesc”, moldovenii sunt „români”, limba moldovenească este „română”. Totodată, conform datelor oficiale ale recensământului din 2004, preluat de Biroul Naţional de Statistică, s-au declarat români 2,2% din numărul total al locuitorilor din Republica Moldova, moldoveni s-au considerat 75,8%. Pe de altă parte, 78,4% din numărul moldovenilor au declarat că limba lor maternă este moldoveneasca, iar 18,8% – româna.
De fapt, însăşi atitudinea Bucureştiului, care pune problema „românilor” din R. Moldova şi din Ucraina, este artificială fiindcă, identitatea românească a apărut după identitatea moldovenească, din punct de vedere istoric. Pe de altă parte, formarea românilor ca naţie a avut loc pe anumite porţiuni de teritoriu din actuala Românie – în Valahia şi în Moldova, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, pe când Basarabia era deja în componenţa Imperiului Rus, iar Bucovina făcea parte din Austro-Ungaria.
Cu toate acestea, faptul că a ocupat aceste teritorii în perioadele 1918-1940 şi 1941-1944 îi serveşte Bucureştiului ca pretext să susţină că populaţie acestor teritorii este formată din „români” şi să pretindă, într-un fel sau altul, să-şi exercite influenţa şi prezenţa în regiune”.
Tragedia necunoscută de la postul Radio Basarabia
În 1930, Uniunea Sovietică pune în funcţiune un post de radio în Transnistria. Românii din toată Basarabia, chiar şi cei dintre Carpaţi şi Prut, auzeau frecvent de peste Nistru: „Grăieşti Tiraşpolia!”. Urmau emisiuni de propagandă sovietică şi anti-românească, extrem de agresive, chiar dacă azi ne par naive şi comice.
Pentru a contracara influenţa acestui post, Societatea Română de Radiodifuziune inaugurează, la 8 octombrie 1939, Postul de Emisie Radio Basarabia de la Chişinău.
Primăria Chişinău donase Societăţii Române de Radiodifuziune, în 1937, clădirea fostului Teatru Puşkin (Auditoriul) din strada Carol I pentru a deschide noul post de radio.
„…e bine de ştiut că Radio-Chişinău a fost construit din rezervele de material tehnic ale Societăţii Române de Radio, modificate şi adaptate noii lor meniri. Nu s-au adus din străinătate decât foarte puţine piese noi, strict trebuincioase. Într-o epocă în care fiecare leu contează, economia făcută prin această bună gospodărire este cât se poate de lăudabilă. Odată montarea postului începută, s-au născut o serie de probleme tehnice pe care inginerii noştri le-au soluţionat practic, la faţa locului pentru ca emisiunile noului post să domine perfect regiunea de Nord-Est a ţării până în cele mai ascunse unghere ale ei”, afirma Dan Sărăţeanu, director general între 1937-1940.
“Echiparea postului naţional de 150 kw de la Bod ne-a ridicat şi mai mult situaţia noastră în Radiodifuziunea mondială în acest colţ al Europei, unde am fost până acum un an singurul mare post de emisiune pe unde lungi, menit a deservi cu unda directă întreg teritoriul ţării, spunea, la 9 noiembrie 1939, profesorul Dragomir Hurmuzescu pentru Radio Universul. Experienţa însă a dovedit că sunt încă părţi din ţară unde emisiunile postului naţional nu sunt destul de clare. Pentru a completa aceste lipsuri, Societatea Română de Radiodifuziune a instalat un nou emiţător de 20kw la Chişinău şi va instala altul de aceeaşi putere la Timişoara”.
Construcţia postului Radio Basarabia era deci o lucrare de importanţă strategică pentru România. O vor dovedi şi programele postului. „Prin punerea în funcţiune a postului Radio-Chişinău, programul românesc de radio îşi asigură – cu cele 3 emiţătoare: Bod, Bucureşti, Chişinău – supremaţia asupra a 90% din teritoriul naţional, iar atunci când va fi posibilă montarea unui emiţător la Timişoara, întreg pământul României Mari va fi deservit de emisiunea românească” (Radio Universul, 30 decembrie 1939, Dan Sărăţeanu despre „Noul emiţător românesc Radio-Chişinău”).
Firma Marconi a instalat la Chişinău emiţătorul de 20 kw, care a devenit cel mai bun din ţară datorită antenei moderne anti-fading care reducea radiaţia şi favoriza propagarea undelor ce călătoresc aproape de suprafaţa solului, scrie Revista Radio Universul 1939.
Lucrările de amenajare ale fostului Auditoriu Puşkin au început în iarna anului 1937 iar contractele pentru refacerea instalaţiilor şi dotarea tehnică au fost atribuite unor firme din ţară, dar şi din străinătate. Măsurătorile efectuate după montarea postului au demonstrat că Radio-Basarabia acoperă cu rezultate foarte bune teritoriul dintre Siret şi Nistru.
Radio Basarabia, condus iniţial de Gheorghe Neamu, a fost inaugurat oficial pe 8 octombrie 1939 prin transmiterea liturghiei de la Catedrala Mitropoliei din Chişinău. Postul avea un program propriu, difuzat la început între orele 14.00-14.45 şi 21.00-22.15, iar puţin mai târziu între orele 14.00-15.15 şi 21.00-23.00. Programul era alcătuit în întregime din emisiuni muzicale şi din radiojurnale în limbile română şi rusă.
Postul avea o antenă amplasată pe 3 piloni, neancoraţi, cu înălţimea de 110 metri, fiecare la o distanţă de 150 metri unul faţă de celălalt. Priza în pământ a antenei era radială şi avea 120 de fire. Puterea sa de emisie putea fi sporită de la 20 kw până la aproape 200 kw, iar recepţia era posibilă până la Moscova sau Leningrad datorită propagării directe a undei.
Invadarea Basarabiei de către armatele sovietice în iunie 1940 a însemnat pierderea postului Radio Basarabia. Cea mai mare parte a materialelor de rezervă, personalul şi arhiva au fost retrase la Huşi, apoi la Iaşi, dar nu şi emiţătorul de 20 kw.
“Batalioanele de distrugere” intră în acţiune
După cum arată Iurie Colesnic în cercetările lui („Chişinăul în 1941”, Museum, 1996) la 25 iunie 1941, CC al PC(b)M ordonă crearea unor „batalioane de distrugere” (истребительные батальоны), pe lângă secţiile raionale şi orăşeneşti ale NKVD-ului, care aveau misiunea să lupte cu trupele de paraşutişti şi cu diversioniştii inamicului. La Chişinău, în acest detaşament au intrat 480 de comunişti, adică cei mai loiali regimului. Dar în iulie 1941 misiunea acestora nu s-a limitat doar la prinderea diversioniştilor, ci batalionul a avut drept obiectiv şi distrugerea clădirilor oraşului. Astfel, Directiva din 29 iunie 1941 către organizaţiile de partid din zona frontului prevedea în mod tranşant ca „inamicului să nu-i fie lăsat niciun tren, niciun vagon, niciun kilogram de pâine, niciun litru de combustibil. Toate bunurile de preţ… care nu pot fi evacuate, trebuie, obligatoriu distruse”. Exact în aceiaşi termeni s-a exprimat şi Stalin, în prima sa apariţie publică de la începutul războiului, în data de 3 iulie 1941. Acest ordin deschidea calea demolărilor. A doua zi, autorităţile sovietice moldoveneşti adoptau decizia de evacuare a populaţiei şi a întreprinderilor industriale.
Printre numeroasele clădiri aruncate în aer atunci de „istrebiteli” conduşi de comisarul I.A. Muhin a fost şi Teatrul Puşkin, care găzduia postul Radio Basarabia. Cercetările ulterioare au arătat că oamenii găsiţi acolo au fost mitraliaţi şi aruncaţi într-o fântână. Informaţia este însă insuficient investigată şi necesită mai multă aprofundare. Nu avem încă suficiente date referitoare la ceea ce s-a întâmplat după revenirea armatei române la Chişinău, iar Arhivele Armatei Române încă nu aduc elemente în plus.
Într-un interviu acordat lui Octavian Silvestru de la Arhiva de Istorie orală a S.R.R., la 18.04.1997, tehnicianul Gheorghe Crisbăşanu evocă starea în care se afla antena staţiei: „După ce am terminat cu ocuparea Chişinăului, a doua zi am luat doi soldaţi înarmaţi cu mineşi ne-am dus, ne-am orientat după un pilon, că un pilon era minat şi un pilon însă era în picioare. Şi se vedea de pe dealul unde am fost noi, pilonul. Şi am plecat pe jos până acolo şi am găsit staţia minată, dar nu stricată complet şi casa intactă şi am anunţat printr-un motociclist care venea la Bucureşti, la Statul Major, printr-o scrisoare, pe directorul general ca să vie cu maşinile să ridice staţia şi piesele care au mai rămas. La vreo patru zile, venise directorul general Lulu Ionescu, cu patru camioane şi două turisme, cu oamenii necesari. „Demontaţi staţia!”. Eu m-am retras înapoi la unitate şi am plecat în urmărirea ruşilor spre Odesa…”.
Această mărturie atestă două lucruri: staţia a fost demontată de români, dar tehnicianul Gheorghe Crisbăşanu nu s-a dus la sediul postului din Teatrul Puşkin, care fusese aruncat în aer. Prin urmare, el nu ştia de tragedia celor rămaşi la post.
Istoricul Dinu Poştarencu reproduce opinia arhitectului Valentin Mednec, care făcuse parte din batalioanele de „istrebiteli” ai lui I.A. Muhin: „În 1941 în toate oraşele şi orăşelele din Moldova au fost create batalioane de distrugere a clădirilor. Eu cu mâna mea am aruncat în aer Banca de stat din Bender. La Chişinau a fost deteriorată strada Lenin. Pe locul unde acum se află clădirea Comitetului Securităţii de Stat, pe atunci se înălţa cea mai frumoasă casă din oraş – liceul doi pentru băieţi. A fost dărâmată Casa eparhială, vestită prin faptul că în sălile ei au concertat Enescu şi Şaleapin. Au fost ruinate gara şi clădirea în care se află în prezent sediul Comitetului Executiv orăşenesc de deputaţi ai poporului (e vorba de clădirea primăriei municipale – D.P.) ş.a.m.d. Astfel se îndeplinea ordinul lui Stalin de a distruge totul în calea duşmanului. În timpul războiului, Chişinăul a fost puţin bombardat, dar, în pofida acestui fapt, a apărut o versiune oficială precum că oraşul a fost distrus de bombele inamicului.”
Totul trebuia aruncat asupra armatei române. Mărturia lui Mednec reprezintă o dovadă indirectă şi pentru distrugerea postului Radio Basarabia.
Presa de limbă română la Chişinău – un imperativ strategic
Au trecut peste 70 de ani şi nimic nu s-a schimbat radical pe Nistru. Dimpotrivă, presa de limbă rusă sau ucraineană este mult mai numeroasă şi mai agresivă. Mai precis, Moscova finanţează peste 70% din media de la Chişinău. Contractele de publicitate, chiar şi pentru firmele din România, se dirijează prin Moscova pentru apariţia pe posturi de televiziune în limba rusă, iar nu în română. Cu efecte corespunzătoare asupra vorbitorilor. Orientând publicitatea spre anumiţi clienţi de presă, Moscova doreşte să inducă anumite politici anti-româneşti în Republica Moldova.
Atacurile contra României au devenit zilnice nu numai la Tiraspol, dar şi la Chişinău. Fie că este vorba de opţiunile euro-atlantice ale ţării noastre, fie că se discută despre interesele noastre economice. Clişeele staliniste au revenit în forţă: limba moldovenească diferită de limba română, popor moldovenesc, refacerea Moldovei istorice şi dezmembrarea României, pierderea Transilvaniei în schimbul Basarabiei, apariţia românilor în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, dar nu şi în Basarabia etc.
Prin înfiinţarea postului Radio Chişinău, Radio România a făcut un pas decisiv în combaterea efectelor nocive ale propagandei neostaliniste, cultivarea limbii române literare fiind un obiectiv prioritar. Este şi o oportunitate pentru continuarea cercetării circumstanţelor în care s-a produs tragedia din 1941.
Bulgarii îi freacă pe fraţii ruşi pe ruta South Stream
Pe când Radio Erevan vorbea despre iubirea frăţească dintre ruşi şi bulgari, dacă bureza la Moscova se deschideau umbrelele la Sofia. A trecut vremea şi ceafa groasă cu cheltuială se ţine. Bulgarii îi joacă în figuri pe ruşi cu toate proiectele lor energetice pentru Balcani. Ziarul „Kommersant” deplânge că monopolistul Gazprom are necazuri cu gazoductul South Stream din cauza lăcomiei frăţeşti. Guvernul interimar de la Sofia intenţionează să revizuiască hotărârea privind investiţiile pentru segmentul de conductă din Bulgaria, insistând asupra faptului că autorităţile precedente au convenit să participe la acest proiect în condiţii dezavantajoase. În luna mai, vor avea loc alegeri parlamentare în Bulgaria, iar guvernul se va schimba din nou. De aceea, Gazprom revine la negocieri cu bulgarii, consideră experţii. Însă tergiversările ameninţă să perturbe calendarul de construire a gazoductului.
Pe 10 aprilie, premierul bulgar Marin Raikov a declarat că „trebuie efectuată o analiză mai aprofundată a situaţiei create de hotărârea de investire în proiectul gazoductului South Stream şi să se acorde atenţie „zonelor extrem de sensibile” ale proiectului. El a dispus organizarea unei întâlniri de lucru pe această temă. Premierul nu a clarificat când va avea loc întâlnirea şi ce anume din acest proiect afectează Bulgaria.
Ministerul Economiei, Energiei şi Turismului, care supervizează proiectul South Stream, a refuzat să comenteze situaţia. O sursă a ziarului „Kommersant”, apropiată Guvernului bulgar, spune că problemele se referă la „economia proiectului”. Segmentul bulgăresc al proiectului este prea scump (3,3 miliarde de dolari), iar în compania South Stream Bulgaria AD, care îl gestionează, 50% din acţiuni aparţin societăţii de stat Bulgarian Energy Holding (BEH). Se anticipează că proiectul va fi finanţat în totalitate de partea rusă, iar BEH îşi va recupera banii prin deducerea taxelor de tranzit din cei 1,7 dolari pentru 1000 de metri cubi la 100km (un tranzit de două ori mai ieftin, decât tranzitul prin Ucraina), timp de peste 25 de ani, spune sursa „Kommersantului”. Adică, în acest timp, Bulgaria nu va primi venituri directe din acest proiect.
Gazoductul South Stream trebuie să treacă din Rusia către Europa, pe sub Marea Neagră. Lungimea lui totală este de peste 2400 kilometri, din care 920 kilometri reprezintă segmentul maritim, gestionat de consorţiul South Stream Transport AG ( Gazprom – 50%, ENI – 20%, Wintershall şi EdF – câte 15%), şi 1500 kilometri segmentul terestru, care va trece prin Bulgaria, Serbia, Ungaria, Slovenia. Gazoductul va fi format din 4 ţevi, cu o capacitate totală de 63 miliarde de metri cubi. Costurile de construcţie se ridică la 16,6 miliarde de euro. Prima ţeavă se va inaugura la sfârşitul anului 2015 şi va atinge capacitatea maximă în anul 2018.
Segmentul terestru bulgăresc, de unde magistrala trebuie să iasă pe uscat, este esenţial pentru proiectul South Stream. Pe uscat, este segmentul cel mai lung şi cel mai scump – 540 de kilometri, iar preţul plătit pentru el reprezintă jumătate din costurile totale pentru segmentul terestru al magistralei.
O sursă a „Kommersantului” de pe lângă Gazprom confirmă aplicarea principiului contabilităţii pentru investiţiile BEH, însă arată că taxa de tranzit încă nu a fost stabilită. Un principiu similar se va aplica şi în Serbia (segmentul sîrbesc costă 1,7 miliarde de dolari). Pe 10 aprilie, după întâlnirea cu premierul rus Dmitri Medvedev, a vorbit pe această temă Iviţa Dacici, şeful Guvernului de la Belgrad, care a numit oferta „foarte corectă”. Construirea segmentului sîrbesc trebuie să înceapă în decembrie 2013, după ce se declanşează lucrările la şantierul din Bulgaria, care este planificat pentru iunie. Acest termen poate fi anulat şi de un alt factor: pe 10 aprilie, Ivan Ivanov, vicepreşedintele partidului „Democraţii pentru o Bulgarie Puternică” (el este şi vicepreşedintele Comisiei de energie din Parlamentul de la Sofia), a spus că va scoate oamenii la proteste dacă şantierul începe în plin sezon turistic.
Probleme cu Bulgaria au apărut şi anterior. Această ţară a abandonat deja construirea centralei atomice de la Belene şi a îngheţat proiectul oleoductului Burgas-Alexandroupolis. La mijlocul anului 2012, autorităţile bulgare au ameninţat că renunţă şi la South Stream, cerând reduceri la preţul gazelor, solicitând un volum mai mare de pompare şi norme de rentabilitate pentru acest proiect. Cei de la Gazprom au început să spună că, în locul Bulgariei, conducta ar putea să treacă prin România, deşi acest lucru ar face proiectul mai scump. Cu toate acestea, în luna noiembrie, „Gazprom” şi BEH au semnat un acord final pentru investiţii pentru segmentul bulgăresc.
Cu siguranţă că România şi-ar fi respectat semnătura cu Federaţia Rusă. Aşa că acum Gazprom va plăti dublu pentru o rută mai scurtă decât cea prin ţara noastră. Dai un ban, dar face!
Gaze şi fotbal
Bulgaria a fost ultima ţară de tranzit, cu care Gazprom s-a înţeles să construiască proiectul South Stream în ultimul moment pentru a respecta termenul la care ţinea atât de mult preşedintele Vladimir Putin. În schimb, Bulgaria a primit o reducere la preţul gazelor cu 22%, precum şi acordul Gazpromului de a sponsoriza echipa de fotbal Levski Sofia. Atunci, Alexei Miller a declarat că preţul gazelor pentru Bulgaria, pe 2013, „va fi unul din cele mai scăzute datorită parteneriautlui strategic din domeniul gazelor”. Cu toate acestea, în februarie 2013, din cauza creşterii preţurilor la energia electrică din Bulgaria, au început proteste de masă şi ciocniri cu poliţia. Guvernul lui Boiko Borisov şi-a dat demisia. Preşedintele Rosen Plevneliev a numit un tehnocrat în funcţia de premier – Marin Raikov, fost ambasador la Paris şi adjunct al ministrului de Externe, considerat un politician pro-occidental. Formal, el va conduce guvernul până la mijlocul lunii mai, când vor avea loc alegeri parlamentare la termen şi va apărea un nou executiv. Tot pe 10 aprilie, conducerea clubului de fotbal Levski a anunţat că Gazprom a suspendat negocierile pentru sponsorizare până la alegeri.
Bulgarii mai mizează pe un dribling cu Moscova: Pachetul Energetic III al Uniunii Europene, iar Marin Raikov îl susţine cu înfocare. Noi am vrea, dar nu acceptă UE! Vor spune bulgarii când ruşii le vor cere să declare South Stream proiect naţional ca să nu-l împartă cu terţi, conform legislaţiei europene.
Gazprom speră ca fiecare ţară de tranzit să recunoască în gazoductul South Stream drept un proiect naţional, pentru a obţine pentru acesta un statut de reţea transfrontalieră şi pentru a-l scoate de sub jurisdicţia Uniunii Europene, evitând astfel situaţia în care trebuie să ofere jumătate din capacitate unor terţi furnizori de gaze naturale. Însă, deocamdată, numai Serbia l-a declarat proiect naţional. Acolo, umbrela a rămas deschisă de pe vremea lui Slobodan Miloşevici.
Dragonul Zăpezilor taie gheţurile veşnice pentru transporturile Chinei
Ce vremuri! Calea Maritimă de Nord era patrimoniu rusesc exclusiv. În prezent, străinii o folosesc intens. Şi mai ales, chinezii. Rutele de probă cu nave de marfă se vor transforma în această vară în curse regulate ale transportului maritim din China. Iar peste şapte ani, China preconizează să trimită pe Calea Maritimă de Nord fiecare a şasea tonă de mărfuri pentru export, în condiţiile în care circulaţia va fi asigurată de spărgătoarele de gheaţă din China, iar nu din Rusia. Astfel, Rusia îşi pierde rapid avantajele tranzitului pentru drumul cel mai scurt dintre Europa şi Asia.
După China, vor ocoli Rusia cu vapoarele lor India şi Singapore. Rusia rămâne să mai strângă nişte bani din activităţile de însoţire a navelor străine cu spărgătoare de gheaţă şi pentru pilotajul de sprijin. Ea nu este în stare deocamdată să ofere nici rute pe calea ferată, nici pe autostrăzi între Europa şi Asia. A rămas cu acelaşi terasament de cale ferată ca pe vremea lui Stalin, de frică să nu fie invadată. Iar asta înseamnă timp pierdut şi bani aruncaţi pe schimbarea boghiului.
Pe 18 martie, s-a anunţat că Guvernul Rusiei a dispus crearea Administraţiei pentru Calea Maritimă de Nord,
care va fi sub controlul Agenţiei federale de transport maritim şi fluvial (Rosmorreciflot).
Principalele obiective ale noii administraţii sunt organizarea navlosirii navelor pe această rută, asigurarea securităţii navigaţiei şi protejarea mediului maritim de poluarea provocată de vapoare. Alexandr Davîdenko, directorul Rosmorreciflot, a declarat, pentru „Nezavisimaia Gazeta”, că, în anul 2012, pe ruta de nord, s-au transportat aproximativ 4 milioane de tone de marfă, din care 1,2 milioane de tone au fost mărfuri de tranzit. În anul 2013, se aşteaptă o creştere a transportului cu 5–6%.
Cu toate acestea, principalii actori pe ruta de nord ar putea să devină chinezii care au anunţat planuri senzaţionale de dezvoltare a aşa-ziselor posesiuni polare ale Uniunii Sovietice. După cum arată ziarul „Barents Observer” din Norvegia, Compania de transport maritim din China a programat să realizeze în această vară prima cursă comercială pe ruta de nord. „În condiţiile topirii scutului de gheţuri arctice, în condiţiile în care se accelerează descoperirile unor noi rute maritime şi de noi resurse minerale, China încearcă să ocupe în regiune o poziţie puternică, notează ziarul. Dorind să-şi extindă influenţa în regiune, China face presiuni permanent pentru a primi statut de observator în Consiliul Arctic, constituit de cele 8 state din Oceanul Arctic”.
Reamintim că, în anul 2012, spărgătorul de gheaţă „Syuelun” (Dragonul de Zăpadă) a fost prima navă din China, care a trecut pe Calea Maritimă de Nord spre Marea Barents. Voiajul Dragonului Zăpezilor „a însufleţit puternic” companiile maritime chineze, a anunţat Hueygen Yang, directorul Institutului de cercetare ştiinţifică polară din China, pentru „South China Morning Post”. Ruta maritimă din Oceanul Arctic înseamnă economie de timp şi de bani pentru China, cea de-a doua putere economică a lumii, după SUA. Comparativ cu ruta prin Canalul de Suez, Calea Maritimă de Nord permite scurtarea distanţei dintre Schanghai şi Hammburg cu 5200 de kilometri.
În conformitate cu prognozele chineze pe termen lung, prin anul 2020, pe ruta de nord vor circula 5 până la 15% din mărfurile Chinei pentru export, mai ales cele transportate în containere. După aceleaşi previziuni, 10% din comerţul exterior al Chinei va atinge valoarea de 526 miliarde de euro în anul 2020. „Dacă ruta va fi pregătită structural, ea va avea solicitări enorme”, a menţionat Hueygen Yang.
Reamintim că, în anul 2012, au trecut pe Calea Nordului 46 de vapoare, comparativ cu 34 în 2011 şi doar 4 în 2010. Volumul total al mărfurilor tranzitate pe traseele arctice a fost de 1,26 milioane de tone, adică cu 53% mai mult, decât în anul 2011, când pe această rută au trecut 820.800 de tone.
Beijingul tace şi le face
Ar fi nedrept dacă am spune că Rusia acordă prea puţină atenţie rutelor arctice. În septembrie 2011, la Forumul mondial al Arcticii, premierul, pe-atunci, Vladimir Putin, a spus că, „în Rusia, se vede viitorul Căii Maritime de Nord ca o arteră internaţională de transport, capabilă să concureze cu liniile maritime tradiţionale”. El a menţionat că această rută trebuie să devină una din căile vitale pentru transportul din Rusia, „de importanţă globală şi la scară globală”, pentru că, prin Arctica, este cel mai scurt drum între pieţele Europei şi regiunea Asia-Pacific, fiind practic cu o treime mai scurt decât ruta tradiţională din sud.
El a adăugat, totodată, că aceasta este „o posibilitate excelentă de optimizare a consumurilor pentru transport”. „Statele, companiile particulare, care optează pentru transportul arctic, vor obţine avantaje economice şi dividende”, a precizat Putin.
Deocamdată, rămâne deschisă întrebarea cu ce se alege Rusia după deschiderea regiunii arctice pentru toţi doritorii. Calea terestră – fie rutieră, fie pe linia ferată – înseamnă acelaşi Transsiberian, cu condiţia să se modernizeze fiindcă ar aduce profit. Însă…
După cum susţine Kamil Bekiaşev, şeful catedrei de drept internaţional de la Academia Juridică de Stat de la Moscova, în conformitate cu „Legea federală referitoare la mările teritoriale şi la zonele contigue ale Federaţiei Ruse”, Calea Maritimă de Nord face parte din tezaurul Rusiei. „Referitor la această lege şi la completările aduse la ea, toate vapoarele trebuie să ceară permisiunea de trecere pe ruta Nordului, reaminteşte el. Dreptul intern impune instanţei să nu admită o posibilă poluare. În plus, vapoarele trebuie însoţite de spărgătoare de gheaţă şi de nave de pilotaj. Se înţelege, contra cost”.
Piotr Kliuev, expert la Departamentul de evaluare a companiei „2K Audit – consultaţii de afaceri/Morison International”, consideră că Linia Maritimă a Nordului are perspective frumoase pentru dezvoltare. „Tot traseul este deja acoperit de o reţea de staţii de control şi corecţie, care permit să se urmărească ruta mărfurilor pe tot parcursul, spune el. În prezent, se construiesc centre de reparaţii şi de salvare, care vor asigura securitatea urmăririi vaselor de pe Linia Maritimă a Nordului. În curând, această rută va fi dotată cu infrastructura necesară, ceea ce va face traseul şi mai atractiv pentru transportatori”.
Însă, dacă ar fi să comparăm Linia Maritimă a Nordului cu Transsiberianul, atunci calea ferată de tranzit ar fi un proiect mai profitabil pentru Rusia, crede Kliuev. „Cu toate acestea, modul în care funcţionează Transsiberianul acum arată că această rută nu e capabilă să-i atragă pe transportatori, regretă el. Viteza redusă de deplasare a trenurilor, problemele periodice de alimentare şi expedierea convoaielor, procedurile vamale complicate – toate acestea afectează grav viteza de pe Transsiberian. Prin urmare, calea ferată nu este pregătită să devină o rută de tranzit între Europa şi Asia”.
- „Ucraina trebuie denazificată!” - 25 februarie 2022
- Învățătorule, luminează-ne calea spre noi!… - 2 septembrie 2019
- Mircea Diaconu, fii profesionist, ce dracu!… - 26 august 2019