Este un fapt ca, la fel ca in cazul islamului, problema LGTB este foarte prost abordata si inteleasa in mass-media conventionale si sociale. Dupa cum este un fapt ca nu toti cei care se declara crestini (eventual si ortodocsi) stapanesc conceptul, fie si in linii mari, in valorile pilon ale religiei si credintei crestine.
Confuzia – de principii, de planuri – atinge chiar si oameni inteligenti, bine intentionati. E firesc: lobbyurile Stangii universale, occidentale, lucreaza intens si programatic, de zeci de ani, ca sa zapaceasca mentalul colectiv si sa “distristruga din interior” – “distrugere creativa” spun ei – cel mai mare dusman al lor: sistemul de valori etice si spirituale crestine. Lucreaza programatic acolo unde conteaza: la cap; la educatie si informatie, pe care le malformeaza.
Rezultatele sunt remarcabile.
Bunaoara, o buna (chiar buna) prietena si inteligenta (chiar inteligenta) scrie recent, sub cine stie ce impuls emotional de moment, sub titlul “Sa ridice piatra acela care se stie nevinovat”, o pledoarie (poate inconstienta) in favoarea cuplului homosexual si adoptiei de catre cupluri homosexuale, comitand urmatoarele confuzii si erori logice:
1.Confunda planul experientei personale (extrem de limitate) cu planul ideologic militant al LGTB (cu care nu este familiarizata) si consecintele lui dezastruoase, inevitabile, in plan social, etic, psihocomportamental.
Argumentul ei in favoarea cuplului si adoptiei homosexuale este ca a cunoscut (si stiu ca a cunoscut, iar povestea este asa cum a relatat-o) un cuplu de homosexuali cumsecade si muncitori care cresc (au adoptat) doi copii defavorizati.
Ce ar fi de retinut aici, formativ de opinie valida, de perspectiva mai larga, mai profunda si de gandire critica? Sa vedem:
Nimeni nu propune lapidarea – datul cu piatra – cuplurilor homosexuale. Dupa cum nimeni nu contesta ca exista homosexuali cumsecade, inteligenti si muncitori. Dar asta nu schimba cu nimic urmatoarele realitati obiective si patologii sociale actuale:
a) Oamenii astia, sarmanii, au o serioasa tulburare psihocomportamentala, de orientare si identitate sexuala. Una care ar necesita – la cerere, evident, si optional, nu fortat – mai degraba psihoterapie si terapie cognitiva, decat promovare publica si recunosterea legala a anormalitatii lor drept normale. Acest lucru, la acest moment – asistenta psihologica si terapeutica adecvata – nu mai este posibil la standardele si scara necesare, deoarece, “multumita” lobby-ului progresist, incepand cu anii ‘60-70, in Vest, homosexualitatea (si celelalte tulburari de identitate si orientare sexuala promovate de comunitatea LGTB) au fost eliminate treptat din lista tulburarilor de comportament abordate ca atare de manualele de psihiatrie si psihologie. De ce? Pt ca “ofenseaza” si “discrimineaza” o “minoritate sexuala”.
Este ideologie. Una care i-a privat pe oamenii astia de doua lucruri esentiale: de cercetarea serioasa, dpdv medical, psihiatric, a fenomenului si de asistenta aferenta adecvata. Pentru ca nu mai este Corect Politic sa admiti ca au o problema si ca ea trebuie abordata ca atare. Marxism cultural one on one se mai cheama, si ramane o mare necunoscuta pentru majoritatea populatiei noastre, inclusiv educate universitar si postuniversitar.
b) Oricat de bine intentionati ar fi, modelul psihocomportamental al acestor oameni va tulbura inevitabil si substantial formarea personalitatii si identitatii copiilor crescuti de ei. N-o spun eu, o spune orice psiholog, psihiatru sau antropolog onest si competent. Sa nu uitam: modelul parental, indiferent ca este adoptat sau respins de copii, reprezinta arhetipul cu cea mai profunda influenta (constienta sau subliminala) asupra psihicului copilului si simbolurilor care guverneaza si structureaza experientele lui ulterioare.
Solutia optima (nu ideala; asa ceva nu exista) in cazul unui parinte sau unor parinti heterosexuali disfunctionali nu are cum sa fie inlocuirea unei disfunctii cu alta, respectiv a unui parinte heterosexual disfunctional (alcoolism, violenta, promiscuitate) cu un alt parinte deschis asumat ca anormal, disfunctional, chiar daca in alt fel. E logic.
Mai mult, merita amintit si ca atunci cand un heterosexual – majoritatea populatiei umane din toate timpurile – doreste sa adopte un copil, trece prin furcile caudine ale unor anchete sociale si psihocomportamentale de te doare mintea, insa, din pacate, nu acolo unde conteaza cel mai mult; mai mult chiar decat situatia financiar-lucrativa. De exemplu, cel mai mic antecedent care poate fi interpretat ca perversiune sexuala sau conduita imorala (in raport de morala acceptata de institutiile statului) in cazul unui heterosexual, “confirmat” fie si numai de barfa vecinilor sau colegilor de serviciu – gen adulter, perversiuni sexuale, parteneri multipli succesivi, faptul de a fi necasatorit, crestin, „radical”, „bigot”, samd – poate bloca sansele lui de a adopta un copil. Tulburarea de orientare si comportament sexual este in regula.
Asadar, intrebati-va simplu,: de unde acest statut si tratament diferentiat? De unde aceasta logica malformata? Raspunsul incepe aici.
Si continua la punctul 2.
2.Toleranta/intoleranta. Conceptul tolerantei/intolerantei fata de “minoritatea sexuala” LGTB, mai ales a pretinsei intolerante din partea “majoritatii crestine bigote si primitive”, este atat de abuzat, atat de gresit invocat si rulat, incat merita urmatoarele amendamente si indicatii de reflectie:
a) Scrie buna mea prietena: “Da, sunt crestina ortodoxa, desi nepracticanta, pentru ca dogmele “sfintilor parinti” mi se par din alte timpuri si din alta lume”. Cateva precizari se impun aici:
Nu stiu (chiar nu mai stiu, dar intentionez sa o intreb cat de curand, personal, ca sa ma lamureasca) la ce se refera cand scrie ca este crestina ortodoxa. Nu mi-e clar nici ce intelege prin “nepracticanta”; nepracticanta a ce? A principiilor si imperativelor etice si spirituale crestine? A ritualului – diferit de la un cult crestin la altul? Nu mi-e clar nici ce intelege prin “sfinti parinti” sau “dogma” crestina. Ce stiu in schimb este ca:
-Izvorul dogmei crestine este Biblia, respectiv invataturile lui Isus, Fiul si Intruparea lui Dumnezeu; cele cuprinse in Noul Testament plus Legea Vechiului Testament la care Isus, in scurta lui trecere printre noi, a facut permanent referire – respectiv prima si a doua lege a lui Moise, cele zece porunci initiale incredintate lui de Dumnezeu si reluate apoi de Moise intr-o etapa mai matura a vietii lui (vezi Deuteronomul).
– “Sfintii Parinti” sunt apostolii lui Isus – contemporani si ulteriori – si teologii crestini sanctificati ulterior, care au transmis si explicat ortodoxia crestina, intre secolele IV si XV dH. Sunt multi. Nu i-as putea enumera pe toti, si n-am citit decat o parte din scrierile lor. Dar nu cred ca este recomandabil sa folosim sintagma “sfinti parinti” cu lejeritate, cu atat mai putin sa rejectam “dogma” ortodoxa crestina, cea statuata de ei, fara sa stim bine despre ce vorbim – iar asta nu e deloc usor – pentru simplul motiv ca ni se par “din alte timpuri”. Sigur ca sunt din alte timpuri. Si Isus e din alte timpuri. Ce sa mai vorbim de Dumnezeu …
– Nicaieri in Biblia crestina (Noul Testament si Legea Veche), dupa stiinta mea – si va rog sa ma credeti ca am tot cautat – nu este recomandata toleranta fata de relele si pacatele fundamentale, printre care se numara si cel al desfranarii sexuale si homosexualitatii (Romani1 1:26-27; Corinteni1, 6:9 si 10:13; Timotei1 1:10-11).
Noul Testament (adica Isus) recomanda iubirea aproapelui si iertarea – cu totul altceva – nu tolerarea relelor si pacatelor fundamentale. In acelasi timp, insa, mai recomanda urmatoarele:
“Feriti-va de prorocii mincinosi care vin la voi in haine de oi, iar pe dinauntru sunt lupi rapitori; dupa roadele lor ii veti cunoaste.” (M 7:15,16) si “fiti intelepti ca serpii” (M 10:16).
Nu-s usor de pus in practica aceste recomandari, nu zic nu. Totusi, daca ne straduim putin, vom afla ca, in ortodoxia crestina, atat iubirea, cat si iertarea aproapelui, indiferent ca sunt omenesti sau divine, presupun o preconditie: cainta sincera pentru pacatele respective si erorile savarsite; pacate si erori in raport de dogma crestina. Si mai aflam ca niciuna – iubirea si iertarea – nu exclude sanctiunea/critica dreapta. Dreapta dpdv al moralei si invataturilor crestine, nu asa, dupa capul si dispozitia noastra.
Carevasazica, da, crestinismul statueaza ca oamenii sunt spirite libere, inzestrate cu libera vointa si liber arbitru. Daca cineva nu este de acord cu dogma – ortodoxia – crestina, daca nu cunoaste, nu intelege si/sau respinge prescriptiile ei fundamentale, criteriile de distinctie intre Bine si Rau (imperativele etice absolute ale doctrinei crestine) este optiunea lui. Insa asta nu se cheama ca spiritualitatea si valorile lui mai sunt crestine, cu atat mai putin ortodox-crestine. Sunt orice altceva. E un fapt, o evaluare clinica, de logica minimala, teologala, nu un repros. Iar consecintele si efectele si le asuma fiecare, pe lumea asta si pe cealalata. Unele dintre ele fiind urmatoarele:
– Relativismul moral. Orice devine permis; orice devine moral, orice este tolerabil, in sistemul de referinta personal, independent si indiferent de imperativele etice absolute ale crestinismului. Binele egal Rau, totu-i relativ la preferintele si predispozitiile individuale, emotionale, discretionare.
– Echivalarea sistemului de principii si imperative etice crestine cu sisteme de gandire si ideologii antagonice incompatibile: comunism, neocomunism, marxism clasic, marxism cultural – cu subsegmentele militante LGTB, multiculturalism, islamofilie. Aceasta echivalare cu non-echivalabilul anuleaza treptat sistemul de valori crestine.
b) in abordarea publica a problemelor comunitatii LGTB, de catre sustinatori. se petrece o interesanta inversiune logica si contrafactuala (probabil subliminala, de multe ori) chiar si in cazul oamenilor care probeaza, in general, pe alte subiecte, inteligenta functionala:
Se invoca intoleranta majoritatii fata de minoritate – “aruncarea pietrei” – cand, de fapt, lucrurile stau pe dos. Comunitatea LGTB este cea care militeaza activ (si demult) impotriva valorilor si credintei majoritatii. Comunitatea LGTB arunca programatic snopuri de „pietre” peste majoritate. Comunitatea LGTB recurge sistematic, extrem de vocal si activ, la metode de persuasiune, pervertire, manipulare emotionala a mentalului public; de intimidare, denigrare, marginalizare, ridiculizare si amutire (inclusiv prin presiuni legislative si jurisdictionale) a vocilor majoritatii care indraznesc sa rosteasca public adevaruri obiective si evidente ca cele pe foarte scurt enumerate mai sus. Comunitatea LGTB invoca metodic “vinovatia” majoritatii pentru problemele ei, liber asumate.
Totul cu rezultate remarcabile, tinand cont de faptul ca vorbim de o minoritate (LGTB) care niciodata in istoria omenirii (nici macar acum, cand par mai multi) n-a depasit cateva procente din populatie, fix acelea care se inscriu traditional in limitele anormalului si aberatiei:
Majoritatea chiar se lasa intimidata; chiar tace sau, mai rau, cedeaza inclusiv in fata evidentei si logicii primare.
Complexul shame – blame (rusine-vinovatie) functioneaza. Majoritatea a ajuns sa se rusineze de propriile valori si convingeri, de propria logica functionala, se simte vinovata (fara nicio cauzalitate obiectiva) pentru esecurile si tulburarile reale ale acestei „minoritati sexuale” – tulburari psihocomportamentale empiric si statistic constatate in ciuda eforturilor imense de musamalizare.
Majoritatea a ajuns sa se rusineze si sa se simta vinovata de propria normalitate. Nu mai este cool si trendy sa fii normal. Trebuie sa toleram, menajam, promovam, chiar sustinem anomalia. Pentru ca si Occidentul civilizat … Se uita, desigur, ca nici Occidentul, oricat de avansat, nu-i perfect si ca nu asa, prin tolerarea acestor aberatii, s-a civilizat. (Nu stiu cum Dumnezeu, dar la noi, in 26 de ani, numai aberatiile ideologice si comportamentale occidentale au prins si proliferat; ceva bun n-am fi preluat)
Remarcabil efect al acestei ideologii militante, jos palaria, din partea unei comunitati anormale care, repet, nu depaseste si n-a depasit niciodata cateva procente din orice populatie. Remarcabil in cel mai patologic sens si cu cele mai ingrijoratoare consecinte asupra gandirii si comportamentului colectiv al generatiilor prezente si viitoare.
Doua concluzii de etapa
1. Faptul de a nu fi informat si constient de lucrurile astea nu schimba cu nimic realitatea.
2.Cand promovezi toleranta fata de orice, fara discernamant si baza referentiala solida, este ilogic si irational sa te mai miri sau indignezi, de exemplu, ca Papa de la Roma promoveaza islamul – inamicul de moarte, efectiv de moarte, al crestinismului – sau vrea sa schimbe dogma crestina in sensul acceptarii de catre Biserica a casatoriei homosexuale – adica a unuia dintre pacatele explicitate clar in biblie. Este ilogic si irational sa te miri sau indignezi ca unul dintre cei mai puternici lideri ai planetei (gen Obama) angajeaza la Casa Alba, pe post de consultanti, consacrati transsexuali (mandri de anormalitatea lor) sau islamisti, ori ca se declara crestin, invocandu-l pe Isus in sprijinul politicilor lui neocomuniste si proislamiste, in timp ce recita public shahada (crezul musulman) si declara reporterilor New York Times (2007) ca este “cel mai frumos sunet din lume la apusul soarelui”. Este ideologia lor si n-au ascuns-o niciodata: se cheama progresism sau, mai simplu, Stanga postmoderna.
Cutia Pandorei asa se deschide: prin modele, idei si cuvinte nepotrivite, insuficient chibzuite.
Cutia Pandorei a fost deschisa, in cazul de fata, demult – exemplul prietenei mele este doar un efect ilustrativ, de data recenta. A fost deschisa de ideea “tolerantei fata de orice”, inclusiv fata de intolerabil. A fost deschisa prin relativizarea a orice, in raport de preferintele personale. A fost deschisa prin respingerea si blamarea adevarurilor si imperativelor etice si logice absolute.
Toleranta la orice duce la orice. De exemplu la puzderia de aberatii pe care le traim azi.
Faptul ca in epoca noastra, nici oamenii inteligenti nu-si mai dau seama, si pun umarul, cateodata cu cele mai bune intentii, la “orice”-ul si confuziile astea, nu schimba cu nimic realitatea: si ei au ajuns sa contribuie la “orice”-urile astea.
PS: nu ma astept ca cele de mai sus sa convina prea multora, nici macar prietenei mele, in caz ca va citi. Dar astept, in optimismul meu incurabil, din partea tuturor prietenilor si cititorilor inteligenti, o pauza de necesara introspectie si mai adanca reflectie, inainte de a protesta sau arunca anateme si etichete. A pause … vorba chinezului
Nota redacției:
Text preluat de pe blogul autoarei.
O analiza atat de pertinenta,obiectiva,matura si documentata nu am cetit de mult !Felicitari,stimata doamna !Apropos :pe distinsul si iubitul meu professor de muzica din anii 1938-40 il chema „Eugen Hancu”.
R evenind la subiect,eu sunt ceva mai radical: homosexualitatea,este evident o deviere ce tine de sfera patologicului structural cu sanse f.reduse de „vindecare”<in afara notiunii de moral sau immoral.Dar in momentul in care e folosita pt. a dinamita structura societatii bazata pe valorile eterne si natural,respectiv ale eticii crestine,devine un pericol imens pt.echilibrul moral si social al societatii umane.Prozelitimul agresiv si autorii lui (majotitatea heterosezuali) trebuie combatuti energic si nemilos ! Teoria conspiratiei nu este un mit.Conspiratia cu scopul distrugerii civilizatiilor umane pe toate planurile este o Trista si cumplita realitate si un fel de secret a lui Polichinelle !
Cu cele mai bune sentimente !