Conform proiectului inițial, în lespedea monumentului „Aripi”, dedicat Rezistenței Anticomuniste, ar fi trebuit inscripționate versurile poeziei „Cântec de luptă” a lui Radu Gyr. Acest lucru nu s-a întâmplat. De ce oare? Poate din același motiv pentru care magazinul online „Legende Vii” a trebuit să renunțe la sloganul „Ne vom întoarce într-o zi„, slogan considerat instigator de Institulul „Ellie Wiesel”?
Iată că Radu Gyr este în continuare pedepsit, în ciuda asigurărilor promotorilor legii 217/2015 că scopul legii nu este acela de a reinstitui cenzura asupra operelor unor scriitori consideraţi indezirabili, după model comunist. Reamintim că, pe vremea comunismului, Radu Gyr a fost condamnat la moarte pentru poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!”, sentință comutată ulterior la închisoare pe viață.
Dar iată și ultima poezie instigatoare care a trebuit să fie cenzurată a lui Radu Gyr:
Cântec de luptă
Nu dor nici luptele pierdute,
nici rănile din piept nu dor,
cum dor acele braţe slute
care să lupte nu mai vor.Cât inima în piept îţi cântă
ce-nseamnă-n luptă-un braț răpus?
Ce-ţi pasă-n colb de-o spadă frântă
când te ridici cu-n steag mai sus?Înfrânt nu eşti atunci când sângeri,
nici ochii când în lacrimi ţi-s.
Adevăratele înfrângeri
sunt renunţările la vis.
Lumea in care traim sufera din plin de simptomele destructurarii identitare. Ma refer la o mare parte a planetei, printre care si ceea ce numim civilizatie euro – atlantica.
In Romania procesul este atat de evident incat poti sa pui degetul pe fiecare manifestare in parte. Cenzura, acest mic detaliu dintr-un mare arsenal, se manifesta din plin de peste 70 de ani. Exista in cultura romana oameni si opere care de-a lungul istoriei au fost interzisi sau cenzurati de nenumarate ori.
Eminescu este cazul cel mai notoriu: a fost pe rand interzis, cenzurat si „demistificat”. „Editiile din opera sa trecute pe lista neagra a cenzurii comuniste sunt la fel de numeroase ca acelea din scrierile lui Hitler şi Mussolini” (Alex Stefanescu, „Din „realizările” regimului comunist – Cărţi interzise”). Asta ca sa nu mai vorbim de dezastrul de peste Prut.
Radu Gyr este cazul cel mai dramatic: condamnat la moarte pentru o poezie, cvasi-ignorat de mediile literare, cu 16 ani de detentie politica la activ pentru delicte imaginare, cu o viata de permanenta suferinta, ocultat dupa ’89 dimpreuna cu intregul fenomen al rezistentei anticomuniste romanesti, interzis iar, in 2015, prin sinistra lege antilegionara (omul? opera?), poetul ramane un model identitar care inspira teama reeducatorilor acestui neam. Teama ca opera sa poate avea asupra intregii societati efectul pe care l-a avut asupra intemnitatilor sistemului concentrationar comunist: „In Aiud, Radu Gyr a adus pe Iisus in celula. L-a coborat de pe Cruce si L-a adus alaturi de noi pe rogojina cu libarci spre indumnezeirea omului. El era patriarhul și imbarbatarea detinutilor din Aiud. Prin el frumosul și spiritul au continuat sa lumineze in beznele adanci” (Atanasie Berzescu, „Lacrimi și sange”). Teama de spirit, de frumos, de lumina, dar si de o profetie care suna stramb pentru cei invatati sa perceapa realitatea numai prin bezne adanci: „Ne vom intoarce intr-o zi”.
Pai problema e ca nu s-au mai intors… S-au intors ceilalti… S-au facut ca pleaca si s-au intors ca sa ne brutalizeze.