Sinaxar românesc – Sfîntul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului

25 aprilie – Sfîntul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului

Trecut de curînd în rîndul sfinților (2003), Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului s-a născut pe la 1700 în părțile Rusiei, dar a ajuns exilat în părțile noastre, unde s-a așezat la Mănăstirea Dălhăuți, peste care a stărețit vreme de 20 de ani. În 1730-33 a înnoit Schitul Poiana Mărului și s-a retras în el cu 12 ucenici. Ca stareț la Poiana Mărului, egumenul Vasile conduce duhovnicește toate schiturile din Munții Buzăului, pe care le cercetează regulat, fie personal, fie prin scrisori, unindu-le în duhul isihast (deprins odinioară direct din mediile athonite). S-a mutat la cele veșnice pe 25 aprilie 1767, iar urmaș i-a fost vechiul său ucenic Paisie Velicikovski (pe care el însuși îl călugărise la Athos, în 1750), la rîndul său numărat cu sfinții (Biserica Ortodoxă Română îl pomenește pe 15 noiembrie) și socotit marele înnoitor al ortodoxiei româno-ruse în duh filocalic și isihast.

Poiana Mărului
Poiana Mărului

Sinaxar românesc

Răzvan Codrescu

About Răzvan Codrescu

Scriitor, publicist, editor, director literar al Editurii Christiana, redactor-şef al revistei Lumea credinţei, vice-preşedinte al Asociaţiei Ziariştilor şi Editorilor Creştini şi preşedinte de onoare al Asociaţiei „Rost”. Ultima carte publicată: ”O introducere în creștinism” (Ed. Christiana, Bucureşti, 2016).

Ne puteți urmări și pe Telegram: https://t.me/RevistaRost