Artileria grea a fost aruncată în luptă. Domnul Radu Ioanid, director în cadrul Muzeului Memorial al Holocastului din SUA, publică un articol în Adevărul în apărarea legii 217/2015, lege cunoscută mai bine sub numele de „legea antilegionară”.
Aplicarea legii antilegionare
Cazul juridic a lui Vintilă Horia este şi el simplu. El este autorul unei serii largi de articole antidemocratice, pronaziste, profasciste şi antisemite care au justificat războaiele de agresiune şi crimele în masă, care au avut loc la nivel naţional şi european, publicate în revista fascistă „Sfarmă-Piatră“ între 1937 şi 1941 […].
Vintilă Horia […] rămâne condamnat pentru crime de război. Legea 217/ 2015 este clară: conform ei nu se pot ridica pe terenuri publice monumente sau plăci memoriale care onorează memoria unor asfel de persoane şi nu se poate face asfel cultul lor.
Alta este situaţia lui Nichifor Crainic, autor al doctrinei statului etnocratic şi al antisemitismului fascist românesc, fost ideolog de frunte al LANC/PNC şi ministru al propagandei în timpul guvernării Ion Antonescu, achitat în 1995 de justiţia post comunistă română. În ciuda plamaresului său oribil, el nu intră deci sub incidenţa Legii 217/2015.
Domnul Ioanid ne arată cum trebuie aplicată „legea antilegionară”, dacă ai condamnare rămasă de pe vremea comuniştilor intri sub incidenţa legii. Dacă nu ai condamnare sau ai fost achitat, „în ciuda palmaresului oribil”, nu intri sub incidenţa legii.
Conform domnului Ioanid, Corneliu Zelea Codreanu, „în ciuda palmaresului oribil”, nu intră sub incidenţa legii, pentru că memoria i-a fost reabilitată, iar condamnarea sa a fost anulată. Iată mai jos decizia Înaltei Curţi de Casaţie a României:
Comisia, potrivit deciziei Nr. 1/940 dată de Comisia pentru revizuirea proceselor politice şi a decretului-lege Nr. 3226/1940 art. 4 şi art. 506 din procedură penală, decide:
Declară fără valoare sentinţa tribunalului militar, Secţia l-a, a Corpului II Armată Bucureşti, privitoare la defunctul Corneliu Zelea Codreanu şi îi reabilitează memoria.
Ordonă publicarea acestei hotărâri în Monitorul Oficial, pe cheltuiala Ministerului de Justiţie, şi într-un ziar din capitală, la cererea D-nei Elena Corneliu Codreanu, soţia Căpitanului.
Același lucru îl putem spune şi despre Mişcarea Legionară. Oricît ar acuza dl Ioanid Mişcarea Legionară, aceasta nu a fost condamnată de vreun tribunal internaţional pentru fascism, nazism, colaboraţionism, crime împotriva umanităţii etc.:
Odată cu exonerarea noastră de orice culpă, Comisia Instructorie de la Nürnberg a scos din cauză şi entităţile pe care le reprezenta Mişcarea Legionară: Guvernul Naţional şi Armata Naţională. Aceste entităţi nu sunt culpabile nici de „crima de război”, nici de „genocid”, nu sunt nici „fasciste”, nici „naziste”, nici ,,colaboraţioniste”.
După cum este bine ştiut, instrucţia e secretă şi nici nu se publică actele şi deciziile ei. S-au publicat, însă, darea în judecată şi sentinţa de condamnare de către Tribunalul Internaţional de la Nürnberg, a altor organizaţii. Astfel, în afară de partidele Fascist şi Naţional-Socialist, de SA şi, mai ales, de SS, au fost condamnate pentru „crime război“ şi „contra umanităţii“, pentru „fascism“, „nazism“ şi „colaboraţionism“, mai toate mişcările naţionaliste din Europa: „Rex“ a lui Leon Degrelle, „Ustaşa“ croată, „Crucile cu săgeţi“ – maghiară, „Hlinka“ – Garda slovacă etc.
Numai Mişcarea Legionară şi mişcarea „Strajnicii“ – bulgară (după modelul legionar), a profesorului CANTARGIEF, au rămas în afară de asemenea condamnări. (din declaraţiile şi Memorandumul d-lui MIHAIL ENESCU, fost Consul General al României în Germania la sfârşitul celui de-al II-lea război mondial)
„Tribunalele Poporului” versus „Tribunalele Populare”
Tot din articolul domnului Ioanid aflăm care este diferența dintre Tribunalele Poporului și Tribunalele Populare:
Amintesc aici că tribunalele speciale au luat fiinţă în aproape toate zonele ocupate, fie că erau controlate de sovietici ori de anglo-americani, pentru a investiga masacre şi a judeca făptaşi care au acţionat ca agenţi ai statelor aliate sau colaboratoare Germaniei naziste, suspectaţi de a fi comis fapte abominabile.
În România Tribunalele Poporului au funcţionat doar în intervalul 1945-1948, iar fapte circumscrise crimelor de război şi crimelor împotriva păcii şi umanităţii au continuat să fie judecate de cabinete speciale pană în 1955. În schimb, Tribunalele Populare, în care au funcţionat „asesorii populari“, pe care îi aminteşte domnul Pleşu, nu au nicio legătură cu instanţele speciale evocate mai sus. Instanţele populare sunt o creaţie a justiţiei comuniste „de clasă“ şi au fost înfiinţate începând cu 1948. Aşadar, nu asesorii populari au pronunţat condamnări pentru infracţiuni contra umanitătii sau circumscrise acestora. (sublinierile îmi aparțin)
Tribunalele Poporului sînt bune iar deciziile acestora sînt juste, cel puțin așa susține domnul Ioanid. Oare așa o fi? Să vedem.
Iuliu Maniu, președintele PNȚ, a fost arestat, judecat și condamnat pentru „înaltă trădare” de un asemenea Tribunal al Poporului. A fost arestat la data de 14 iulie 1947, procesul a început la data de 29 octombrie 1947, sentința de condamnare pe viață fiind pronunțată la data de 11 noiembrie 1947.
Din cîte știu eu, memoria lui Iuliu Maniu nu a fost reabilitată după 1989, condamnarea pentru „înaltă trădare” fiind încă validă. Ce ne facem, domnule Ioanid? Intră şi Iuliu Maniu sub incidenţa legii „antilegionare”? Să-i dărîmăm busturile? Să schimbăm numele străzilor care-i poartă acum numele? Doar a fost condamnat de un Tribunal al Poporului (bun), nu de un Tribunal Popular (rău).
Condamnarea comunismului
Iată părerea domnului Ioanid despre „răul comunist“:
Sunt absolut de acord cu Domnia sa (Andrei Pleșu, n.n.) că, în România, „răul fascist“ şi „răul comunist“ trebuie ambele studiate şi condamnate, sunt total de acord că România are nevoie şi de o lege cu ajutorul căreia să fie lustrati cei care au făcut crime şi abuzuri în timpul regimului comunist – crime şi abuzuri legate de privări de liberatate, torturi, împuşcări la frontieră, avorturi interzise, înfometarea populaţiei etc. Mai mult, sper că această aşteptată lege să incrimineze pe cei care au servit maşinăria de propagandă a statului comunist privându-i de dreptul de a publica în România o anumită perioadă de timp. (subinierile îmi aparțin)
Domnule Ioanid, la categoria celor „care au servit maşinăria de propagandă a statului comunist” intră și protejatul dumneavoastră, tovarașul Alexandru Florian? Nu de alta, dar acesta a fost propagandist al comunismului încă de la frageda vîrstă de 21 de ani.
Justiția română
Iată și părerea domnului Ioanid despre justiţia din România de astăzi:
Ştie domnul Andrei Pleşu că procurori ai judeţului Ilfov au evaluat în scris troiţa legionară de la Tâncăbeşti ca având un rol educativ? Ştie domnul Andrei Pleşu că fasciştii noştri autohtoni sunt trataţi cu indulgenţă de autorităţi, iar fasciştii „lor“ cu mai multă severitate? Ştie domnul Pleşu că în anul 2014 din 59 de cazuri de incitare la ură sau discriminare, nicio persoană incriminată nu a fost trimisă în judecată în România? Cu asfel de justiţie doreşte domnul Pleşu să reevalueze sentinţele Tribunalelor Poporului? (subinierile îmi aparțin)
Această justiție, care îi pute domnului Ioanid, este aceeași justiție lăudată pe plan internațional. Ultimul raport al Comisie Europene în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV), dat publicității în urmă cu o săptămînă, confirmă progresele semnificative ale sistemului de justiție din România. Tot conform acelui raport, problema României, frîna care o ține pe loc, este clasa politică care împiedică consolidarea reformelor de pînă acum.
Dar pentru domnul Ioanid Tribunalele Poporului din perioada 1945-1948 sînt standardul după care trebuie să ne ghidăm.
Punct ochit, punct lovit!
Iuliu Maniu si toti cei din lotul sau au fost judecati de Tribunalul MILITAR (nu Tribunalul Poporului) al Regiunii a II-a Militară – Secţia I. Toate documentele se gasesc astazi in arhive si se pot consulta la CNSAS. Manipulati cand lasati sa se inteleaga ca Maniu a fost judecat pentru crime de razboi ori crime impotriva pacii. In 1998, Maniu si toti ceilalti condamnati din 1947 au fost REABILITATI juridic.
Repet:cei care se leaga de Vintila Horia vor fi terorizati de stafia lui Anthony Quinn!
Or fi citit „A douazecisicincea ora?
Au vazut ca este antihitleriana si antistalinista?
Au vazut ca Ion Moise e „umflat” de nazisti dar ajunge prizonier la rusi?
Neue Zürcher Zeitung on April 2, 2007 publica urmatoarea opinie despre Vintila Horia:
„Unquestionably, in the 1930s Horia published essays such as „The Fascist Miracle,” and he had to answer for them. But what had his historical novels of the 1960s to do with that – books rich with ideas, with protagonists like Ovid, Boethius or Plato, works which deal with the grand theme of exile as a form of existence? It is as if one were to ignore „Being and Time” because Heidegger was close to the Nazis, or to refuse to print Louis Ferdinand Céline’s „Journey to the End of Night” because of his „Bagatelles for a Massacre” and his role in Vichy France.”
Despre ignobilul Radu Ioanid cititi aici:
http://www.altermedia.info/romania/2012/09/21/radu-ioanid-sperjurul-persona-non-grata/