Onor eugeniştilor şi infanticizilor

Scrisoare deschisă către Universitatea Bucureşti

Domnule Rector,

Recent, Universitatea pe care o conduceţi a acordat titlul de Doctor Honoris Causa lui Julian Săvulescu.

Pentru a cunoaşte mai bine opera premiatului Dumneavoastră, Vă ofer câteva citate:

• „Cuplurile ar trebui să selecteze embrionii sau feţii… Mă concentrez asupra genelor inteligenţei şi a selectării în funcţie de sex” (Procreative beneficience: Why we should select the best children, J. Savulescu, Bioethics 2001,http://www.ncbi.nim.nih.gov/pubmed/12008767);

• „Totuşi scopul publicaţiei Journal of Medical Ethics nu este să prezinte Adevărul sau să promoveze o vedere morală sau alta… Dacă avortul este permisibil, şi infanticidul ar trebui să fie”(http://blog.practicalethics.ox.ac.uk/2012/02/%80%9Cliberalsare-distgusting%E2%80%9D–in–defence–of–the-publication–of%E2%80%9cofter-birth-abortion%E2%80%9D);

• „Convingerile religioase profesionale pot intra în conflict cu unele aspecte ale practicii medicale. Dar medicii nu pot face judecăţi morale pentru pacienţii lor”(J. Săvulescu, BMJ, 2, 2006);

• „Putem schimba din nou definiţia morţii […] mutând momentul un pic mai devreme în procesul de a muri” (J. Savulescu, Death Fiction and Taking Organs from the Living);

• “Eugenia liberală este orientată înspre beneficiul oamenilor testaţi voluntar şi pentru a le permite să aibă copii sănătoşi” (J. Savulescu: Hotnews.ro:http://www.hotnews.ro/stiri-esential-7516983-profesorul-julian-savulescu-niciodata-istoria-lor-oamenii-nu-au-avut-astfel-putere.htm).

Desigur, aţi înţeles din aceste mici citate curajul lui Julian Săvulescu:

– eugenia liberală = beneficiul oamenilor;

– moartea trebuie mutată ,,un pic mai devreme” pentru a lua organele;

– ,,dacă avortul este permisibil, şi infanticidul ar trebui să fie”;

– ,,medicii nu pot face judecăţi morale pentru pacienţii lor”;

– ,,cuplurile ar trebui să selecteze embrionii sau feţii”.

 

julian savulescu

Ca profesor universitar de bioetică, nu vreau să critic sau să comentez premierea. Este problema Universităţii Bucureşti. Ba mai mult, aşa vedem şi noi sistemul Dumneavoastră de valori.

Totuşi, Vă pun două întrebări – Dumneavoastră şi confraţilor universitari care au propus şi aprobat premierea:

1) Pot să înţeleg din această premiere că cei care l-au propus pentru Doctor Honoris Causa şi cei care l-au aprobat sunt în stare ei înşişi să-şi omoare copiii dacă legea le-ar permite?

2) Cum aţi reacţiona sau proceda dacă peste un număr de ani un alt bioetician ar propune legiferarea dreptului studenţilor de a-şi eutanasia profesorii pentru incompetenţă sau transplant de organe?

 

Cu iubire şi sinceritate

în Iisus Hristos – Dumnezeul creştinilor!

Prof. Univ. Dr. Pavel Chirilă

P. S. Vă rog transmiteţi premiatului Dumneavoastră să se bucure pentru faptul că mama Domniei sale nu a avut nici un motiv să-l ,,selecteze”, nici când a fost ,,embrion” şi nici când a fost ,,foetus”, şi să înţeleagă că viaţa este un dar de la Dumnezeul Unic al lui Israel, Cel slăvit împreună cu Fiul şi cu Sfântul Duh.

Sper să reacţioneze şi Facultatea de Teologie din Bucureşti, membră a Universităţii Bucureşti.

Pavel Chirilă

About Pavel Chirilă

Președintele Asociației „Christiana”, Bucureşti, și al Fundației „Sfînta Irina”, Voluntari, medic și publicist. Ultima carte publicată: ”Întîmplări din Biserică și Spital. Dialog consemnat de Răzvan Codrescu” (Ed. Christiana, București, 2014).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


Un comentariu la „Onor eugeniştilor şi infanticizilor”

Comentariile sunt închise.