Scurgeri de documente din Panama scot la iveală crima și corupția la nivel global

Începînd de ieri, firma de avocatură „Mossack & Fonseca” din Panama a devenit, probabil, cea mai cunoscută firmă de avocați la nivel global odată cu anunțul scurgerilor masive de documente confidențiale care scot la iveală corupția și/sau crimele financiare ale „elitei” mondiale.

Între cei menționați în documentele făcute publicității îi regăsim pe Vladimir Putin, președintele Rusiei, Bashar Al-Assad, președintele Siriei, Salman bin Abdulaziz bin Abdulrahman Al Saud, regele Arabiei Saudite, Mauricio Macri, președintele Argentinei, Petro Poroșenko, președintele Ucrainei, Pavlo Lazarenko, fost prim ministru al Ucrainei, Bidzina Ivanishvili, fost prim ministru al Georgiei, Ayad Allawi, fost prim ministru al Irakului, Sigmundur Davio Gunnlaugsson, prim ministrul Islandei, Hamad bin Jassim bin Jaber Al Thani, prim ministrul Quatarului etc.

Printre clienții firmei se află 29 de miliardari din topul Forbes al celor mai bogați 500 de pămînteni, vedete din lumea filmului, a muzicii și sportului, politicieni, oameni de afaceri dar și escroci implicați în scheme Ponzi și scandaluri financiare, criminali și traficanți de droguri. Toți au în comun dorința de a-și ascunde averile și de a nu plăti taxe.

Dacă pe bogătași sau pe hoți îi înțeleg că vor să-și ascundă averile și să plătească cît mai puțin, politicienii nu pot fi iertați. Cum e posibil să faci apel la sacrificiul cetățenilor de rînd, să le explici de ce trebuie ridicate taxele și de ce trebuie să tai din salarii și pensii în timp ce tu faci exact opusul? Cum e posibil să furi, să-ți acorzi salarii speciale și să iei mită fără nici o mustrare de conștiință după ce, în timpul campaniei electorale le-ai cerut oamenilor să aibă încredere în tine, să te voteze pentru că, odată ales, tu vei pune capăt exact acestor practici și vei lupta pentru asanarea societății de corupție și hoție? Pînă la urmă, de cîtă avere ai nevoie, de cîte milioane de dolari în conturi, de cîte case, de cîte mașini, avioane, iahturi etc?

RISE Project este partenerul pentru România al proiectului de investigație global #PanamaPapers. În zilele și săptămînile următoare vor dezvălui numele românilor sau a cetățenilor străini implicați în scandaluri din România. Deocamdată au publicat un prim episod, intitulat Secretele lui Steinmetz (I), în care arată cum a fost devalizată Rafinăria RAFO Onești și cum au rămas pe drumuri mii de români. Eroul principal este cetățeanul israelian Benjamin (Beny) Steinmetz, miliardar cu o avere de peste două miliarde de dolari. Alaturi de acesta au mai fost responsabili de colapsul RAFO Onești și cetățenii români Corneliu Iacobov, Marian Iancu și Ovidiu Tender, toți trei aflîndu-se acum în pușcărie pentru acest lucru.

Nu ratați în zilele următoare dezvăluirile celor de la RISE Project.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


4 comentarii la „Scurgeri de documente din Panama scot la iveală crima și corupția la nivel global”

  1. Bine, au aparut astia de acum, dar nu si americanii. Oare are legatura cu extradarea lui Gucifer? Si au dat publicitatii documentele astea niste jurnalisti de la o organizatie sponsorizata de soros. O fi intamplator? Hai, inghitim noi cat inghitim, dar totusi…

  2. De unde a pornit investigatia?
    De aici: http://www.lemonde.fr/evasion-fiscale/video/2013/04/05/offshore-leaks-comment-le-monde-a-remonte-la-piste-d-elie-de-rothschild_3154792_4862750.html
    Numele a 211 americani se gasesc pe lista fraudatorilor cu societati fantoma, inscrise in Panama.
    Din motive de tehnica finaciara, americanii prefera insulele Caiman.
    http://fusion.net/story/287671/americans-panama-papers-trove/
    Eu continui sa cred ca expunerea acestor cazuri in acest moment, este legata de presiunea pe care o pun americanii asupra europenilor,pentru semnarea Tratatului de Liber Schimb Comercial.
    In mod cert Putin si-a pus ceve bani la ciorap, dar e ridicol sa credem ca respectivul ciorap a ales sa il piteasca tocmai in Panama.
    Putin este cinic, mic de statura si seamana cu un personaj din Harry Potter, dar nu este prost.

Comentariile sunt închise.