Proiectul legii parteneriatului civil, depus la Parlament de Remus Cernea

Update (14 nov.): Guvernul nu susține adoptarea acestei inițiative legislative.

Update (3 oct.): Rotaru Răzvan (PC), Ionuţ RăzvanTănase (IND) şi Marius Manolache (PSD) au renunţat la calitatea de co-iniţiatori ai proiectului de lege, înainte de începerea dezbaterilor.

Update (22 aug.): Am primit un comunicat de la Partidul Conservator, pe care-l puteţi citi la sfârşitul acestui articol.

Deputatul Remus Florinel Cernea (Partidul Verde, USL) a depus la Parlament proiectul de lege privind parteneriatul civil, următorul pas fiind, aşa cum s-a întâmplat în alte ţări UE, legalizarea căsătoriilor între persoanele de acelaşi sex şi adopţia de copii de către asemenea „familii”.

Citez din expunerea de motive: „parteneriatul civil a premers căsătoriei din perspectiva dreptului civil, reprezentând, în acelaşi timp, o alternativă la aceasta”. „Directiva 2012/29/UE a PE […] include partenerii ce formează parteneriatul civil printre membrii familiei”. „Recunoaşterea acestor familii în afara sferei căsătoriei […] este o transpunere în plan legislativ a evoluţiei societăţii, a normelor şi valorilor actuale din perspectiva egalităţii în drepturi şi a nediscriminării.”

Proiectul de lege reprezintă un atac la adresa familiei creştine. Căsătoria nu este un drept, ci o instituţie. Cu ajutorul cuvântului, frumos, „nediscriminare”, activiştii marxismului cultural pregătesc altă etapă pentru descreştinarea societăţii, legalizarea pedofiliei. De curând, pedofilii au cerut să aibă aceleaşi drepturi cu cele ale homosexualilor – să nu fie discriminaţi pentru „orientarea lor sexuală”. (Traducerea în româneşte a articolului din presa americană o puteţi citi aici). Reamintesc aici comunicatul,  de acum două luni, în care ONG ce susţin că militează pentru dreptuirle omului se arată îngrijorate de faptul că „orientarea sexuală” nu a fost introdusă în Constituţie, drept criteriu pentru nediscriminare.

Iniţiatorii proiectului de lege anticreştină sunt: Harbuz Liviu (PSD), Marius Manolache (PSD), Dumitrache Cristina (PSD), Marian Cristinel (IND), Rotaru Răzvan (PC), Scheau Ion (IND), Tănase Răzvan (IND).

Parlamentarii care vor vota pentru o Constituţie anticreştină sau pentru legi de descreştinare a societăţii româneşti, cum este şi aceasta, nu vor primi votul ortodocşilor care ştiu că sunt responsabili pentru viitorul României. E timpul să facem uz de votul universal.

Comunicat: Parlamentarii conservatori vor vota împotriva parteneriatului civil gay

Parlamentarii conservatori îşi exprimă dezacordul faţă de proiectul de lege privind parteneriatul civil dintre două persoane de acelaşi sex, propus de către deputatul Remus-Florinel Cernea.
 
În viziunea parlamentarilor conservatori, apărarea familiei clasice nu este un act de fanatism, ci un drept la opinie şi cuvânt pe care activiştii pro-familie îl au în egală măsura cu activiştii pro-gay. Considerăm că este o fraudă logică să pui semnul egal între opţiunea pro-familie şi opţiunea anti-gay, pentru că familia creştina nu se defineşte prin raportare negativă la homosexualitate: se poate defini la fel de bine ca raportare negativă la poligamie. Mai mult, statul are prin lege obligaţia sa protejeze familia ca instituţie care asigură viitorul prin intermediul copiilor. Din aceste considerente, conservatorii vor vota categoric împotriva acestui proiect de lege şi vor argumenta public împotriva lui.
 
Parteneriatul civil reprezintă, în fapt, o legiferare alternativă a căsătoriei homosexuale.  
 
În acest context, conservatorii vorbesc şi despre legitimitatea şi eventualul sprijin pe care acest tip de iniţiativă l-ar putea avea în Parlament; parlamentarii nu trebuie să piardă din vedere faptul că orice sondaj arată sprijinul covârşitor acordat de români familiei clasice; nu poţi legifera împotriva opiniei generale.
 
În acest context, deputatul PC Răzvan Rotaru a anunţat că susţine punctul de vedere al parlamentarilor conservatori, revizuindu-şi sprijinul pe care l-a oferit proiectului lui Remus-Florinel Cernea în perioada în care activa într-un alt grup parlamentar.
 
Partidul Conservator solicită celorlalte partide parlamentare un punct de vedere asumat privind modul în care vor vota proiectul lui Cernea, anunţând ca pregăteşte o petiţie publică care să conţină argumente împotriva acestuia.
 
În plus, parlamentarii conservatori îşi declară susţinerea faţă de organizaţiile civice şi creştine care apără familia tradiţională.
_______________
Alina Ioana Dida

About Alina Ioana Dida

Medic, publicist şi traducător. A tradus "Revoluţia franceză", de Albert Soboul, apărută în 2009 la Editura Prietenii Cărţii (Bucureşti).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost