Musulmanii sînt cei mai toleranți oameni de pe pămînt?

Nu pot să înțeleg ce urmăresc cei de la Adevărul.

Ieri au publicat un interviu cu un „profesor islamolog”, Marius Lazăr, din care aflăm că, de fapt, musulmanii sînt cei mai pașnici și toleranți oameni de pe pămînt.

Uitați ce zice „profesorul islamolog”:

Cred că omul de rând nu a văzut în viaţa lui un musulman sau un arab. Nu ştie ce e aia.

Chiar așa? Numele Omar Haysam și Mohammad Munaf îi spun ceva domnului „profesor islamolog”?

[Islamul] nu e o religie extremistă, nici vorbă. (zice „profesorul islamolog”)

Să vedem:

EXTREMÍSM s. n. Atitudine, a unor curente, mișcări, persoane politice care, pe baza unor opinii, idei, păreri exagerate, unilaterale, extreme, urmăresc prin măsuri violente sau radicale să impună programul lor. (Dex Online)

Iată și cîteva versete din Coran:

[2:191] Omorâţi-i oriunde-i întâlniţi, izgoniţi-i din locul de unde vă vor fi izgonit. Ispita este mai aprigă decât uciderea. Nu vă războiţi cu ei în preajma Moscheei celei Sfinte, dacă ei nu pornesc lupta cu voi acolo. Dacă se luptă cu voi, omorâţi-i, căci aceasta este răsplata celor tăgăduitori.

[5:33] Aceasta va fi răsplata celor care duc război împotriva lui Dumnezeu şi a trimisului Său, precum şi răsplata celor care seamănă stricăciunea pe pământ: toţi vor fi ucişi ori răstigniţi, ori li se vor tăia mâna şi piciorul în curmeziş ori vor fi alungaţi din ţară. Aceasta va fi soarta lor: în Viaţa de Acum au ruşinea şi în Viaţa de Apoi, de o osândă cumplită, vor avea parte,

[9:5] După ce lunile sfinte se vor fi scurs, ucideţi-i pe închinătorii la idoli oriunde îi veţi afla, capturaţi-i, încercuiţi-i, puneţi-le capcane! Dacă se căiesc însă, dacă îşi săvârşesc rugăciunea, dacă dau milostenie, daţi-le drumul. Dumnezeu este Iertător, Milostiv.

Mai multe găsiți aici.

Şaria e un termen foarte ambiguu şi complex care desemnează întreg setul de valori individuale, colective, familiale, de norme comportamentale – cum să mănânci, cum să te îmbraci, cum să faci sex, cum să faci comerţ şi în plus, norme ce ţin de domeniul juridic. Deci, şaria nu se reduce la dimensiunea juridică, ci e un întreg set de principii al cărui rol este de a-l face pe credincios cât mai fidel faţă de porunca divină. Rolul şariei este de a sacraliza cât mai complet viaţa individului şi a societăţii. Şaria are două mari aspecte, unul ţine de credinţă şi celălalt de relaţiile individului cu societatea- familie, statut public, stat, sistem juridic. Genul acesta de propagandă pe care o livrează Statul Islamic se adresează celor care nu au o cultură teologică, nu au o cultură istorică, de asta au foarte mare aderenţă în exteriorul lumii arabe. De aceea şi obsesia aceasta cu militanţii europeni ce se duc spre statul islamic din Franţa, Belgia, Anglia. Tinerii aceia sunt produsul unei deculturalizări islamice. (zice „profesorul islamolog”) (Adevărul)

În primul rînd, vreau să-i aduc la cunoștință „profesorului islamolog” cazul Bruneiului, o țară musulmană, așa zis modernă, unde a fost introdusă șaria anul trecut.

Iată ce înseamnă șaria:

Residents of the country dominated by Malay Muslims face conviction by Islamic courts and fines or jail terms for offences like pregnancy outside marriage, failure to perform Friday prayers, and propagating other religions.

A second phase comes into effect 12 months later covering offences for theft and alcohol consumption by Muslims, punishable by whipping and amputations. The death penalty, including by stoning, will be introduced in the final phase a year later for offences including adultery, sodomy and insulting the Koran or the Prophet Muhammad. Most of the laws will also apply to non-Muslims. (IBN)

Adică:

Cetățenii țării dominate de musulmanii Malay vor putea fi pedepsiți de tribunalele islamice cu amenzi sau închisoare pentru sex în afara căsniciei, pentru propagandă în favoarea altor religii și pentru neefecturea rugăciunilor în zilele de vineri.

O a două fază a legii va fi implementată 12 luni mai tîrziu și va acoperi ofense care au legătura cu furtul și consumul de alcool de către musulmani, ofense care pot fi pedepsite prin biciuri și amputări ale mîinii. Pedeapsa capitală, inclusiv prin bătaie cu pietre, va fi introdusă în faza finală, după încă un an, pentru ofense incuzînd adulterul, homosexualitatea și insultarea Coranului sau a profetului Mohamed. Majoritatea legilor vor fi aplicate și în cazul celor care nu sînt musulmani.

În al doilea rînd, nu știu dacă domnul „profesor islamolog” realizează că tocmai ne-a explicat de ce nu trebuie să primim refugiați musulmani în Europa. Reiau cele declarate  de domnia sa:

Genul acesta de propagandă pe care o livrează Statul Islamic se adresează celor care nu au o cultură teologică, nu au o cultură istorică, de asta au foarte mare aderenţă în exteriorul lumii arabe. De aceea şi obsesia aceasta cu militanţii europeni ce se duc spre statul islamic din Franţa, Belgia, Anglia. Tinerii aceia sunt produsul unei deculturalizări islamice.

Conform domnului „profesor islamolog” Marius Lazăr, Statul Islamic are succes tocmai pentru că musulmanii au plecat din țările lor și au ajuns în Europa creștină părăsind lumea islamică unde, dacă ar fi rămas, nu puteau fi radicalizați.

Am dreptate, domnule „profesor”?


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


7 comentarii la „Musulmanii sînt cei mai toleranți oameni de pe pămînt?”

  1. Daca va uitati bine la cine sunt adevaratii stapani ai acestei publicatii „Adevarul” atunci veti intelege perfect ce urmaresc ei. Pentru ca acesti stapani ai Adevarului (sic!) sunt cei care ofera anual premiul Coudenhove-Kalergi diversilor politicieni precum Jean Claude Juncker, Herman van Rompuy sau Angela Merkel.

  2. Știm cu toții ca scoaterea din context poate schimba total sensul adevărat! Atunci despre versetele din Biblie care îndeamnă la violenta,crime etc, ce sa mai spunem?

    • Te referi la Vechiul Testament, care are mai multe sensuri, si au fost specifice ptr. evreii de atunci – dupa cum reiese f.clar din verste. Crestinii tin Noua Lege.

Comentariile sunt închise.