Deşteaptă-te, române!

Seara zilei de 16 noiembrie 2014 s-a dovedit una memorabilă. Va rămâne vie prin imaginea întipărită a zeci de mii de români aflaţi pe străzile marilor oraşe, uniţi în solidaritatea unui gest plin de elan, menit să scuture ţara din amorţeală şi blazare. O ieşire menită să arate lumii întregi că sentimentul paralizant al neputinţei poate fi învins şi care, în scurt timp, s-a transformat într-o sărbătoare a victoriei. Marele favorit al “sistemului”, Victor Ponta, a fost înfrânt în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale cu un scor zdrobitor, absolut neaşteptat, de către Klaus Iohannis. Care a fost votat nu atât pentru că ar fi dovedit impresionante calităţi personale, cât în numele unei schimbări fundamentale a modului ticălos de a face politică de care am avut parte şi care ar fi putut bifa acum un triumf generalizat.

Nu a fost să fie aşa! Piaţa Universităţii, centrul simbolic al democraţiei româneşti din ultimii 25 de ani, a fost inundată de tineri cu drapele tricolore cu stema decupată. La fel ca în decembrie 1989, în primăvara lui 1990 sau de atâtea alte ori când dispreţul politicienilor la adresa naţiunii devenise insuportabil. Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte! E acelaşi strigăt care i-a însufleţit de-a lungul ultimilor 25 de ani pe tinerii României, generaţia care s-a dovedit a fi adevărata purtătoare a conştiinţei acestui neam.

Lupta cu hidra comunistă şi cu cei care i-au perpetuat moştenirea s-a prelungit până în 2014 şi va mai continua, fără îndoială. Aceştia şi-au cosmetizat faţada, s-au adaptat de formă  unor noi realităţi, dar în sinea lor au rămas neschimbaţi. Pentru ei, tot ceea ce a contat şi contează este perpetuarea “sistemului” căruia îi aparţin, care le oferă protecţie şi avantaje personale. Un sistem care a reprezentat şi reprezintă un adevărat cancer pe trupul României.

Ceea ce s-a întâmplat acum, la aceste alegeri, a fost o stavilă pe care românii au pus-o lăbărţării arogante a unui stil şi a unei atitudini din partea conducătorilor care nu poate să nu te poarte cu gândul la perioada de dinainte de 1989. Comuniştii şi vlăstarele acestora şi-au schimbat părul, nu şi năravurile. Campania electorală a celui poreclit “micul Ceauşilă” a exhibat un arsenal binecunoscut. Cu manifestaţii bombastice pe stadioane şi osanale deşănţate ridicate din partea unor artişti şi poeţi de curte. Cu trâmbiţarea găunoasă a “mândriei de a fi român”. Cu manipularea unui întreg popor prin propaganda mincinoasă a televiziunilor aservite. Dar picătura care a umplut paharul a fost alta: umilirea a zeci de mii de români din diaspora, care au fost nevoiţi să aştepte ore întregi, la cozi kilometrice, pentru a-şi putea exercita dreptul la vot garantat prin constituţie. Un drept de care guvernul premierului Ponta şi-a bătut joc şi pe care a încercat să-l împiedice prin felurite stratageme.

Această umilinţă, acest dispreţ simţit în mod evident de mulţi din alegători, greaţa acumulată datorită minciunilor picurate încontinuu şi cu obrăznicie de anumite televiziuni, au fost în final prea de tot. Românii, mai ales cei nehotărâţi, care poate nici nu votaseră în primul tur, au spus: ajunge! Acum ori niciodată, croieşte-ţi altă soartă! Românii s-au mobilizat pentru a nu avea parte de un preşedinte al baronilor, al corupţilor şi al spălaţilor pe creier de propaganda “antenelor”. Această mobilizare neaşteptată a făcut în cele din urmă diferenţa.

Faptul că preşedintele României e ales prin vot direct e una din opţiunile inspirate ale sistemului nostru constituţional. Căci numai o personalizare accentuată a alegerilor e în stare să declanşeze asemenea resorturi mobilizatoare. Dacă am fi avut alegeri parlamentare, mai degrabă rezultatul din turul 1 ar fi întruchipat o oglindire fidelă a preferinţelor electoratului. Cu un grad relativ ridicat de absenteism, datorită faptului că mulţi români nu se regăsesc în oferta politică pe care o au în faţă, s-ar fi ajuns la o victorie comfortabilă a “sistemului” întruchipat de PSD. Partidul pe care îl conduce Klaus Iohannis nu e nici pe departe lider în opţiunile de vot.

Din fericire, elementul personal a făcut şi de această dată diferenţa. Având cuţitul la os, la fel ca în 1996, 2000, 2004 şi 2009, românii au reuşit să se mobilizeze şi acum în 2014 şi să împiedice astfel triumful total al “răului mai mare”. Cu toate acestea, acum au ales mai degrabă un personaj care nu a dat dovadă de calităţi ieşite din comun şi care încă nu a demonstrat că are anvergura unui adevărat om de stat. Dar românii cărora le pasă de ţara lor au ştiut să-l împiedice pe cel cu false calităţi (cu abilităţi incontestabile doar în domeniul demagogiei, al minciunii continue şi al furtului), a cărui alegere în fruntea României ar fi reprezentat o adevărată ruşine naţională. Prin votul de acum, românii au dat şi un semnal: anume că doresc un alt mod de a face politică. Şi poate că, purtat de valul de simpatie al Pieţei Universităţii, cel care va fi preşedintele României va şti să utilizeze cu pricepere acest capital de încredere şi să se ridice treptat la anvergura pe care i-o impune funcţia în care a fost ales.

Şi care, de ce nu, ca să vorbim în termenii lui Nae Ionescu, va reuşi totodată să înţeleagă ce are de făcut pentru a deveni un “bun român”. Dacă dintre românii “ortodocşi” nu s-a putut găsi un alt candidat mai destoinic, nu putem decât să să ne reamintim cuvintele Patriarhului Daniel rostite la predica sa din duminica alegerilor. Anume că în istoria românilor, Dumnezeu a lucrat în anumite momente în mod benefic şi prin conducători străini de neam.

Indiferent de contextul în care au fost spuse şi de alte speculaţii care se pot face pe marginea lor, aceste cuvinte conţin fără îndoială un mare grad de adevăr.

• Despre autor
• Ultimele articole

About Bogdan Munteanu

• Paralele: ateul şi rugăciunea - 18 octombrie 2020
• Semne ale vremurilor sau actualitatea dialogurilor lui Soloviov - 19 septembrie 2020
• Dinamica creşterii numărului de cazuri COVID-19 – analiză şi explicaţii - 16 iulie 2020