Monumentul “Aripi”, dedicat memoriei luptătorilor din rezistenţa anticomunistă din România şi Basarabia, din perioada 1945 – 1989, a fost, în sfârșit, inaugurat, după foarte mulţi ani de la inițierea proiectului, după iarăși mulți ani de la câştigarea execuţiei lucrării de către scultorul Mihai Buculei, fiu de deţinut politic, şi după ce data ceremoniei oficiale a fost amânată de câteva ori.
Din păcate, deşi s-a dorit a fi un moment solemn, de proclamare a unei „victorii simbolice” asupra comunismului, inaugurarea monumentului „Aripi” nu a depăşit nivelul mediocru al unei sindrofii de partid şi de stat, cu tot cortegiul penibil de discursuri şi „scene oficioase”, la care s-a adăugat, ca o confirmare a penibilului, un aşa-zis „moment religios” cu nuanţe ecumeniste şi fără vreo finalitate duhovnicească folositoare.
Zvonurile, încă neconfirmate, că din structura monumentului ar fi fost eliminate diferite componente care ar fi lezat „corectitudinea politică” (o placă de marmură cu versuri despre suferinţa din temniţa comunistă, scrise de poetul Radu Gyr, câteva plăci făcute din marmura fostei statui a lui Lenin, cu liste de nume ale mărturisitorilor asasinaţi în gulagul comunist etc), aduc şi mai multă negură asupra acestei iniţiative a cărei finalitate s-ar fi vrut a fi aducerea la lumină și recunoașterea publică a jertfei luptătorilor anti-comuniști din România
Într-un ton oficial, dar cu o oarecare consistență emoțională, Președintele Republicii a rostit un discurs al cărui conținut nu s-a regăsit însă în modul de organizare a ceremoniei – festivistă, oficioasă și lipsită de substanța spirituală a credinței creștine în numele căreia s-au sacrificat cei mai mulți dintre luptătorii anti-comuniști din gulagul comunismului românesc. Mai grav, discursul Președintelui Republicii este în conflict cu realitățile societății românești contemporane, o societate în care îți este interzis, prin lege, să aduci elogii publice unora dintre luptătorii anti-comuniști și mărturisitorii în închisorile comuniste, pe motiv că aceștia au avut o apartenență directă sau indirectă la Mișcarea Legionară.
Spune domnul Klaus Iohannis în discursul său:
„În cei 45 de ani de dictatură comunistă, nouă, românilor, ni s-a spus decenii întregi o poveste mincinoasă despre istoria națiunii noastre. Ni s-a spus că nu a existat rezistență și că românii au dorit și au susținut regimul comunist. Astăzi, știm fără urmă de îndoială că regimul comunist a fost instaurat prin crimă și teroare, prin forța armelor, de o armată străină de ocupație, potrivnică voinței națiunii.
Împotriva comunismului s-au ridicat însă sute de mii de oameni, cunoscuți astăzi sau nu, care și-au riscat viața și libertatea pentru ca democrația și demnitatea poporului român să nu fie înfrânte. Lor le este dedicat monumentul „Aripi”. În calitate de Președinte al României, îmi exprim profunda recunoștință pentru sacrificiul și curajul luptătorilor din rezistența anticomunistă, a militanților partidelor democratice anihilate de comuniști, a oponenților și disidenților. Sunteți eroii pe care România îi va onora mereu!”
Documentele păstrate în arhivele Securităţii, ale Direcţiei Penitenciare din Ministerul de Interne comunist, ale PMR şi PCR indică faptul că, cel puţin statistic, o foarte mare parte din luptătorii anti-comunişti, cu precădere partizanii care au format grupuri armate anti-comuniste în munţi, erau foşti legionari. Totodată, o bună parte din elita intelectuală asasinată în gulagul comunismului românesc era formată din profesori universitari, demnitari de stat, jurişti, medici, preoţi, studenţi etc. cu apartenenţă la Mişcarea legionară.
În acest context, determinat de adevărul istoric şi de coliziunea acestui adevăr istoric cu aşa-zisa „lege antilegionară” şi cu activitatea, de cele mai multe ori potrivnică acestui adevăr istoric, pe care o desfăşoară cu mare zel Institutul „Elie Wiesel”, apare întrebarea: monumentul „Aripi” este dedicat şi luptătorilor anti-comunişti legionari?
Dacă răspunsul este DA, atunci ne aşteptăm şi chiar invităm pe reprezentanţii Institutului „Elie Wiesel” să ceară fie demolarea monumentului, fie anexarea unei plăci de marmură, lângă monument, unde să se precizeze clar faptul că „Aripi” nu este dedicat şi luptătorilor anti-comunişti legionari. Totodată, în condiţiile unui răspuns pozitiv la întrebarea noastră, solicităm Institutului „Elie Wiesel” să aplice reglementările legale asupra Preşedintelui Klaus Iohannis, pentru infracţiunea de propagandă legionară, prin faptul că a elogiat memoria luptătorilor anti-comunişti, în rândul cărora se înscriu şi luptătorii legionari.
Dacă răspunsul este NU, atunci vom spune că monumentul „Aripi” este doar un „corect politic” monument de nedreptate, că nu se respectă şi nu se clarifică adevărul istoric al participării masive a legionarilor români la lupta anti-comunistă, cu precădere armată, ca membri ai grupurilor de partizani din munţi.
Fără a fi adeptul idealizării/minimalizării trecutului istoric – prin politizarea, ideologizarea cercetării istorice – sau al trecerii sub tăcere a ororilor comise în trecut (de exemplu, consider că nu poate fi promovată memoria acelor legionari despre care există dovezi clare şi directe că au ucis evrei, au participat la pogromuri şi asasinate împotriva comunităţii evreieşti din România), rămân însă convins de necesitatea clarificării şi evaluării corecte a ceea ce a reprezentat fenomenul legionar din România interbelică şi din România primilor ani de dictatură comunistă.
Mai spunea Preşedintele Republicii în discursul de la ceremonia de inaugurare a monumentului „Aripi”:
„Nimeni și nimic nu va putea reda vreodată destinele ruinate de abuzurile dictaturii comuniste. Cu toate acestea, monumentul „Aripi” este o victorie simbolică. Ce ironie a sorţii mai mare și ce izbândă mai puternică decât faptul că monumentul dedicat rezistenței anticomuniste este ridicat pe locul unde, până acum 27 de ani, străjuia statuia lui Lenin, unul dintre cei mai malefici oameni ai istoriei, doctrinarul bolşevismului?”
Domnul Klaus Iohannis are dreptate: nimeni şi nimic nu va putea reda vreodată destinele ruinate de abuzurile dictaturii comuniste. Totuşi, mă întreb de ce Preşedintele Klaus Iohannis şi clasa politică românească din zilele noastre acceptă ca aceste abuzuri să fie reconfirmate, actualizate prin demersuri nedrepte, aşa cum este eliminarea din spațiul public a memoriei multora dintre luptătorii anti-comuniști pe care monumentul „Aripi” ar fi chemat să-i cinstească?
Cât despre ironie, se mai poate spune doar atât: da, este ironic că statuia lui Lenin – „corectă ideologic” în România bolşevizată – a fost înlocuită cu un monument „corect politic” în România „europenizată” a vremurilor noastre…
>Un monument „corect politic” și o întrebare
Am trecut de cateva ori cu 331 pe langa „monument”.
! DIN MASINA NU AM VAZUT NICI O CRUCE !
Cand o sa am timp saptamana viitoare poate, am sa cobor si sa vad cu atentie.
Daca se confirma faptul ca nu apare nici o cruce, simbol al jertfei romanilor drept-credinciosi, CAPISTEA IDOLEASCA TREBUIE DINAMITATA, IAR IN LOCUL EI PUSA PUR SI SIMPLU O CRUCE !
CRUCE in locul statuii antihristului Lenin !