Să ne distrăm un pic cu legea antilegionară, comentariu pe textul legii

Legea 217/2015, cunoscută mai bine sub denumirea de legea anti legionară, își are originea în Ordonanța de Urgență nr 31/2002 modificată inițial prin Legea 107/2006.

Mai jos gasiți legea 217/2015 în care am scos în evidență modificările suferite de-a lungul timpului de ambele legi, modificările suferite în urma Legii 217/2015 sînt îngroșate în textul de mai jos.

Ordonanţa de urgenţă nr. 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor, simbolurilor şi faptelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii de genocid contra umanităţii şi de crime de război

CAPITOLUL I Dispoziţii generale

Art. 1.

Pentru prevenirea şi combaterea incitării la ură naţională, rasială sau religioasă, la discriminare şi la săvârşirea de infracţiuni contra păcii şi omenirii de genocid contra umanităţii şi de crime de război, prezenta ordonanţă de urgenţă reglementează interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii de genocid contra umanităţii şi de crime de război.

Comentariu: Bingo! Soluția la toate problemele cu care se confruntă omenirea în prezent s-a gasit în România. Eu propun să-l trimitem pe tovarășul comisar Alexandru Florian în Siria și Irak. O lege similară ar opri pe loc „săvîrșirea de infracțiuni de genocid contra umanității si de crime de război” de către membrii și simpatizanții Statului Islamic.

Art. 2.

În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă:

a) prin organizaţie cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob se înţelege orice grup format din trei sau mai multe persoane, care îşi desfăşoară activitatea temporar sau permanent, în scopul promovării ideilor, concepţiilor sau doctrinelor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, precum ura şi violenţa pe motive etnice, rasiale sau religioase, superioritatea unor rase şi inferioritatea altora, antisemitismul, incitarea la xenofobie, recurgerea la violenţă pentru schimbarea ordinii constituţionale sau a instituţiilor democratice, naţionalismul extremist. În această categorie pot fi incluse organizaţiile cu sau fără personalitate juridică, partidele şi mişcările politice, asociaţiile şi fundaţiile, societăţile comerciale societăţile reglementate de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi orice alte persoane juridice care îndeplinesc cerinţele prevăzute la prezenta literă;

Comentariu: Aici e grav! Conform tovarășului comisar Alexandru Florian poporul român este o „organizație cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob”, rămîne să-i întrebăm pe cei de la Institutul Elie Wiesel unde ne încadrăm. Doar în decembrie 1989 „schimbarea ordinii constituționale sau a instituţiilor democratice” de atunci s-a realizat prin „recurgere la violenţă”. Ce să mai spunem de FSN/PDSR/PSD al tovarășului Iliescu? Clar, „organizație cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob”.

 

b) prin simboluri fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe se înţelege drapelurile drapelele, emblemele, insignele, uniformele, sloganurile, formulele de salut, precum şi orice alte asemenea însemne, care promovează ideile, concepţiile sau doctrinele prevăzute la lit a);

c) prin persoană vinovată de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii de genocid contra umanităţii şi de crime de război se înţelege orice persoană condamnată definitiv de o instanţă judecătorească română sau ori străină sau prin orice hotărâre recunoscută în România, printr-o hotărâre recunoscută potrivit legii, pentru una sau mai multe infracţiuni contra păcii şi omenirii de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi orice persoană condamnată de o instanţă penală internaţională pentru crime de război sau crime contra umanităţii persoana din conducerea unei organizaţii al cărei caracter criminal a fost constatat prin hotărârea unei instanţe penale internaţionale.

d) prin holocaust se înţelege persecuţia sistematică sprijinită de stat şi anihilarea evreilor europeni de către Germania nazistă, precum şi de aliaţii şi colaboratorii săi din perioada 1933-1945. De asemenea, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, o parte din populaţia romă a fost supusă deportării şi anihilării.

e) prin holocaust pe teritoriul României se înţelege persecuţia sistematică şi anihilarea evreilor şi a rromilor, sprijinită de autorităţile şi instituţiile statului român în teritoriile administrate de acestea în perioada 1940-1944;

f) prin Mişcarea Legionară se înţelege o organizaţie fascistă din România care a activat în perioada 1927-1941 sub denumirile de «Legiunea Arhanghelului Mihail», «Garda de Fier» şi «Partidul Totul pentru Ţară».

CAPITOLUL II Infracţiuni şi contravenţii

Art. 3.

(1) Constituirea unei organizaţii cu caracter fascist, rasist sau xenofob se pedepseşte cu închisoare de la 5 3 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi aderarea la o organizaţie cu caracter fascist, rasist sau xenofob, precum şi sprijinirea sub orice formă a unei organizaţii având acest caracter.

(3) Tentativa se pedepseşte.

Comentariu: Tentativa se pedepsește cum? Biciurire în piața centrală, bătaie la tălpi, răstignire? Cerem clarificări!

 

Art. 4.

(1) Răspândirea, vânzarea sau confecţionarea de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe, precum şi deţinerea, în vederea răspândirii, a unor astfel de simboluri Confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri fasciste, legionare, rasiste ori xenofobe se pedepsesc cu închisoare de la 6 3 luni la 5 3 ani şi interzicerea unor drepturi.

(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează şi utilizarea în public a simbolurilor fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe.

(3) Nu constituie infracţiune fapta prevăzută la alin. (1) sau (2), dacă este săvârşită în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei.

Art. 5.

Promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unei infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 6 3 luni la 5 3 ani şi interzicerea unor drepturi.

 

Art. 6.

Contestarea sau (1) Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public a Holocaustului holocaustului ori a efectelor acestuia constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 3 ani şi interzicerea unor drepturi sau cu amendă.

Comentariu: În atenția tovarășului Alexandru Florian, există în Parlamentul României, mai precis în Senat, un domn senator pe nume Dan Șova care și-a permis să nege în mod public existența holocaustului. Conform legii, domnul Șova trebuia să fi fost condamnat și să fi petrecut cel puțin 6 luni la mititica cea ce nu s-a întîmplat. Sau aici depinde de simpatiile și/sau antipatiile celor de la Institutul Elie Wiesel? Cei ce au pile scapă doar cu o mustrare?

 

(2) Negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a genocidului, a crimelor contra umanităţii şi a crimelor de război, astfel cum sunt definite în dreptul internaţional, în Statutul Curţii Penale Internaţionale şi în Carta Tribunalului Militar Internaţional înfiinţat prin Acordul de la Londra, la data de 8 august 1945, şi recunoscute ca atare printr-o hotărâre definitivă a Curţii Penale Internaţionale, a Tribunalului Militar Internaţional înfiinţat prin Acordul de la Londra, la data de 8 august 1945, a Tribunalului Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, a Tribunalului Penal Internaţional pentru Rwanda sau a oricărui altui tribunal penal internaţional înfiinţat prin instrumente internaţionale relevante şi a căror competenţă este recunoscută de statul român, ori a efectelor acestora se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(3) Săvârşirea faptelor prevăzute la alin. (1) şi (2) prin intermediul unui sistem informatic constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

Art. 7.

În cazul infracţiunilor prevăzute la art. 3-6 urmărirea penală se efectuează, în mod obligatoriu, de către procuror.

Art. 8.

(1) Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 25.000.000 lei 2.500 lei (RON) la 250.000.000 lei 15.000 lei (RON):

a) răspândirea, vânzarea sau confecţionarea de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe, precum şi deţinerea, în vederea răspândirii, a unor astfel de simboluri de către o persoană juridică;

b) utilizarea în public a simbolurilor fasciste, rasiste sau xenofobe de către o persoană juridică;

c) promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă, săvârşită prin orice mijloace, în public, de către o persoană juridică.

(2) Nu constituie contravenţie fapta prevăzută la alin. (1) lit. a) sau b), dacă este săvârşită în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei.

(3) Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii se fac de către personalul împuternicit în acest scop de către ministrul culturii şi cultelor, precum şi de către personalul special abilitat din cadrul Ministerului de Interne.

(4) Dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt aplicabile, cu excepţia art. 28 şi 29 aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile.

Comentariu: Tovarășu’ Florian, se pare că ați avut o scăpare cu articolele 7-11 care au rămas nemodificate! Conform legii dumneavoastră, simbolurile legionare sînt permise la deținere, confecționare, vînzare răspîndire, vînzare etc. De asemenea, persoanele juridice care desfășoară acțiuni de promovare a Mișcării Legionare sînt la adăpost de legea dumneavoastră!

Cum e posibilă, tovarășu’ Florian, o asemenea scăpare? Ce fel de oameni taie frunze la cîini prin Institutul dumneavoastră?

 

CAPITOLUL III Dizolvarea persoanei juridice

Art. 9.

(1) Pot fi dizolvate prin hotărâre judecătorească persoanele juridice care desfăşoară una sau mai multe dintre următoarele activităţi:

a) activităţi specifice organizaţiei cu caracter fascist, rasist sau xenofob în sensul art. 2 lit. a);

b) răspândirea, vânzarea sau confecţionarea de simboluri fasciste, rasiste ori xenofobe sau deţinerea, în vederea răspândirii, a unor astfel de simboluri ori utilizarea lor în public;

c) promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste ori xenofobe, prin propagandă săvârşită prin orice mijloace, în public.

(2) Cererea de dizolvare poate fi introdusă de Ministerul Public din oficiu sau la solicitarea oricărei persoane interesate.

(3) Competenţa de a judeca în primă instanţă cererea de dizolvare aparţine tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul persoanei juridice.

(4) Hotărârea tribunalului este supusă căilor de atac în condiţiile Codului de procedură civilă.

Art. 10.

Dispoziţiile referitoare la dizolvare nu se aplică persoanelor juridice care desfăşoară activităţile prevăzute la art. 9 alin. (1) lit b) în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei.

Art. 11.

Dispoziţiile art. 9 se completează, după caz, cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale Ordonanţei Guvernului nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii şi ale Legii partidelor politice nr. 27/1996, cu modificările ulterioare.

CAPITOLUL IV Obligaţiile autorităţilor administraţiei publice

Art. 12.

Se interzice ridicarea sau menţinerea în locuri publice, cu excepţia muzeelor, a unor statui, grupuri statuare, plăci comemorative, referitoare la persoanele vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii infracţiunilor de genocid contra umanităţii şi de crime de război.

 

Art. 13.

(1) Se interzice acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii de genocid contra umanităţii şi de crime de război unor străzi, bulevarde, scuaruri, pieţe, parcuri sau altor locuri publice.

(2) Se interzice, de asemenea, acordarea numelor persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii de genocid contra umanităţii şi de crime de război unor organizaţii, cu sau fără personalitate juridică.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


13 comentarii la „Să ne distrăm un pic cu legea antilegionară, comentariu pe textul legii”

  1. deci eu daca zic ca-s fan ana pauker si pun citate staliniste nu intru sub incidenta legii?

  2. Normal ca nu. E liber la ridicat osanale calailor comunisti cu exceptia lui Ceausescu. Dar daca vrei sa-i ridici o statuie lui Stalin, de exemplu, nu ai nici o problema.

  3. Printre altele, asa-numita „Lege antilegionara”, in fapt o varianta extinsa a OUG 31/2002, interzice cultul, glorificarea, persoanelor condamnate pentru genocid, crime impotriva umanitatii.
    La 23 noiembrie 2011, un tribunal din Malaezia a decis condamnarea fostului președinte american George W. Bush și a fostului prim-ministru britanic Tony Blair care au fost găsiți vinovați de genocid și crime împotriva păcii, după o anchetă care a durat aproape trei ani. I. Pentru procurori și Comisie, Bush și Blair au făcut abuz de putere și un act de agresiune care a dus la uciderea în masă a mii de irakieni.
    Pe de alta parte, numitul Adolf Hitler, fost conducator al statului german in perioada WW II, nu a suferit nicio condamnare in acest sens.
    Deci…pe cine avem voie sa glorificam…? 😀
    DISCLAIMER: Eu nu glorific pe nimeni, din principiu. Pun doar intrebari, cat timp si daca mai e voie….

  4. Propun pedepse mai aspre. Nu este corect ca un legionar din anii 40-50 sa primeasca 25 de ani munca silnica si un legionar din zilele noastre numai 3 ani de puscarie…

Comentariile sunt închise.