George Damian la subiect:
Și o opinie proprie, în acord.
Punctul de vedere este interesant, mai mult, important pentru o dezbatere care, din păcate, nu va avea loc, căci situația prezentă convine prea multor actori.
În opinia noastră, ne îndepărtăm însă de centrul fierbinte al subiectului.
Întâi, ar fi de spus că CNSAS și oamenii care o populează nu fac doar lucruri proaste, blamabile, și nici toți și nici tot timpul, căci ar fi o versiune cu totul simplistă a realității. Dar nu despre aceasta este vorba.
S-a spus că rolul CNSAS este să asigure o gestiune legală a acestor dosare, tocmai pentru a le scoate din sfera șantajului, a proastei utilizări, constituindu-se într-un mediu neutru.
Ca să coborâm cu picioarele pe pământ, știm că nu a fost niciodată așa, prin urmare, nu ar exista decât două soluții logice: ori o desființezi și apoi să faci ceva în genul indicat de George Damian, acționând conform premisei: de ce am avea nevoie de o asemenea instituție dacă șantajele continuă, ori o determini să funcționeze în parametrii legii ei de bază.
Cum sugeram, și pentru motive pe care nu le-am putea expune aici pentru că sunt prea extinse, ne îndoim că se va întâmpla vreuna dintre cele două situații. În consecință, cel mai probabil ne vom târî cu acestă instituție așa cum arată acum. În plus, pentru a arunca o privire asupra contextului, ea este departe de a fi singura de acest tip.
Dar dincolo de lamentațiile de tip Casandra, CNSAS este un filtru care, deși interesat acum, ar fi de dorit să fie presat de cetățeni să aplice, și să respecte, legea.
Un alt filtru este presa: dacă „demascările“, șantajele despre care vorbim apar în presă, și cu atât mai mult într-un cotidian central, național, transnațional, înseamnă că este ceva putred și în legătură cu misiunea, standardele, cultura și valorile redacției respective (ce vorbe mari, nu-i așa?), și ale altora care le rostogolesc.
Ar mai fi de spus că semnele de întrebare sunt legitime cu privire a oricine, și mai ales la politicieni sau la persoane care doresc să devină așa ceva. Dar de aici și până la „demascări“ mizerabile, de presă și/sau CNSAS, este o distanță foarte lungă.
Încă, nu credem deloc că aici avem un „caz Munteanu“ (până la urmă noi vom afla ce conțin cu adevărat dosarele lui), ci un „caz CNSAS“ (și un „caz de presă“), în care o instituție a cărei misiune constă în a fi un mediator în procesul de înțelegere a trecutului comunist, ca să nu mai vorbim de reconcilierea cu el, se transformă într-un actor politic mizerabil. Iar cei care se pretează la așa ceva au nume, și acestea trebuie, de asemenea, cunoscute.
Prin urmare, avem toate instituțiile și filtrele posibile, numai că funcționarea lor este defectuoasă și va rămâne așa atâta vreme cât angajaților lor și cetățenilor le va păsa atât de puțin.
În concluzie, fără o altă atitudine, și mai ales fără un alt tip de comportament, vom continua să rămânem cu toții captivi acestui cerc vicios în care raporturile de putere fac legea și prosperă persoane dubioase.
(Articol apărut inițial pe blogul autorului)
- Protestul din ziua de azi - 3 februarie 2017
- Ideea de familie, temă electorală? - 23 octombrie 2016
- Despre Congrese și Fronturi istorice - 5 septembrie 2016