Și dacă Marian Munteanu ar candida totuși? Independent!

Rezultatele unui sondaj de opinie, realizat, la comanda unui partid, în perioada 19-20 Aprilie a.c., pe 1.126 de subiecți și avînd o marjă de eroare de 3%, îl dă cîștigător la Primăria Capitalei pe Marian Munteanu. În ambele variante: candidat PNL și independent. Astfel, dacă ar fi candidat din partea PNL, Munteanu ar fi obținut 38%, iar ca independent – 36%. Adversarii lui erau creditați astfel: Gabriela Firea – 32%, candidatul PNL (în situația candidaturii lui Marian Munteanu ca independent) – 16%, Nicușor Dan – 10%, Ciprian Ciucu – 3%.

A fost luată în considerare și situația în care Munteanu nu ar participa la alegeri: Firea ar obține 35%, candidatul PNL, oricare ar fi, 25%, candidatul ALDE – 9%.

Potrivit aceluiași sondaj, la Consiliul General al Capitalei, PSD avea 32%, PNL – 28%, USB – 13%, ALDE – 8%, PMP – 5%, M10 – 4%, Ecologiștii – 4%, PRU – 2%, PRM – 1%.

Avînd în vedere că alegerile sînt într-un singur tur de scrutin (dacă nu cumva schimbă asta Curtea Constituțională, care judecă excepția de neconstituționalitate pe 4 Mai a.c.), Munteanu ar fi ieșit primar fără emoții. Ceea ce explică și campania de denigrare, extraordinar de puternică, dusă timp de zece zile contra lui. Și de ce sondajul nu a fost dat publicității. Dar iacătă s-a scurs pe surse.

Și-acum apare întrebarea: ce-ar fi să le facă Marian Munteanu o surpriză tuturor și să candideze ca independent?

O seamă de entuziaști au început să strîngă semnături pentru candidatura lui Munteanu ca independent și ar putea duce procesul la bun sfîrșit chiar dacă ultima zi de înscriere în cursa electorală este marți, 26 Aprilie. Înțeleg că mîine va fi montat un cort pentru strîngerea de semnături și la Universitate.

O altă întrebare este dacă Munteanu mai vrea să candideze. El a declarat în mod repetat că nu va candida, pentru a nu pune în dificultate PNL. Deși PNL nu a avut nici un fel de problemă în a-l pune pe Munteanu în dificultate.

Totuși, poate că liderul Pieții Universității s-ar mai gîndi în fața a 20.000 de semnături, cîte îi sînt necesare pentru candidatură.


Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost


9 comentarii la „Și dacă Marian Munteanu ar candida totuși? Independent!”

  1. Presa si autoelitele ar reactiona la fel. Iliescu totdeauna câstiga. PSD Firea va triumfa, masile vor ramâne cu impresia ca deranja pe toţi un presupus fanatic incoruptibil, iar în procesul Mineriadei, ba chiar în al Contrarevolutiei Teroriste, va fi greu sa mai fie necajit cineva dupa câte s-au scris despre pericolul demascat de Manolescu, CTP, Cristoiu, Pora, Fati, Cartianu, Mărieş, Cristian Preda, Boştinaru, Petre Roman, Mungiu-Pippidi, Ioniţă, Tăriceanu, Mircea Morariu, Mirel Palada si multi alti prestigiosi formatori de opinie, esential fiind ca s-au evitat astfel dezbateri pe cifre triste, ascunse cetatenilor de norul tabloidic: http://www.profit.ro/stiri/doar-3-dintre-pensiile-din-sistemul-public-se-apropie-de-sumele-date-fostilor-angajati-din-aparare-interne-si-sri-14700031
    http://www.contributors.ro/administratie/despre-na%C8%9Bionalism-azi/
    http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Special/Romania+furata/Romania+furata+Ce+se+putea+face+cu+108+miliarde+de+dolari

  2. Parerea mea sincera: Marian Munteanu ar trebui sa stea runda asta de alegeri locale si sa faca opozitie: si slava Domnului ca ar avea ce critica si pe cine critica! Si-ar intari pozitia in Bucuresti – pentru ca nu-i sigur ca va invinge daca candideaza acum, stanga e unita sub Firea si dreapta e dezbinata ca de obicei si chiar mai mult, cu o multime de candidati care ii vor fura din voturi lui Marian Munteanu – iar peste patru ani (dea Domnul sa traim si sa fim sanatosi pana atunci) va defila spre Primarie cu steagurile in frunte! Sau poate ca va candida la Parlament in toamna, independent: si va strange voturi berechet, acum totusi nu-i timp. Iar din Parlament, acum, va putea deschide gura mult mai bine decat daca ar fi un candidat din opozitie. Incet-incet, drumul de o mie de li incepe cu primul pas! (iar el a facut deja destui pasi. Important e ce vrea el?)

  3. Sincer vorbind,nu l-as dori pe MM,primar,dar l-as vota cu entuziasm in parlament.Functia de primar implica o mare experienta administrative si o multime de capcane si riscuri.

  4. Poate totusi,daca mai este timp,ar trebui sa candideze ca independent,pentru ca,chiar daca ar pierde(n-as crede),ar vedea real cum sta si ar putea sa-si pregateasca poate si viitorul mai cu discernamant.
    Cand a fost invitat(poate intentionat),la Antene,ca sa zic in doua vorbe,a fost lingusit si apoi bagat la mijloc,premeditat,pentru ca urma sa vina si d-na Firea acolo si oamenii(multi necunoscatori),sa faca diferenta,ca la reclame,ocolindu-se iarasi(pentru a cata oara)intelegerea adevarului.
    Eu cred ca MM stie foarte bine cu cine se lupta,nu vreau sa dau sfaturi(departe de mine gandul asta),dar as vrea sa spun ca sinceritatea cu naivitatea n-au facut vreodata casa buna.
    Nu te apuci sa te dai la lup in padure fara arme,ca te mananca.
    Poate ar trebui inca un pic de intelepciune,ca are de unde.

  5. Avem e momentul să candideze ….Nu va mai fi o asemenea ocazie. Candideaza pentru romani nu pentru sau in ciuda PNL-ului. Peste 4 ani va fi PREA TARZIU,,,,,Soros va fi peste TOT

  6. Sa faca asa cum crede dansul ca e mai bine si sa-l lumineze Bunul Dumnezeu, dar noi nu mai avem ani si ani de pierdut. As fi vrut sa-l pot vota. As vrea sa-l pot vota.

  7. Voturile pe care Marian Munteanu nu vor fi furate nici de PNL nici de orice alt partid …indiferent pentru ce va candida ….pentru simplu motiva ca lui MM nu-i va da votul decat oamenii informati si dezinteresati si de caracter ….

  8. Unui OM, i s-a oferit funcția de prim ministru, în schimbul șefiei unei mișcări tinerești. A refuzat și apoi a plătit cu viaţa! Dar atunci erau alte vremuri, alte caractere…!

  9. Ar fi o probă de credință vie strângerea celor 18-20.000 de semnături pentru Marian Munteanu, solicitarea către el și a câtorva ONG-uri sănătoase (patriotice și creștine) și poate în fața cererilor venite de jos (cetățenii Bucureștiului) și a inspirației venite de Sus (Dumnezeu), Marian Munteanu va candida și va scoate primăria Bucureștiului din ghearele mafiei politicianiste. Dar trebuie sprijinit de forțele sănătoase din București. PNL l-au invitat să-i ajute, și după ce au văzut că e atacat de adversari a fost abandonat și l-au rugat să renunțe. Din toată încercarea Marian a câștigat notorietate în plus față de cei care nu erau conștienți în 1990/Piața Universității. PNL a pierdut lamentabil, scufundându-se în lașitate.

Comentariile sunt închise.