Istoria conteaza
La inceputul lunii mai, cand subiectul Brexit aproape nu exista in spatiul nostru publicistic, incepusera sa circule prin media sociale niste filmulete propagandistice si comentarii despre “ce datoreaza Marea Britanie Europei si Uniunii Europene” in materie de drepturi si libertati fundamentale.
Reactia generala ilustra ca majoritatea publicului nostru (unde includem elitele si o buna parte din rezidentii romani din UK) nu stie mare lucru despre civilizatia britanica, trecuta si actuala. Cumva, trecutul si istoria nu mai conteaza. Lumea a inceput ieri, cu ei. Cu cetatenii biodiversitatii globale si europene cu internet.
Din acest unghi ingust – cu repere aistorice, atemporale, superficiale, false, irelevante, de imediata propaganda si actualitate – evalueaza ai nostri unde anume si de ce se afla fiecare: noi, Europa si Marea Britanie. Evalueaza gresit, desigur. Pentru ca istoria conteaza. Trecutul conteaza. Iar cine nu le cunoaste este lipsit de simtul orientarii in informatie si realitate.
Acesta a fost motivul pentru care pe 7 mai 2016 am postat intr-o retea de socializare un mic ghid orientativ cu privire la relatia dintre Marea Britanie si continentul European, si la eventualele “datorii” istorice reciproce in materie de civilizatie democratica, de drepturi si libertati fundamentale. Urmarind reactiile post-referendumul britanic, constat ca micul ghid istoric ar trebui reluat, reperele relevante ramanand la fel de putin cunoscute publicului larg; la fel de putin constientizate chiar si in randul elitelor academico-mediatice.
Prin urmare, va invit sa reluam aceste repere utile, orientative, privind raportul dintre civilizatia britanica, cea europeana si lumea larga. In continuarea prezentei mini-serii – Lectia Brexit – vom adauga si altele.
Iata ce scriam pe 7 mai 2016:https://www.facebook.com/ioana.hincu/posts/935257969918564
Mai jos aveti textul usor editat.
“BREXIT – cateva informatii si realitati
S-a intamplat ca zilele astea sa vina vorba – cu diversi prieteni si compatrioti din lumea reala – despre posibila iesire a Marii Britanii din UE (Brexit este prescurtarea de la “British exit”). Cu putine exceptii, aproape toti aveau ideea asta bizara: e un joc politic, de imagine, fii serioasa, nu lasa Marea Britanie Uniunea Europeana, nu-si permite. Eu, serioasa fiind pe problemele serioase, le-am comunicat urmatoarele:
1.Daca pana acum o fi fost un joc politic – insa, atentie! unul grefat pe exprimarea destul de ferma, masiva si justificata a unei vechi nemultumiri (de zeci de ani) a populatiei britanice fata de politicile UE – de aici incolo nu mai e niciun joc: e referendum sadea, si are loc joi, 23 iunie 2016. Se cheama democratie directa, participativa, in actiune.
2.Intentiile de vot ale britanicilor nu sunt chiar atat de usor de ghicit in ultimii ani (din motive pe care in parte le inteleg, din sursa directa, dar nu le discut acum). Sa nu uitam ca cel putin la ultimele alegeri generale (2015) sau la referendumul cu privire la iesirea Scotiei din UK (2014) sondajele (cele serioase, oneste, nu propagandistice, sa ne-ntelegem) au gresit si au iesit din marja de eroare.
Insula si Continentul
Dincolo de sondaje, posibilitatea si probabilitatea ca majoritatea cetatenilor britanici sa decida parasirea Uniunii Europene sunt cat se poate de reale. Pentru britanici, euroscepticismul nu-i o problema de ieri, de azi, iar cei care nu cunosc (direct) mentalitatea si realitatile britanice, ar trebui sa stie ca britanicii sunt mult mai traditionalisti decat par (cu toata problema multiculturalismului islamofil, sau a faptului ca Londra are, iata, mai nou, un primar de stanga si musulman; Londra e altceva decat restul insulei). In acest sens, cateva detalii simptomatice – care par anecdotice – ar fi ca, de peste 20 de ani de cand ma tot poarta pasii spre si prin UK, am constatat urmatoarele:
a) in orice discutie in care vine vorba de Europa, britanicii spun in continuare “continentul”; adica, sa fie clar, in constiinta lor, lucrurile au ramas impartite in “noi si continentul” (ca este vorba despre continentul european este o chestiune implicita pentru britanici, in caz ca un outsider se intreaba “care continent”);
b) in orice hotel/pensiune/carciuma mai cosmopolita care serveste micul dejun, veti gasi pe lista “continental breakfast” si “english breakfast”; in acelasi spirit “noi si continentul”; in cele mai putin cosmopolite, din Britania profunda, e pur si simplu british, cu carnati, fasole si omlete.
Pretul Brexit
Daca UK se desprinde din UE, exista mai multe scenarii (ale economistilor). E greu de spus ce va urma. Insa realitatile spun ca UE ar avea de pierdut mai mult. Marea Britanie este mai mare contributor decat beneficiar al UE.
In cel mai rau caz – si problemele au fost analizate serios in presa straina dpdv politic, economico-financiar si de securitate – pentru britanici costurile desprinderii ar egala beneficiile. Nu mi se pare convingator scenariul economistilor care prevad un dezastru pt UK. Dereglementarea, adica iesirea de sub birocratia, reglementarile excesive si restrictive ale UE (spun cei care chiar lucreaza in domeniu; cunosc cativa) ar putea usura relatiile/schimburile economico-financiare pe care britanicii le au demult si traditional cu alte zone ale lumii, ca SUA, India, China, Japonia, Australia. Iar in ce priveste accesul la piata libera a UE (vorba vine libera) si zona euro, Brexit nu inseamna ruperea relatiilor, ci renegocierea lor.
In cel mai bun caz pentru britanici, beneficiul reautonomizarii deciziei politico-administrative fata de Bruxelles va fi mai mare decat costul desprinderii, cel putin pe termen mediu si lung.
Ar mai fi problema “multiculturala”. Rezolvarea problemei musulmane si jihadiste – pe care britanicii o au, nu contesta nimeni, nici macar ei – in niciun caz nu va fi mai usoara cu “sprijinul” Bruxelles-ului si politicilor franco-germane.
In fine, din punct de vedere militar si de securitate, sa fim seriosi:
UK este unul din cei 5 membri permanenti ai Consiliul de Securitate ONU; Germania – tara cu cea mai mare influenta dirijista asupra UE – nu este (slava domnului!)
UK este membru fondator NATO; Germania nu este (ghici de ce?)
UK este a cincea putere militara a lumii, inaintea Frantei si Germaniei, conform Global Firepower, care ia in considerare atat resursa umana, cat si dotarea, logistica, finantarea, mai putin forta nucleara.
In ce priveste puterea nucleara, nici acolo UK nu sta rau in raport cu Franta; Germania nu este inclusa aici, neavand dreptul sa detina arme nucleare (slava domnului si ghici de ce, din nou).
Democratia si libertatile fundamentale nu au inceput cu Uniunea Europeana. Ce datoreaza Europa Marii Britanii.
In cadrul propagandei UE impotriva Brexit, valuri de ineptii s-au vehiculat recent cu privire la “beneficiile” pe care Marea Britanie le-ar pierde daca ar fi lasata de capul ei in materie de drepturile omului. Ar avea, bunaoara, de suferit in materia libertatii de exprimare si dreptului la un proces echitabil, atat de bine garantate de Uniunea Europeana.
Aceasta idee nastrusnica tradeaza un singur lucru: ignoranta apriga. Romanii stiu despre insulari cam tot atat cat stiu si insulari de noi, se pare, daca nu mai putin. Cu deosebirea ca:
– insularii au fost imperiu; unul dintre cele mai mari si civilizatoare ale lumii;
– insularii au ramas una din marile puteri-reper de civilizatie ale lumi;
-insularii au, printre altele, un nivel de trai de vreo 3-4 ori mai ridicat decat noi.
Carevasazica, daca ar merita ca una din cele doua parti sa fie ceva mai interesata de cealalta, indraznesc sa spun ca aceea ar trebui sa fim noi. Nu doar pentru motivele susmentionate, ci, printre altele si pentru ca:
In materie de drepturi si libertati fundamentale, amintesc ca la anul de gratie 1215, cand prin partile noastre inca nu se formasera bine statele feudale, in Anglia era adoptata celebra Magna Carta Libertatum, act de natura constitutionala (pentru care ulterior s-au razboit intern serios, pana cand in 1297, dupa mai multi regi, Magna Carta a devenit statutory law; lege statala obligatorie).
Ce prevedea Magna Carta Libertatum, printre altele:
a)limita puterile discretionare si abuzurile monarhului de drept divin, pe ale clerului (catolic pe atunci) si functionarilor publici, instituind in forma embrionara(privea mai mult relatia dintre nobilime si monarh), ceea ce azi numim separatia puterilor in stat si domnia legii, punand totodata bazele viitorului parlamentbritanic (“comitet de supraveghere” a puterii monarhice si a aplicarii Cartei, format din 25 de nobili/baroni)
b) stabilea ca niciun om liber nu poate fi arestat, exilat sau atacat in vreun fel, decat dupa ce este judecat dupa legea tarii, de catre egalii sai (prefigura astfelHabeas Corpus, 1679)
c) garanta o serie de vechi libertati si obiceiuri ale orasenilor si taranilor liberi si o serie de libertati comerciale (limitand totodata si impozitarea discretionara, care era o mare suparare atat a nobililor, cat si a oamenilor obisnuiti; supararea asta a continuat secole; oamenilor liberi de pe insula britanica nu le prea convenea sa-i spolieze monarhul, si periodic se revoltau);
d) unifica sistemul de unitati de masura (pentru bauturi, cereale si alte produse comerciale) pentru a preveni inselaciunea, abuzurile, impulsionand astfel si comertul.
Tot in materie de drepturi si libertati fundamentale, acum 327 de ani, in 1689, prin act al parlamentului Angliei, a fost adoptat The Bill of Rights – carta drepturilor si libertatilor fundamentale ale britanicilor. Acest act constitutional a inspirat, o suta de ani mai tarziu, varianta americana a amendamentelor la constitutie (la fel intitulate) si Declaratia frantuzeasca revolutionara a Drepturilor Omului si Cetateanului. Nu; statuarea si garantarea cu putere de lege fundamentala a drepturilor omului n-au inceput in Franta, nici in Germania, nici in partea continentala a Europei. Ci in Marea Britanie.
Ce prevedea Bill of Rights acum 327 de ani:
a) limita mai riguros puterile monarhului in raport cu ale parlamentului;
b) instituia alegeri libere – alegeri libere, stimati concetateni! pe vremea cand Tarile Romane aveau domnitori pamanteni numai cu acordul Inaltei Porti Otomane, iar de alegeri libere nici nu putea fi vorba;
c) garanta, supriza!, libertatea de exprimare parlamentara – parlamentarii nu puteau fi urmariti, acuzati, judecati sau trasi la raspundere juridica pentru opiniile lor politice, in parlament sau in afara lui;
d)interzicea cautiunile excesive (limitative de libertate) sau pedepsele crude si excesive
e) in materie de libertate religioasa, punea capat discriminarii protestantilor prin acordarea libertatii de a purta arme, in virtutea principiului egalitatii in fata legii si domniei legii
f)garanta dreptul liber de petitionare (inclusiv de petitionare a monarhului) pentru oricine, fara pedeapsa sau teama de persecutie.
Bill of Rights se aplica si azi in toate teritoriile Commonwealth-ului (UK plus dominioanele britanice; 16 state care au drept suveran pe monarhul britanic) cu amendamentele aduse prin Acordul de la Perth (2011).
Si ajungem, 300 de ani ma tarziu, la drepturile omului in Uniunea Europeana. In raport cu CEDO (Conventia Europeana a Drepturilor Omului semnata in 1950, la Roma, si intrata in vigoare in 1953) si legislatia UE, merita, de asemenea, mentionat ca in 1998, Parlamentul UK a adoptat un act (Human Rights Act) prin care instantele britanice erau obligate sa tina cont de Conventia EDO. Insa, legislatorii si judecatorii britanici (care functioneaza in sistem common law de precedent judiciar, nu doar conform cu actele normative ale puterii statale) si-au rezervat urmatoarele obiectiuni si amendamente:
a) urmeaza sa armonizeze si aplice legislatia CEDO (si deciziile) “as far as possible”; adica “in masura in care este posibil”, intr-un fel “compatibil” cu legislatia britanica;
b) in cazul in care legislatia primara britanica (statutory law; legi adoptate de parlament;secondary legislation este cea emisa prin delegare legislativa de executiv, adica de guvern) contravine flagrant celei europene, si nu sunt posibile interpretarea si aplicarea compatibile cu conventia europeana, judecatorii pot emite o declaratie de incompatibilitate a legislatiei. In acest fel nu sunt afectate puterea legislativa suverana a parlamentului britanic si nici legile emise de acesta.
Chiar si asa, Actul din 1998 de compatibilizare a legislatiei si jurisprudentei britanice cu CEDO este criticat (oare de ce?) de conservatorii britanici, iar guvernul Cameron 2 (cu supervizarea actualului Lord Cancelar, al doilea membru al cabinetului ca importanta, un fel de ministru de justitie si al afacerilor constitutionale) a propus Bruxelles-ului, in replica la Human Rights Act 1998, “the British Bill of Rights” care ar permite mai mare suveranitate legislativa Marii Britanii in raport cu aplicarea deciziilor Curtii EDO de la Strasbourg (or sti ei, britanicii, ce stiu). Din pacate pentru UK, acceptarea unui asemenea act legislativ presupune o larga majoritate in Consiliul Europei – fapt imposibil in actuala configuratie ideologica si politica.
Asta pe foarte scurt.
Bref, e bine de stiut ca, una peste alta, “continentul” si UE au fost cele care au luat lectii de “drepturile omului” – drepturi, libertati fundamentale si garantarea lor – de la britanici, nu vice-versa, cum isi inchipuie unii.
Nu, “drepturile omului” nu au inceput cu Conventia Europeana pentru Drepturile Omului (nici macar cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, ONU). Ele au o traditie constitutionala si institutionala mai veche, pusa in aplicare mai intai pe Insula Britania si peste ocean, adica in lumea anglo-americana, nu pe batranul, arogantul si nu tocmai iubitorul de libertati continent european. E un fapt.
In fine, n-as vrea sa se-nteleaga cumva ca eu imi doresc ca Marea Britanie sa se desprinda din UE – caz in care sansele sunt ca Marea Britanie sa iasa mai bine decat UE pe termen mediu si lung, inclusiv in materie de invazie musulmana, fiindca nici garnitura asta actuala de politicieni ai lor n-o fi pe viata. Nici ca imi doresc ca UE sa se prabuseasca. Dimpotriva. Prezenta postare este menita constientizarii corecte a raportului dintre civilizatia britanica si restul continentului european. Asa cum este, nu cum si-l inchipuie unii. Si pentru constientizarea situatiei care pentru “continent” si UE este ceva mai nefericita decat pentru insulari in caz de Brexit. Care situatie nu este “vina” sau un simplu moft/joc politic nationalist al insularilor. As zice ca Bruxelles-ul (sau, poftim, “continentul”) poarta aici o responsabilitate mult mai mare.
Ce va urma? Vor decide cetatenii britanici – pe 23 iunie, la referendum – si, de partea noastra a Canalului, vor decide in consecinta liderii si cetatenii UE. God help us all!”
Asta scriam pe 7 mai anul curent.
Si Brexit a fost
Caci intre timp britanicii au decis Exit. Multi au fost surprinsi. De fapt “socati”. Eu nu – si proba o aveti in textul de mai sus. Multi au ramas socati si reactioneaza ca atare – irational, isteric, iresponsabil.
Ce au inteles Germania si Bruxelles-ul din lectia Brexit? Ce a inteles majoritatea presei si elitelor noastre? Mai nimic, deocamdata: au inteles ca britanicii care au votat Brexit sunt niste tampiti, niste inconstienti, care s-au lasat manipulati de niste politicieni populisti verosi. “Suverana” ignoranta. Maret dispret “democratic”, inclusiv fata de soarta si viitorul “constructiei europene”.
N-au inteles ca intr-o democratie consolidata, veche, functionala, ca Marea Britanie, cu o populatie incomparabil mai educata si mai informata decat a noastra, oamenii au tot dreptul la autodeterminare, la mentinerea drepturilor si libertatilor fundamentale pe care ei le-au inventat si pus primii in practica, nu noi.
N-au inteles ca intr-o democratie consolidata, veche, functionala, ca Marea Britanie, cu o populatie incomparabil mai educata si mai informata decat a noastra, elitele – de dreapta; cele de stanga mai rar – chiar si atunci cand nu sunt de acord cu vointa populara, o considera importanta, legitima si se straduiesc s-o respecte.
N-au inteles ca intr-o democratie consolidata, veche, functionala, ca Marea Britanie, cu o populatie incomparabil mai educata si mai informata decat a noastra, oamenii sunt uneori dispusi sa-si asume CONSTIENT riscuri si sacrificii in numele unor principii si al libertatii lor. Principii care i-au transformat pe britanici intr-una din primele puteri civilizatoare ale lumii. Principii care se intampla sa ne fi beneficiat si noua, chiar daca mai tarziu si indirect – doar ca noi habar n-avem.
N-au inteles ca Uniunea Europeana, sub patronajul “binomului” Germania-Franta, a depasit demult limitele benefice in care a fost conceputa postbelic “constructia europeana” si “piata unica europeana”. N-au inteles ca acum, mai mult ca niciodata, UE a devenit un organism suprastatal invaziv, opresiv, supradimensionat, benefic doar pentru privilegiatii, paraliticii si asistatii de electie. O imensa masinarie birocratica in curand nesustenabila, care nu mai lucreaza in interesul si pentru progresul propriilor popoare.
Majoritatea britanicilor a inteles. Ceilalti nu.
N-au inteles pentru ca n-au cum sa inteleaga. Apartin unor democratii mai tinere, insuficient consolidate si prea putin liberale – clasic liberale; adica de dreapta. Apartin unor curente de gandire europenist-etatista. Unor societati cu sisteme de valori in care libertatile omenesti fundamentale n-au contat destul niciodata. Unde elitele fara titluri nobiliare dispretuiesc (constient sau nu) omul obisnuit si liber cam tot atat cat isi pretuiesc privilegiile de casta.
Asta am invatat eu pana acum din lectia Brexit.
Ce si cat vor invata de azi inainte guvernantii si popoarele continentale? Depinde de principiile si costurile pe care si le asuma. Depinde nu doar de elitele politice, ci si de cele intelectuale si mediatice. Depinde de cat vor intelege, pretui si asuma libertatea – nu doar pe a lor, ci si pe a altora. Si, nu in ultimul rand, depinde de masura in care populatiile europene vor sti sa-i preseze pe guvernanti in directia asta, asa cum a facut joi majoritatea populatiei Marii Britanii.
Asta e lectia pe care o avem cu totii de invatat de la britanici. Lectie lunga si grea, care la ei a inceput acum 800 de ani, cu Magna Carta, in timp ce la noi ramane prea putin cunoscuta si inteleasa. De aceea vom continua. Pe data viitoare!
Post scriptum: un indiciu despre ce vom invata data viitoare cu privire la raportul dintre civilizatia britanica si cea continental europeana aveti in inregistrarea de mai jos. Este discursul istoric pe care premierul britanic Margaret Thatcher (de trei ori la rand aleasa de “tampitii” de britanici) l-a tinut la Bruges, in 1988. Thatcher vorbea atunci despre tendintele centraliste gresite ale Bruxelles-ului versus conservarea independentei, identitatii nationale si drepturilor suverane ale statelor membre UE ca premisa esentiala a succesului Uniunii. O conditie sine qua non pentru progresul si armonizarea europeana, calcata sistematic in picioare de Bruxelles in ultimele decade, nu doar fata de Marea Britanie.
Asadar, cei care inca mai cred ca britanicii au votat in necunostinta de cauza parasirea Uniunii Europene, sa faca recurs la memoria politica si istorica, daca o au, sau la aceasta inedita mostra contemporana cu multi dintre cei care au opinii ridicole pe tema Brexit:
Și iată cum DREPTURILE OMULUI au ajuns să fie ”îmbogățite” cu ”drepturi” precum uciderea pruncilor nenăscuți / avortul, sau ”dreptul” de a te ”căsători” cu un stâlp de înaltă tensiune, și normalizarea deviațiilor și perversiunilor sexuale…