Un amendament la Constituţie ca o bombă cu ceas

Amendamentul lui Chiuariu privind interzicerea discriminării bazată pe orientare sexuală a fost adoptat cu 18 voturi pentru şi două abţineri. Articolul 4 aliniatul 2: “Orice discriminare bazată pe sex, culoare, origine etnică sau socială, trăsătura genetică, limbă, credinţă sau religie, opinii politice sau de altă natură, apartenenţă la o minoritate naţională, proprietate, naştere, dizabilităţi, vârstă sau orientare sexuală este interzisă.” (Iniţiator: Tudor Chiuariu)

Fraţi creştini,

Ieri s-a petrecut un fapt extrem de grav, de o gravitate imensă şi cu consecinţe incalculabile pentru viitorul creştinismului în România. Din păcate, se pare că foarte puţini creştini înţeleg care este miza acestui fapt şi care pot fi consecinţele pe termen lung.

Faptul este cel de mai sus: anume adoptarea de către Comisia Parlamentară pentru modificarea Constituţiei (condusă de liderul PNL Crin Antonescu) a amendamentului de modificare a Constituţiei propus de Tudor Chiuariu (tot PNL) prin care se interzice discriminării pe bază de orientare sexuală.

Odată cu adoptarea acestui amendament, parlamentarii noştri au dat undă verde pentru declanşarea unei revoluţii constituţionale, instituţionale, sociale şi morale care va schimba din rădăcini modul de funcţionare a societăţii româneşti şi care, pe termen lung, va genera o presiune imensă asupra Bisericii şi a creştinilor din ţară, de o intensitate comparabilă poate doar cu persecuţia lui Diocleţian şi cu prigoana din vremea regimului comunist. Să ştiţi că nu glumesc şi nici nu sunt un panicard. Sunt un om nu doar interesat de politică, dar şi unul care, la un moment dat, a studiat în mod sistematic problematica schimbării constituţionale şi a drepturilor omului, aşa că vă rog să mă credeţi că vorbesc în deplină cunoştinţă de cauză.

Ideea centrală este că în momentul în care “orientarea sexuală” va fi menţionată în Constituţie, autoritatea Legii şi forţa Statului vor putea fi invocate şi utilizate pentru a schimba orice instituţie, normă şi comportamente sociale care pot fi interpretate ca fiind discriminatorii la adresa “orientării sexuale”.

O consecinţă imediată va fi revizuirea definiţiei familiei din actualul Cod Civil (art. 259) conform căreia “Căsătoria este uniunea liber consimţită între un bărbat şi o femeie, încheiată în condiţiile legii”. După cum ştim, această definiţie pare unora “discriminatorie”. În condiţiile în care Codul Civil trebuie să urmeze Constituţia (şi nu invers), după ce noua Constituţie va fi adoptată, va fi foarte uşor de ridicat problema “neconstituţionalităţii” actualei definiţii a familiei din codul civil. Consecinţele care vor urma vă las singuri să vi le închipuiţi, iar dacă nu puteţi, căutaţi să vedeţi ce li se întâmplă creştinilor din cele mai “emancipate” ţări unde s-a impus noua definiţie legală a familiei.

Biserica se va trezi peste noapte cu imense presiuni să schimbe şi să relaxeze înţelesul valorilor, normelor şi noţiunilor fundamentale pe baza căreia a funcţionat de la Cinzecime încoace. Nu doar că vor fi presiuni imense pentru a nu-i mai “discrimina” la angajare (poate şi la hirotonire?) pe cei cu “orientare sexuală diversă”, dar, foarte probabil, mai devreme sau mai târziu, se va confrunta cu restricţii legale în activitatea ei pastorală şi misionară.

Fraţi creştini,

În Evanghelie ni se vorbeşte de atâtea ori de “semnele vremii”. Ocupaţi cum suntem cu lupta pentru existenţă şi scârbiţi de politică, foarte mulţi dintre noi aleg să nu se mai intereseze de ce mai face Cezarul (deşi noi toţi îl ţinem în viaţă, plătindu-i dările din sudoarea şi din viitorul copiilor şi nepoţilor noştri). Din nefericire pentru noi, dacă nu luăm atitudine urgentă, Cezarul reprezentat de Antonescu, Chiuariu, Pârvulescu & Co intenţionează să ne “fericească” cu o revoluţie constituţională va dărâma temeliile creştine (atâtea câte mai sunt) ale societăţii româneşti.

Ceea ce s-a întâmplat astăzi e un semn al vremii, care ne arată nu doar cât de iresponsabilă este clasa politică din România, dar care ne va arăta şi care este capacitatea de acţiune civică şi politică a cetăţenilor români pentru care Evanghelia lui Iisus Hristos este farul călăuzitor în viaţă. Dacă cei care ne conduc, slujindu-se de confortabila majoritatea parlamentară pe care o au la dispoziţie, vor putea să impună o constituţie în care se face în mod explicit referire la discriminarea în funcţie de “orientarea sexuală”, atunci înseamnă că, într-adevăr, Brucan are dreptate, românii sunt irecuperabili, au fost şi au rămas un “stupid people”, un popor de proşti, uşor de păcălit şi care în nici un caz nu va mai merita să aibă crucea pe stema statului. Probabil că promotorii acestei schimbări (minoritatea infimă dar foarte inteligentă şi bine organizată de ong-işti stângişti) tocmai pe aceasta mizează, pe prostia politicienilor (evidentă în cazul Chiuariu-Antonescu) şi pe letargia/ inconştienţa poporului. La fel ca în cazul lui Remus Cernea (băgat în parlament de PSD-ul lui Mazăre) şi în acest caz stângiştii radicali se folosesc de politicienii USL ca de nişte “useful idiots” (proşti utili), pe care i-au convins să introducă acest amendament “la pachet” cu alte amendamente care acum ţin ecranele (gen “regionalizarea”), dar care peste ani şi ani vor apărea nişte nimicuri pe lângă consecinţele care vor decurge din menţionarea ”discriminării sexuale” în constituţie.

Adevărul este că dacă ar pierde acestă ocazie (când vor mai exista majorităţi parlamentare la fel de solide pentru schimbarea Constituţiei precum cea de acum a USL?) stângiştii vor trebui să aştepte foarte multă vreme, poate până la paştile cailor, pentru a-şi realiza agenda revoluţionară de dărâmare a familiei şi a normelor creştine de viaţă. Aşa, profitând de acest moment unic (schimbarea Constituţiei de către hiper-majoritatea USL) stângiştii încearcă să impună pe tăcute o schimbare revoluţionară devastatoare pentru caracterul creştin al societăţii româneşti. După normele clasice ale muncii bolşevice, stângiştii au capturat o organizaţie de faţadă capitală (Forumul Constituţional), au lansat petarde şi fumigene care ascund miza reală aflată în joc, iar în final i-au maşrutizat şi i-au pus să săvârşească trebuşoara murdară pe “idioţii utili” din PNL care, preocupaţi în primul rând de controlarea justiţiei şi de neutralizarea dosarelor proprii, poate că nici nu-şi dau seama că prin acest amendament constituţional deschid cutia Pandorei pentru demolarea familei creştine şi a Bisericii în România secolului XXI.

Din fericire, răul încă mai poate fi oprit. Dar asta doar cu condiţia unei rapide treziri şi mobilizări a tuturor creştinilor conştienţi din România. Din nefericire pentru noi, cei aflaţi la putere au o majoritatea parlamentară confortabilă, iar stângiştii pot conta pe puternic sprijin media şi logistic din străinătatea. Pe de altă parte, adevărul este că statul român este pe perfuzii în acest moment, iar şandramaua numită clasa politică românească încă se ţine în ultimele şuruburi doar datorită lehamitei şi letargiei civice a majorităţii oamenilor din ţară. Dacă s-ar confrunta cu o poziţie fermă din partea Bisericilor şi cu o proteste în masă a creştinilor din ţară, şi Ponta şi Antonescu şi Chiuariu vor da repede înapoi şi-l vor lăsa de izbelişte pe Pârvulescu & gaşca de stângişi până la următoarea schimbare constituţională, când va fi să fie. Nu uitaţi, comuniştii nu ştiu decât de frică! Asta e singura strategie câştigătoare faţă de comunişti, nu doar să nu-ţi fie frică de ei, dar să le bagi frica în oase. Exact precum în 1918 sau 1946, şi în 2013 doar de frică tovarăşii au fost şi sunt dispuşi să se comporte ca nişte oameni normali.

Noi, în calitate de creştini, ştim că nu trebuie să ne fie frică, atâta vreme cât suntem de partea Adevărului şi Vieţii. Aşadar, fraţi creştini, cine ne opreşte să luăm atitudine împotriva acestei manevre ordinare săvârşită astăzi de Chiuariu, Antonescu & co. prin care sub temeliile creştine ale societăţii româneşti se pune o bombă atomică cu ceas? Dacă nu vom vorbi noi, oare vor vorbi pietrele (inclusiv cele puse sub ”Catedrala Mântuirii Neamului”)? Iar dacă vom tăcea acum, oare ce răspuns vom da la Judecata de pe Urmă?

Doamne Ajută!


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost