Societatea americană, în ciuda propagandei care încearcă să transmită contrariul, este o societate stratificată. Pentru simplificare, o putem împărți în trei straturi:
- aristocrația
- clasa conducătoare
- americanii de rînd
La vîrf avem aristocrația, care cuprinde vechile familii, oamenii cu foarte mulți bani, miliardarii. Aceștia sînt adevărații conducători, doar că nu ies în față, nu se expun. Ei conduc prin intermediul reprezentanților clasei conducătoare, din rîndul căreia se aleg politicienii. Restul americanilor trăiesc cu iluzia că ei au puterea, că își aleg conducătorii prin vot.
Realitatea este cu totul alta. Finanțarea unei campanii electorale este prohibitivă pentru marea majoritate a americanilor. De aceea, cei ce candidează cu șanse de reușită sînt cei sponsorizați de cei cu bani, adică de aristocrație. Acesta este și motivul pentru care, în ciuda nemulțumirii populare, la fiecare ciclu electoral americanii au de ales cam între aceeași candidați. Consecința este încrederea extrem de mică de care se bucura politicienii, pentru anul 2015 Congresul american avînd un grad de încredere de doar 8% în rîndul americanilor! Președintele stă ceva mai bine, 33% nivel de încredere.
Aici intră în scenă Donald Trump. Cu o avere între 4 miliarde, așa cum zic unii, și 10 miliarde de dolari, așa cum zice el, face parte din aristocrația americană, clasa care conduce și controlează din umbră America, prin intermediul politicienilor. Că așa stau lucrurile o confirmă chiar donațiile sale din trecut, care s-au distribuit în mod egal atît democraților cît și republicanilor, cele două mari partide care se succed la conducere, practic cele două fețe ale aceleiași monede. Cred că toată lumea e de acord că putere, notorietate și bani avea și pînă acum, de aceea nu cred ca acestea sînt motivele pentru care a decis să candideze. Dacă eliminăm aceste motive, rămîn doar două, unul e că vrea să distrugă de tot America, iar al doilea e că vrea să salveze ce se mai poate salva.
În acest punct cred că putem elimina motivația de a face rău, de a distruge America. Dacă acesta ar fi fost scopul său, nu trebuia decît să stea deoparte și să aștepte. De acest lucru se ocupă cu succes atît democrații, cît și republicanii. E suficient să amintim doar de acțiunile ultimilor doi președinți americani, George W Bush, republican, și Barack Obama, democrat, pentru a vedea că așa stau lucrurile.
George W. Bush a fabricat dovezile și a mințit pentru a justifica invadarea Irakului din 2003. În prezent, în Irak e haos. Barack Obama nu s-a lăsat nici el mai prejos, susținînd așa zisa „primăvară arabă”, în urma căreia și în Egipt, Libia, Siria și Yemen s-a instaurat haosul. De conducerea „înțeleaptă” a celor doi se „bucură” în prezent Europa, care este invadată de musulmani.
Așa că rămîne în picioare ultima ipoteză. Donald Trump chiar vrea să facă bine, să repare ce se mai poate repara. Nu degeaba sloganul său de campanie este „Make America great again!”, adică „Să refacem gloria Americii!”. Nu degeaba s-au aliat democrații cu majoritatea „elitelor” republicane în încercarea de a-l doborî. Cel mai recent exemplu este Mitt Romney, ultimul candidat republican la funcția de președinte al SUA, cel învins categoric de Barack Obama în 2012.
Iată ce spunea Mitt Romney despre Donald Trump în urmă cu patru ani:
Sînt anumite lucruri pe care nu poți să ți le imaginezi că ți se vor întîmpla în viață. Acesta este unul dintre ele. Să fiu azi în unul din hotelurile magnifice ale lui Donald Trump și să primesc susținerea sa. Sînt onorat și foarte recunoscător pentru aceasta.
Și iată ce spune același Mitt Romney despre Donald Trump în prezent:
Necinstea este trăsătura caracteristică a lui Trump… Gîndiţi-vă la calitățile lui Donald Trump, intimidarea adversarilor, lăcomia, lauda, misoginismul, comportamentul de copil de clasa a III-a.
O altă marionetă controlată de elita americană este realizatorul radio și TV Glenn Beck, care a spus în direct, în cadrul uneia din emisiunile sale radio, că dacă ar avea un cuțit și s-ar afla suficient de aproape de Donald Trump „nu s-ar opri din înjughierea” acestuia pînă cînd ar muri.
De aceea, este semnificativă și extrem de relevantă candidatura lui Donald Trump la funcția de președinte a SUA. Pentru că a reușit să deranjeze elitele şi, dacă va fi ales președinte, va avea șansa de a deraia planurile ascunse ale acestora.
Ori le deraiaza (planurile elitei/aristocratiei), ori ii inchid aia gura ca lui Kennedy.
DIGI 24 il ataca agresiv, in stil stalinist, pe Trump. De ce? Pentru ei este mai interesant Soros?
http://www.lemonde.fr/elections-americaines/article/2016/03/03/le-tout-sauf-trump-s-organise-chez-les-republicains_4876280_829254.html
http://uk.businessinsider.com/george-soros-hillary-clinton-super-pac-2016-2?r=US&IR=T
1) „Make America great again!” Nu vad sensul. Nu e noua; a fost si lozica fostului presedinte Ronald Regan; atunci cand URSS-ul emitea pretentii. Acum SUA este singura superputere militara si economica a lumii care poate castiga lejer un razboi cu Rusia+China+India+Iran+Coreea de Nord; iar altii care sa se opuna si sa conteze semnifivcativ nu exista.
2) Mostra de spiritualitate la standarte Donald Trump: „O afacere reusita este aceea in care imi ruinez partenerul !” De admirat doar ca e sincer.
3) Daca as vota cu Trump as vota doar ca sa nu iasa LGBTista Hilary Clinton; dar nu cu convingere.
Cred ca e vorba de o revolutie, se ise din tiparele stabilite de ARISTOCRATI. Donald Trump a reusit sa atraga americani de rind, sunt curios daca va fi validat de Republicani. Daca va fi validat de Republicani va fi Presedinte