Cunoscuta realizatoare de televiziune Marilena Rotaru, autoarea, printre altele, a excelentei cărţi Întoarcerea lui Vintilă Horia, a postat astăzi pe Facebook o mărturie valoroasă în favoarea scriitorului român laureat Goncourt, unul din numele intrate în vizorul Institutului „Elie Wiesel”.
Marcel Fontaine, citat de d-na Rotaru, explică nu doar o atitudine de tinereţe a lui Vintilă Horia, ci un întreg context istoric, de natură să mai risipească din basmele hulitorilor istoriei naţionale.
Redăm în continuare postarea d-nei Rotaru, fără alte comentarii:
Marcel Fontaine, fost profesor la București, cavaler al Legiunii de Onoare, decorat cu Crucea de Război română, combatant la Verdun și la Mărășești, singurul membru al Misiunii Universitare Franceze în România, arestat din ordinul Gestapoului în 1944, îi trimite un memoriu președintelui Academiei Goncourt:
”Vreau să vă pun în gardă împotriva minciunilor acumulate de o anumită presă din Paris și împotriva aserțiunilor conținute în comunicatele Legației R.P.R. Se afirmă mai ales apartenența lui Vintilă Horia la asociații ”fasciste”sau ”antisemite” (ca ”Organizația tinerilor fasciști”, ”Mișcarea antisemită din România”) care n-au existat niciodată în România…
[…] Dar această greșeală de tinerețe, care a fost și aceea a numeroși elevi de-ai noștri români din generația sa, nu o putem despărți de împrejurări speciale în care a fost comisă.
Tineretul român, crescut de părinți într-un sentiment de dragoste pentru Franța, n-a trecut de partea Germaniei decât dintr-o decepție, dintr-un fel de ciudă de îndrăgostit decepționat.
România a avut încredere în Franța, pentru a fi protejată de amenințarea uriașului și secularului ei dușman, Rusia. Căderea Franței o lipsea de sprijinul tradițional. În acel moment numai Germania mai putea să o salveze de la pieire.
Germania îi oferea garanțiile de care avea nevoie și îi promitea restituirea ”Alsaciei” și ”Lorenei” sale, Basarabia și Bucovina, anexate de Uniunea Sovietică.
Pentru tinerii români din acea epocă, prietenia germană era singura șansă de supraviețuire a țării lor și adesea doreau această alianță cu inima îndoită….
Partidul Comunist Francez n-a aprobat pactul germano-sovietic?
Numeroși pronaziști notorii, cu totul de altă anvergură și nocivitate decât Vintilă Horia – din acel îndepărtat moment – sunt acoperiți de onoruri și flori în inima Parisului. Mă voi mărgini să citez un exemplu, cel mai tipic dintre atâtea altele: academicianul, profesor și doctor la Sorbona, Mihail Ralea, însărcinat de câțiva ani să negocieze acorduri ”culturale” franco-române, a fost, în calitatea sa de ministru, un artizan al politicii pronaziste care se reproșează neînsemnatului ziarist de atunci Vintilă Horia… Nu există amnistie pentru foștii naziști decât dacă devin procomuniști?”.
