de Dennis Prager
Cei mai profunzi gânditori ai Americii sunt conservatorii. Există, desigur, liberali şi gânditori de stânga străluciţi, dar nu mă pot gândi la unul care să se apropie de adâncimea şi înţelepciunea celor mai buni scriitori şi gânditori conservatori. Care dintre istoricii liberali, de exemplu, s-a apropiat de înţelegerea vieţii şi a istoriei pe care a arăta-o Paul Jounson în multe lui opere de istorie? Cine de pe stânga îl poate egala pe psihiatrul/scriitorul Theodore Dalrymple? Care dintre editorialiştii de stânga înţelege natura umană, starea umanităţii, sau America contemporană aşa cum o fac George Will, Charles Krauthammer şi Thomas Sowell, sau mulţi dintre editorialiştii de la publicaţii precum National Review, City Journal, Commentary Magazine sau Wall Street Journal?
Spun toate acestea pentru a se înţelege că admiraţia mea pentru scriitorii conservatori de frunte, editorialişti şi gânditori, este adâncă şi de durată.
Există, totuşi, un „dar”.
Marea majoritate a scriitorilor conservatori de frunte, la fel ca şi colegii lor liberali, au o concepţie seculară asupra vieţii. Cu puţine excepţii, lumile politică şi intelectuală conservatoare sunt oarbe faţă de consecinţele secularismului. Sunt inconştiente la dezastrul la care a dus lipsa lui Dumnezeu în Occident.
Cei mai mulţi dintre republicanii de frunte şi cei mai mulţi dintre donatorii bogaţi ai Partidului Republican – în plus faţă de virtual toţi politicienii liberali şi de toţi specialiştii din think tank-uri – sunt neinteresaţi faţă de moartea religiilor şi valorilor iudeo-creştine în America şi în Vest. Ei cred că America va putea supravieţui morţii lui Dumnezeu şi a religiei, că conservatorismul fiscal şi sub alte forme lipsite de conservatorismul social vor putea apăra America.
Acest lucru arată cât de eficientă a fost îndoctrinarea seculară din şcolile şi din media noastră, căci chiar şi majoritatea gânditorilor conservatori nu numai că sunt ei înşişi seculari, dar par a nu avea nicio idee despre cât de mult civilizaţia americană se fundamentează pe fundaţiile religioase.
Ei nu par a înţelege că singura soluţie la multele – poate cele mai multe – dintre problemele sociale de care suferă America şi Vestul este o exprimare a credinţei iudeo-creştine. Oare copii din oraşe, care studiază Biblia şi merg la biserică în fiecare săptămână duc vieţi irosite, se alătură bandelor, au copii nelegitimi sau comit crime? În afara unei renaşteri religioase, cu ce ajută toate superbele critici conservatoare ale dezastruoaselor politici liberale de stânga pentru a ridica tinerii din oraşe?
Şi de ce cred oare conservatorii seculari că atât de mulţi amercani bogaţi şi educaţi au adoptat dogme ale stângii, cum ar fi feminismul, socialismul, ecologia şi egalitarismul ca pe nişte religii? Pentru că oamenii vor – trebuie – să creadă în ceva. Şi dacă nu este Dumnezeu şi creştinismul sau iudaismul, va fi o formă de stângism. De ce sunt protestanţii evanghelici, catolicii, evreii ortodocşi şi mormonii practicanţi aproape cu toţii conervatori? Deoarece au deja o religie şi, deci, ei nu au nevoie să facă apel la zei şi credinţe stângiste şi pentru că religiile iudeo-creştine au valori diferite de religiile stângiste.
Atunci când aceşti conservatori – oameni care îi venerează pe părinţii fondatori şi declaraţia de independenţă – citesc afirmaţia fondatorilor că toţi oamenii „sunt dotaţi de către Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile” cred ei în ceea ce fondatorii au scris? Sau ei sunt doar ecoul unor credinţe religioase iraţionale ale acelor timpuri, după cum cred cei de pe stânga?
Atunci când aceşti conservatori văd componentele a ceea ce eu numesc treimea americană – cuvintele ”liberty”, „In God We Trust” şi „e pluribus unum” înscrise pe fiecare monedă americană – socotesc ei că „In God We Trust” nu mai este necesar?
Preşedintele John Adams ne-a avertizat:
„Dat fiind faptul că nu avem un guvern prevăzut cu puterea de a se lupta cu pasiunile umane nestrunite de moralitate şi religie… constituţia noastră a fost făcută numai pentru un popor moral şi religios. Ea este complet inadecvată guvernării oricărui altuia”.
Crede oare gândirea conservatoare că el a avut dreptate sau că a greşit?
Problema nu este aceea că cei mai mulţi gânditori conservatori de frunte sunt secularişti; este aceea că ei par a nu înţelege că o Americă fără Dumnezeu şi iudeo-creştinism înseamnă sfârşitul Americii, tot astfel cum o Europă lipsită de Dumnezeu şi de iudeo-creştinism a însemnat sfârşitul Europei.
Traducere: Paul Ghiţiu
- De ce urăşte stânga banii lichizi. Războiul cu cash-ul, sau drumul spre sclavia totală - 9 februarie 2017
- Ce „nu trebuie să ştiţi” despre legătura dintre cei mai bogaţi şi cei mai săraci oameni ai planetei şi stânga planetară - 28 ianuarie 2017
- Trump a ajuns preşedinte pentru că i-aţi tratat pe oameni ca pe gunoaie - 23 ianuarie 2017
Un articol excelent, din pacate pentru autor, nu exista ceva numit iudeo-crestinism. Exista religia contemporana a iudaismului rabinic (dupa propriile marturisiri din Enciclopedia Iudaica fiind descendentii Fariseilor) si religia crestina, Biserica Crestina. Struto-camila iudeo-crestina este penibila.
Radu Greuceanu