Conduita morală a Germaniei corecte politic, încă marcată de complexul de vinovăţie postbelic, este de cele mai multe ori definită printr-o reţetă simplă: cea de a proceda exact contrar liniei fostului regim naţional-socialist. Şi nu doar de a acţiona în sens opus, ci totodată şi în exces. Cu cât mai mult, cu atât e mai “bine” şi mai “moral”. Punctul de referinţă al moralei politice rămâne astfel în permanenţă o culpă istorică rememorată perpetuu, iar nu valori, principii sau raţiuni de sine stătătoare. Adevăratele repere ar trebui să fie de fapt imune la sclavia faţă de fantomele propriului trecut, mai precis la acea stare în care morala se defineşte prin excesul de delimitare faţă de acestea. E o atitudine care de fapt blochează afirmarea unei conduite cu adevărat autonome şi degrevată de un balast moral, al cărui rol firesc ar trebui să fie unul limitat temporal. Diminuarea sa treptată nu ar avea drept consecinţă uitarea şi indiferentismul, aşa cum susţin apostolii unei false moralităţi care avertizează perpetuu asupra pericolelor repetării unei istorii nefaste, ci ar însemna mai degrabă o eliberare de spectrul obsesiv al trecutului. Căci cultivarea deliberată a contrastului dus până la exces poate duce uneori la atitudini dezechilibrate, care frizează iraţionalul. (Ca o paranteză: acelaşi element “iraţional” a fost prezent adesea, dar cu semn contrar, şi în destule decizii ale politicii germane din vremea regimului damnat.)
Iată o posibilă explicaţie a atitudinii germane în faţa crizei refugiaţilor, a cărei lipsă de simţ al măsurii (iarăşi o constantă istorică?) riscă să genereze –dacă nu cumva a făcut-o deja- o criză europeană pe termen scurt, mediu şi lung.
Fireşte, mai există şi alte Germanii. Una dintre ele, deşi mult mai redusă ca pondere, nu este decât o oglindire negativă a celei dintâi. Este cea radical-naţionalistă, impenitentă, a cărei conduită e la fel de simplistă: de a proceda exact pe dos decât Germania corectitudinii politice. Şi nu doar atât. Ci de a acţiona în sens opus şi într-un mod cât mai extremist, de pildă prin incendierea căminelor de azilanţi. În fond, aceeaşi cultivare a excesului şi aceeaşi dependenţă de un trecut pe care îl consideră de asemenea profund nedrept -se are în vedere de data aceasta tratamentul postbelic aplicat Germaniei de către puterile învingătoare.
Şi totuşi, undeva la mijloc, între cele două Germanii evocate mai sus, se mai află una, de fapt încadrată într-un curent pan-european, care mai crede în principii dar totodată şi în raţiune şi echilibru. E drept, aceasta plăteşte într-o anumită măsură tribut corectitudinii politice, altfel nici nu ar avea drept de manifestare în spaţiul public. Dar a plăti tribut de nevoie e una, iar a te identifica şi chiar a promova asiduu o conduită nefastă, pentru care ideologia bate realitatea, e cu totul altceva. Din fericire, vocile lucide nu s-au stins, iar realitatea le dă pe zi ce trece tot mai multă dreptate. Un curent de opinie care titrează printr-o importantă portavoce, cotidianul “Frankfurter Allgemeine Zeitung”, că “Germania trebuie să rămână Germania”. Referirea nu este la un stat bazat pe puritatea etnică, ci la un stat funcţional, bazat pe valorile civice, care riscă să intre în colaps social sub povara sutelor de mii de refugiaţi. Am citat doar un singur articol, reprezentativ pentru linia urmată în mod consecvent de acest important cotidian de orientare conservatoare. Ramura bavareză a creştin-democraţilor, Uniunea Creştin-Socială (CSU) a criticat de asemenea cu voce tare politica propriului guvern de la Berlin, pe care o consideră greşită şi neinspirată.
Prin urmare, ca în atâtea alte situaţii, nu putem identifica pe deplin o ţară cu conducerea temporară a acesteia, care uneori acţionează în răspărul unui important segment al opiniei publice generale.
În orice caz, nu ştim încă ce înseamnă cu adevărat actuala azvârlire voluntară cu capul înainte a statului german în problema refugiaţilor musulmani. Doar un gest de impulsivitate morală? Sau mai degrabă un pretext abil şi inatacabil pentru unele măsuri menite să urmărească interese politice şi economice care altfel nu s-ar bucura de susţinere populară?
Posibil câte ceva din fiecare. Cert este că asistăm la aceeaşi încredere oarbă în succesul final: “wir schaffen das!” a declamat de la tribuna Bundestagului cancelarul Angela Merkel, într-un soi de variantă germană a obamianului “yes, we can!”. Fireşte, criticii nu au putut să nu pună nişte întrebări fireşti: la cine se referă acel “noi” – Germania, Europa? Şi apoi, ce înseamnă acel “das”, anume care este de fapt misiunea, sarcina pe care trebuie să o dovedească acei “noi”? Întrebări la care răspunsul rămâne mai departe nebulos.
Totuşi, pentru prima oară în istoria Germaniei postbelice, de la tribuna parlamentului german s-au putut auzi din partea cancelarului discursuri triumfaliste, menite să exalte “forţa” şi “potenţa” unei Germanii capabile să facă faţă tuturor provocărilor. Şi care îşi asumă un rol conducător în Europa: dacă alţii nu vor, sau nu pot, îi vom trage după noi. Discursul a fost îndelung ovaţionat de către parlamentari. Fireşte, nimeni nu şi-a permis să facă paralele critice cu o anumită moştenire istorică. Argumentul moral şi umanitar sub flamura căruia au fost făcute aceste declaraţii bombastice e unul inatacabil. E greu să scoţi capul împotriva lui fără să rişti o pălitură crâncenă cu ghioaga corectitudinii politice, care emite sentinţe ce nu suportă contrazicere.
Trezirea la realitate nu poate veni prin urmare decât din partea … realităţii însăşi. Şi se pare că a venit destul de curând. Afluxul de refugiaţi –ademeniţi de discursul oficial al acceptării nelimitate şi necondiţionate- a căpătat proporţii de o masivitate pe care nici măcar Germania nu o mai poate controla. S-a atins deja limita capacităţii logistice de transport şi cazare. Principalele gări de tranzit şi primăriile care s-au implicat cu resurse şi cu real devotament în găzduirea de –cum să le spunem: imigranţi? refugiaţi? – nu mai fac faţă valurilor care sosesc încontinuu. Consecinţa: ministrul de interne Thomas de Maizière a anunţat reinstituirea controalelor la frontiere, adică practic închiderea graniţelor pentru toţi care nu au drept legal de intrare în Germania. Se clamează acum nevoia de solidaritate europeană. Şuvoiul de imigranţi aflat încă pe drumuri, amplificat în mod dramatic de frumoasele declaraţii de intenţii iniţiale, riscă să rămână de izbelişte. Blocaţi în ţări de tranzit precum Italia, Grecia, Serbia sau Ungaria, ei riscă să ajungă nişte indezirabili şi să fie expediaţi conform unor cote obligatorii în ţări unde aceştia nici nu doresc să ajungă, şi care foarte probabil nu pot face faţă unui număr de refugiaţi alocat în mod abstract şi birocratic.
Vom asista şi la tragedii umane produse şi ca urmare a unor false şi iresponsabile promisiuni. Câtă vâlvă nu a stârnit poza acelui copilaş găsit înecat pe ţarmul Turciei? Câtă cerneală virtuală şi ce presiune emoţională nu a generat? Rezultatul? O amplificare tragică a valului migrator. O ştire tristă ne anunţă că în largul unei insule greceşti şi-au găsit sfârşitul prin înec 34 de migranţi, printre care 15(!) copii. Ajungem astfel să ne dăm seama de iresponsabilitatea unei prese avide de senzaţional şi a unor cercuri interesate în manipularea emoţională a oamenilor – europeni şi musulmani deopotrivă- prin exploatarea indecentă a tragediei acelui copilaş. Acum se tace mâlc, nu am mai auzit de vreo campanie de presă care să plece de la pretexul acestei noi şi mult mai grave tragedii. De fapt ar fi şi greu de stabilit o ţintă pentru o asemenea campanie, căci acum toată lumea doreşte diminuarea acestui vârtej colectiv al migraţiei de la est înspre vest.
Trebuie recunoscut, o poziţionare corectă în privinţa acestui subiect extrem de delicat nu e deloc uşoară, mai ales când vine vorba de un ghid practic de acţiune. Ce e de făcut în faţa acestui uriaş val uman, alcătuit din imigranţi islamici, care se abate asupra Europei? Între firescul sentiment creştin de compătimire şi dorinţă de a ajuta nişte semeni în nevoie pe de-o parte, şi responsabilitatea pentru viitorul Europei şi al valorilor sale creştine (sau europene, depinde pe care le considerăm relevante) pe de altă parte, trebuie găsit un echilibru viabil. Nu m-am regăsit în luările de poziţie isterice şi unilaterale nici într-un sens, nici în celălalt. Nu poţi nici “apăra valorile creştine” comportându-te necreştineşte şi întorcând privirea în altă parte de la suferinţa unor semeni, după cum nu poţi nici să te comporţi absolut iresponsabil faţă de generaţiile viitoare care vor trăi pe un continent care se scufundă tot mai tare în vârtejul crizei.
Soluţia practică şi firească ar fi fost aplicarea strictă a regulilor sistemului de azil european. Cei rămaşi fără cămine, refugiaţi din faţa războiului, au dreptul la azil. Numai că acest sistem a intrat în colaps în faţa numărului imens de doritori de a încerca marea cu degetul, deşi majoritatea au plecat la drum din locuri unde viaţa nu le mai era periclitată, sau pur şi simplu nici nu provin din zone sau ţări lovite de calamitatea războiului.
Creştineşte e să le oferi hrană, îmbrăcăminte şi adăpost temporar tuturor celor aflaţi în nevoie. Fie ei şi de ordinul milioanelor. Şi nu le poţi refuza acestor oameni nişte gesturi elementare de ajutor sub pretexte de genul că decât să lăsăm peste graniţe un singur potenţial terorist, e preferabil să blocăm o mie de oameni în nevoi şi suferinţe. Europa, cu Germania în frunte, ar fi avut în mod indiscutabil resursele necesare pentru a duce cu succes o asemenea politică. Greşeala fatală a constat în declaraţiile necugetate prin care se oferea tuturor celor sosiţi pe această cale perspectiva unei integrări sociale şi stabiliri pe termen nelimitat. Declaraţia de uz intern a Angelei Merkel, conform căreia “nu trebuie să existe o limită superioară pentru primirea azilanţilor” a fost tradusă în ţările din Orientul Mijlociu drept o invitaţie necondiţionată de a se pune pe drumuri în direcţia apusului. Interpretarea zvonistică a devenit cea a unui anunţ cum că porţile Europei stau larg deschise pentru toţi cei care doresc să păşească prin ele. Deşi referirea era doar la azilanţii veritabili, efectul a fost unul de multiplicare necontrolată a valului de pretinşi azilanţi. Căci a pretinde asta nu costă nimic, în afară de riscurile asumate ale unei călătorii lungi şi extenuante şi cu un deznodământ care aminteşte adesea de cel al jocurilor de noroc.
Care e ameninţarea cea mai gravă pentru Europa din partea acestui val musulman abătut asupra sa? Cumva potenţialii terorişti, care vor pune bombe, după cum s-a bătut atâta monedă în încercarea –iarăşi prin argumente pur emoţionale- de creare a unui curent de opinie contrar fenomenului? Unul sau doi de acest gen, care să treacă şi la fapte, s-ar fi putut strecura şi dacă valul de refugiaţi ar fi fost de câteva zeci de ori mai mic. Cum am spus mai devreme, nu poţi refuza ajutorul pentru mii de oameni, doar pentru că s-ar putea ca printre ei să fie un singur terorist. Care dealtfel nici nu era nevoie să vină din afară, căci ţările europene sunt de fapt exportatoare de luptăţori islamişti în cadrul ISIS. Sunt câteva mii pe an, cetăţeni europeni de religie islamică, ce iau calea jihad-ului din Orientul Mijlociu. Dacă doresc să pună bombe în Europa, o pot face şi unii care sunt poate chiar născuţi pe acest continent.
Pericolul real e unul pe termen lung şi nu constă în primul rând în potenţialele acte teroriste, despre care sperăm că pot fi limitate la minimum de către serviciile de securitate. Sistemul european, bazat pe pilonii drepturilor omului, relativismului şi toleranţei, e vulnerabil în faţa unei concurenţe exterioare: islamul ofensiv şi impetuos, ale cărui fundamente sunt de o natură funciar incompatibilă cu acest sistem.
Până de curând, cu toate frământările şi problemele incontestabile, se poate spune că o bună parte din cetăţenii europeni de religie islamică sunt totuşi integraţi sistemului existent şi nu reprezintă un pericol real. Poate cel mult unul latent. Dar acum, odată cu uriaşul val de imigranţi abătut asupra continentului, datele problemei se pot schimba radical. E de aşteptat ca o mare parte din aceştia să NU poată fi integraţi în societăţile care într-o primă fază i-au acceptat. Iar acest eşec nu va trece lipsit de consecinţe. Aceşti oameni, pentru care călătoria spre Europa se va fi soldat cu un eşec, ar putea fi principala ţintă a războiului propagandistic dus de organizaţiile islamiste împotriva lumii creştine.
“Într-un studiu publicat în revista americană „Front Page Magazine” de către specialistul în contraterorism Robert Spencer (director al organizaţiei JihadistWatch şi autor al cărţii “The Complete Infidel’s Guide to ISIS”), acesta a apreciat că trimiterea de valuri de refugiaţi în Europa poate constitui o strategie a Organizaţiei Statul Islamic. Spencer opinează că, potrivit analiştilor în domeniul securităţii, criza refugiaţilor ar fi o acoperire pentru ceea ce fanaticii musulmani numesc Hijrah – doctrină a migraţiei cu scopuri religioase de a exporta Islamul în teritorii străine. Această migraţie este considerată o altă formă de jihad, prin cucerirea non-militară a unui nou teren pentru a predica valorile Shariei şi ale Coranului în general. Dacă există acest risc, cum de UE nu a reacţionat imediat şi nu a controlat situaţia înainte de a ne vedea în faţa faptului împlinit: invadarea Europei?” –scrie George Bogdan într-un articol publicat în 13 septembrie în “Cotidianul”.
Aceasta e miza esenţială, pe termen lung. E un aspect care trebuie să ne preocupe pe toţi care ne simţim responsabili de viitorul continentului pe care trăim.
- Paralele: ateul şi rugăciunea - 18 octombrie 2020
- Semne ale vremurilor sau actualitatea dialogurilor lui Soloviov - 19 septembrie 2020
- Dinamica creşterii numărului de cazuri COVID-19 – analiză şi explicaţii - 16 iulie 2020
Domnule Munteanu,
Teritoriul national, patria mostenita de la stramosi cu atatea sacrificii, ESTE sau NU ESTE teritoriu de colonizat cu alogeni. Asta e chestiunea definitorie. Ce atata vorbaraie despre solutii viabile moderate si alte blah blah blah… Adica cum, sa nu avem (noi sau nemtii sau orice popor European) tara colonizata rapid si dintr-o data ca nu e….functional….dar lasa sa se faca cu picatura si pe termen mai lung, asa e o.k. Pana si Eminescu stia cum sta problema si traia acum 140 de ani!
Articolul meu nu se refera la Romania, care pana acum nu a fost afectata de migratia islamica. Nici nu propune solutii pentru situatia actuala, care in urma unor masuri iresponsabile a iesit complet de sub control. Am incercat doar sa analizez cum s-a ajuns aici si cum s-ar fi putut evita amplificarea crizei. Dar probabil ca liderii occidentali au mers iarasi pe principiul absurd expus la inceput: adica sa procedeze fix invers decat Viktor Orban, pe care nu-l pot inghiti. Rezultatul e dezastrul pe care il vede toata lumea. Pana una-alta, e bine ca tarile blocului estic au reusit sa blocheze instituirea cotelor obligatorii, care pe termen lung ar fi insemnat primirea unui numar nedefinit, din ce in ce mai mare, de imigranti. Aveti, dreptate Romania nu este un teritoriu de colonizat cu populatii straine. Dar, pe de alta parte, am sugerat ca adapostirea temporara poate fi o solutie crestineasca. Numai ca practic ar trebui gasita o alta forma „legala” pentru asa ceva, alta decat azilul, caci persoana care cere azil si e si indreptatita sa-l primeasca, are pe urma dreptul la sedere nelimitata in tara respectiva. Romania nu poate proceda astfel de una singura, dar aceasta ar fi putut fi atitudinea corecta din partea tarilor vestice, in special Germania, pentru a preveni dezastrul actual.
Duminica noaptea, la un jurnal de stiri pe RealitateaTV, un sirian, cetatean roman venit in Romania acum 35 de ani afirma:
– Romanii nu trebuie sa se teama ca le vom lua locurile de munca. Cetatenii sirieni refugiati s-ar putea stabili in unele sate parasite din Muntii Apuseni.
FOARTE MARE ATENITIE: Refugiatii din Ungaria stiau ce trebuie sa ajunga in Germania sau Suedia. Refugiatii sirieni din Romania, la sfaturile liderului comunitatii venti la noi acum 35 de ani stiu ca dupa doi ani de stat la camine, trebuie sa se duca ‘incolonati’ in zonele mai putin locuite din Apuseni. Foarte probabil cu asistenta financiara de la tarile bogate din Golf.
Nimeni nu atrage atentia ca musulmanii di Romania se enclvizeaza – zona Grozavesti din Bucuresti unde au si moschee.
Domnule Munteanu,
Nu inteleg cum puteti spune ca „adapostirea temporara poate fi o solutie crestineasca”. Chiar nu stiti ca majoritatea ‘refugiatilor’ ce curg spre Germania, mai ales cei din Siria, vin din locuri de ‘adapostire temporara’ si nu direct din zona de razboi. Pana si familia saracului copil mort si mediatizat pe toate canalele. Aveau deja ‘adapostire temporara’ dar au parasit aceste adaposturi pentru, sa le spunem, ‘avantaje economice’.
Crestineste, cat ma duce pe mine capul de pacatos, este sa-l ajuti pe nenorocit sa-si repare sau reconstruiasca casa, nu sa-l muti permanent la tine acasa, sa-i dai legal numele tau de familie si sa-l faci coproprietar la mostenirea ta din strabuni.
cu tot respectful, Petre
Bogdane, nu prea inteleg unde vrei sa bati, faci ca pr. Marcel, ne lasi sa citim printre randuri…
Am cateva remarci:
– a colapsa e pe romgleza, s-a prabusit, a picat, s-a destramat, sunt mai de preferat.
– dupa aia spui: „Între firescul sentiment creştin de compătimire şi dorinţă de a ajuta nişte semeni în nevoie pe de-o parte…” Nu vreti sa intelegeti odata ca astia nu-s refugiati? Sunt IMIGRANTI! Nu le-a luat apa casele, nici nu le-au distrus casele razboiul, vin ca i-au chemat rudele deja azilate din vest. Pricepeti odata, voi, toti cei tari la cerbice. Sunt diferente intre refugiati si imigranti. N-ai ce haine sa le dai, sau mancare, au ei toale mai bune decat zdrentele noastre si mancarea o refuza, isi fac ei rost. Cine isi permite internet si mobile intr-o tara devastata de razboi? Cui trimit ei selfie si poze? Mosnegilor de-acasa? Din cladirile distruse? Nu vezi cum reactioneaza toti in grup, ca la comanda, e totul stabilit de dinainte. Sunt imigranti!
– Mai spui „Cumva potenţialii terorişti, care vor pune bombe, după cum s-a bătut atâta monedă…” Nu e nevoie sa puna bombe, omule. E de-ajuns ca fac scandal, se aduna in ghetouri, sustin si intretin acte de violenta, asa cum s-a prezentat si aici, mai ales in ultima mea publicare. Pt. ei nu eista decat islamul si necredinciosii, astia din urma au doar 2 optiuni.
Mi-e mila si mie de toti acesti copii, si sunt convins ca multi dintre ei au nevoie de ajutor, dar cum ii poti tria pe toti? Cum sa-i ajuti cand nici tu nu ai. Sa faci ce? Sa-ti mai iei o slujba, pt ei? Sa mai pui un hectar de ceva in plus? Pana cand? Pentru cate mii sau milioane?
DE CE tinerii astia nu stau la ei in tara sa lupte contra ISIS? De ce nu se implica in reconstructia tarii lor? DE CE crestinii sunt sfaturi atat de politicienii europeni, cat si de clericii crestini sa ramana acolo, in timp ce pe astia ii consideram refugiati? Crestinii ramasi au parte de-o infrastructura sau trai mai bun?
Scoate, frate, capul din nisip!
Pr. Marcel scria in Adevarul, in finalul unui articol de-al lui sa ne rugam pt. Aylan si nu numai. Pai si unde sa-i pomenim? Sincer, mi-e mila, dar cum sa ma rog: iarta, Doamne pe robul lui Allah, sau cum sa zic? Pe langa faptul ca, oricum ar fi situatia, imi interzic canonaele, mai ales in cazul unor hulitori ai Treimii, cum sunt mahomedanii.
Va lasati asa purtati de sentimente parc-ati fi copii mici.
Spuneai la un moment dat ca solutia e realitatea insasi, pai iat-o, e in vazul tuturor, de ce o mistificati?
Sunt situatii in care gandirea dihotomica, in alb si negru, nu functioneaza. Realitatea e mult mai complexa decat feliile prezentate pe alese, oricat ar fi ele de valabile si de adevarate.
Un alt exemplu e cazul „Charlie Hebdo”. Cum sa te pozitionezi? Te afisezi cu „Je suis Charlie” – esti in pas cu turma celor imbecilizati de „corectitudinea politica”. Zici ca „bine le-a facut!” – sustii terorismul islamist.
Dar oare toate posibilitatile sunt cuprinse numai in cele doua alternative?
Asa si in cazul pe care discutam. Sa mai fim atenti si la nuante. Cred totusi ca impartasim aceeasi ingrijorare privind impactul acestui val migrationist, cu efecte pe termen lung si la scara europeana. Multimile acestea de oameni de religie islamica au pus deja piciorul in Europa. Cei care i-au chemat, vor trebui sa se descurce si sa gaseasca solutii, daca vor fi existand. Bulgarii, mai originali, se pare ca au gasit. „Dear immigrants, welcome to Bulgaria! No work. No money. No future. Proceed back. Thank you.” – scrie pe un panou amplasat la unul din punctele de frontiere bulgare. (Stire care circula pe net.)
Asa ca si din partea occidentalilor se cer nu doar resurse materiale, ci si de creativitate, pentru a nu intra in colaps. Nadajduiesc ca exprimarea asta e mai romaneasca (chiar am folosit-o mai sus, in alt loc in textul meu), in timp ce verbul „a colapsa”, desi e folosit pe scara larga, intr-adevar nu figureaza (inca) in DEX. Orice limba e insa un fenomen viu si dinamic …
Mi-a venit un gand zilele trecute si m-ar bucura sa aud si parerea altcuiva. E ca o fisa care mi-a picat si nu prea mai cred in coincidente…
Deci, tradatorii de la guvern aproba construirea unei moschei uriase in Romania desi nu avem atatia musulmani…. Concomitent se dezlantuie, la comanda, campania mediatica in favoarea inundarii Europei (deci si a Romaniei, daca nu imediat in viitorul apropiat) cu ‘refugiati’ musulmani….. Si tot in acelasi timp ne pricopsim cu o lege antilegionara impusa de stapanii nostri ‘alesi’. Ioan Rosca a punctat bine de tot ce se urmareste, desfiintarea si culpailizarea ideilor de baza ce constitue nationalismul legionar : ideea de patrie independenta, ideea de Romanie stat national unde neamul romanesc sa fie factorul decisiv, rezistenta la internationalism si ateism, etc…. Adica anihilarea ideilor ce ar putea constitui un rezervor pentru alimentarea unei rezistente la…….se intampla acum.
Ce parere aveti?
Petre
Pt Petre: nu cred. Romania acorda deja cetatenie unor cetateni arabi si nu vad vreo legatira intre viitoarea moschee si actualii imigranti. Cat despre legea 217, ea mocnea de mult. In ziua de azi orice zici te amendeaza corectitudinea politica, devii instant xenofob, rasist, etc, acuzatii aduse chiar dintre „ai nostri”. Trist, dar asta e, suntem putini si divizati, fiecare cu mandria lui.
Moscheia s-o face, nu s-o face, dar cel mai mare campus scolar privat (26000 m.p.=12 000 000 euro) in spatele caruia se afla Fethullah Gulen, e ca si facut.
Cam cati tineri fideli islamului credeti ca a produs fundatia educationala Lumina din 1996 (guvernul Vacaroiu) pana acum, fara sa ne referim doar la Liceul international de informatica la care orice roman isi poate inscrie copilul pentru o taxa modica de 3500 de euro (oricum, este mai ieftin decat la Lauder)?
Daca cititi biografia lui Fathullah Gulen, imam cu vederi ecumeniste, respectuos fata de guvenul israelian, propovaduitor al revoltelor anti-sistem din spatiul islamic, stabilit in State si condamnat de actualul presedinte al Turciei, va veti intreba probabil daca nu cumva au muncit aiurea ungurii la gardul ala al lor.
eu cred ca lucrurile se pot reduce, daca nu la alb negru (care inseamna mai multe NUANTE de gri) macar la 4 culori 🙂
intr-un final, daca elimini variantele gresite, nu ramai decat cu cel mult doua, ori e alba ori e neagra
toata problema de interpretare in cazul mahomedanilor astora provine din eticheta pusa: imigrant sau refugiat.
multi ii considera refugiati, de unde si disputa. O analiza mai atenta ii vadeste ca imigranti, au zis-o si altii cu mai multa trecere
cat despre puterea de a gestiona aceasta criza, ei bine, de ce presupui Bogdane ca toate au sau pot avea sfarsit fericit? De ce se pune intrebarea CUM in loc de DACA?
cat despre limba, sunt cuvinte care trebuie importate, ca n-avem de-a face, cuvinte tehnice, dar adaptarea unora care au exhivalent, e stupida, pur si simplu. Am gasit a ejectat, a upgradat, draft de lege, sharuit, linkuit, postat. E penibil, rau, indiferent cine le foloseste. Ce s-a intamplat cu ciorna, a imparti, a publica, a actualiza?
Iar unele cuvinte sunt hilare: undockable din engleza a devenit in romana andocabil. Furculision, lingurision?
Alte neamuri nu importa asa ca chiorii, uita-te la frantuzi spre exemplu.
Exemplele pe care le aduci sunt extreme si nu cred ca m-ai vazut folosindu-le vreodata. Chiar daca nu scriu intr-un limbaj “samanatorist”, nu sunt adeptul si evit pe cat pot neologismele care zgarie urechea, mai ales frantuzisme gen: inebranlabil, celeritate, infatigabil, a obnubila, postlapsarian (aviz teologilor!), s.a.m.d. folosite de eseistii cu aere de pretiozitate (o fi si asta tot un neologism, dar pentru atitudinea asta nu s-a inventat un cuvant neaos).
Cuvantul “colaps” e insa incetatenit in limba romana (pe langa termenul medical mai inseamna prabusire, ruina, faliment) iar “a intra in colaps” e o sintagma (ce sa fac, tot neologism!) cat se poate de valabila. De aici si pana la verbul “a colapsa”, existent in alte limbi, pasul e totusi unul foarte mic. Nefiind un purist sau un pedant cu orice pret, cel putin pe mine verbul nu m-a deranjat. L-am vazut folosit in numeroase articole din presa incat mi-a intrat probabil in subconstient 🙂
Mai mult, folosirea termenului de “colaps”, a carui principala semnificatie vine din medicina, mi se pare chiar mai sugestiva in contextul nostru, caci in cazul de fata vorbim de popoare, de societati, care sunt entitati vii. Ele pot suferi in substanta lor si pot fi chiar supuse unui proces de extinctie.
PS Da, majoritatea sunt imigranti economici si probabil foarte multi vor ramane definitiv in Europa, cu consecinte care se vor vedea mai degraba in viitor. Totusi, cei care nu se califica pentru a primi azil si nici pentru a presta munci utile, ar putea fi trimisi inapoi in tarile de origine, dupa procesarea dosarului de azil. Acestia nu au o baza legala de a ramane. E o practica de rutina a tarilor occidentale. Numai ca acum vorbim de cu totul alte proportii, nemaiintalnite, ale fenomenului.
facusem o observatie generala si extinsa despre cuvintele importate, nu un repros personal
cat despre refugiati, e complicat, toata situatia, inclusiv trierea
dar daca afla ca au unde veni, vor veni cu milioanele, sa vezi atunci probleme
trebuie rezolvate problemele la ei acasa si infiintate zone sigure langa granitele lor
Peste Europa s-a lasat noaptea. Sa ne rugam.
Am speranta ca in toate manastirile din tara bat clopotele, ca preotii se roaga pentru ca la Bruxelles sa nu razbeasca fortele distrugerii, ca romanii au aprins lumanari la Sfintele Icoane cerand mila Bunului Dumnezeu.
Ieri, am traversat un orasel german practic islamizat si am vazut la multe ferestre panze imprimate cu imagini biblice. Pe usi era scris: aici locuieste o familie crestina.
Inaintea inceperii marelul summit, Junker a fost obligat (prin interventia presei) sa recunoasca faptul ca au fost lansate deja 40 de proceduri impotriva a 19 tari care si-au permis sa nu respecte intocmai dispozitiile CE privind acordarea statutului de azilant politic si sa adapteze recomandarile, intereselor nationale.
Grecia a fost in mod exceptional aratata cu degetul pentru ca „are serioase deficiente in implementarea materiala a procedurilor si nu a inteles ca nu trebuie ca membrii Comunitatii sa rezolve o problema globala, prin metode nationale”.
Este frig la Bruxelles si miroase a frica si a ura.
in unele manastiri bat clopotele pt primirea refugiatilor,
Mitropolitul Banatului: „Preotii sa traga clopotul”
iar altii ca IPS Teofan ne sfatuiesc sa nu ne temem.
http://stirileprotv.ro/stiri/criza-imigrantilor/oamenii-sunt-speriati-li-s-a-spus-ca-sunt-deja-cazati-cativa-migranti-ce-se-intampla-in-a-doua-tabara-instalata-in-timis.html