Dezbatere CSIC: România în al doilea război mondial

afis am

Toamna aduce cea de-a doua Dezbatere a Centrului de Studii  în Istorie Ccontemporană (CSIC) de anul acesta. Marţi, 16 septembrie, de la ora 18, vom discuta despre destinul României în cadrul celui de-al doilea război mondial, la Hotelul Howard Johnson, în sala Iridium Grand Ballroom (Calea Dorobanţilor nr. 5-7). Moderatorul Sorin Lavric îi va avea ca invitaţi pe Lucian Filip-Iorga (istoric, publicist), Vadim Guzun (istoric, diplomat), Mioara Anton (istoric) şi Alesandru Duţu (istoric militar).

Într-un mediu public dominat de superficialitate, stereotipii manipulatorii şi abordări reducţioniste, „Dezbaterile CSIC” îşi propun să aducă în discuţie subiecte de istorie contemporană de interes general pentru societatea românească. Scopul principal al acestor întâlniri îl reprezintă prezentarea unor puncte de vedere diferite asupra unor subiecte controversate, dar care modelează societatea contemporană, într-o atmosferă echilibrată, argumentată şi de bun simţ. 
Conceptul „Dezbaterilor CSIC” presupune invitarea unor nume importante, specialişti în domeniile supuse discuţiilor sau personalităţi publice cu un interes aparte pentru subiect, și a unui moderator (în persoana filosofului Sorin Lavric). Întâlnirile vor porni de la o prezentare generală a temei supuse dezbaterii, realizată de cercetătorii Centrului de Studii în Istorie Contemporană, şi vor continua pe câteva direcţii sugerate de către organizatori şi moderator. 
Până acum, „Dezbaterile CSIC” au avut ca teme rezistenţa armată anticomunistă din România (26 martie 2013), relaţiile stat-Biserică în intervalul 1945-1990 (11 iunie 2013), informatorii Securităţii (16 octombrie 2013), respectiv România interbelică (27 martie 2014). Printre invitaţii care au luat parte la discuţii se numără istoricii Liviu Pleşa, Adrian Nicolae Petcu, Clara Mareş, Cristian Troncotă, Adrian Majuru, Florin Müller, pictorul Ştefan Câlţia, violonistul Ioana Raluca Voicu-Arnăuţoiu, criticii literari Dan C. Mihăilescu, Alex. Ştefănescu, foştii deţinuţi politici Radu Ciuceanu, pr. Nicolae Bordaşiu.

(sursa: Istorie contemporana)

Alina Ioana Dida

About Alina Ioana Dida

Medic, publicist şi traducător. A tradus "Revoluţia franceză", de Albert Soboul, apărută în 2009 la Editura Prietenii Cărţii (Bucureşti).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost