Neputinţa Europei occidentale de a face faţă situaţiei tensionate din Ucraina trădează o profundă criză de substanţă interioară. S-a crezut drept posibilă edificarea unei Uniuni Europene prin ignorarea a doi factori esenţiali care au caracterizat întreaga istorie umană: naţiunea şi religia. Doi termeni consideraţi depăşiţi şi incapabili de a mai juca un rol crucial în viitor. Eroarea de apreciere este una extrem de gravă, căci ar trebui să ne amintim de un principiu universal extrem de simplu: nu poate exista un vid: nici de putere, nici de idei, nici de principii.
Astfel, în vidul creat prin marginalizarea elementelor tradiţionale de către Occident s-a înfiripat, în mod absolut evident, o contrapondere ideologică. Rusia actuală a găsit astfel materia primă pentru a-şi confecţiona şi un cadru teoretic, o nouă haină, după ce a fost silită să o lepede pe cea comunistă, cu care să îmbrace de fapt constanta şi seculara idee expansionistă rusă, exprimată în testamentul petrin. Nu doar atât. Partidele şi grupările naţionaliste din Occident cochetează puternic cu regimul de la Moscova, admirându-l pe Vladimir Putin pentru autoritarismul şi personalitatea sa, în comparaţie cu politicienii vest-europeni care în aceste momente critice au dovedit o anvergură mediocră. În vreme ce Rusia îşi apără interesele într-un mod coerent şi ferm, UE dă dovadă de lipsă de elan şi de vigoare. Singurul mod de presiune pe care a fost în stare să-l adopte pentru a încerca să-şi impună punctul de vedere au fost doar nişte sancţiuni timide, cu mare grijă de a nu deranja interesele lobby-ului industriei vest-europene care are numeroase investiţii în Rusia.
Acum, în asemenea momente, se vede limpede că politicienii vest-europeni actuali se află mai degrabă la nivelul unor funcţionari decât la cel al unor oameni de stat adevăraţi. Un stat, o naţiune, o uniune de naţiuni, nu se poate conduce doar la acest mod birocratic, fiind nevoie şi de alte elemente, de anumite imponderabile menite să coaguleze cetăţenii în jurul lor. Spre deosebire de statele vestice, Rusia a înţeles prin urmare foarte bine care sunt acestea: naţiunea şi religia.
Într-una din cuvântările sale, Vladimir Putin exalta vechile idei slavofile, pregătind astfel terenul unei confruntări ideologice cu Occidentul. El definea “omul rus” prin faptul că pentru acesta, spre deosebire de Occident, unde nu ar conta decât succesul personal, definitorie ar fi “o menire morală de ordin superior”, cu o dezvoltare înspre exterior, în sens comunitar. “Rădăcinile profunde ale patriotismului rus” s-ar găsi printre altele şi în “moartea pentru alţii, pentru popor”.
În privinţa unor asemenea principii, Uniunea Europeană actuală se găseşte în criză. Ea este contestată atât de grupări identitare din interior, dar e silită să se confrunte totodată şi cu un adversar puternic pe plan exterior, care i-a luat-o înainte în privinţa acestor factori. Tocmai pentru că-i lipseşte un asemenea combustibil spiritual, actuala Uniunea Europeană riscă să sucombe, asemeni măreţului Imperiu Roman de odinioară, în faţa dublului asalt al “barbariei” din interior şi din exterior. Pentru a supravieţui pe termen lung, fie şi în altă formă, actualul Imperiu European va trebui la un moment dat să-şi reconsidere reperele, riscând altminteri să se destrame.
Presupunând că, nevoită de împrejurări, Europa ar regăsi importanţa acelor idei pe care acum le reneagă şi pe care adversarul ei le promovează ca muniţie ideologică: ar putea fi atunci considerată Rusia, aşa cum este ea acum, drept un “prieten”? Cu siguranţă, nu. Nu această Rusie.
Chiar dacă e bine să readucem în actualitate ideea de naţiune, modelul colectivist de tip slavofil nu e nici pe departe unul de urmat de ţările aflate la vest de Rusia. Dealtfel, şi Rusia actuală se află într-o criză profundă, indiferent de forţa cu care îşi face jocurile pe plan politic, militar sau ideologic.
Pe plan politic, Rusia se află de fapt într-o situaţie extrem de precară. Imperiul i se destramă bucată cu bucată. Naţiunile altele decât cea rusă fug inevitabil în braţele Occidentului, în tentativa lor disperată de a se emancipa de sub cizma rusească. Criza Rusiei e una profundă, pentru că, dincolo de planul propagandistic, ea nu reuşeşte să ofere un adevărat model, o perspectivă viabilă, ţărilor pe care şi le-ar dori prietene. Rusia nu poate gândi decât în termeni de “sfere de influenţă” şi “ţări vasale”. Iar acum, în situaţia de faţă, indiferent ce teritorii ar mai “anexa”, se poate spune oricum următorul lucru: Rusia de fapt a pierdut cea mai mare parte din Ucraina, căci nu cu multă vreme în urmă o controla pe toată.
Asistăm oare la o “ofensivă” hotărâtă şi consecventă a vestului? Puţin probabil, căci politicienii actuali nu sunt de fapt în stare să gestioneze cum se cuvine criza ucraineană. Mai degrabă se poate spune că Rusia a pierdut totul pe mâna ei şi a propriului comportament. După 1989 a pierdut ţările fostului bloc comunist, apoi a venit destrămarea Uniunii Sovietice, iar acum foştii sateliţi ies unul câte unul de pe vechea orbită. Toate aceste ţări s-au săturat de “modelul” care le-a fost impus cu forţa, cel rusesc, de o esenţă colectivistă sub influenţe oligarhice, şi doresc să-l încerce acum pe singurul care li se oferă, cel occidental al principiilor şi regulilor sociale şi politice clare.
Aceasta şi pentru că Rusia e de fapt departe de pretenţiile pe care le afişează prin propaganda sa. A avut loc în Rusia o nouă “revoluţie”, s-a instaurat un regim de tip nou, care să o rupă radical atât cu trecutul comunist dar şi cu sistemul occidental? Nu. Actualul regim de la Moscova se situează încă în continuitatea celui comunist, inclusiv în opoziţia sa antioccidentală. În Rusia actuală asistăm mai degrabă la o contrafacere a modelului imperial creştin. Adică există un despot autoritar, care nu a fost uns de către Dumnezeu, dar care se proclamă apărător al valorilor creştine. Poporul e în marea lui parte (lăsând la o parte elitele) o plebe ignorantă, cu o credinţă aproximativă, mulţi fiind încă nostalgici dupa comunism. O masă dezinformată şi manipulată de propaganda de stat, căreia, spre deosebire de comunism, i se permite acum practicarea credinţei, folosită şi ca factor identitar. Dar nu e un model de ridicare a poporului la un alt nivel de conştiinţă, de ieşire din spiritul gregar înspre formarea personalităţii. După cum nu e cazul ca elitele politice să se constituie pentru mase în modele de creştinism autentic, într-o veritabilă elită spirituală, pe principiul „cine vrea să fie primul dintre voi, acela să slujească celorlalţi”.
Aşa că Rusia actuală nu e cea adevărată, în sens creştin, pe care o aşteptăm. Sau, în orice caz, nu reprezintă un model care ar trebui urmat şi de alţii. Dreapta europeană s-ar afla într-o mare eroare dacă ar fi tentată să meargă în această direcţie.
În România suntem de asemenea departe de un adevărat model creştin, dar măcar acesta e prezent la nivel de tradiţie şi drept tipar după care ne putem modela conştiinţele. Acesta nu e nici modelul colectivist rus, nici cel pur individualist occidental, ci mai degrabă o sinteză între acestea:
“Ceea ce a constituit faptul revoluţionar al Occidentului şi succesul lui de până acum, adică personalitatea, a lipsit românului. Omul din Occident, chiar omul comun, adeseori, se ia singur în antrepriză, îşi dictează o lege şi se ţine de ea, căutând să fie puternic prin aceasta. Românul a crescut şi creşte încă la întâmplare sau după legi mai mult cosmice şi etnografice, ceea ce e splendid din punct de vedere geografic şi literar, dar pentru istoria modernă nu mai ajunge.
Apusul a creat personalitatea, dar a făcut greşeala de a-i fi dat cel mai adesea un scop individualist, ceea ce a dus la atomizarea şi artificializarea lui, în care se zbate astăzi şi din care face sforţări să iasă. Noi, românii, să creăm personalitatea, dar să-i dăm ca ideal un scop general! Să facem o sinteză, păstrând din trecutul nostru înclinarea spre ceva mare, exterior, dar adăugând conceptul modern al personalităţii. Fără a renunţa la puterea de a ne obiectiva în lucruri, să încercăm munca privirii înlăuntrul nostru, în persoana proprie, unde vom descoperi o lume întreagă, care trebuie descrisă, inventariată pe cât posibil şi, mai ales, educată. Aceasta e porunca naţionalismului actual în România. Cine vrea azi la noi să se numească naţionalist trebuie să înceapă prin a se educa pe sine. Propaganda în afară e lucru important, dar e secundar pe lângă acesta.”
(Vasile Băncilă – Naţionalismul şi misiunea românească)
Nu ar putea constitui prin urmare acest model schiţat de elita interbelică a României o “cheie” a rezolvării conflictului, deocamdată ideologic, a două sisteme aflate în criză, tocmai pentru că nu vor să împrumute nimic unul de la celălalt?
Bogdan Munteanu
- Paralele: ateul şi rugăciunea - 18 octombrie 2020
- Semne ale vremurilor sau actualitatea dialogurilor lui Soloviov - 19 septembrie 2020
- Dinamica creşterii numărului de cazuri COVID-19 – analiză şi explicaţii - 16 iulie 2020
Articolul incepe bine, iar apoi se subtiaza pana cand devine.. simplut.. In primul rand Rusia a pierdut mai tot la inceputul anilor 90, inclusiv controlul asupra propriilor resurse (pe care ulterior la recapatat Putin) Natiunile care au vrut sa fuga de sub „cizma ruseasca” au fugit atunci. Au mai ramas doar acelea carora le era bine, de exemplu pentru ca primeau gaz la pret mic (ca sa ramanem la exemplul de fata). Yanukovici si-a facut un calcul cand a fost sa semneze tratatul de aderare: Rusia si UE – si ia iesit cu minus la UE. Bineinteles ca Rusia a fost si este un imperiu si bineinteles ca nu o sa renege Uniunea Sovietica, dar asta doar din considerente strategice, ar insemna sa puna tot ce au acum sub semnul intrebarii. Suspect este ca nu scrii nimic de beneficiile aderarii la UE, ale Romanicii noastre ca aici ne pricepem: De la importul fortat de ideologie pervertite si straine traditiei omului lipsit de personalitate din Romania ( Mihai Viteazu, Vlad Tepes, Brancoveanu, Cantemir, Eminescu etc. astia erau exceptia care intaresc regula, nu-i asa?) pana la colonizarea, vanzarea tuturor resurselor naturale pe nimica toata catre multinationale? de cand v-ati dat cu N.R. va pierdeti si voi incet dar sigur in „marea familie Europeana”..
Ca sa stie cititorii cu cine au de a face, reamintesc ce ai postat in alta parte, pe acest site:
“Pe termen mediu Romania se va dizolva in UE, cu siguranta isi va pirde si ce i-a mai ramas din suveranitate. Asa ca este egal daca cu sau fara Basarabia.. Poate e mai bine sa ramana in sfera de influenta a Rusiei..” (la https://www.rostonline.ro/2013/11/dezbatere-despre-basarabia-ne-costa-mai-mult-daca-nu-facem-reunificarea/)
Aici spui : « Natiunile care au vrut sa fuga de sub “cizma ruseasca” au fugit atunci. »
Sa-mi fie cu iertare, dar chiar afirmatia asta e cam “simpluta si subtire”. Sau mai degraba voit partinitoare.
Fratii nostri de peste Prut au incercat-o si ei la inceputul anilor 90. Dar rusii, prin cozile lor de topor si prin armata lor, in urma conflictului transnistrean, au tintuit Republica Moldova pe loc. Cata vreme nu se vindeca ranile sufletului romanesc provocate de-a lungul secolelor de rusi, inclusiv problema Basarabiei, cei care simt cu adevarat romaneste nu au cum sa se lase orbiti de politica lor imperiala, mascata acum in straiele unei “revolutii conservatoare”.
Stii ce spunea undeva Steinhardt?
“În Occident negociere înseamnă tocmeală, adică ne aşezăm amândoi la o masă (…) şi începem să ne tocmim. Mai dă române, mai lasă jupâne. (…) La ruşi şi la comunişti negocierile înseamnă cu totul altceva, însemnează că eu în loc să vin cu tancuri şi cu puşti asupra dumitale ca să te ocup şi să-mi cedezi toată puterea, ne aşezăm la masă şi dumneata de bunăvoie şi nesilit de nimeni îmi dai tot.”
Cam asa merg treburile si in ziua de azi. Esti liber sa crezi ceea ce doresti despre rusi si politica lor, dar in cazul asta nu te poti numi patriot sau nationalist român.
repet, Rusia este un Imperiu dar UE este un hiperimperiu,iar acordul de freehandle cu SUA o face si mai hiper,asa a inceput si UE..! cu UE noi nu am negociat nimic iar acum,pe laanga predareae resurselor, importam vrand-nevrand ideologia profund anti-crestina a turnului din Babel 2.0- vezi votul Lunacek inclusiv al „crestin-democratilor” PP din Bruxelles..FARA niciun avantaj economic,spiritual etc pt romani. Pe cand „astialaltii”,scuze,dar: resurse, au ei indeajuns. Spiritual: sunt ortodocsi, si mandri si sunt dispusi spre negocieri (acum ca niciodata).totalitarismul USA? vezi rapoartele lui Snowden, URSS,era mic copil..care este problema cu statemantul meu?
Am intelegere, dar numai pana la un punct. Un mic numitor comun avem: prima parte a articolului meu. As indrazni sa pun fuga asta disperata in bratele rusilor pe seama terorii “corectitudinii politice” din Occident. Sau chiar pe seama unei miopii crase a propagandei occidentale. Daca prin concursul Eurovision de anul asta s-a dorit o sfidare la adresa lui Putin, ma tem ca rezultatul a fost in buna parte contrar: Putin si-a mai castigat si alti adepti prin Occident.
Vezi si aici: http://www.evz.ro/putin-femeia-cu-barba-si-ponta-trei-fete-hade-ale-socialismului-unic-unde-sa-fugim.html
Eu inca mai pun febletea asta pentru rusi de care dau dovada multi inclusiv pe seama necunoasterii sau a cunoasterii trunchiate a istoriei si a valorilor Romanesti. De aici, de la sfintii si martirii nostri va veni cu adevarat eliberarea. Nu din apus, nici din rasarit. Numai cine nu cunoaste suficient trecutul ar putea fredona la un moment dat “Putin si poporul rus, libertate ne-au adus!”. Politic, indreptarea intr-acolo nu e o optiune viabila pentru Romania. Sub nicio forma. Iar Europa nu e doar ceea ce se vede la televizor, mai sunt inca si segmente sanatoase. E posibil ca tocmai Europa sa se schimbe intr-o zi, de jos in sus. De ce nu?
Daca tot vorbim de istorie, hai sa dam Cezarului ce-i al Cezarului: despre anexarea Basarabiei si despre teroarea stalinista nu are rost sa discutam.Insa sa nu uitam ca bolsevismul, cu care este mereu asociata Rusia, a fost importat de aceasta cu forta si s-a instalat prin varsare de sange intampinand multa rezistenta.Rusii ca natie au avut cel putin la fel de mult de suferit ca si romanii de pe urma comunismului. Nu putem sa ingropam istoria, dar trebuie sa ne uitam si incotro ne indreptam. Problema Occidentului este la nivel de societate. Crestinismul ca liant a disparut prin disparitia insasi a crestinilor. Ateismul galopant al ultimelor decenii este baza relativismului moral ale caror fructe le vedem si la TV. Nu este doar un spectacol ieftin ci este insusi oglinda societatii apusene.Exista un consens neo-liberal frapant intre toate partidele de la dreapta la stanga din PE. Deci despre ce reinviere vorbim, de unde sa vina ea, dintr-o societate covarsitor atee? si despre ce negocieri si cu cine?Sufletul nu este negociabil.Tot un parinte spunea ca Moscova s-a mutat la Washington si Bruxelles si Washingtonul la Moscova.Nu sunt rusofil, repet, Rusia este un imperiu si isi urmareste in primul rand propriile interese, dar nu mai este URSS cum deliberat se incearca a se crea confuzie.Nu este Rusia pamantul fagaduintei dar ghidati de sirenele UE sigur o sa ne scufundam si ne luam locul in cimitirul popoarelor din Marea Europeana alaturi de celelalte epave acoperite deja de nisipul iacobin.
Sa dam intr-adevar Cezarului ce-i al Cezarului. Ceva pentru filo-rusii de pe aici, dar nu numai:
http://www.rense.com/general96/putinvobama.html
Stiu ca o sa va faca deliciul, e bine sa stim sa mai si zambim 🙂
haha, buna asta. Stii, nu trebuie sa fii rusofil ca sa vezi ca ce se naste din pisica lasciva, Hussein se numeste?!