Turcia, Erdogan și ISIS

Apar tot mai multe dovezi că organizația musulmană teroristă ISIS este ținută în viață de regimul de la Ankara a lui Recep Erdogan care visează la reîncarnarea vechiului Imperiu Otoman.

În octombrie 2014 Joe Biden, vicepreședintele american, declara că ISIS este ținut în viață cu ajutorul Turciei care „finanțează organizația teroristă cu sute de milioane de dolari și mii de tone de armament și muniție”. La puțin timp după această declarație Biden a fost nevoit să-și ceară scuze și să retracteze declarațiile anterioare pentru a obține aprobarea lui Erdogan ca armata SUA să poată folosi baza militară de la Incirlik.

Principala sursă de venit a ISIS o constituie petrolul pe care-l extrag din regiunea Mosul. Valorificarea acestui petrol se face prin intermediul firmei de transport maritim BMZ Ltd. deținută de fiul lui Recep Erdogan, Bilal.

Gursel Tekin, vicepreședintele Partidului Poporului Republican din Turcia, spunea într-un interviu că deși președintele Erdogan susține că, în concordanță cu convențiile internaționale de transport maritim, activitățile firmei fiului său sînt perfect legale, el consideră că Bilal Erdogan este complice  al teroriștilor dar că, atîta timp cît tatăl său va fi președinte, nu i se va întîmpla nimic. Acesta mai dezvăluia în același interviu că firma BMZ Ltd, prin care ISIS exportă petrol, este o afacere de familie în care acționari sînt rude apropriate ale președintelui Erdogan.

Bilal Erdogan, fiul președintelui Turciei, s-a născut la data de 23 aprilie 1980 și și-a făcut studiile universitare în SUA. După absolvire a lucrat o perioadă ca intern la Banca Mondială. În 2006 s-a întors în Turcia unde a devenit om de afaceri fiind unul dintre cei trei acționari ai firmei BMZ Group Denizcilik.

Se poate spune că nepotismul de care suferă societatea noastră este o reminiscența a perioadei în care Imperiul Otoman influența lumea românească.

Tot în Turcia ziariștii opozanți ai regimului lui Erdogan sînt urmăriți, înregistrați, chiar arestați și anchetați pentru opiniile lor în timp ce suporterii ISIS nu au nici o problemă în a-și face propagandă.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


3 comentarii la „Turcia, Erdogan și ISIS”

  1. Apel către ortodocșii de pretutindeni

    În urma primirii unui email din partea unui preot ortodox, pe care-l redăm mai jos:
    Doamne ajută! Extremă urgență!!!
    Mâine, la Președinția României, va avea loc o dezbatere despre introducerea OBLIGATORIE!!! în școală a disciplinei Educație pentru sănătate (de fapt pentru promovarea sexualității, homosexualității și a altor perversiuni sexuale). Majoritatea celor invitați sunt de la ong-uri anticreștine și de promovare a homosexualității.
    Vă rugăm din tot sufletul, rugați-vă azi și mâine lui Dumnezeu și Măicuței Domnului (Psaltirea, Acatistul Sf.Acoperământ, Paraclisul, Rugăciunea lui Iisus) pentru ca să nu îngăduie uciderea a ceea ce a mai rămas curat în sufletul copiilor.
    Dați mesajul la cât mai mulți.
    Pr Mirel

    Facem un apel duhovnicesc către ortodocșii de pretutindeni de a se ruga Preabunului Dumnezeu să oprească o astfel de fărădelege, care va perverti pentru totdeauna sufletele nevinovate ale copiilor noștri.

    Harul Preasfântului Duh să vă dea rugăciune fierbinte! Amin.
    Părinții Chiliei Buna Vestire
    Schitul Lacu – Sfântul Munte Athos

  2. Cotroceni. Când diavolul discută despre “educaţie şi sănătate”

    Atentie, text cu un continut mai deocheat! Aberatiile mele – nu va obositi!
    Concluzia mea in urma participarii la o parte din dezbaterea “Educatie pentru Sanatate” de la Cotroceni:
    1. Lucrurile pot fi voit complicate incat sa-l faci pe un parinte de copil sa creada ca e prost, adica incapabil sa-l invete pe copil sa se spele. Eu cred ca nu mai au bani sa-i ofere apa calda (instalatii, apa + incalzire) deoarece gazul din pamantul stramosesc are pret peste cel european, deh – faza cu Gazprom, apa e mai scumpa ca-n Sahara samd. Cu toate ca preturile mult crescute ar fi trebuit sa alimenteze si bugetul pentru amenajarea scolilor se pare ca nu avem apa curenta chiar si intr-un liceu din mijlocul capitalei;
    2. Nu ma asteptam sa aud cuvinte ca: sex oral, sperma in stomac, penis etc intr-o adunare “cotroceneasca”. Ei bine am simtit nevoia de lamaie. Am intrebat un consilier daca au asa ceva in dotare. Vorbesc de lamaie 🙂 Asta si din cauza ca vorbele erau rostite de o persoana cu barbison.
    3. “Presedintele” elevilor (nu am auzit la scoala copiilor mei de alegeri pentru asociatia respectiva) a tras concluzia ca trebuie introdusa ora de sanatate in trunchiul comun. De ce? Deoarece dirigintii obliga parintii sa voteze optionale gen matematica sau romana si bietii copii raman fara competente sexuale sanatoase. Ma intreb cum o arata practica la acest optional? Sau ne bazam in continuare doar pe teorie si imaginatie? Ce a ajuns scoala?
    4. O alta doamna sexy (la 200kg) era foarte inversunata ca nu se preda o teorie prin care copilul sa-si recunoasca sexul. Spunea ca parintii si-au dovedit incapacitatea in educarea copiilor. Tot scoala trebuie sa o faca. Ma intreb daca se ajunge la meditatii si la ora sexy de sanatate. Macar sa fie alese profe 90/60/90. A… si parintii trebuiesc educati…
    5. Un alt pitic al doamnei a fost identificarea in manuale de sanatate a baietelului de fetita. Cica, de ce sa se identifice doar prin lungimea parului? De ce nu se vad organele sexuale? Poate vrea si fetita sa aiba parul surt si baiatul penisul lung – adaug eu.
    Au fost si reprezentanti normali de ONG-uri. Noroc cu ei ca au mai echilibrat balanta.
    Sa nu credeti ca m-am distrat! Este foarte obositor sa asculti aberatii care au impact asupra viitorului copiilor.
    Uimitor! Consens!?! Toata lumea vrea binele copiilor … dar copii nu mai pot de binele asta … s-au saturat de memorat si de plictiseala … sa va fereasca Dumnezeu sa ajung la educatie, asa afon cum sunt, intr-o pozitie de decizie. Nu cred ca exista un nebun mai mare ca mine care sa ma numeasca acolo … prin promovare doar daca privatizam ministerul. L-as cumpara maine smile emoticon
    E tarziu! Nu mai aloc timp de verificare a textului. Va las pe voi sa-l corectati …

    Doru Iamandei

    – See more at: http://www.ziaristionline.ro/2015/11/27/sex-oral-si-sperma-in-stomac-la-cotroceni-cand-diavolul-discuta-despre-educatie-si-sanatate/#sthash.zYurMQX9.dpuf

Comentariile sunt închise.