Iată că și domnul Ion Cristoiu are nevoie de o doză zdravănă de lecitină.
Mai jos îl vom confrunta pe domnul Ion Cristoiu din prezent cu domnul Ion Cristoiu din octombrie 2000.
Ion Cristoiu din prezent:
Marian Munteanu a vrut să candideze la Preşedinţie, în 2000, din partea PNR, formațiune condusă de Virgil Măgureanu. (fals, n.n.)
N-a tresărit nimeni atunci la decizia luată de PNR.
Au fost tresăriri la acceptarea de către Marian Munteanu a condiţiei de candidat al lui Virgil Măgureanu.
N-a tresărit, deoarece PNR era un partid mic, în căutare disperată de lovituri mediatice şi, în plus, avea o platformă naţionalistă.[…]
Marian Munteanu e practicantul unui naţionalism delirant, a unui naționalism de cădelniță și tămîie, de camilafcă și barbă neîngrijită, altfel spus, un naționalism peste care s-au turnat ciubere de agheasmă: România e Grădina Maicii Domnului; România e o bucățică de Rai; România e ținta străinilor hrăpăreți, care vor s-o stoarcă de bogății; România e Noul Ierusalim. (blogul domnului Cristoiu)
La data de 25 octombrie 2000 domnul Ion Cristoiu scria un articol intitulat „Gestul exemplar al lui Marian Munteanu” din care redăm următoarele:
M-am numărat printre putinii jurnalisti care au salutat aparitia lui Marian Munteanu în plutonul candidatilor la Presedintie. Spre deosebire de altii, nu vedeam o incompatibilitate între fostul lider al universitătii si Alianta Natională (PNR-PUNR). În plus, cunoscându-l mai bine pe Marian Munteanu, stiam că e o personalitate redutabilă, un politician de fortă, în stare, prin campania purtată, să strângă multe voturi. Nici acum când Marian Munteanu si-a anuntat public divortul de AN nu renunt la teza că între tânărul candidat si formatiunea condusă de cuplul Virgil Măgureanu – Valeriu Tabără ar fi o incompatibilitate. Spunând acestea mă refer, printre altele, si la nationalismul luminat comun lui Marian Munteanu si alianta PNR-PUNR. (sublinierile îmi aparțin)
[…]
Ca să nu mai spunem că Marian Munteanu si-a propus drept temă a campania sale denuntarea celor 10 ani de politicianism dâmbovitean, propunând împrospătarea clasei noastre politice prin atragerea tinerilor, tinuti departe de politică fie pentru că scena a fost tot timpul ocupată de aceiasi actori îmbătrâniti în ticuri stiute pe de rost în gesturile si declaratiile lor, fie pentru că spelunca politică postdecembristă le-a făcut scârbă. Ajuns candidat, Marian Munteanu a trecut la transpunerea în practică a credintei sale, cerând ca pe listele pentru Parlament ale AN să-si găsească locul cât mai multi tineri. Politicienii n-au înteles că această miscare era singura sansă a formatiunii de a iesi din anonimat, de a birui în confruntarea cu alte partide, deja înfipte solid în constiinta românilor. Drept urmare, fruntasii Aliantei Nationale s-au grăbit să treacă pe liste oamenii lor, dând deoparte tinerii de dragul unor membri marcanti ai PNR si PUNR, ahtiati să ajungă în Parlament. Astfel, Marian Munteanu si-a dat seama că e folosit pe post de locomotivă pentru a trage un tren hodorogit, plin de pasageri cu cefe groase, multumiti să privească pe ferestre succesiunea peisajului. Om lucid, candidatul a realizat că refuzul formatiunii de a tine cont de teza sa privind promovarea tinerilor îi aduce un dublu dezavantaj: a) îl transformă într-un simplu fanfaron; b) micsorează drastic sansele Aliantei Nationale de a trece drept o formatiune net diferită de alte partide, nouă pe scena prăfuită a politicii noastre. Rămânând mai departe candidat, el risca să-si compromită definitiv destinul politic. Decizia sa e, din acest punct de vedere, salutară. Ea trădează o personalitate puternică, deosebită de cea a multor politicieni postdecembristi, gata de orice compromis numai pentru a ocupa un loc în Parlament sau de a fi, timp de câteva luni, vedete ale clipei. (sursa)
Iar despre cum a ajuns Marian Munteanu să „colaboreze” cu Virgil Măgureanu am scris ieri. Tot acolo găsiți și articolul integral de atunci al domnului Ion Cristoiu.
Acum serios vorbind: mai exista oameni inteligenti in tara asta care nu fi constatat ca in pana lui Ion Cristoiu salasluiesc concomitent un talent scriitoricesc remarcabil dar si o lipsa de caracter cum rar se mai vede?
De altfel nu este prima oara cand acest om scuipa unde a lins. Sau ”vita-vercea”. PACAT, „MAESTRE”!
Poate de aceea este si peltic!Madularul naravas il tradeaza in functie de unde vin banii.Din pacate pentru noi cetatenii majoritari, banii se capitalizeaza numai in buzunarul unora ca alte Cristoiu,Popescu….!