Profesor la Timișoara, fost asistent al lui Nae Ionescu la Universitatea din București, era căsătorit cu cântăreața de operă Elena Popova. A făcut parte din gruparea de la Cuvântul, apoi din cea de la Meșterul Manole, desprinsă din Gândirea lui Nichifor Crainic, împreună cu Vintilă Horia, Horia Nițulescu, Ovid Caledoniu, Miron Suru, Virgil Carianopol sau Ion Șiugariu. După cum avea să mărturisească Vintilă Horia, a fost „omul cel mai inteligent pe care l-am întâlnit în prelungile mele peregrinări prin timp și locuri“. [1]
Fără apartenență politică („Nu“, „fără partid“, „apolitic“), [2] a fost arestat pe 9 iunie 1949 și condamnat de Tribunalul Militar Timiș, prin hotărârea nr. 369/1949, la trei ani de închisoare „corecțională“ pentru „trecere de Frontieră [din] motive Economice“, pentru că „În 1949 a trecut fraudulos frontiera cu Iugoslavia“.
De la închisoarea Timișoara, unde a fost deținut inițial, a fost transferat la Gherla, probabil pe 24 aprilie 1950. [3]
Aristide Ionescu l-a cunoscut în toamna aceluiași an, în camera de detenție 108, odată cu instituirea izolării în vederea „demascărilor“: „Puteai discuta ore în șir cu acest om cu o inteligență ieșită din comun. Spunea că a încercat să treacă granița pentru a scăpa de soție“. [4] Este îndoielnic că acesta va fi fost motivul, însă, din cele relatate lui Ionescu, între el și soție relațiile erau complicate.
Ionescu a fost trecut prin „demascări“ la camerele de detenție 105 și la 104 de la același etaj III, apoi mutat din nou la 105, unde i s-a spus că îl va găsi pe Popovici, pentru a-l „trage de limbă“. [5] El l-a pus însă în gardă, iar profesorul a înțeles: a început să vorbească negativ despre Mișcarea Legionară, și-a exprimat atașamentul față de noul regim și chiar l-a criticat pe Nae Ionescu, mentorul său. „Astfel, prin discuții, Axinte [Axente] Popovici poza într-un intelectual cu vederi democratice [comuniste – n. n.], afirmând că imediat ce va ieși din închisoare va studia marxismul. Atunci nu știam că Țurcanu avea notat tot ce vorbise Popovici prin celelalte camere și că era în discordanță cu ceea ce spune[a] acum. Într-o noapte Țurcanu l-a bătut spunând că nu păcălește pe nimeni dacă acum vorbește într-un fel și înainte vorbise altfel. A recunoscut imediat că eu îl avertizasem cu ceea ce se întâmplă aici și astfel a încercat inducerea în eroare“. O indvertență: Țurcanu era în acel moment la închisoarea Pitești.
Pe 30 mai 1951, Popovici a fost transferat în lagărul de la Poarta Albă, de la Canalul Dunăre – Marea Neagră, la muncă forțată.
Un an mai târziu, pe 30 mai 1952, i-a expirat pedeapsa, însă nu a fost eliberat, ci a fost reținut, pe baza unui ordin al Direcției Lagăre și Colonii de Muncă (nr. 34823/1952), până pe 9 iulie același an, apoi, începând cu ziua următoare, a primit o condamnare administrativă de 24 de luni, prin decizie a Securității (cf. adresa nr. 647161/1952).
În continuare, a fost deținut în lagărul de la Coasta Galeș (16 noiembrie 1952 – 11 aprilie 1953), unde este înregistrată și o schimbare în modul de a-l aprecia: fișa sa este marcată cu dungă neagră, semnul distinctiv pentru „legionari“ (reali sau presupuși, căci regimul nu făcea distincția), un semn rău prevestitor.
A fost transferat în lagărul de la Peninsula (11 aprilie 1953 – 26 octombrie 1953), apoi readus la Coasta Galeș.
Pe 10 iulie 1954 i-a expirat pedeapsa, iar pe 24 iulie a fost transferat la Securitatea regională Timișoara (cf. ordinului nr. 175478/1954), pentru o anchetă suplimentară. Pe 22 noiembrie a fost „depus“ la închisoarea Jilava, în depozitul Securității (mandat de arestare nr. 240/1954), pentru „Crimă de război“, în baza Decretului 207/1948, pe motiv că „S’a pus în slujba fasciștilor, contribuind prin fapte proprii la realizarea scopurilor lor politice“. Cu certitudine au fost folosite informațiile care i-au fost smulse prin „demascări“, susținute apoi prin alte anchete.
Pe 22 noiembrie 1954, prin hotărârea nr. 1277 a Completului III Penal al Tribunalului București, a fost condamnat la cinci ani de „temniță grea“ pentru „Crimă c[ontra]. umanității“.
Pe 18 decembrie 1955, în contextul „destinderii Est–Vest“ („spiritul Genevei“) a fost eliberat pe baza Decretului 421/1955, restul pedepsei fiindu-i grațiat.
____________________________________________________
NOTE
[1] Vintilă Horia, Memoriile unui fost săgetător, Editura Vremea, București, 2015, p. 119.
[2] Cf. fișele sale matricole penale.
[3] Documentul este prost scanat, iar ziua și luna nu se înțeleg.
[4] Aristide Ionescu, Dacă vine ora H pe cine putem conta?, Pitești, Editura Zodia Fecioarei, 2010, pp. 70-71.
[5] Aristide Ionescu, Dacă vine ora H pe cine putem conta?, Pitești, Editura Zodia Fecioarei, 2010, pp. 77-71. Pentru context, a se vedea lucrarea noastră Reeducarea în România comunistă (1948-1955). Târgșor, Gherla, Iași/București, Polirom, 2010.
- Protestul din ziua de azi - 3 februarie 2017
- Ideea de familie, temă electorală? - 23 octombrie 2016
- Despre Congrese și Fronturi istorice - 5 septembrie 2016