Luni, 30 mai 2016, după repetate amânări, a fost dezvelit Monumentul Rezistenței Anticomuniste.
Andrei Muraru în lectura lui Klaus Iohannis, cu acel prilej:
„Tinerii trebuie să știe că regimul comunist a banalizat moartea și suferința (subl. n.), a îngrădit sistematic drepturile și libertăţile cetăţeneşti şi a comis nenumărate abuzuri în numele unei utopii criminale. Nu putem să permitem repetarea, indiferent de formă, a unor astfel de derapaje tragice.“
Urmează sarcina-de-plan prezidențială:
„În ultimul timp, au apărut semnale că există persoane care pun la îndoială ori banalizează sacrificiul şi tragedia victimelor regimului comunist.
Avem nevoie, prin urmare, de o legislație care să interzică orice formă de negare a crimelor comunismului (subl. m.). O astfel de lege trebuie să sancționeze şi tendinţele de articulare a cultului persoanelor care se fac vinovate de promovarea (sic!) abuzurilor pe criterii politice în vremea comunismului. Numai aşa arătăm că am înţeles drama trecutului totalitar şi că apărăm principiile după care se ghidează statul de drept.“ (sursa)
Cum dreptatea pentru victime s-a încheiat înainte de a începe, nu mai rămâne decât exploatarea suferinței lor!
În aceeași seară, la „Realitatea Tv“, singurul post care a organizat așa ceva, a avut loc o discuție cu deținuți politici. Între ei, Teodor Stanca, unul dintre liderii manifestațiilor studențești de la Tmișoara, din 1956, care a spus că generalul Marin Dragnea, președintele în exercițiu al Asociațilei Veteranilor de Război, a condus represiunea studenților.
Este un exemplu-forță pentru imaginea reală a memoriei și justiției de la noi.
Apoi, ar mai fi de spus că în 2000, Anul Domnului, „primul președinte democrat al României“ l-a înaintat și el în grad (în retragere) pe eroul nostru, care, înainte de a se ocupa de studenții revoltați, s-a întors din URSS cu Divizia „Tudor Vladimirescu“.
Ce-a făcut și Ion Iliescu în legătură cu aceeași persoană nu mai are relevanță, fiind anume în firea lucrurilor.
Cât a contat la Cotroceni evenimentul indicat? Răspunsul este: Zero.
Iar agitația vizuală de a doua zi este lămuritoare: pentru Președinte, întâlnirea cu Prințul Charles a fost mai demnă de semnalat, în timp ce Consilierul Muraru a rămas la ale sale (nu care cumva să se înțeleagă că decorații memoriei comunismului i-ar concura cumva pe cei ai memoriei holocaustului).
Cu același prilej, Președintele a decorat patru foști deținuți politici.
Dat fiind precedentul, legat de decorarea lui Octav Bjoza – care n-a fost legionar, însă a fost acuzat de „asociere“ cu persoane și idei legionare, atât de către „antifasciști“ (gruparea Ioanid–Shafir), cât și de „antifasciștii anticomuniști“ (gruparea Tismăneanu) –, presupunem că ultimii decorați au fost verificați până la a șaptea spiță, ca nu cumva să se afle între ei vreun picior de „legionar“.
Apoi, am înțeles că poemul lui Radu Gyr, Cântec de luptă, nu a fost săpat în lespedea Monumentului, așa cum prevedea proiectul. Motivele le putem bănui, dar cum nu lucrăm cu bănuieli, ci cu probe, vom reveni asupra subiectului.
În fine, am văzut la „Realitatea Tv“ imaginile de la dezvelire:
Klaus Iohannis își termină discursul, se îndreaptă către organizatorii Octav Bjoza și Emil Constantinescu, îi întinde mâna primului, apoi celui de-al doilea. Șeful deținuților politici începe să-i spună ceva, însă președintele îl ignoră și demarează propria discuție cu fostul președinte. Merg împreună, toți trei, o bucată de cale, filmul, imobil: Bjoza continuă să spună ce are de spus, Iohannis îl acoperă cu cuvintele adresate lui Constantinescu. Apoi se despart, Iohannis în dreapta, ceilalți doi în stânga…
Într-adevăr, cuvintele (cele spuse, la fel, comentariile) sunt de prisos!
*
Înțelegem că sunt și oameni de bună credință care se întreabă dacă cu banii cheltuiți pe Monumentul „Aripi“ nu se putea face ceva pentru foștii deținuți politici.
Răspunsul este ca la Radio Erevan: nu, nu se putea!
Dimensiunea politică a lui, spusă pentru profani, arată astfel: banii respectivi ar fi ajuns pentru a despăgubi doar câțiva deținuți politici, în baza masacratei Legi 221/2009 (sic!), să zicem o familie de trei persoane, precum Birkle. Prin urmare, nu era mai profitabil – și economic, și politic – să procedezi bolșevicește, adică după ce-i tragi omului un glonț în cap, îl bagi în pământ ori îl ruinezi fizic și mental, să-i ridici o statuie?!
În concluzie, cum coada vacii n-are-a face cu ștampila primăriei, nici actele simbolice n-ar trebui să țină loc de dreptate (sancționarea legală a criminalității comuniste și despăgubirile pentru victime și urmașii lor), căci, în loc să salveze, ar ucide adevărul.
*
Un moment pe care foștii deținuți politici și urmașii lor nu l-au trecut cu vederea a fost aniversarea oficială a președintelui Asociației Veteranilor de Război, fost membru al Diviziei „Tudor Vladimirescu“, apoi al dispozitivului de represiune de la Timișoara în timpul manifestațiilor studențești din 1956.
Despre MApN numai de bine: el este în linia raporturilor internaționale, căci Americanii luptă nu împotriva comunismului, ci a fascismului!
Am văzut ultimul tam-tam al „antifasciștilor“ legat de Mihail Manoilescu și Banca Națională, așa că ne imaginăm cu ușurință, în context, ce scandal monstru ar fi declanșat dacă era vorba despre vreun suspect de fascism, legionarism sau antonescianism.
Desigur, „antifasciștii“ nu au grețuri, ei sunt unilateraliști, dar de la „antifasciștii anticomuniști“ așteptam ceva mai multă coerență, măcar în declarații.
Prin urmare, hai cu dublele standarde, cu două unități, două măsuri, cu ocaua mică, în fine, cu agendele ascunse!…
*
Din ciclul: una vorbim, alta fumăm:
Când reușiți să suprapuneți aceste două imagini, ambele din 30 mai a.c. – una de la dezvelirea Monumentului Rezistenței Anticomuniste, cealaltă de la aniversarea oficală a șefului Veteranilor de Război – vă rugăm să ne dați și nouă de știre!
Prin urmare, hai cu lege-aceea, a memoriei comunismului, căci sunt atât de multe probleme de de acoperit, exact câte de rezolvat! Apoi, hai nu cu reconcilierea, ci cu pupatul victimei cu călăul în sistem Pitești!
*
Nu putem încheia această dare de seamă fără să vedem și ceva reacții de presă.
Mai întâi, leșinul unui soldat este mai important decât evenimentul în sine. Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns această presă de jale…
Apoi, ce dezvelire este aceea fără o mică „demascare“? Chiar ne miram: nimic, nimic la acest moment festiv?!
La temă, două chestiuni agită autoarea textului.
Prima este a prețului Monumentului:
„Tumultul (o ironie la adresa monumentului – n. n.) a costat Primăria Municipiului București 3,2 milioane de euro. Adică aproape la fel de mult ca statuia lui Iisus din Rio de Janeiro.“
Ia să încerce autoarea să facă o comparație similară în privința Memorialului holocaustului, să vedem dacă scapă de acuza de „fascism“, „legionarism“, „antisemitism“, „negaționism“, „deflectivism“, „trivialism“ și altele asemenea!
Ce de-a doua este turnura propriu-zis ideologică pe care o ia articolul:
„«În afară de memorialul Holocaustului, unde mi s-a părut că procesul a fost foarte, foarte transparent, mereu am aflat din ziare că artistul cutare va realiza lucrarea cutare», spune Judith Balko, sculptor și artist vizual.“
Clișeul, pe scurt: „anticomunism“ = corupție, „antifascism“ = glasnosti.
După cum s-a demonstrat însă, și nu o dată, viața, tovarăși, este ceva mai complexă de-atât!…
–––––––––––––––-
Text apărut inițial pe blogul autorului.
- Protestul din ziua de azi - 3 februarie 2017
- Ideea de familie, temă electorală? - 23 octombrie 2016
- Despre Congrese și Fronturi istorice - 5 septembrie 2016
Totul e trst si intunecat…dar ca sa ma rezum la un singur fapt :unde este CRUCEA,simbolul crestin pentru care atatia mii si sute de mii s-au jertfi,si in numele careia au luptat pana la sacrificial supreme ? Oare nu vedeti perseverenta si indarjirea satanica cu care se incearca eliminarea CRUCIi dintre noi !?