Părintele Alexandru Coman (PALC, așa cum îi place să se semneze) publică pe un site al unor așa ziși „conservatori români” un articol intitulat „Legionarismul, cel mult o erezie” în care, cu superioritate, fără a demonstra ceva, dă sentințe. Domnia sa crede că știe ce a fost legionarismul și ne lămurește și pe noi, doar că pornește cu stângul chiar din titlu.
Mai întâi să vedem ce înseamnă erezia:
EREZÍE, erezii, s. f. 1. Doctrină sau credință religioasă care ia naștere în sânul unei biserici, abătându-se de la dogmele consacrate, și care este condamnată de biserica respectivă. 2. Fig. Greșeală, eroare, rătăcire. – Din fr. hérésie, lat. haeresis. (DEX Online)
A fost legionarismul o doctrină religioasă care s-a abătut de la dogmele ortodoxe consacrate? A fost cumva condamnat de Biserica Ortodoxă? Categoric, nu. Discuția ar trebui să se oprească aici, mai ales că un preot ar trebui să știe ce înseamnă erezia. Poate nu știe PALC, dar Mișcarea Legionară nu a vrut să schimbe credința ortodoxă, nici nu avea cum având în vedere ca în Mișcare s-au regăsit și ortodocși, și catolici, și greco-catolici, și evrei, și oameni care nu erau neapărat religioși.
Dar să comentăm un pic și cuprinsul articolului. PALC se leagă de violențele legionare. Dacă domnia sa tot s-a apucat să analizeze perioada interbelică ar fi trebuit să meargă până la capăt și să vadă că violența era ceva normal în perioada respectivă. Amintește de uciderea de către Corneliu Zelea Codreanu a prefectului de poliție din Iași, Constantin Manciu, fără să se obosească să explice și cum s-a ajuns în situația respectivă. Să explicăm noi, folosindu-ne de surse din perioada aceea:
Poliția din Iași. Studenții au fost bătuți de însuși prefectul poliției
Ni-l închipuim pe Dl. Manciu, prefectul poliției din Iași, ca pe unul din cei mai străluciți polițisti ai veacului trecut, ilustrat prin violență și brutalitate.
Dl. prefect Manciu, deși politist din 1924 și într-un oraș de cărturari ca Iașii, și-a inaugurat sistemul de anacronice violențe polițienești anul trecut, la congresul profesorilor universitari. D-sa a fost în stare să ție în loc un congres de dascăli universitari, fiindcă așa-i dictau impulsiile polițiste. Degeaba s-a protestat apoi, căci Dl. prefect al poliției Iași își avea temeiuri sprijinitoare politice, împotriva jignirii aduse celei mai alese categorii de intelectuali. Și de atunci Dl. Manciu și-a continuat cu osârdie procedeele polițienești pe care le-a ilustrat mai ales zilele trecute, când a bătut, a bătut cu sete, a lovit cu stăruință, a însângerat cu răutate pe studenți și a ordonat apoi subalternilor d-sale să-l imite cu aceeasi râvnă de brutalitate.
Orice ar fi făcut studenții de la Iași, dacă ar fi fost asasini chiar, nu trebuia să fie bătuți.
Întâi, să se fi făcut anchetă, să se fi sesizat parchetul, să fi fost arestați, legați în fiare dar nu snopiți în bătaie. Dl. prefect Manciu e desigur obligat în însărcinările sale să aplice și anume ordonanțe în ce privește protecția animalelor. Credem chiar că le aplică. Prin urmare D-sa păzește să nu fie bătuți caii, să nu fie torturați porcii.
Și totuși, Dl. Manciu, care va fi făcut ca student studii de drept penal și va fi citit ceva din literatura penală, pe care poate că îi va fi recomandat-o chiar distinsul penalist, Dl. Iulian Teodorescu, care propovăduiește spulberarea acțiunilor brutale și din pușcării, a bătut personal pe studenți, i-a schingiuit, i-a umplut de sânge. Dar dacă studenții bătuți nu vor fi vinovați de nici una din absurditățile ce li se aruncă în spate? Atunci? Bătaia se întoarce? E desigur nevoie de o anchetă judecătorească. Dar mai e nevoie de o sancțiune care să pună pe dl. Manciu în imposibilitate de a-și mai fortifica mușchii pe capetele studenților.
B. Cecropide, Universul din 8 iunie 1924
Ziua următoare în același ziar, Universul, găsim următorul articol:
Ei au fost provocați de Poliție și schingiuiți fără nici o vină. Un prefect de poliție bătăuș. Manciu trebuie destituit
Am scris într-un număr precedent asupra banditismelor săvârșite de Dl. Manciu, prefectul Poliției din Iași, împotriva studenților. Pentru azi vom reproduce câteva pasaje din Memoriul studenților înaintat Ministerului de Interne. Studenții zidari. În memoriu se spune:
Studențimea creștină de la Universitatea din Iași a luat hotărârea încă de acum o lună, să clădească prin muncă proprie, un cămin cultural…
Provocarea prefectului de poliție
Abia întruniți, ne-am și văzut înconjurați de o companie de jandarmi și întreg aparatul polițienesc, în frunte cu prefectul Manciu.
În vreme ce noi stăteam cu toții foarte linistiți, ei cu armele întinse s-au repezit asupra noastră începând a ne înjura si a ne lovi în modul cel mai barbar posibil. Crezând că vor găsi arme la noi ne-au percheziționat pe toți fără a găsi ceva la vreunul. În timpul perchezitiei au încercat să introducă colegului Corneliu Zelea Codreanu un revolver și niște hârtii, contra cărui fapt el a protestat. Pentru aceasta a fost bătut de către polițaiul Manciu, inspectorul Clos, comisarul Vasiliu și împreună cu toți ceilalți agenți și jandarmi l-au legat ca pe cel din urmă borfaș. La fel ni s-a întâmplat și la o bună parte din cei ce eram acolo. Am fost declarați arestați și împrejmuiți de cordoane de armată, duși la Prefectura de Poliție.
Și copiii de pe drum au fost bătuți
Pe drum au fost întâlniți mai mulți elevi de la diferite licee din localitate, care mergeau la parcul sportiv pentru a exercita jocul oina, convocați fiind de d-nii directori ai liceelor respective. Toți aceștia au fost arestați și duși împreună cu noi, studenții, la poliție după ce, bineînteles, au fost bătuți în văzul tuturora, de însuși polițaiul Manciu și ceilalți polițiști. La poliție au fost ținuți toată ziua. Pe o parte dintre noi ne-a bătut până la leșin si ne-a eliberat: o parte am dat declarații scoase prin amenințare, iar altă parte am fost eliberați fără să ni se mai ia vreo declarație.
[…]
Faptele de mai sus nu pot rãmâne nepedepsite. Prefectul de politie Manciu, dovedit agent provocator si vinovat de torturarea studentilor de la Iasi, trebuie sã-si primeascã pedeapsa fãrãdelegilor sale. („Universul”, 9 iunie 1924)
În data de 10 iunie 1924, în același ziar, Universul, găsim următorul articol
Iașii sub teroarea prefectului de poliție
„Transportați în beciurile Poliției, acești studenti au fost supuși la cele mai groaznice chinuri. Unii dintre ei au fost spânzurați cu capul în jos, loviți peste tălpile picioarelor cu vâna de bou. Studentul Corneliu Codreanu a fost legat, apoi pălmuit și torturat de însuși prefectul de poliție. Sănătatea lui este zdruncinată. Ceilalți studenți arestați prezintă grave leziuni corporale.
Trei sute de studenți au reclamat faptele de mai sus procurorului general, cerând ca medicul legist să examineze starea colegilor torturați.”
Au urmat proteste, telegrame trimise la București în care lumea cerea să se facă dreptate, să fie anchetate faptele lui Manciu și a celorlalți polițiști. Degeaba. Rezultatul a fost că Manciu a fost decorat cu „Steaua României” în grad de comandor, iar ceilalți comisari de poliție care au participat la schingiurea elevilor și studenților au fost avansați în grad.
Și a venit ziua de 25 octombrie 1924. Să-i dăm cuvântul lui Corneliu Zelea Codreanu. Așa e normal, orice acuzat are dreptul să-și explice acțiunile și să se apere:
În atare condițiuni sufletești și de fapt m-am prezentat la Judecătoria Ocolului 2 Iași, sâmbătă dimineața, ca avocat alături de colegul Dumbravă, în procesul colegului Comârzan, schingiuit de Manciu.
Prefectul s-a prezentat cu întreaga poliție și în plină sedință, în fața avocaților și a judecătorului Spiridoneanu care prezida, s-a năpustit asupra noastră. În aceste împrejurări, cu riscul de a mă pierde, strivit de cei douăzeci de polițiști înarmați, am scos revolverul și am tras. Am țintit în cine se apropia de mine. Primul, a căzut Manciu. Al doilea, a căzut inspectorul Clos, al treilea, un om cu mult mai puțin vinovat, comisarul Hușanu. Ceilalți au dispărut. (Corneliu Zelea Codreanu, Pentru Legionari)
Acum să facem o analogie. Să zicem că o femeie e bătută și terorizată permanent de soț, să zicem că femeia apelează la ajutorul autorităților dar că acestea nu fac nimic, ba din contră, îi dau o diplomă de bună purtare soțului. Într-o zi, când soțul se repede asupra soției să o mai bată odată, aceasta se apără și-l omoară. Da, femeia a omorât un om dar este ea criminală?
Despre asasinarea lui I. G. Duca, cel considerat de Petre Roman, unul dintre călăii generației studențești din 1990, a fi „cea mai importantă figură a partidului după Brătieni„, am scris zilele trecute. Despre asasinarea lui Nicolae Iorga am scris ceva mai demult.
Realitatea este că perioada interbelică a fost extrem de violentă, absolut toate partidele care s-au succedat la guvernare au folosit violența pentru a guverna. Dacă s-ar studia cu seriozitate perioada respectivă ar fi ușor de observat că, din punct de vedere al violenței, legionarii nu se deosebeau cu nimic de liberali sau țărăniști. Iar dacă s-ar extrapola crimele unor liberali sau țărăniști din perioada respectivă asupra tuturor liberalilor și țărăniștilor, așa cum se face cu legionarii, am putea spune că toți liberalii și toți tărăniștii sunt criminali.
În același articol PALC reproduce câteva versuri din poezii și cântece legionare care ar dovedi, în concepția sa, caracterul violent și „accentul puternic pus de aceștia pe răzbunare”.
În cazul acesta să reproducem doar poezia lui Andrei Mureșanu, „Deșteaptă-te, române!”, actualul imn de stat al României:
Deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croieşte-ţi altă soartă,
La care să se-nchine şi cruzii tăi duşmani!Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Şi că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!Înalţă-ţi lata frunte şi caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai aşteaptă şi sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbaţi, juni, tineri, din munţi şi din câmpii!Priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
Cu braţele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viaţă-n libertate ori moarte! ” strigă toţi.Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
Dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-şi azi mână d-ajutori,
Şi blastămă cu lacrimi în ochi pe orişicare,
În astfel de pericol s-ar face vânzători!De fulgere să piară, de trăsnet şi pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inimă duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie şi foc!N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale şi azi le mai simţim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morţi numai o dăm!Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniţi-vă în cuget, uniţi-vă-n simţiri!
Strigaţi în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă şi silă, viclene uneltiri!Preoţi, cu cruce-n frunte! căci oastea e creştină,
Deviza-i libertate şi scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăşi în vechiul nost’ pământ!
Mai putem aminti și alte poezii și cântece patriotice dar ne-am lungi prea mult. Asta ce înseamnă? Că românii sunt violenți? Că-s răzbunători? Nicidecum. Poate doar PALC și așa zișii „conservatori români” pot trage asemenea concluzii.
Articolul onorabil, corect si argumentat ar trebui continuat cu numeroasele assassinate impotriva unei organizatii legale incepute cu monstrul de manciu si terminand cu alt monstru sinistru, chiorul armand, toate sub obladuirea unor partide politice si a macelarului carol tradatorul si vanzatorul de tara. Si azi,”horibile dictum” toate redidivus, veninoase mincinoase si pline de ura, pangarind morminte…
citez din cartea aceasta : https://888adevarul8despre8arsenieboca8.files.wordpress.com/2016/03/arsenie-versus-arsenie1.pdf
„Noi nu suntem de acord cu trei mari greșeli
ale Mișcării Legionare: ecumenismul de formă uniată, lupta trupească împotriva păca- tului, ce i-a dus la implicarea în politică și la folosirea pretextului apărării pentru a face chiar și asasinate politice recunoscute de ei înșiși (că sunt și multe făcute de dușmanii lor și puse pe seama lor), și ideea eretică a mân- tuirii neamului prin vărsarea propriului lor sânge. „
Nu are legatura cu subiectul articolului. Miscarea Legionara nu si-a propus sa fie o organizatie exclusiv ortodoxa sau sa schimbe Biserica. Violentele si crimele din perioada respectiva nu pot fi expediate intr-un rand pe baza caruia unii dau verdicte.
Doar o cercetare serioasa, cu cartile pe fata, a perioadei interbelice ar fi benefica societatii romanesti. Nu intrebari de genul „Am o întrebare la care aş dori, dacă se poate, un răspuns de tipul Da sau Nu? Corneliu Zelea Codreanu a fost un criminal, aşa cum îl reţine istoria? Da sau nu?”
Singurul raspuns corect la o asemenea intrebare e „Nu”. Corneliu Zelea Codreanu nu a fost un criminal, a omorat un om in legitima aparare. Justitia din perioada respectiva a dat acest verdict in ciuda incercarilor autoritatilor de a obtine condamnarea sa. Si pentru ca lumea sa inteleaga e nevoie de o explicatie ca cea din articolul de mai sus.
De ce trebuia sa citati poezia unui uiat greco-catoloic? Nu erau destui poeti romani?
In primul rand pentru ca este imnul national al Romaniei.
In al doilea rand, nu stiam ca a fost greco-catolic si nu cred ca asta conteaza. Stiu ca a fost roman.
Articol bun şi echilibrat. În loc de legea 217 / 2015 erau mai OK o duzină din acestea!
Nu va mai uitati in gura lui PALC, e un papagal fara minte.