Conferinţă despre istoria martirajului românesc

Școala Brâncovenească, Fundația Sfinții Închisorilor și Asociația Rost vă invită sâmbătă 7 martie 2015, de la ora 18:30, la conferința Cuvântul care mărturisește – memoria martirajului românesc. Evenimentul va avea loc la Casa de Cultură a Sindicatelor din Constanța, B-dul Alexandru Lăpușneanul nr. 1, în Sala Mică.

Conferința va începe cu proiecția filmului Poezia după gratii, un scurt documentar despre rolul și importanța poeziilor în timpul anilor de detenție politică din perioada comunistă.

În continuare, d-l Demostene Andronescu (poet, fost deținut politic) va recita poezii create de domnia-sa în timpul detenției – din volumul recent reeditat Peisaj lăuntric  – și ne va vorbi despre geneza acestora.

În încheiere, d-l Răzvan Codrescu (poet, traducător, publicist) va vorbi pe marginea volumului noului său volum Cartea mărturisitorilor, ce prezintă o serie de personalităţi exponenţiale ale istoriei politice şi culturale a dreptei româneşti.

Moderatorul evenimentului va fi d-l Claudiu Târziu, președintele Asociației ROST.

 

afis lansare Codrescu si Andronescu - Constanta


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost