Coaliţia pentru Familie şi Constituţie, alcătuită din peste 80 de organizaţii neguvernamentale, a difuzat astăzi o scrisoare deschisă către ministrul Educaţiei, Sorin Câmpeanu, în care îşi manifestă susţinerea pentru o politică a ministerului „în sprijinul valorilor educației și familiei, pentru protejarea dreptului copiilor la o educație sănătoasă”. De asemenea, Coaliţia apreciază măsurile luate de ministrul Câmpeanu în acest sens, precum şi activitatea unuia dintre consilierii săi, Romeo Moşoiu, căruia un grup de asociaţii civice i-a cerut demisia, în urmă cu cîteva zile, sub motivul unui pretins conflict de interese în care s-ar afla acesta.
Romeo Moşoiu a fost vicepreşedinte al Asociaţiei „Părinţi pentru Ora de Religie”, iar această organizaţie a semnat, alături de altele, o scrisoare deschisă împotriva educaţiei ideologice în şcoli. Cei care îi vor capul lui Moşoiu afirmă că funcţia lui de consilier al ministrului Educaţiei intră în conflict de interese cu calitatea sa de lider al APOR. O afirmaţie care nu se bazează pe nici un text de lege. Legea nu interzice unui consilier ministerial să facă parte dintr-o organizaţie neguvernamentală. Legea nu interzice nici ca un consilier ministerial să-şi exprime public propriile opinii. Dimpotrivă, Constituţia ne garantează tuturor libertatea de expresie – o libertate pe care una dintre entităţile semnatare ale cererii de demitere a lui Moşoiu, ActiveWatch, susţine că o apără (şi încă pe bani buni, din surse publice, locale şi europene).
Între contestatarii lui Moşoiu se mai află, alături de vreo cîteva nume de ONG-uri inexistente din punct de vedere juridic, şi mai vechile noastre cunoştinţe: Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR), Asociația Umanistă Română, Societatea de Educație Contraceptivă și Sexuală (SECS), Centrul Parteneriat pentru Egalitate (CPE), Centrul Euroregional pentru Inițiative Publice (ECPI). Toate acestea şi-au făcut un nume de organizaţii de extracţie neomarxistă, care luptă de ani buni contra temeliilor creştine ale societăţii româneşti (să ne amintim de acţiunile lor privind prezenţa icoanelor în şcoli şi predarea religiei în şcoli – unde tocmai au mai încasat o înfrîngere zdrobitoare -, de sprijinul pe care îl acordă propagandei homosexualităţii, inclusiv în şcoli, de promovarea pe care o face educaţiei sexuale după norme distrugătoare de vieţi).
În fapt, cei care solicită demiterea lui Romeo Moşoiu au găsit în asta modul de a deturna discuţia de la fondul problemelor ridicate în scrisoarea semnată şi de APOR. Lor nu le convine ca românii să afle, iar politicienii să conştinetizeze şi să ia măsurile cuvenite faţă de otrava conţinută în programe de tipul „Sexul vs barza”, gîndite şi băgate autorităţilor pe gît de ActiveWatch & Co.
Redau în continuare scrisoarea de azi a Coaliţiei pentru Familie şi Constituţie. (C.T.)
Domnule Ministru Sorin Câmpeanu
Asociațiile semnatare, în calitate de membri ai Coaliției pentru Familie și Constituție, vă mulțumesc pentru activitatea dumneavoastră desfășurată în sprijinul valorilor educației și familiei, pentru protejarea dreptului copiilor la o educație sănătoasă. Vă asigurăm de tot sprijinul nostru în efortul de a oferi copiilor noștri un învățământ complet și de calitate.
Ne exprimăm îngrijorarea faţă de presiunea a 14 ONG-uri cu agendă și obiective străine de valorile familiei (o parte dintre acestea inexistente juridic), care doresc introducerea intempestivă a unei ore de educație sexuală în școala românească. Este binecunoscut eșecul înregistrat în Anglia, unde deși educația sexuală a fost introdusă de creatorii de programe sociale pentru a stopa procentul de sarcini la adolescente, cel mai mare din Europa în 2010, Anglia ocupă în continuare locul fruntaș, înregistrându-se de asemenea o creștere a numărului de sarcini și avorturi.
Salutăm măsura anunțată de dumneavoastră de evaluare corectă a contextului românesc în ceea ce privește introducerea unei educații pentru sănătate, prin prisma unor experți în educație și reprezentanți ai Academiei Române. În acest moment în școlile din România există disciplina opțională de educație pentru sănătate care poate fi rodată pentru a se ajunge la o formă agreată de copii și părinți.
Certificăm faptul că domnul consilier Romeo Moșoiu este un cunoscător avizat al realității din societatea românească. Fost lider al studenților din Universitatea București și Liga Studenților din România, consilier la Președinția României și consilier în domeniul tineretului, cu o experiență notorie de peste 20 de ani, părinte a trei copii (în curând patru), domnul consilier cunoaște pulsul societății și poate reprezenta corect în cadrul ministerului contextul referitor la familia românească și problematica educațională.
În ceea ce privește Asociația Părinți pentru Ora de Religie (APOR), un ONG reprezentativ având 40 de filiale în țară, APOR are drept obiectiv îmbunătățirea educației în cadrul învățământului din România, iar activitatea sa este în deplină consonanţă cu scopul ministerului, educaţia tineretului.
Coaliția pentru Familie și Constituție are ca scop protejarea familiei și a valorilor sale prin legile și Constituția României. În numele coaliției formată din peste 80 de organizații non-guvernamentale:
Alianța Familiilor din România
Federația Organizațiilor Ortodoxe Pro Vita din România
Asociația Părinților pentru Educație Sănătoasă
Asociația pentru Apărarea Familiei și Copilului
Alianța pentru Demnitate Națională
Asociația Familia și Viața
Fundația Creștină Părintele Arsenie Boca
A.S.C.O.R. – Asociația Studenților Creștin Ortodocși din România – toate filialele
Asociația Studenți pentru Viață
Asociația Provita Media
Asociația Darul Vieții
Asociația Meșterilor Populari din Moldova
Asociația Persoanelor cu Deficiente de Auz „Darul Sunetului”
Asociația Christiana
Asociația Ortodoxia Tinerilor
Fundația Bridge to Europe
Asociația WorldTeach
Asociația Prologos
Institutul “Frații Golescu” pentru relații cu românii din străinătate
Asociația Sf. Acoperământ al Maicii Domnului
Asociația COMMUNIO
Asociația Casa GRATIS PRO DEO
Asociația “Simplu – România”
Asociația pentru Revigorarea Tradiției – ART
Asociația Primul Pas
Asociația “Lemaan Ahai – de dragul fraților mei”
Asociația Doamna Stanca
Asociația pentru Cultura Alfa
Liga de Utilitate Publică
Asociația Rost
Asociația ”Basarabii”
Asociația ”Sfântul Împărat Constantin cel Mare”
Asociația pentru Libertatea Românilor
Asociația Dascălilor din România
Asociația ”Părintele Galeriu”, București
Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”
Asociația ”Triada”
Asociația ”Copil dorit”
- Libertate, unitate, credibilitate* - 9 august 2024
- Noi și ”Înalta Poartă” - 8 aprilie 2024
- SUA – UE – România, sub spectrul acelorași amenințări - 26 februarie 2024
Fundatia Soros si-a luat tara inapoi: Curte constitutionala, justitie, servicii, DNA (mostenire a 10 ani de dreapta basista)…+ presedentie dupa dec 2014.
ONG-urile luate in cosiderare sunt alea care sunt pro homosexualitate, contra orei de religie, anti-Catefrala Mantuirii… Despre cele din lista de mai sus nu se aude practic nimic pe canalele de stiri.
http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2015/06/24/si-au-luat-tara-inapoi-mihai-razvan-ungureanu-nominalizat-de-iohannis-la-sefia-sie/
Atac al lui Daniel Savu (PSD) la adresa lui Mihai Razvan Ungureanu: Si Ungureanu, si Hellvig au legaturi cu Fundatia Soros, nu mai gasim sefi de servicii care nu au legaturi cu Soros?
Senatorul Daniel Savu (PSD), membru al Comisiei parlamentare pentru controlul, l-a atacat dur pe Mihai Razvan Ungureanu, nominalizat la sefia SIE de presedintele Klaus Iohannis. Savu, fost angajat SRI in anii 90, a spus ca atit Hellvig (seful SRI), cit si MR Ungurenau au avut legaturi cu Fundatia Soros. “Dorinta de putere a presedintelui Iohannis depaseste niste limite acceptabile. Cei cu legaturi cu Fundatia Soros sunt propusi sefi de servicii, Helvlig si Ungureanu sunt oameni care au condus proiecte pentru Fundatia Soros, ma mir ca nu mai gasim si printre romanii care nu au absolvit Fundatia Soros”.
“Mi-as dori ca fostii mei colegi din contraspionaj sa fie implicati. Problema sotiei lui Mihai Razvan Ungureanu cu OMV nu se putea lasa fara urmari pe planul serviciilor de contraspionaj”, a mai spus Savu.
“Sunt total nemultumit de dezechilibrul creat de Iohannis, care numeste doi membri PNL la sefia serviciilor. Basescu a numit de la PSD si de la PNL. E o revansa a lui Iohannis pentru ca Ponta nu si-a dat demisia. Eu sigur voi vota impotriva. Il consider pe Ungureanu extrem de toxic pentru Romania”, a mai spus Savu.